Decizia Nr.157 din 23.02.2012

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, excepţie ridicată de Ioan Băloi, Ion Covaciu, Rozalia Cherata, Iulică Dinulescu, Nicolae Liubici, Valentin Martalogu, Gheorghe Papavă, Similia Lia Sitaru, Mihai Miulescu, Puiu Mircea Alexa şi Marin Minea în Dosarul nr. 438/101/2011 al Curţii de Apel Craiova - Secţia a II-a civilă şi pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.280D/2011.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, ca neîntemeiată, sens în care invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 19 octombrie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 438/101/2011, Curtea de Apel Craiova - Secţia a II-a civilă şi pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar.Excepţia a fost ridicată de Ioan Băloi, Ion Covaciu, Rozalia Cherata, Iulică Dinulescu, Nicolae Liubici, Valentin Martalogu, Gheorghe Papavă, Similia Lia Sitaru, Mihai Miulescu, Puiu Mircea Alexa şi Marin Minea, cu prilejul soluţionării recursului declarat împotriva Sentinţei nr. 213 din 2 martie 2011, pronunţată de Tribunalul Mehedinţi într-o cauză având ca obiect anularea unui act.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin, în esenţă, că măsura reducerii cu 25% a cuantumului brut al salariilor, prevăzută de art. 1 alin. (1) din Legea nr. 118/2010, prin permanentizarea sa, este neconstituţională, deoarece determină suportarea unei sarcini disproporţionate pentru salariaţi, fără a se lua în considerare vreo modalitate de compensare.Susţinând că nu se respectă Decizia Curţii Constituţionale nr. 874 din 25 iunie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010, autorii excepţiei consideră că obligaţia de restituire a 25% din salariu a fost transformată, dintr-o obligaţie de rezultat, într-o obligaţie de mijloace, ceea ce încalcă caracterul temporar al restrângerii exerciţiului drepturilor salariale.Totodată, precizează că salariul este o componentă a dreptului la muncă şi reprezintă contraprestaţia angajatorului în raport cu munca prestată de către angajat în baza raportului de muncă, iar reducerea salariului pe termen nelimitat şi lipsirea de dreptul de a mai primi vreodată sumele de care salariaţii au fost expropriaţi reprezintă o ingerinţă în dreptul de proprietate, de natură să aducă atingere substanţei acestui drept. În acelaşi timp, imposibilitatea de a obţine o despăgubire parţială, dar adecvată, în cadrul privării de proprietate, constituie o rupere a echilibrului între necesitatea protecţiei dreptului de proprietate şi exigenţele de ordin general, ceea ce este în contradicţie cu art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.Curtea de Apel Craiova - Secţia a II-a civilă şi pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale reţine că soluţia legislativă criticată a mai făcut obiect al controlului de constituţionalitate din perspectiva unor critici similare cu cele invocate în cauza de faţă şi reiterează cele statuate de Curtea Constituţională prin deciziile nr. 872 din 25 iunie 2010 şi nr. 874 din 25 iunie 2010, ambele publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, invocând jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.Avocatul Poporului consideră că prevederile legale criticate sunt constituţionale. Subliniază că diminuarea cuantumului salariului/indemnizaţiei/soldei s-a impus pentru reducerea cheltuielilor bugetare şi a fost determinată de apărarea „securităţii naţionale“, respectându-se un echilibru între cerinţele de interes general ale colectivităţii şi protecţia drepturilor fundamentale ale individului. De asemenea, având în vedere marja de apreciere a statului în realizarea şi garantarea drepturilor sociale şi economice, consideră că textele de lege criticate nu contravin prevederilor actelor cu caracter internaţional invocate, respectiv ale Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 441 din 30 iunie 2010, având următorul cuprins: „Cuantumul brut al salariilor/soldelor/indemnizaţiilor lunare de încadrare, inclusiv sporuri, indemnizaţii şi alte drepturi salariale, precum şi alte drepturi în lei sau în valută, stabilite în conformitate cu prevederile Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice şi ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcţii a unor categorii de personal din sectorul bugetar şi stabilirea salariilor acestora, precum şi alte măsuri în domeniul bugetar, se diminuează cu 25%.