Decizia Nr.153 din 12.05.2011

Curtea constituită din:Preşedinte - Melania StanciuJudecător - Mihaela ParaschivGrefier - Mihaela LăcătuşuPe rol se află soluţionarea cererilor de apel formulate de apelanta Uniunea Producătorilor de Fonograme din România (UPFR) şi de apelantul Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi (CREDIDAM) împotriva Hotărârii arbitrale din data de 22 septembrie 2010, ce face obiectul Deciziei Oficiului Român pentru Drepturile de Autor (ORDA) nr. 284/2010 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 668 din 30 septembrie 2010), pronunţată de completul arbitral de pe lângă ORDA, în contradictoriu cu intimaţii Societatea Română de Radiodifuziune (SRR), Asociaţia Română de Comunicaţii Audiovizuale (ARCA), Societatea Comercială SBS Broadcasting Media - S.R.L. - Kiss FM, Societatea Comercială Europe Development International România - S.R.L. - Europa FM şi Societatea Comercială Radio XXI - S.A. - Radio XXI.Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de 12 aprilie 2011 şi au fost consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, când Curtea, pentru a da posibilitatea depunerii de concluzii scrise şi având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea la data de 19 aprilie 2011, 26 aprilie 2011, 3 mai 2011, 10 mai 2011 şi la data de 12 mai 2011, când, în aceeaşi compunere, a dat următoarea decizie:CURTEA,deliberând asupra apelurilor de faţă, constată următoarele:Urmare a solicitării UPFR şi CREDIDAM, prin Decizia nr. 200 din 26 octombrie 2010 a directorului general ORDA s-a constituit comisia pentru negocierea metodologiei privind remuneraţia datorată artiştilor interpreţi sau executanţi şi producătorilor de fonograme, pentru difuzarea fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora de către organismele de radiodifuziune.A fost parcursă procedura negocierii, părţile rămânând în divergenţă.Prin cererea de arbitraj, reclamantele au solicitat pronunţarea unei hotărâri care să stabilească forma finală a metodologiei cuprinzând drepturile cuvenite artiştilor interpreţi sau executanţi şi producătorilor de fonograme privind radiodifuzarea de către organismele de radio a fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora şi tarifele cuprinzând drepturile la remuneraţie echitabilă ale acestor titulari prin gestiune colectivă obligatorie.Forma metodologiei propusă de către reclamante a avut următorul conţinut:1. Pentru utilizarea directă sau indirectă a fonogramelor publicate în scop comercial ori a reproducerilor acestora prin radiodifuzare, organismele de radiodifuziune au obligaţia să plătească o remuneraţie unică echitabilă organismelor de gestiune colectivă ale artiştilor interpreţi sau executanţi şi producătorilor de fonograme. 2. Utilizarea prin radiodifuzare a fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora, aduse anterior la cunoştinţa publică, şi ale căror drepturi conexe patrimoniale se află în termenele de protecţie prevăzute de lege, de către organismele de radiodifuziune, se poate face numai în baza unei autorizaţii sub formă de licenţă neexclusivă, eliberată de organismele de gestiune colectivă desemnate de Oficiul Român pentru Drepturi de Autor (ORDA) drept colectoare pentru artiştii interpreţi sau executanţi şi pentru producătorii de fonograme. 3. În cazul utilizării fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora în spoturi publicitare, în spoturi de promovare a unui post de radio, în generice de emisiuni sau rubrici proprii ale acestora, producătorul spoturilor, respectiv realizatorul emisiunii sau al rubricii proprii are obligaţia de a obţine acordul expres al producătorului de fonograme. 4. Organismele de radiodifuziune, denumite utilizatori, în sensul prezentei metodologii, au obligaţia să plătească trimestrial organismelor de gestiune colectivă desemnate de ORDA drept colectori pentru artiştii interpreţi sau executanţi şi producătorii de fonograme o remuneraţie reprezentând drepturi conexe patrimoniale pentru utilizarea fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora, stabilite prin aplicarea unui procent, conform tabelului de mai jos, la baza de calcul prevăzută la pct. 5 din metodologie, pentru fiecare post de radio deţinut.

*) Ponderea muzicii în programe se determină prin raportarea duratei cumulate a fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora care au fost radiodifuzate de utilizator la durata totală de emisie a postului de radio respectiv. 5. Baza de calcul asupra căreia se aplică procentele prevăzute în tabel o constituie totalitatea veniturilor brute lunare (mai puţin TVA), obţinute de utilizatori din activitatea de radiodifuzare, incluzând, dar fără a se limita la acestea, veniturile din publicitate, barter, abonamente, anunţuri şi informaţii, numere suprataxate (pentru telefoane şi SMS-uri), sponsorizări, concursuri şi jocuri radiodifuzate, închirieri spaţii de emisie, alocaţii bugetare, alte contribuţii financiare, autorizaţii de recepţie, venituri din radiodifuzări realizate la comandă, venituri provenite din asocieri sau din alte activităţi corelate cu cea de radiodifuzare, veniturile societăţilor terţe de natura celor enumerate în legătură cu activitatea de radiodifuzare, în special ale societăţilor de producţie şi achiziţie de publicitate, în măsura în care sunt încasate pentru activitatea de radiodifuzare a utilizatorului etc. În lipsa veniturilor, baza de calcul o constituie totalitatea cheltuielilor efectuate de utilizator pentru activitatea de radiodifuzare (cum ar fi cheltuielile de personal, cheltuielile pentru serviciile prestate de terţi, achiziţii de orice fel etc.) în trimestrul pentru care remuneraţia este datorată. 6. Sumele rezultate din aplicarea procentelor la baza de calcul nu pot fi mai mici decât echivalentul a 1.000 euro pe trimestru, la cursul BNR din ziua scadenţei, reprezentând remuneraţie minimă datorată de utilizatori pentru fiecare post de radio deţinut. 7. Remuneraţiilor prevăzute de prezenta metodologie li se adaugă şi cota de TVA. 8. Remuneraţia se plăteşte trimestrial, până la data de 26 a primei luni următoare trimestrului pentru care este datorată. 9. Pentru întârzieri la plată, utilizatorii datorează penalizări de 0,1% aferente sumelor neachitate la termen, pe zi de întârziere. 10. Utilizatorii au obligaţia să transmită organismelor de gestiune colectivă ale artiştilor interpreţi şi producătorilor de fonograme, până la data de 25 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, un raport care va cuprinde: a)lista completă în format electronic (excel, tabelar) a fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora radiodifuzate, conform modelului de playlist din tabelul de mai jos. Aceste liste constituie baza de repartizare a remuneraţiilor încasate de organismele de gestiune colectivă a drepturilor conexe prevăzute în prezenta metodologie; b)baza de calcul a sumelor virate.11. Raportul va fi transmis în format electronic (excel, tabelar) şi va fi însoţit de o adresă de înaintare, purtând numele reprezentantului legal, semnătura acestuia şi ştampila utilizatorului, adresă prin care va fi confirmată pe propria răspundere veridicitatea informaţiilor ce sunt conţinute în raport. 12. La solicitarea scrisă a organismelor de gestiune colectivă, utilizatorul are obligaţia de a comunica acestora copii certificate pe propria răspundere de reprezentantul legal de pe documentele cuprinzând informaţiile pe baza cărora s-a determinat baza de calcul, precum şi copii certificate de pe documentele necesare pentru determinarea cuantumului remuneraţiilor, precum şi informaţiile aferente privind fonogramele utilizate. Utilizatorul care a primit din partea organismelor de gestiune colectivă o asemenea cerere va avea un termen de maximum 10 zile pentru pregătirea şi transmiterea documentaţiei solicitate. 13. Organismele de gestiune colectivă au dreptul să ceară un audit extern pentru examinarea corectitudinii calculării remuneraţiei, de către un auditor agreat de toate părţile. 14. Gradul de utilizare a fonogramelor publicate în scop comercial şi a reproducerilor acestora de către posturile de radio va putea fi determinat de organismele de gestiune colectivă desemnate de Oficiul Român pentru Drepturile de Autor (ORDA) drept colectoare pentru artiştii interpreţi sau executanţi şi pentru producătorii de fonograme, în mod direct sau prin comandarea de monitorizări ale activităţii de radiodifuzare a utilizatorilor. 15. Pentru nerespectarea obligaţiilor prevăzute de prezenta metodologie, utilizatorii datorează triplul sumelor legal datorate pentru tipul de utilizare ce a făcut obiectul faptei ilicite, în condiţiile art. 139 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 8/1996, modificată şi completată. 