Decizia Nr.1532 din 15.11.2011

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9⁸ din Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor, excepţie invocată de Societatea Comercială „Dinamic Service ’95“ - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 20.536/301/2010 al Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.145D/2011. La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea excepţiei ca neîntemeiată, arătând că prevederea legală criticată a fost instituită de legiuitor pentru a asigura o protecţie sporită a consumatorilor. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: Prin Încheierea din 23 septembrie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 20.536/301/2010, Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9⁸ din Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor, excepţie invocată de Societatea Comercială „Dinamic Service ’95“ - S.R.L. din Bucureşti într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei acţiuni în pretenţii, prin care se solicită obligarea la plata unor daune-interese, potrivit unei clauze penale cuprinse într-un contract de intermediere imobiliară. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că textul de lege criticat acordă o protecţie excesivă consumatorilor, fără a distinge între buna sau reaua-credinţă a acestora. Astfel, interdicţia inserării unei anumite clauze penale în cuprinsul contractelor de intermediere imobiliară sau al altor eventuale contracte accesorii încheiate între consumator şi o agenţie imobiliară semnifică, în opinia autorului excepţiei, o încălcare a principiului constituţional potrivit căruia economia României este o economie de piaţă, bazată pe libera iniţiativă şi concurenţă, iar, pe de altă parte, constituie o limitare a libertăţii economice, în general, şi a libertăţii comerţului, în special. Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti consideră că textul de lege criticat nu restrânge libera iniţiativă şi concurenţa agenţiilor imobiliare în cadrul raporturilor juridice privind intermedierea tranzacţiilor imobiliare, deoarece acestea au posibilitatea de a stabili clauze penale în contractele încheiate cu consumatorii, atâta vreme cât acestea nu sunt abuzive şi nu creează o disproporţie vădită între obligaţiile asumate de părţile contractante. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate. Avocatul Poporului consideră că prevederea legală criticată este constituţională, arătând că accesul liber la o activitate economică nu exclude, ci, dimpotrivă, implică stabilirea unor limite de exercitare a libertăţii economice, prin interzicerea unor fapte prejudiciabile pentru consumatori, astfel încât textul de lege criticat este de natură a proteja consumatorul împotriva unor eventuale abuzuri ale comerciantului, în speţă ale agenţiilor imobiliare. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, punctul de vedere al Avocatului Poporului, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. Obiectul acesteia îl constituie prevederile art. 9⁸ din Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 208 din 28 martie 2007, introdus prin art. II pct. 9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 174/2008 pentru modificarea şi completarea unor acte normative privind protecţia consumatorilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 795 din 27 noiembrie 2008, potrivit căruia: „Contractul de intermediere imobiliară sau alte eventuale contracte accesorii încheiate între consumator şi agenţia imobiliară nu pot conţine clauze penale care să oblige consumatorul care nu îşi îndeplineşte angajamentele contractuale la plata unei sume mai mari decât onorariul pe care l-ar fi plătit în cazul încheierii tranzacţiei.“ În opinia autorului excepţiei, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 45 - Libertatea economică şi art. 135 alin. (1) privind caracterul de piaţă al economiei României şi alin. (2) lit. a) referitor la obligaţia statului de a asigura libertatea comerţului, protecţia concurenţei loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie. Examinând excepţia, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată, pentru următoarele considerente: Textul de lege criticat prevede că persoana fizică ce are calitatea de consumator, în cadrul contractelor de intermediere imobiliară sau al altor contracte accesorii, nu poate fi obligată, în ipoteza neîndeplinirii angajamentelor contractuale, la plata unor sume mai mari decât onorariul pe care l-ar fi plătit în cazul încheierii tranzacţiei. Această prevedere legală nu îngrădeşte accesul liber al agenţilor economici la o activitate economică sau libera iniţiativă şi nu este de natură a încălca obligaţia statului de a asigura libertatea comerţului. Astfel, aşa cum a statuat Curtea în jurisprudenţa sa, prin Decizia nr. 418 din 15 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 343 din 25 mai 2010, ale cărei considerente de principiu sunt valabile şi în prezenta cauză, existenţa unei reale libertăţi economice presupune, în egală măsură, atât garantarea accesului pe piaţă al agenţilor economici, cât şi protejarea destinatarilor serviciului prestat sau ai bunurilor furnizate. Prevederile art. 9⁸ din Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor instituie o limitare legală a exercitării activităţii economice, justificată în mod obiectiv şi rezonabil de protejarea unui interes de ordin general, şi anume apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale consumatorilor împotriva unor practici abuzive sau incorecte ale operatorilor economici, care, potrivit art. 2 pct. 22 din actul normativ criticat, pot consta în: „orice acţiune, inacţiune, conduită, demers sau comunicare comercială, inclusiv publicitate, din partea unui operator economic în relaţie directă cu promovarea, vânzarea sau furnizarea unui produs sau serviciu, care aduce atingere în mod direct intereselor consumatorilor.“ De asemenea, Curtea observă că libertatea economică, astfel cum este consfinţită prin Legea fundamentală, nu este una absolută, art. 45 prevăzând că accesul liber al persoanei la o activitate economică, precum şi libera iniţiativă sunt garantate, „în condiţiile legii“. În acest sens Curtea s-a mai pronunţat, de exemplu, prin deciziile nr. 929 din 18 octombrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 801 din 23 noiembrie 2007 şi nr. 489 din 29 septembrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 959 din 28 octombrie 2005. Or, în prezenta cauză, măsura limitării libertăţii activităţii economice a unei agenţii imobiliare, prin instituirea interdicţiei inserării unei anumite clauze penale în cadrul contractelor de intermediere imobiliară sau al altor contracte accesorii, este justificată în mod obiectiv şi proporţional cu obiectivul urmărit, şi anume asigurarea unei protecţii sporite a consumatorilor. Legiuitorul a considerat că aceştia, acţionând în afara activităţii lor comerciale sau profesionale, aşa cum prevede art. 2 pct. 2 din actul normativ criticat, nu au suficiente cunoştinţe pentru a aprecia în mod corect dacă bunurile sau serviciile destinate consumului corespund standardelor de calitate reglementate de legislaţia internă şi internaţională. De altfel, Curtea constată că raţiunea edictării normei legale criticate, introdusă prin art. II pct. 9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 174/2008 pentru modificarea şi completarea unor acte normative privind protecţia consumatorilor, aşa cum reiese din preambulul acestei ordonanţe, a reprezentat-o transpunerea în legislaţia internă a anumitor prevederi ale Directivei 1999/44/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 25 mai 1999, privind anumite aspecte ale vânzării de bunuri de consum şi garanţiile conexe, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene seria L nr. 171 din 7 iulie 1999, care prevede expres, în paragraful (2) al articolului 8 - Legislaţia internă şi protecţia minimă, posibilitatea statelor membre „de a adopta sau menţine în vigoare dispoziţii mai stricte (...) pentru a asigura un nivel mai ridicat de protecţie a consumatorului.“ Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9⁸ din Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor, excepţie invocată de Societatea Comercială „Dinamic Service ’95“ - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 20.536/301/2010 al Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 15 noiembrie 2011. PREŞEDINTE, ACSINTE GASPAR Magistrat-asistent, Irina Loredana Gulie