“Autorii excepţiei de neconstituţionalitate susţin că textul de lege criticat încalcă dispoziţiile din Constituţie cuprinse în art. 11 privind dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 41 privind munca şi protecţia socială a muncii, art. 44 privind dreptul de proprietate privată, art. 47 privind nivelul de trai, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi şi art. 148 privind integrarea în Uniunea Europeană.Totodată, sunt invocate dispoziţiile privind protecţia proprietăţii cuprinse în art. 1 paragraful 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi Declaraţia Universală a Drepturilor Omului.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că prevederile legale criticate referitoare la diminuarea cuantumului salariului personalului bugetar au avut o aplicabilitate limitată în timp, până la 31 decembrie 2010, potrivit art. 16 alin. (1) din Legea nr. 118/2010. Cu toate acestea, prevederile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 118/2010 continuă să îşi producă efectele juridice în prezenta cauză, astfel încât, în lumina jurisprudenţei sale (a se vedea Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011), Curtea urmează a analiza constituţionalitatea acestora.În continuare, Curtea reţine că soluţia legislativă criticată a mai făcut obiect al controlului de constituţionalitate, exercitat din perspectiva unor critici similare cu cele invocate în prezenta cauză (a se vedea Decizia nr. 872 din 25 iunie 2010 şi Decizia nr. 874 din 25 iunie 2010, ambele publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010, Decizia nr. 1.155 din 13 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 757 din 27 octombrie 2011, şi Decizia nr. 132 din 16 februarie 2012, nepublicată până la data pronunţării prezentei decizii).*)*) Decizia nr. 132 din 16 februarie 2012 este publicată în prezentul număr al Monitorului Oficial al României.Astfel, Curtea a reţinut, în esenţă, că dreptul la salariu este corolarul unui drept constituţional, şi anume dreptul la muncă, iar diminuarea sa se constituie într-o veritabilă restrângere a exerciţiului dreptului la muncă. Realizând o examinare a compatibilităţii dispoziţiilor legale criticate cu fiecare dintre condiţiile strict şi limitativ prevăzute de Legea fundamentală pentru restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, Curtea a constatat că măsura de diminuare a cuantumului salariului/indemnizaţiei/soldei cu 25% constituie o restrângere a exerciţiului dreptului constituţional la muncă ce afectează dreptul la salariu, cu respectarea însă a prevederilor art. 53 din Constituţie.În acest sens, Curtea a statuat că diminuarea cu 25% a cuantumului salariului/indemnizaţiei/soldei este prevăzută prin Legea nr. 118/2010 şi se impune pentru reducerea cheltuielilor bugetare. Cu privire la proporţionalitatea situaţiei care a determinat restrângerea, Curtea a constatat că există o legătură de proporţionalitate între mijloacele utilizate (reducerea cu 25% a cuantumului salariului/indemnizaţiei/soldei) şi scopul legitim urmărit (reducerea cheltuielilor bugetare/reechilibrarea bugetului de stat) şi că există un echilibru între cerinţele de interes general ale colectivităţii şi protecţia drepturilor fundamentale ale individului.Totodată, Curtea a reţinut că măsura legislativă criticată este aplicată în mod nediscriminatoriu, în sensul că reducerea de 25% se aplică tuturor categoriilor de personal bugetar, în acelaşi cuantum şi mod. Curtea a observat că măsura criticată prezintă un caracter temporar, având o durată limitată în timp, şi anume până la data de 31 decembrie 2010, tocmai pentru a nu se afecta substanţa dreptului constituţional protejat.Pe de altă parte, raportat la critica de neconstituţionalitate cu privire la încălcarea normelor constituţionale şi convenţionale privind proprietatea privată, Curtea a reţinut că salariile viitoare pe care angajatorul trebuie să le plătească angajatului nu intră în sfera de aplicare a dreptului de proprietate, angajatul neavând un atare drept pentru salariile ce vor fi plătite în viitor de către angajator ca urmare a muncii viitoare prestate de angajat. Dreptul de proprietate al angajatului în privinţa salariului vizează numai sumele