16. Prezenta metodologie va putea fi modificată numai după 3 ani de la data publicării sale în Monitorul Oficial al României, Partea I, cu excepţia cazului în care dispoziţiile Legii nr. 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare, sunt modificate înainte de împlinirea acestui termen, caz în care organismele de gestiune colectivă sau utilizatorii vor putea solicita iniţierea unei noi proceduri de negociere şi înainte de împlinirea termenului de 3 ani. Prin întâmpinarea comună depusă de Societatea Română de Radiodifuziune (SRR) şi Asociaţia Română de Comunicaţii Audiovizuale (ARCA) a fost invocată excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantelor, întemeiată în esenţă pe ideea gestiunii colective facultative aplicabilă în cauză coroborată cu lipsa dovezii mandatului de reprezentare.Pe fondul cauzei cele două pârâte au criticat metodologia propusă de reclamante, considerând că aceasta extinde în mod nelegal obligaţia de plată a remuneraţiei la toate fonogramele publicate în scop comercial şi nu se rezumă la cele aflate în repertoriul gestionat de către organismele de gestiune colectivă.Totodată au fost aduse critici şi cu privire la modalitatea de calcul progresivă, în trepte, în raport cu ponderea utilizării muzicii în programele radiodifuzorilor, precum şi cu privire la procentele aplicate pe fiecare treaptă a ponderilor.Pârâta Societatea Comercială SBS Broadcasting Media - S.R.L., printr-o adresă depusă la dosarul cauzei, arată că subscrie la întâmpinarea depusă de ARCA şi SRR.Prin întâmpinarea comună depusă de Societatea Comercială Radio XXI - S.R.L. şi Societatea Comercială Europe Development International România - S.R.L,. aceste două pârâte, în esenţă, formulează aceleaşi critici ca şi pârâtele ARCA şi SRR, respectiv cele referitoare la modalitatea de calcul şi procentele aplicabile.De asemenea, susţin excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantelor ARCA şi SRR.Prin Hotărârea arbitrală din 22 septembrie 2010 a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale active a CREDIDAM şi UPFR, a fost admisă în parte cererea de arbitraj şi a fost stabilită următoarea metodologie privind remuneraţia datorată artiştilor interpreţi sau executanţi şi producătorilor de fonograme pentru radiodifuzarea fonogramelor publicate în scop comercial ori a reproducerilor acestora de către organismele de radiodifuziune:1. Pentru utilizarea directă sau indirectă a fonogramelor publicate în scop comercial ori a reproducerilor acestora prin radiodifuzare, organismele de radiodifuziune au obligaţia să plătească o remuneraţie unică echitabilă organismelor de gestiune colectivă ale artiştilor interpreţi sau executanţi şi producătorilor de fonograme, dar numai în condiţiile în care: a)sunt utilizate fonograme care se află în repertoriul gestionat de organismele de gestiune colectivă respective, pe baza mandatului sau contractelor de reprezentare date/încheiate în condiţiile legii; b)organismul de radiodifuziune nu este îndreptăţit ca, pentru anumite fonograme utilizate, să gestioneze el însuşi drepturile conexe cuvenite artiştilor interpreţi sau executanţi ori producătorilor de fonograme, pe baza unui mandat sau contract de reprezentare ori în baza legii.2. Utilizarea prin radiodifuzare a fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora, aduse anterior la cunoştinţă publică şi ale căror drepturi conexe patrimoniale se află în termenele de protecţie prevăzute de lege, de către organismele de radiodifuziune, dă naştere obligaţiei radiodifuzorului la plata unei remuneraţii echitabile către organismele de gestiune colectivă. 3. Organismele de radiodifuziune au obligaţia să plătească trimestrial organismelor de gestiune colectivă desemnate de ORDA drept colectori pentru artiştii interpreţi sau executanţi şi producătorii de fonograme o remuneraţie reprezentând drepturi conexe patrimoniale pentru utilizarea fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora, calculată prin aplicarea la totalul veniturilor brute lunare obţinute din activitatea de radiodifuzare (publicitate şi barter) a unui procent de 2,5% în cazul unei utilizări a fonogramelor în pondere de 100% din totalul timpului de emisie a programelor. În cazul unei utilizări mai reduse, procentul de 2,5% se reduce direct proporţional cu ponderea timpului de utilizare a fonogramelor în raport cu timpul total de emisie a programelor. 4. Baza de calcul asupra căreia se aplică procentul de 2,5% o constituie totalitatea veniturilor brute lunare, mai puţin taxa pe valoarea adăugată, obţinute de utilizatori din activitatea de radiodifuzare, incluzând, dar fără a se limita la acestea veniturile din publicitate, barter, abonamente, anunţuri şi informaţii, apeluri telefonice şi SMS-uri suprataxate, sponsorizări, concursuri şi jocuri radiodifuzate, închirieri spaţii de emisie, alte contribuţii financiare, autorizaţii de recepţie, venituri din radiodifuzări realizate la comandă, venituri provenite din asocieri sau alte activităţi corelate cu cea de radiodifuzare. 5. Sumele rezultate din aplicarea procentelor la baza de calcul nu pot fi mai mici decât echivalentul în lei a 500 euro/trimestru calculat la cursul BNR din ziua scadenţei, reprezentând remuneraţia minimă datorată de utilizatori pentru fiecare post de radio deţinut. 6. Remuneraţiilor prevăzute de prezenta metodologie li se adaugă şi cota de TVA. 7. Remuneraţia se plăteşte trimestrial, până la data de 26 a primei luni următoare trimestrului pentru care este datorată. 8. Pentru întârzieri la plată, utilizatorii datorează penalizări de 0,1% aferente sumelor neachitate la termen, pe zi de întârziere. 9. Utilizatorii au obligaţia să transmită organismelor de gestiune colectivă ale artiştilor interpreţi şi producătorilor de fonograme, până la data de 25 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, un raport care va cuprinde: a)lista completă în format electronic (excel, tabelar) a fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora radiodifuzate, conform modelului de playlist din tabelul de mai jos. Aceste liste constituie baza de repartizare a remuneraţiilor încasate de organismele de gestiune colectivă a drepturilor conexe prevăzute în prezenta metodologie; b)baza de calcul a sumelor virate.10. Raportul va fi transmis în formal electronic (excel, tabelar) şi va fi însoţit de o adresă de înaintare, purtând numele reprezentantului legal, semnătura acestuia şi ştampila utilizatorului, adresă prin care va fi confirmată pe propria răspundere veridicitatea informaţiilor ce sunt conţinute în raport. 11. La solicitarea scrisă a organismelor de gestiune colectivă, utilizatorul are obligaţia de a comunica acestora copii certificate pe propria răspundere de reprezentantul legal de pe documentele cuprinzând informaţiile pe baza cărora s-a determinai baza de calcul, precum şi copii certificate de pe documentele necesare pentru determinarea cuantumului remuneraţiilor, precum şi informaţiile aferente privind fonogramele utilizate. Utilizatorul care a primit din partea organismelor de gestiune colectivă o asemenea cerere va avea un termen de maximum 10 zile pentru pregătirea şi transmiterea documentaţiei solicitate. 12. Organismele de gestiune colectivă au dreptul să ceară un audit extern pentru examinarea corectitudinii calculării remuneraţiei, de către un auditor agreat de toate părţile. 13. Prezenta metodologie va putea fi modificată numai după 3 ani de la data publicării sale în Monitorul Oficial al României, Partea I, cu excepţia cazului în care dispoziţiile Legii nr. 