DECIZIE Nr.
1598 din 26 noiembrie 2009
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 8 1 din Legea nr. 146/1997 privind
taxele judiciare de timbru
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 37 din 18 ianuarie 2010
Ioan Vida -
preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Petre Lăzăroiu
-judecător
Ion Predescu -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Tudorel Toader -judecător
Augustin Zegrean -judecător
Antonia Constantin - procuror
Benke Karoly -
magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 81 din Legea
nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, excepţie ridicată de
Vica Rodica Covalciuc în Dosarul nr. 14.882/325/2008 al Judecătoriei
Timişoara.
La apelul nominal se constată lipsa
părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal
îndeplinită.
Reprezentantul Ministerului Public solicită
respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca inadmisibilă,
întrucât se solicită completarea normei legale supuse controlului
Curţii Constituţionale.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările
dosarului, constată următoarele:
Prin Incheierea din 14 mai 2009, pronunţată
în Dosarul nr. 14.882/325/2008, Judecătoria Timişoara a sesizat
Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate
a dispoziţiilor art. 81 din Legea nr. 146/1997 privind taxele
judiciare de timbru, excepţie ridicată de Vica Rodica Covalciuc
într-o cauză având ca obiect anulare act.
In motivarea excepţiei de
neconstituţionalitate se arată că
dispoziţiile legale criticate sunt neconstituţionale, întrucât
trebuiau să prevadă proceduri şi restricţii cu privire la
persoanele cărora li se eliberează titluri asupra terenurilor. De
asemenea, se arată că art. 81 din Legea nr. 146/1997 pune
pe picior de egalitate procedurile contencioase cu cele necontencioase, ceea ce
nu este echitabil.
Judecătoria Timişoara, contrar art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, nu şi-a
exprimat opinia cu privire la excepţia de neconstituţionalitate
formulată.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr.
47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor
celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului
Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de
neconstituţionalitate ridicate.
Avocatul Poporului apreciază
că textul legal criticat este constituţional.
Preşedinţii celor două Camere ale
Parlamentului şi Guvernul nu au
comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de
neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al
Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor,
concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la
prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine
următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal
sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art.
146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art.
2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta
excepţie.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate
îl constituie dispoziţiile art. 81 din Legea nr. 146/1997
privind taxele judiciare de timbru, publicată în Monitorul Oficial la
României, Partea I, nr. 173 din 29 iulie 1997, care au următorul cuprins :
„(1) Cererile pentru eliberarea de către
instanţele judecătoreşti de copii de pe hotărârile
judecătoreşti, cu menţiunea că sunt definitive şi
irevocabile, prin care se stabilesc calitatea de moştenitor, masa
succesorală, cotele şi bunurile ce revin fiecărui
moştenitor, dacă nu s-a plătit taxa de timbru pentru efectuarea
procedurii succesorale notariale, se taxează potrivit dispoziţiilor
art. 3 lit. c).
(2) După plata taxelor succesorale, eliberarea
de noi copii de pe hotărârile judecătoreşti prevăzute la
alin. (1) se taxează cu: [...]".
Autorul excepţiei susţine că
dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile
constituţionale ale art. 15 alin. (2) privind neretroactivitatea legii,
ale art. 16 privind egalitatea în drepturi, ale art. 24 privind dreptul la
apărare, ale art. 44 privind dreptul de proprietate privată, ale art.
46 privind dreptul la moştenire, precum şi dispoziţiile
Protocolului adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor
omului şi a libertăţilor fundamentale.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate,
Curtea constată că autorul acesteia sugerează o modificare a
textului de lege criticat. Intrucât, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr.
47/1992, Curtea Constituţională nu are competenţa de a modifica
sau completa legile, excepţia de neconstituţionalitate ridicată
urmează să fie respinsă ca inadmisibilă.
De asemenea, se mai reţine că autorul
excepţiei nu îşi motivează critica de neconstituţionalitate,
simpla enumerare a unor texte constituţionale în susţinerea acesteia
neîndeplinind exigenţele art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992. In
consecinţă, şi din această perspectivă, excepţia
de neconstituţionalitate ridicată apare ca fiind inadmisibilă.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art.
146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum si al art.
1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge ca inadmisibilă excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 81 din Legea
nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, excepţie ridicată de
Vica Rodica Covalciuc în Dosarul nr. 14.882/325/2008 al Judecătoriei
Timişoara.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică
din data de 26 noiembrie 2009.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Benke Karoly