certe, lichide şi exigibile.De altfel, şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului a observat că măsura reducerii salariilor prevăzută de Legea nr. 118/2010 nu a determinat suportarea unei sarcini disproporţionate şi excesive, incompatibilă cu dreptul la respectarea bunurilor garantat de art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. În consecinţă, instanţa de contencios european al drepturilor omului a considerat că statul român nu a depăşit marja sa de apreciere şi nu a rupt justul echilibru între cerinţele de interes general ale colectivităţii şi protecţia drepturilor fundamentale ale individului (a se vedea Decizia pronunţată în 6 decembrie 2011, în cauzele Felicia Mihăieş împotriva României şi Adrian Gavril Senteş împotriva României, paragraful 21).De asemenea, Curtea Constituţională a constatat că nu poate fi reţinută încălcarea dispoziţiilor constituţionale privind nivelul de trai.Astfel, Curtea a statuat, în esenţă, că soluţia legislativă privind diminuarea cu 25% a cuantumului salariului/indemnizaţiei/soldei a fost determinată de apărarea „securităţii naţionale“, noţiune înţeleasă în sensul unor aspecte din viaţa statului - precum cele economice, financiare, sociale - care ar putea afecta însăşi fiinţa statului prin amploarea şi gravitatea fenomenului.În aceste condiţii, stabilirea acelui standard al nivelului de trai care poate fi considerat ca fiind decent trebuie apreciată de la caz la caz, în funcţie de o serie de factori conjuncturali. Situaţia economică a ţării, resursele de care dispune statul în vederea atingerii acestui obiectiv, dar şi nivelul de dezvoltare al societăţii, gradul de cultură şi civilizaţie la un anumit moment şi modul de organizare a societăţii reprezintă deopotrivă coordonate care trebuie luate în considerare atunci când se evaluează nivelul «decent» al vieţii. În concluzie, aprecierea modului şi a măsurii în care statul reuşeşte să ducă la îndeplinire obligaţia de a asigura un nivel de trai decent trebuie să fie raportată la aceşti factori, nefiind posibilă stabilirea unui standard fix, imuabil (a se vedea, de exemplu, Decizia nr. 1.576 din 7 decembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 32 din 16 ianuarie 2012).Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, cele statuate prin deciziile menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.În altă ordine de idei, Curtea constată că nu pot fi reţinute nici argumentele invocate de autorii excepţiei cu privire la nerespectarea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 874 din 25 iunie 2010. Cu acel prilej, Curtea a impus o obligaţie de rezultat legiuitorului, aceea ca după 1 ianuarie 2011 să revină la cuantumul salariilor/indemnizaţiilor şi soldelor de dinainte de adoptarea acestor măsuri de diminuare, în condiţiile încadrării în politicile sociale şi de personal, care, la rândul lor, trebuie să se încadreze în nivelul cheltuielilor bugetare. Este în acelaşi timp o obligaţie sub condiţie care va duce la revenirea etapizată a cuantumului drepturilor salariale la nivelul anterior Legii nr. 118/2010. Stabilirea modalităţii concrete de realizare a acestui proces este o prerogativă a legiuitorului, care va decide, în funcţie de situaţia economico-financiară a ţării, momentul îndeplinirii cât mai rapid a obligaţiei sale de rezultat stabilite prin deciziile Curţii Constituţionale nr. 872 şi 874 din 25 iunie 2010, în sensul revenirii cel puţin la cuantumul salariilor/indemnizaţiilor şi soldelor de dinainte de adoptarea Legii nr. 118/2010 (a se vedea Decizia nr. 1.655 din 28 decembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 51 din 20 ianuarie 2011).În fine, referitor la invocarea în susţinerea excepţiei a dispoziţiilor constituţionale ale art. 148, Curtea constată că acestea nu au nicio semnificaţie pentru soluţionarea prezentei cauze.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, excepţie ridicată de Ioan Băloi, Ion Covaciu, Rozalia Cherata, Iulică Dinulescu, Nicolae Liubici, Valentin Martalogu, Gheorghe Papavă, Similia Lia Sitaru, Mihai Miulescu, Puiu Mircea Alexa şi Marin Minea în Dosarul nr. 438/101/2011 al Curţii de Apel Craiova - Secţia a II-a civilă şi pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 23 februarie 2012.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Simina Gagu