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare, sunt modificate înainte de împlinirea acestui termen, caz în care organismele de gestiune colectivă sau utilizatorii vor putea solicita iniţierea unei noi proceduri de negociere şi înainte de împlinirea termenului de 3 ani. Pentru a hotărî astfel, completul arbitral a reţinut următoarele:Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantelor CREDIDAM şi UPFR, excepţie invocată de pârâtele SRR şi ARCA şi susţinută de către celelalte pârâte, completul urmează a o respinge, având în vedere că legitimitatea procesuală activă a reclamantelor este conferită de dispoziţiile Legii nr. 8/1996, care reglementează procedura de negociere a metodologiei privind remuneraţia echitabilă şi procedura de arbitraj. Astfel, art. 131 alin. 1 din Legea nr. 8/1996 prevede că «metodologiile se negociază de către organismele de gestiune colectivă cu reprezentanţii prevăzuţi la art. 131 alin. 2 lit. (b) ...». UPFR şi CREDIDAM sunt organisme de gestiune colectivă înfiinţate prin sentinţa civilă nr. 136/11.06.1996, pronunţată de Judecătoria Sectorului I Bucureşti, respectiv prin Sentinţa civilă nr. 207/19.09.1996, pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti. Ambele organisme au fost desemnate drept colectori în baza deciziilor nr. 185/2005 şi 104/2005 emise de ORDA. Prin urmare, susţinerile utilizatorilor potrivit cărora lipsa calităţii procesuale active ar depinde de calificarea tipului de gestiune aplicabil în cauză ca fiind gestiune colectivă facultativă sunt irelevante, în condiţiile în care textul de lege nominalizează expres care sunt părţile ce participă la negocierea metodologiilor, precum şi la procedura de arbitraj. Pe fondul cauzei, completul de arbitraj reţine: Cu privire la pct. 1 al metodologiei propuse de către reclamante, se impun următoarele precizări: Legea nr. 8/1996 utilizează în conţinutul său [art. 123¹ lit. f) şi art. 123² lit. f)] sintagmele fonograme de comerţ şi fonograme publicate în scop comercial, fără însă a le defini. Pentru a defini cele două noţiuni, apreciem că trebuie avut în vedere regimul juridic diferit pe care legiuitorul îl consacră. Astfel, în privinţa fonogramelor de comerţ, regimul gestiunii colective este obligatoriu, spre deosebire de cazul fonogramelor publicate în scop comercial, unde regimul de gestiune colectivă este facultativ. Pornind de la această delimitare, considerăm că obligativitatea gestiunii colective este justificată de existenţa acelor situaţii în care modul de exploatare a operelor sau a prestaţiilor face imposibilă urmărirea individuală a dreptului privind remuneraţia echitabilă, ipoteză corespunzătoare noţiunii de fonogramă de comerţ. Dimpotrivă, gestiunea colectivă facultativă corespunde ipotezei în care modul de exploatare a operelor sau prestaţiilor permite urmărirea individuală a dreptului privind remuneraţia echitabilă, ipoteză corespunzătoare noţiunii de fonogramă publicată în scop comercial. Faţă de criteriile mai sus enunţate, completul apreciază că, prin sintagma fonogramă de comerţ se înţelege acea fonogramă ce se comunică public sau se radiodifuzează de acea categorie de utilizatori în raport cu care este imposibilă exercitarea în mod individual a dreptului la remuneraţie echitabilă de către titularii drepturilor conexe dreptului de autor; prin sintagma fonogramă publicată în scop comercial se înţelege acea fonogramă ce se comunică public sau se radiodifuzează de acea categorie de utilizatori în raport cu care este posibilă exercitarea în mod individual a dreptului la remuneraţie echitabilă de către titularii drepturilor conexe dreptului de autor. În speţă, apreciem că este vorba despre dreptul la remuneraţie echitabilă pentru utilizarea fonogramelor publicate în scop comercial de către societăţile de radiodifuziune, astfel că gestiunea colectivă a acestui drept este una facultativă, potrivit prevederilor art. 123² lit. f) din lege. De aceea se impune modificarea pct. 1 din metodologia propusă de reclamante în sensul adăugării următoarelor condiţii: a)sunt utilizate fonograme care se află în repertoriul gestionat de organismele de gestiune colectivă respective, pe baza mandatului sau contractelor de reprezentare date/încheiate în condiţiile legii; b)organismul de radiodifuziune nu este îndreptăţit ca, pentru anumite fonograme utilizate, să gestioneze el însuşi drepturile conexe cuvenite artiştilor interpreţi sau executanţi ori producătorilor de fonograme, pe baza unui mandat sau contract de reprezentare ori în baza legii.Cu privire la pct. 2 al metodologiei propuse de reclamante, completul arbitral constată întemeiate criticile aduse de pârâtele SRR şi ARCA în sensul că, potrivit dispoziţiilor art. 98 şi 105 din Legea nr. 8/1996, pentru utilizarea prin radiodifuzare, artiştii interpreţii sau executanţi şi producătorii de fonograme au un drept la remuneraţie echitabilă, nu şi un drept de a autoriza sau de a interzice. Pct. 3 al metodologiei propuse de reclamante urmează a fi înlăturat deoarece contravine dispoziţiilor legale, metodologia privind exercitarea dreptului la remuneraţia unică echitabilă nu trebuie să includă prevederi privind obţinerea autorizării radiodifuzării fonogramelor. Referitor la remuneraţia prevăzută la pct. 4 din metodologia propusă de reclamante, completul de arbitraj consideră că se impune renunţarea la utilizarea criteriului ponderii graduale pe 3 nivele al muzicii în programe, urmând să se plătească o remuneraţie unică, prin aplicarea la totalul veniturilor brute lunare (fără TVA), obţinute din activitatea de radiodifuzare, a unui procent de 2,5% ce corespunde unei utilizări a fonogramelor într-o pondere de 100% din totalul timpului de emisie, după formula: x=2,5y/100, unde x reprezintă remuneraţia unică echitabilă cuvenită interpreţilor şi producătorilor de fonograme, iar y este ponderea radiodifuzării trimestriale a fonogramelor în cazul fiecărui utilizator. Propunerea prezentată de reclamante privind o remuneraţie în 3 trepte procentuale contravine art. 131¹ alin. (2) din Legea nr. 8/1996. Procentul de 2,5% reprezintă o remuneraţie echitabilă şi rezonabilă, ce corespunde şi nivelului practicat în ţări europene cu un grad de dezvoltare asemănătoare României. La stabilirea acestui procent s-au avut în vedere şi studiul Federaţiei Internaţionale a Industriei Fonografice depus de către UPFR şi CREDIDAM, precum şi studiul Ministerului Culturii din Danemarca, depus de către pârâtele SRR şi ARCA. Aceeaşi este raţiunea pentru care pct. 6 din metodologia propusă de reclamante va fi modificat în sensul că sumele rezultate din aplicarea procentului la baza de calcul nu pot fi mai mici decât echivalentul în lei, la cursul BNR din ziua scadenţei, a 500 de euro pe trimestru. Privind pct. 5 din metodologia propusă se elimină fraza finală deoarece, în lipsa veniturilor, devin aplicabile prevederile stabilite la pct. 6 din metodologia propusă de reclamante (remuneraţia minimă datorată). Faţă de forma propusă de reclamante la pct. 7 al metodologiei, opinia completului este în sensul menţinerii acesteia, justificat de faptul că, potrivit legislaţiei fiscale aplicabile, remuneraţia datorată nu este exclusă de la plata TVA. Pct. 8, 9, 10, 11 şi 12 ale metodologiei propuse de reclamante se menţin în forma propusă, nefiind contestate de pârâte. Pct. 13 al metodologiei propuse de reclamante se menţine în forma propusă. Inserarea în textul metodologiei a obligaţiei de plată a auditului extern (modificare propusă prin întâmpinare de către Radio XXI şi Europa FM) ar fi ineficientă în condiţiile în care auditul profită părţii care a solicitat-o. Urmare a modificărilor aduse pct. 4 al metodologiei propuse de reclamante, prin renunţarea la utilizarea criteriului ponderii progresive, în trepte, a muzicii în programe, prevederile pct. 14 al metodologiei propuse de reclamante urmează a fi eliminat, întrucât a rămas fără obiect. Aceeaşi soluţie de eliminare se impune şi în cazul pct. 15 al metodologiei propuse de reclamante întrucât, prin menţinerea prevederilor pct. 9 al metodologiei propuse de reclamante s-a stabilit deja care este sancţiunea pentru întârzierile la plată. Pe cale de consecinţă metodologia va fi renumerotată. Împotriva acestei hotărâri arbitrale au declarat apel Uniunea Producătorilor de Fonograme din România (UPFR) şi Centrul Român Pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi (CREDIDAM) în contradictoriu cu Societatea Română de Radiodifuziune (SRR), Asociaţia Română de Comunicaţii Audiovizuale (ARCA), Societatea Comercială SBS Broadcasting Media - S.R.L. - Kiss FM, Societatea Comercială Europe Development Internaţional România - S.R.L. - Europa FM, Societatea Comercială Radio XXI S.A. - Radio XXI.Prin apelul formulat de UPFR s-a solicitat:1. modificarea pct. 1, 2, 3, 4 si 5 din metodologia stabilită de completul arbitral; 2. completarea hotărârii apelate cu pct. 3, 14 şi 15 din propunerea de metodologie a UPFR şi a CREDIDAM; 3. renumerotarea în consecinţă a tuturor punctelor metodologiei. În motivarea apelului formulat de UPFR s-au arătat următoarele:Începem prin a critica pct. 3 şi 4 ale metodologiei comportând prioritate şi importanţă majoră între punctele ce fac obiectul apelului nostru. I. Astfel, prin Hotărârea arbitrală din 22 septembrie 2010, completul de arbitri a hotărât, contrar practicii europene din ţări cu o situaţie asemănătoare României şi principiilor prevăzute de art. 13¹ din Legea nr. 8/1996, modificată şi completată, care garantează caracterul echitabil al remuneraţiilor, că producătorilor de fonograme şi artiştilor interpreţi li se cuvine o remuneraţie unică de 2,5% din baza de calcul, cu 0,1% mai mult decât remuneraţia prevăzută de metodologia anterioară. Aşadar, pct. 3 al metodologiei nou-stabilite suportă mai multe critici după cum urmează: 1. «Cuantumul de 2,5% reprezintă o remuneraţie echitabilă şi rezonabilă, ce corespunde şi nivelului practicat în ţări europene cu un grad de dezvoltare asemănătoare României», arată completul de arbitraj în motivarea pct. 3 al metodologiei. Care ţări, Onorată Instanţă?? Cumva Bulgaria unde drepturile conexe se situează între 2%-4% pe 3 trepte de utilizare a muzicii (până în 30%, între 30-60% şi peste 60%)??!! Cumva Republica Cehă unde drepturile conexe sunt în cuantum de 4,7%??!! Cumva Polonia unde drepturile conexe sunt la nivel de 2% doar pentru producătorii de fonograme??!! Cumva Ungaria unde drepturile conexe reprezintă 4% din publicitate, 2% din abonamente (în cazul serviciilor publice de radio şi TV) şi 1% din orice alte contribuţii??!! (aşa cum rezultă din studiul depus de UPFR în Opis II înscrisuri din arbitraj, filele 110-114). Cum poate un complet arbitral să nesocotească în acest mod grosolan o probă de la dosar?? Cum poate un complet arbitral să încalce în mod evident o condiţie imperativă în stabilirea remuneraţiilor, impusă de Legea nr. 8/1996 modificată şi completată, şi anume cea prevăzută de art. 131¹ alin. (1) lit. h)?? Mai arată completul arbitral că «la stabilirea acestui procent s-au avut în vedere şi Studiul Federaţiei Internaţionale a Industriei Fonografice, depus de către UPFR şi CREDIDAM, precum şi studiul Ministerului Culturii din Danemarca, depus de către pârâtele SRR şi ARCA». Chiar conform Studiului CAPACENT efectuat de Ministerul Culturii din Danemarca, depus de intimate în arbitraj, care prevede procentele la nivelul anului 2006, în Spania se plătesc 3,75% drepturi conexe în cazul radioului public plus 1,25% către producători pentru reproducere şi 2,35% drepturi conexe în cazul radiourilor comerciale plus 0,35% către producători pentru reproducere, iar în Portugalia între 2%-5% din veniturile brute în cazul radiourilor comerciale. Deci nu putem să nu ne întrebăm cum a ţinut cont completul arbitral de înscrisurile reprezentând practica europeană depuse de toate părţile în arbitraj. Dacă ne raportăm la procentul real plătit de utilizatori în cazul radiodifuzării fonogramelor (nu la cel de 2,4% întrucât, de aproape 5 ani, niciun radio nu plăteşte acest procent care este maximal, virtual) constatăm că, în condiţiile în care ponderea muzicii în programele radiodifuzate este de cel puţin 30% (aşa cum raportează postul public de radio) şi în medie de 70-80%, procentele achitate de utilizatorii de pe teritoriul României sunt extrem de mici faţă de cele achitate de aceiaşi utilizatori de fonograme, dar pe teritoriul unor ţări cu o situaţie asemănătoare României: – 0,72% (!!!!!!!) achită SRR în cazul radiodifuzării fonogramelor (la o pondere declarată de aceasta de 30% pentru producători şi artişti, adică un procent de 0,36% pentru producători şi 0,36% pentru artişti (filele 5 şi 6 din Opis I înscrisuri depus de UPFR în arbitraj); faţă de un radiodifuzor din Bulgaria care, pentru aceeaşi pondere de muzică (30%), achită o remuneraţie procentuală de 2% (adică un procent de 1% pentru producători şi 1% pentru artişti - fila 110 din Opis II înscrisuri depus de UPFR în arbitraj); – 1,84% (!!!!!!!) achită EuropaFM la o pondere declarată de acest post de 77% pentru producători şi artişti, adică un procent de 0,92% pentru producători şi 0,92% pentru artişti (filele 5 şi 6 din Opis I înscrisuri depus de UPFR în arbitraj); faţă de alţi radiodifuzori cu aceeaşi pondere de muzică (tot 77%), care achită pe teritoriul Bulgariei sau Greciei remuneraţia de 4% pentru producători şi artişti (adică un procent de 2% pentru producători şi 2% pentru artişti); – 1,68% (!!!!!!!) achită Radio Guerilla şt InfoPro la o pondere declarată de aceste posturi de 70% pentru producători şi artişti, adică un procent de 0,84% pentru producători şi 0,84% pentru artişti (filele 7, 8, 11 şi 12 din Opis I înscrisuri depus de UPFR în arbitraj); idem exemplele de la pct. anteriorÎntrucât remuneraţia unică echitabilă pentru radiodifuzarea fonogramelor publicate în scop comercial este reglementată în mod unitar la nivel internaţional (Tratatul OMPI privind interpretările, execuţiile şi fonogramele şi Convenţia de la Roma pentru protecţia artiştilor interpreţi sau executanţi şi a organismelor de radiodifuziune), întrucât remuneraţiile practicate sunt: – fie procente între 2-5%, chiar până la 7% în funcţie de utilizarea muzicii (Bulgaria, Franţa, Finlanda, Germania, Grecia, Marea Britanie);

– fie un procent fix fără a prevedea marje de utilizare care se situează în general în jurul valorii de 4-5% (Austria, Cehia, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia - studiul depus de UPFR prevede doar procentul cuvenit producătorilor, Portugalia, Slovenia, Spania). Iar în cazul câtorva exemple de la acest punct, se prevăd pentru radioul public un procent diferenţiat, mai scăzut, situat în intervalul 2-4%.Între remuneraţiile din ţări cu o situaţie asemănătoare României şi remuneraţiile din România nu ar trebui să existe diferenţe majore!! 2. Faţă de cererea UPFR şi CREDIDAM bazată pe modele din practica europeană (Bulgaria, Franţa, Grecia etc.), completul arbitral apreciază că «se impune renunţarea la utilizarea criteriului ponderii graduale pe 3 nivele a muzicii în programe», acesta contravenind art. 131¹ alin. (2) din Legea nr. 8/1996, modificată şi completată. Arătam că propunerea apelantei UPFR şi a CREDIDAM de stabilire a remuneraţiei în funcţie de gradul de utilizare a muzicii pe 3 trepte de utilizare (până în 35%, între 35%-65% şi peste 65% muzică în programe) respectă întru totul condiţia prevăzută în teza a II-a a alin. (2) al art. 131¹, şi anume «pentru activitatea de radiodifuzare, remuneraţiile procentuale se vor stabili diferenţiat, direct proporţional cu ponderea utilizării repertoriului gestionat colectiv în această activitate...». Dorim să învederăm Onoratei Curţi că intimatele Radio XXI şi Europa FM au aprobat marjele de utilizare propuse de UPFR şi CREDIDAM în cadrul negocierilor şi arbitrajului ce a avut loc între părţi, astfel cum rezultă din propunerile acestora de la filele 17 şi 24 din Opis I Înscrisuri depus de UPFR în arbitraj. De asemenea, arătăm că toate intimatele au agreat acest sistem prin metodologia semnată de acestea cu titularii drepturilor de autor, astfel cum rezultă din protocolul ce face obiectul Deciziei ORDA nr. 432/2006. Practica europeană are suficiente exemple în sensul stabilirii remuneraţiilor în mod diferenţiat în funcţie de marje de utilizare - Bulgaria, Franţa, Finlanda, Germania, Grecia, Marea Britanie (vezi studiul depus de UPFR în Opis II înscrisuri în arbitraj, filele 110-114). 3. În ceea ce priveşte baza de calcul prevăzută la pct. 3 de completul arbitral, şi anume «totalul veniturilor brute lunare obţinute din activitatea de radiodifuzare (publicitate şi barter)», UPFR arată că aceasta contravine în mod evident bazei de calcul stabilite de acelaşi complet arbitral la pct. 4 (!!!) din metodologie, aceasta din urmă fiind mult mai cuprinzătoare. Vă solicităm respectuos să eliminaţi inconsecvenţa în exprimare a completului arbitral şi să constataţi că remuneraţia unică procentuală cuvenită producătorilor de fonograme şi artiştilor interpreţi se aplică la baza de calcul, aşa cum aceasta trebuie definită în mod cuprinzător la pct. următor din metodologie. Socotim, Onorată Instanţă, că superficialitatea cu care acest complet a tratat stabilirea drepturilor conexe ale artiştilor şi producătorilor trebuie aspru sancţionată prin modificarea articolului, în discuţie în sensul stabilirii unor cuantumuri care să reflecte utilizarea reală a muzicii şi să remunereze echitabil titularii de drepturi ale căror înregistrări sonore sunt utilizate ca materie primă (în medie, 70-80% din programele radiodifuzate reprezintă fonograme publicate în scop comercial) în desfăşurarea activităţii intimatelor. Pentru aceste motive şi pentru a nu fi stabilite nişte valori derizorii, aceste cuantumuri trebuie să ţină cont de practica europeană în domeniu. Faţă de toate aceste motive, solicitam modificarea pct. 3 (care va deveni pct. 4) al metodologiei după cum urmează: 4. Organismele de radiodifuziune, denumite utilizatori, în sensul prezentei metodologii, au obligaţia să plătească trimestrial organismelor de gestiune colectivă desemnate de ORDA drept colectori pentru artiştii interpreţi sau executanţi şi producătorii de fonograme o remuneraţie reprezentând drepturi conexe patrimoniale pentru utilizarea fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora, stabilită prin aplicarea unui procent, conform tabelului de mai jos, la baza de calcul prevăzută la pct. 5 din prezenta metodologie pentru fiecare post de radio deţinut.

* Ponderea muzicii în programe se determină prin raportarea duratei cumulate a fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora care au fost radiodifuzate de utilizator la durata totală de emisie a postului de radio respectiv. II. În ceea ce priveşte pct. 4 al metodologiei care stabileşte baza de calcul la care se aplică procentul/procentele reprezentând drepturile conexe, vă rugăm, Onorată Instanţă, să observaţi că acesta este incomplet în sensul că enumerarea omite să precizeze în mod expres că din baza de calcul fac parte şi alocaţiile bugetare şi veniturile societăţilor terţe. Completul arbitral se mulţumeşte să prevadă în baza de calcul «alte contribuţii financiare» care ar lăsa loc la interpretări dacă alocaţia bugetară poate fi socotită ca fiind «altă contribuţie financiară». Totodată, completul arbitral consideră că trebuie eliminată situaţia plăţii acestor drepturi din cheltuielile ocazionate de utilizare în lipsa veniturilor, aplicându-se direct remuneraţia minimă, aspect ce contravine dispoziţiilor art. 131¹ alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 8/1996, modificată şi completată. Ce se întâmplă în cazul în care din aplicarea procentului la valoarea cheltuielilor rezultă o remuneraţie mai mare decât cea minimă?? Completul de arbitraj nu a avut în vedere această ipoteză, rămânând nereglementată. Apelanta UPFR şi CREDIDAM au solicitat prin cererea de arbitraj şi metodologia ataşată acesteia că «în lipsa veniturilor, baza de calcul o constituie totalitatea cheltuielilor efectuate de utilizator pentru activitatea de radiodifuzare (cum ar fi cheltuieli de personal, cheltuieli pentru serviciile prestate de terţi, achiziţii de orice fel etc.) în trimestrul pentru care remuneraţia este datorată», dispoziţie prevăzută şi de art. 131¹ alin. (2) teza a IIa din Legea nr. 8/1996, modificată şi completată. Remuneraţia minimă urmează a fi plătită în cazul în care din aplicarea procentului atât la venituri, cât şi, în lipsa acestora, la cheltuieli ar rezulta o remuneraţie mai mică decât valoarea minimă (în cazul de faţă mai mică de 500 euro trimestrial). Cea de-a treia critică la acest punct este eliminarea din baza de calcul de către completul arbitral a veniturilor societăţilor terţe de natura celor enumerate în legătură cu activitatea de radiodifuzare, în special ale societăţilor de producţie şi achiziţie de publicitate, în măsura în care sunt încasate pentru activitatea de radiodifuzare a utilizatorului. Prin aceasta, completul arbitral încurajează practica ascunderii veniturilor reale ale societăţilor deţinătoare de licenţe radio, practică existentă încă în piaţa media din România cu scopul reducerii cuantumului bazei de calcul şi implicit a remuneraţiei datorate titularilor de drepturi. Întrucât soluţia dată de completul arbitral în privinţa bazei de calcul a remuneraţiilor procentuale este nelegală, în mare parte fiind chiar nemotivată, UPFR revine şi arătă toate motivele avute în vedere la determinarea componenţei bazei de calcul, aşa cum aceasta se regăseşte în metodologia ataşată la prezentul apel. Învederăm Onoratei Curţi dispoziţiile Hotărârii arbitrale din 12 aprilie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278/2007 prin Decizia ORDA nr. 170/2007, astfel cum a fost modificată prin Decizia Curţii de Apel Bucureşti nr. 271A/2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 281/2008 prin Decizia ORDA nr. 41/2008, ca fiind ultima metodologie pronunţată într-un domeniu similar (drepturile de autor plătite de organismele de televiziune, inclusiv postul public de televiziune) în urma unui arbitraj, respectiv deciziei instanţei Curţii de Apel cu competenţă de stabilire a tarifelor pe domeniul proprietăţii intelectuale: «Art. 3. - Baza de calcul se constituie din veniturile obţinute de fiecare utilizator din activitatea de radiodifuzare a repertoriului de opere muzicale. Veniturile sunt constituite din totalitatea surselor financiare care susţin activitatea de radiodifuzare (abonamente, sponsorizări, alocaţii bugetare, închirieri spaţiu emisiune, autorizaţii de recepţie, alte contribuţii financiare etc. ori venituri provenite din asocieri sau alte activităţi corelate cu cea de radiodifuzare), fără a fi luate în considerare taxele aferente (TVA etc.) ori alte deduceri fiscale stabilite prin lege. Articolul 3¹ Sunt în aceeaşi măsură considerate ca venituri în sensul pct. 5 din prezenta metodologie veniturile societăţilor terţe, în special ale societăţilor de producţie şi achiziţie de publicitate, în măsura în care sunt încasate pentru activitatea de radiodifuzare (televiziune) a utilizatorului corespunzător spotului/spoturilor publicitar/publicitare radiodifuzat/radiodifuzate şi în măsura în care există un transfer inechitabil, contrar uzanţelor cinstite în raporturile comerciale, specifice domeniului respectiv.» Totodată, dorim să cităm, în susţinerea bazei de calcul în varianta propusă de apelanta UPFR şi CREDIDAM, dispoziţiile Hotărârii arbitrale din 12 aprilie 2010, având ca obiect forma finală a Metodologiei privind remuneraţiile pentru comunicarea publică a operelor muzicale în concerte, spectacole ori manifestări artistice (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 314/2010 prin Decizia ORDA nr. 189/2010), care arată la art. 5 pct. A lit. e) că «Baza de calcul al remuneraţiilor procentuale o reprezintă, după caz:.... e)alocaţiile sau alte finanţări bugetare destinate subvenţionării preţului biletelor spectacolului, concertului ori manifestării artistice; Alocaţia bugetară trebuie prevăzută în mod expres în cadrul bazei de calcul pentru plata drepturilor conexe în cazul postului public de radio, altminteri putând fi interpretată ca o concurenţă neloială faţă de restul posturilor comerciale care nu deduc din baza de calcul cheltuielile efectuate cu staţiile locale, emiţătoarele, chiriile pentru antene etc., aspect sesizat de reprezentantul Kiss FM în timpul procedurii de negociere directă (ultima frază a Procesului-verbal din data de 14 iunie 2010, depus în arbitraj la filele 42-43 în Opis I înscrisuri UPFR).Nu în ultimul rând, există destule exemple şi la nivel european de plată a drepturilor conexe şi din alocaţia bugetară: Austria, Ungaria, Spania, Germania, Grecia etc.Faţă de toate aceste motive, solicităm modificarea pct. 4 (care va deveni pct. 5) al metodologiei după cum urmează:5. Baza de calcul asupra căreia se aplică procentele prevăzute în tabel o constituie totalitatea veniturilor brute lunare (mai puţin TVA) obţinute de utilizator din activitatea de radiodifuzare, incluzând, dar fără a se limita la acestea, veniturile din publicitate, barter, abonamente, anunţuri şi informaţii, numere suprataxate (pentru telefoane şi sms-uri), sponsorizări, concursuri şi jocuri radiodifuzate, închirieri spaţiu emisie, alocaţii bugetare, alte contribuţii financiare, autorizaţii de recepţie, venituri din radiodifuzări realizate la comandă, venituri provenite din asocieri sau din alte activităţi corelate cu cea de radiodifuzare, veniturile societăţilor terţe de natura celor enumerate în legătură cu activitatea de radiodifuzare, în special ale societăţilor de producţie şi achiziţie de publicitate, în măsura în care sunt încasate pentru activitatea de radiodifuzare a utilizatorului etc. În lipsa veniturilor, baza de calcul o constituie totalitatea cheltuielilor efectuate de utilizator pentru activitatea de radiodifuzare (cum ar fi cheltuieli de personal, cheltuieli pentru serviciile prestate de terţi, achiziţii de orice fel etc.) în trimestrul pentru care remuneraţia este datorată. III. Cu privire la pct. 1 al metodologiei, completul arbitral a stabilit că dreptul de radiodifuzare a fonogramelor publicate în scop comercial este un drept care se gestionează facultativ colectiv (!!!), încălcând astfel dispoziţiile art. 106⁵ din Legea nr. 8/1996, modificată şi completată, care reglementează natura juridică şi modul de stabilire şi de colectare a dreptului la remuneraţie echitabilă, şi încălcând totodată dispoziţiile actelor internaţionale ratificate de România, incidente în speţă.Aşa încât, completul arbitral a decis ca forma pct. 1 al metodologiei să fie următoarea:1. Pentru utilizarea directă sau indirectă a fonogramelor publicate în scop comercial ori a reproducerilor acestora prin radiodifuzare, organismele de radiodifuziune au obligaţia să plătească o remuneraţie unică echitabilă organismelor de gestiune colectivă ale artiştilor interpreţi sau executanţi şi producătorilor de fonograme, dar numai în condiţiile în care: a)sunt utilizate fonograme care se află în repertoriul gestionat de organismele de gestiune colectivă respective, pe baza mandatului sau contractelor de reprezentare date/încheiate în condiţiile legii; b)organismul de radiodifuziune nu este îndreptăţit ca pentru anumite fonograme utilizate să gestioneze el însuşi drepturile conexe cuvenite artiştilor interpreţi sau executanţi ori producătorilor de fonograme, pe baza unui mandat sau contract de reprezentare ori în baza legii. Tot la acest punct, completul arbitral motivează că «prin sintagma fonogramă de comerţ se înţelege acea fonogramă ce se comunică public sau se radiodifuzează de acea categorie de utilizatori în raport cu care este imposibilă exercitarea în mod individual a dreptului la remuneraţie echitabilă de către titularii drepturilor conexe dreptului de autor; prin sintagma fonogramă publicată în scop comercial se înţelege acea fonogramă ce se comunică public sau se radiodifuzează de acea categorie de utilizatori în raport cu care este posibilă exercitarea în mod individual a dreptului la remuneraţie echitabilă de către titularii drepturilor conexe dreptului de autor.În speţă, apreciem că este vorba despre dreptul la remuneraţie echitabilă pentru utilizarea fonogramelor publicate în scop comercial de către societăţile de radiodifuziune, astfel că gestiunea colectivă a acestui drept este una facultativă...».Care este însă, Onorată Instanţă, diferenţa dintre fonogramă de comerţ şi fonogramă publicată în scop comercial în contextul în care Legea nr. 8/1996 nu defineşte aceste noţiuni? Evident că întrebarea este retorică, neexistând nicio deosebire între acestea. Au indicat intimatele măcar un exemplu de fonogramă de comerţ şi un exemplu de fonogramă în scop comercial? Putem însă observa că noţiunea de «fonogramă de comerţ» este folosită doar o singură dată [în art. 123¹ alin. 1 lit. f)] în Legea nr. 8/1996, spre deosebire de noţiunea de «fonogramă publicată în scop comercial» care este utilizată atât în Legea nr. 8/1996 (în foarte multe articole), cât şi în Tratatul OMPI (art. 15), ratificat de România prin Legea nr. 206/2000 privind ratificarea Tratatului OMPI privind interpretările, execuţiile şi fonogramele, şi în Convenţia de la Roma (art. 12), ratificată de România prin Legea nr. 76/1998, fonogramă a cărei radiodifuzare dă naştere unui drept la remuneraţie unică echitabilă pentru artişti şi producători. Singura definiţie a noţiunii de fonogramă publicată în scop comercial este dată de Tratatul OMPI în care, potrivit art. 15 alin. 4, «fonogramele puse la dispoziţia publicului prin mijloace cu fir sau fără fir, în aşa fel încât oricine să poată avea acces la ele în locul şi la momentul alese în mod individual, sunt considerate ca fiind publicate în scop comercial», în contextul reglementării aceluiaşi drept la remuneraţie echitabilă pentru comunicarea publică şi radiodifuzarea fonogramelor.Coexistenţa art. 123¹ alin. 1 lit. f) cu art. 123² alin. 1 lit. f) din Legea nr. 8/1996, modificată şi completată, ar conduce la concluzia total eronată că producătorii de fonograme şi artiştii interpreţi ar fi beneficiari a două drepturi la remuneraţie echitabilă, unul pentru comunicarea publică şi radiodifuzarea fonogramelor de comerţ, care este exercitat prin gestiune colectivă obligatorie [art. 123¹ alin. 1 lit. f)], iar altul pentru comunicarea publică şi radiodifuzarea fonogramelor publicate în scop comercial, pentru care gestiunea colectivă este facultativă [art. 123² alin. 1 lit. f)]. Însă, Legea nr. 8/1996, modificată şi completată, nu reglementează decât un singur drept la remuneraţie echitabilă pentru comunicare publică şi radiodifuzare, respectiv numai în cazul fonogramelor publicate în scop comercial (art. 105 şi art. 106⁵), iar exercitarea acestui drept se face numai prin intermediul organismelor de gestiune beneficiare (art. 106⁵ alin. 2-4).În susţinerea caracterului obligatoriu al gestiunii drepturilor producătorilor de fonograme, în cazul radiodifuzării fonogramelor, indicăm următoarele reguli (reţinute ca principii de gestiune atât în legislaţia noastră, cât şi în legislaţia comunitară şi în tratatele internaţionale):a)producătorii de fonograme au dreptul doar la o remuneraţie unică şi echitabilă (art. 106⁵ din Legea nr. 8/1996); această regulă trebuie corelată cu cea referitoare la faptul că producătorii nu pot interzice utilizarea propriilor fonograme, în cazul în care beneficiază de o remuneraţie echitabilă (art. 112¹ din Legea nr. 8/1996);b)remuneraţia unică şi echitabilă se stabileşte prin metodologii (cum este cea din prezenta cauza), conform art. 106⁵ alin. (2), iar organismul de gestiune are obligaţia legală [prevăzută de art. 130 alin. 1 lit. a) şi b) din Legea nr. 8/1996] de a elabora metodologii (cum este cazul în speţă) în vederea autorizării utilizatorilor în schimbul unei remuneraţii «în cazul acelor opere al căror mod de exploatare face imposibilă autorizarea individuală de către titularii de drepturi». Această împrejurare - imposibilitatea autorizării individuale - întăreşte mandatul organismului de gestiune de a reprezenta drepturile şi interesele tuturor producătorilor de fonograme în cazul negocierii şi stabilirii formei finale a metodologiei. Imposibilitatea autorizării individuale prezumă incapacitatea producătorului de fonograme, respectiv a artistului de a controla utilizarea propriilor fonograme şi de a urmări remuneraţiile direct de la utilizator; c)metodologia elaborată de organismele de gestiune colectivă se referă la două categorii de titulari - artiştii interpreţi şi producătorii de fonograme, mai exact la toţi artiştii, respectiv toţi producătorii, nu doar membrii organismelor de gestiune.Astfel, prin lege, se recunoaşte organismelor de gestiune mandatul legal de a reprezenta pe toţi producătorii de fonograme în vedere negocierii şi stabilirii acestei remuneraţii (inclusiv pentru stabilirea formei finale a metodologiei). În raporturile dintre producătorii de fonograme şi radiodifuzori, organismul de gestiune este reprezentantul tuturor producătorilor şi, totodată, garantul respectării drepturilor lor în raporturile cu radiodifuzorii întrucât producătorii primesc remuneraţia de la organismul de gestiune şi nu de la radiodifuzor. În realitate, completul de arbitraj a motivat hotărârea sa printr-un raţionament formal (un sofism) în ce priveşte calificarea gestiunii, plecând de la eroarea materială ce constă în distincţia dintre fonograma de comerţ şi cea publicată în scop comercial. Acest raţionament este în fond fals, generator de conflicte, interpretări şi speculaţii în afara legii, neexistând în realitate o astfel de distincţie. Fonograma este aceeaşi ca şi produs realizat de producător, iar scopul şi forma utilizării fonogramei (prin radiodifuzare), de asemenea. Acelaşi sofism este argumentat de completul arbitral şi în cazul aplicării dispoziţiilor legale raportat la împrejurarea că gestiunea colectivă obligatorie se aplică doar «fonogramelor de comerţ». În realitate, Legea nr. 8/1996 conţine o serie de erori de redactare care se impune a fi analizate şi interpretate în sensul respectării drepturilor producătorilor de fonograme, respectiv artiştilor interpreţi şi gestiunii eficiente a acestor drepturi. Constatăm faptul că întreaga argumentare a completului arbitral privind gestiunea colectivă facultativă aplicabilă în speţă se bazează pe o eroare materială apărută în procesul de redactare a Legii nr. 329/2006 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 123/2005, de modificare a Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe. Din analiza modificărilor în timp ale Legii nr. 8/1996, se poate observa cu uşurinţă că prima versiune a legii (1996) statua o gestiune colectivă obligatorie privind emiterea prin radio, transmiterea prin TV sau prezentarea într-un loc public a înregistrărilor sonore, iar prima modificare adusă acestei legi prin Legea nr. 285/2004 prevedea de asemenea foarte clar gestiunea colectivă obligatorie pentru aceste tipuri de utilizare. Ulterior, prin intrarea în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 123/2005, a intervenit eroarea materială despre care am făcut vorbire anterior, eroare menţinută şi prin Legea de aprobare nr. 329/2006. Acest punct de vedere este afirmat chiar în expunerea de motive a proiectului de lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, cu modificările şi completările ulterioare, elaborat de Guvern pentru a-l supune Parlamentului spre adoptare. Aflat în prezent în faza dezbaterii publice, proiectul de modificare a legii şi expunerea de motive se găsesc spre consultare pe site-ul Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional (http://www.cultura-net.ro/ DezbateriDetalii.aspx?ID =346l). Prin proiect se urmăreşte corectarea acestei erori, în sensul eliminării noţiunii de «fonogramă de comerţ» din art. 123¹ alin. 1, lit. f) din Legea nr. 8/1996 prin înlocuirea acesteia cu sintagma «fonogramă publicată în scop comercial» (sintagmă folosită în tot cuprinsul legii). Totodată, se elimină lit. f) a art. 123² din Legea nr. 8/1996, pentru a se înlătura orice dubiu în ce priveşte regimul obligatoriu al gestiunii în cazul radiodifuzării fonogramelor. Completul arbitral a încercat să ofere o justificare dispoziţiei legale anterior menţionate, deşi aceasta nu reprezintă voinţa legiuitorului, ci o greşeală materială ce a condus la ideea eronată că aceeaşi utilizare, în speţă, radiodifuzarea, poate da naştere la categorii diferite de fonograme şi remuneraţii echitabile distincte, totul în funcţie de categoriile de radiodifuzori, respectiv radiodifuzori care pot fi depistaţi mai uşor şi radiodifuzori mai greu de identificat!!!!!????? Faţă de aceste susţineri, solicităm modificarea pct. 1 al metodologiei după cum urmează: 1. Pentru utilizarea directă sau indirectă a fonogramelor publicate în scop comercial ori a reproducerilor acestora prin radiodifuzare, organismele de radiodifuziune au obligaţia să plătească o remuneraţie unică echitabilă organismelor de gestiune colectivă ale artiştilor interpreţi sau executanţi şi producătorilor de fonograme. IV. În ceea ce priveşte pct. 2 al metodologiei, UPFR arată că acesta contravine dispoziţiilor imperative ale art. 130 alin. 1 lit. a)-c) din Legea nr. 8/1996, modificată şi completată, care impun obligaţia de acordare a autorizaţiilor în sarcina organismelor de gestiune colectivă, la cererea utilizatorilor, efectuată înainte de utilizarea repertoriului protejat. Completul arbitral a stabilit că: 2. Utilizarea prin radiodifuzare a fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora, aduse anterior la cunoştinţă publică şi ale căror drepturi conexe patrimoniale se află în termenele de protecţie prevăzute de lege, de către organismele de radiodifuziune, dă naştere obligaţiei radiodifuzorului la plata unei remuneraţii echitabile către organismele de gestiune colectivă. UPFR nu neagă natura juridică a remuneraţiei echitabile şi nici nu are interes să facă acest lucru, întrucât teza prevăzută de art. 112¹ din Legea nr. 8/1996, modificată şi completată, potrivit căreia titularii care beneficiază de remuneraţii echitabile nu se pot opune utilizării care le generează (în speţă, radiodifuzarea fonogramelor publicate în scop comercial), confirmă ceea ce UPFR a susţinut până acum, şi anume faptul că titularii de drepturi, beneficiari ai remuneraţiilor echitabile, nu au posibilitatea autorizării individuale a acestor tipuri de utilizări. Ca urmare a acestei imposibilităţi obiective de autorizare şi colectare individuală, legiuitorii internaţional şi naţional au recunoscut titularilor de drepturi (în speţă, producători de fonograme publicate în scop comercial şi artişti interpreţi şi executanţi) doar un simplu drept la remuneraţie unică şi echitabilă care se colectează pe baza unor metodologii [pe care organismele de gestiune colectivă au obligaţia să le elaboreze, potrivit art. 130 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 8/1996, modificată şi completată] de către organismele de gestiune beneficiare, pentru cele două categorii de beneficiari [art. 106⁵ alin. (4) din Legea nr. 8/1996, modificată şi completată]. Astfel, remuneraţiile echitabile nu se colectează pentru anumiţi producători individualizaţi ce acordă mandat, ci pentru întreaga categorie de producători de fonograme cărora li se cuvine jumătate din remuneraţia unică echitabilă pentru radiodifuzare, prin organismul de gestiune reprezentativ în domeniu - UPFR. Cealaltă jumătate se cuvine categoriei artiştilor interpreţi şi executanţi reprezentaţi prin lege de organismul reprezentativ - CREDIDAM. Însă, imposibilitatea interzicerii utilizării, prevăzută de art. 112¹, nu contrazice dispoziţiile art. 130 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 8/1996, modificată şi completată, prin care legiuitorul stabileşte obligaţia organismelor de gestiune colectivă de a acorda «autorizaţii neexclusive utilizatorilor; la cererea acestora, efectuată înainte de utilizarea repertoriului protejat, în schimbul unei remuneraţii, prin licenţă neexclusivă, în formă scrisă», fără ca legiuitorul să distingă între tipul de utilizare, respectiv dacă acesta naşte drepturi patrimoniale exclusive sau simple drepturi la remuneraţie echitabilă. Dispoziţiile art. 112¹ arată doar că titularii de drepturi nu se pot opune utilizării care generează remuneraţii echitabile, nealterând în niciun fel obligaţia organismelor de gestiune colectivă de a acorda autorizaţii-licenţe neexclusive, la cererea utilizatorilor, în schimbul achitării remuneraţiilor echitabile de către utilizatori. De altfel, dispoziţiile art. 112¹ nu absolvă nici utilizatorul de obligaţia de obţinere a licenţei neexclusive chiar şi în cazul drepturilor la remuneraţie unică echitabilă întrucât aceste contracte trebuie să fie obţinute de utilizatori şi, în consecinţă, eliberate de organismele de gestiune anterior utilizării (oricărei utilizări) pentru care se achită remuneraţii [art. 130 alin. 1 lit. a)]. Aşa încât, în cazul radiodifuzării fonogramelor publicate în scop comercial ori a reproducerilor acestora, utilizatorii au obligaţia obţinerii autorizaţiei-licenţă neexclusivă şi a plăţii remuneraţiei unice echitabile reprezentând drepturile pentru această utilizare. Astfel, solicităm modificarea pct. 2 al metodologiei după cum urmează: 2. Utilizarea prin radiodifuzare a fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora, aduse anterior la cunoştinţa publică, şi ale căror drepturi conexe patrimoniale se află în termenele de protecţie prevăzute de lege, de către organismele de radiodifuziune, se poate face numai în baza unei autorizaţii sub formă de licenţă neexclusivă, eliberată de organismele de gestiune colectivă desemnate de ORDA drept colectoare pentru artiştii interpreţi sau executanţi şi pentru producătorii de fonograme. V. În ceea ce priveşte pct. 5 al metodologiei, completul de arbitraj înţelege să stabilească o remuneraţie minimă pentru drepturile conexe de 500 EUR/trimestru pe aceleaşi considerente ale practicii europene. Ca şi la stabilirea procentului de 2,5%, ne întrebăm care practică, din care ţări?? Poate din Bulgaria unde remuneraţia minimă se situează între 1.278 EUR/lună - 2.045 EUR/lună în funcţie de ponderea utilizării?? Sau poate Cehia - între 524 EUR/lună - 1.128 EUR/lună în cazul radiourilor locale şi 3.923 EUR/lună în cazul radiourilor naţionale?? Sau poate Grecia - 4.400 EUR ori Olanda - 22.500 EUR/an în cazul radiourilor naţionale şi 2.500 EUR/an în cazul radiourilor locale?? Sau Suedia - între 11.374 EUR/an - 50.386 EUR/an în funcţie de potenţialul de ascultători?? Este regretabil cum completul arbitral motivează că a ţinut seama de anumite criterii, înscrisuri etc. în condiţiile în care, în fapt, acestea arată o cu totul altă realitate!!! Este incredibil cum completul de arbitraj le evocă ca şi materiale în sprijinul hotărârii în condiţiile în care nu citează niciun exemplu concret la care sar fi raportat. Aceasta întrucât nu au găsit niciun exemplu care să susţină cele decise prin hotărâre!!! Aşa încât apelanta UPFR solicită modificarea pct. 5 (care va deveni pct. 6) al metodologiei, după cum urmează: 6. Sumele rezultate din aplicarea procentelor la baza de calcul nu pot fi mai mici decât echivalentul a 1.000 EUR pe trimestru la cursul BNR din ziua scadenţei, reprezentând remuneraţie minimă datorată de utilizatori pentru fiecare post de radio deţinut. VI. Considerăm că înlăturarea pct. 3 din metodologia propusă de apelanta UPFR şi CREDIDAM este inoportună având în vedere că este imperios necesar să fie cunoscute limitele metodologiei, respectiv limitele autorizaţiei-licenţă neexclusivă eliberate în baza metodologiei şi limitele drepturilor plătite în baza acesteia. Mai mult decât atât, vă rugăm să observaţi, Onorată Instanţă, că utilizatorii (intimatele din acest dosar) chiar au propus o formă a art. 3 (!!!!!!) prin Procesul-verbal de negocieri din data de 30 iunie 2010 (aflat la fila 46 din Opis I înscrisuri depus de UPFR în arbitraj), şi anume «autorizarea utilizării fonogramelor pentru realizarea de spoturi publicitare de către un producător de spoturi nu face obiectul prezentei metodologii», eliminat fără temei de completul arbitral. Apelanta UPFR solicită completarea metodologiei cu acest articol din raţiuni stricte ce ţin de cunoaşterea întinderii metodologiei, propunând următoarea formulare în acord cu cele propuse de intimate în cadrul negocierilor, cum arătam în paragraful anterior: Art. 3: «Nu fac obiectul prezentei metodologii utilizarea fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora pentru realizarea de spoturi publicitare, pentru realizarea de spoturi de promovare a unui post de radio, în generice de emisiuni ori rubrici proprii ale acestora, utilizări pentru care este necesar acordul expres al producătorului de fonograme.» VII. În ceea ce priveşte pct. 14 din metodologia ataşată la cererea de arbitraj, completul arbitral înţelege să îl înlăture pe motiv că «ar fi rămas fără obiect, ca urmare a modificărilor aduse pct. 4 din metodologia propusă de reclamante, prin renunţarea la utilizarea criteriului ponderii progresive, în trepte». Potrivit completului arbitral, stabilirea unei modalităţi de remunerare prin eliminarea propunerii UPFR şi CREDIDAM privind stabilirea unor trepte de utilizare justifică şi eliminarea propunerii UPFR de stabilire a ponderii de utilizare a muzicii, deşi aceasta este de natură a determina şi verifica această pondere. Însă, dorim să învederăm Onoratei Instanţe că prin pct. 14 se pune în aplicare art. 37 alin. (2) din Legea nr. 8/1996, modificată şi completată. De asemenea, arătăm că intimatele au semnat de comun acord acest articol cu reprezentanţii autorilor în protocolul ce constituie metodologia privind radiodifuzarea operelor muzicale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 93/2007 prin Decizia ORDA nr. 432/2006, depusă de UPFR la dosarul de arbitraj (filele 115-117 Opis II înscrisuri), neavută în vedere însă de completul arbitral. Faţă de aceste motive, apelanta UPFR solicită completarea metodologiei cu art. 14, după cum urmează: 14. Gradul de utilizare a fonogramelor publicate în scop comercial şi a reproducerilor acestora de către posturile de radio va putea fi determinat de organismele de gestiune colectivă desemnate de ORDA drept colectoare pentru artiştii interpreţi sau executanţi şi pentru producătorii de fonograme, în mod direct ori prin comandarea de monitorizări ale activităţii de radiodifuzare a utilizatorilor. VIII. În ceea ce priveşte înlăturarea pct. 15 din propunerea de metodologie a UPFR şi CREDIDAM, completul de arbitraj a considerat că singura obligaţie a utilizatorului prevăzută de metodologie este obligaţia de plată pentru încălcarea căreia curg penalităţi de întârziere. Apreciem însă că sancţiunea plăţii triplului remuneraţiilor legal datorate, astfel cum este prevăzută de art. 139 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 8/1996, modificată şi completată, se aplică pentru orice încălcare a obligaţiilor prevăzute de metodologie. Aşa încât, apelanta UPFR solicită completarea metodologiei cu art. 15, după cum urmează: 15. Pentru nerespectarea obligaţiilor prevăzute de prezenta metodologie, utilizatorii datorează triplul sumelor legal datorate pentru tipul de utilizare ce a făcut obiectul faptei ilicite, în condiţiile art. 139 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 8/1996, modificată şi completată. Pentru toate aceste motive ce privesc nelegalitatea şi lipsa de temeinicie a Hotărârii pronunţate la data de 22 septembrie 2010 de completul arbitral de pe lângă ORDA, constituit potrivit procesului-verbal din 12 august 2010, UPFR solicită Onoratei Instanţe admiterea apelului şi modificarea hotărârii apelate în sensul stabilirii unei noi metodologii privind radiodifuzarea fonogramelor publicate în scop comercial ori a reproducerilor acestora de către organismele de radio, în forma celei ataşate la prezentul apel, care să respecte voinţa legiuitorului privind garantarea caracterului echitabil al remuneraţiilor a căror natură juridică şi modalitate de exercitare este stabilită inclusiv la nivel internaţional.“ Prin apelul formulat de CREDIDAM s-a solicitat: 1. modificarea pct. 1, 2, 3, 4 şi 5 din metodologia stabilită de completul arbitral; 2. completarea hotărârii apelate cu pct. 14 şi 15 din propunerea de metodologie a CREDIDAM şi a UPFR. În motivarea apelului formulat de CREDIDAM s-au arătat următoarele: 1. Referitor la pct. 1 al metodologiei, completul arbitral a stabilit că dreptul de radiodifuzare a fonogramelor publicate în scop comercial este un drept care se gestionează facultativ colectiv, încălcând astfel dispoziţiile art. 106⁵ şi ale art. 123¹ din Legea nr. 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi dispoziţiile actelor internaţionale ratificate de România. Pct. 1 din metodologie în forma propusă de CREDIDAM şi UPFR era următorul: «1. Pentru utilizarea directă sau indirectă a fonogramelor publicate în scop comercial ori a reproducerilor acestora prin radiodifuzare, organismele de gestiune colectivă au obligaţia să plătească o remuneraţie unică echitabilă organismelor de gestiune colectivă ale artiştilor interpreţi sau executanţi şi producătorilor de fonograme.» Deliberând, completul arbitral a decis ca forma pct. 1 al metodologiei să fie următoarea: «1. Pentru utilizarea directă sau indirectă a fonogramelor publicate în scop comercial ori a reproducerilor acestora prin radiodifuzare, organismele de radiodifuziune au obligaţia să plătească o remuneraţie unică echitabilă organismelor de gestiune colectivă ale artiştilor interpreţi sau executanţi şi producătorilor de fonograme, dar numai în condiţiile în care: a)sunt utilizate fonograme care se află în repertoriul gestionat de organismele de gestiune colectivă respective, pe baza mandatului sau contractelor de reprezentare date/încheiate în condiţiile legii; b)organismul de radiodifuziune nu este îndreptăţit ca pentru anumite fonograme utilizate să gestioneze el însuşi drepturile conexe cuvenite artiştilor interpreţi sau executanţi ori producătorilor de fonograme, pe baza unui mandat sau contract de reprezentare ori în baza legii.»Motivând decizia de a modifica pct. 1 al metodologiei, în sensul instituirii gestiunii facultative colective în cazul dreptului de radiodifuzare a fonogramelor publicate în scop comercial, completul arbitral a arătat că cele două noţiuni, «fonograme publicate în scop comercial» şi «fonograme de comerţ», sunt două noţiuni distincte cărora legiuitorul le-a consacrat un regim juridic diferit. Pentru a ne edifica, completul arbitral a definit de la sine putere cele două noţiuni pe care însăşi legea a omis să le definească, astfel: «prin sintagma fonogramă de comerţ se înţelege acea fonogramă ce se comunică public sau se radiodifuzează de acea categorie de utilizatori în raport cu care este imposibilă exercitarea în mod individual a dreptului la remuneraţie echitabilă de către titularii drepturilor conexe dreptului de autor; prin sintagma fonogramă publicată în scop comercial se înţelege acea fonogramă ce se comunică public sau se radiodifuzează de acea categorie de utilizatori în raport cu care este posibilă exercitarea în mod individual a dreptului la remuneraţie echitabilă de către titularii drepturilor conexe dreptului de autor. În speţă, apreciem că este vorba despre dreptul la remuneraţie echitabilă pentru utilizarea fonogramelor publicate în scop comercial de către societăţile de radiodifuziune, astfel că gestiunea colectivă a acestui drept este una facultativă... » Aceste două definiţii sunt preluate ad litteram din motivarea Deciziei civile nr. 23A din 5 februarie 2007, pronunţată de Secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală a Curţii de Apel Bucureşti. De altfel întreaga motivare privitoare la gestiunea colectivă facultativă este inspirată din motivarea Deciziei civile nr. 23A din 5 februarie 2007, deşi această decizie a fost aspru criticată în cadrul adunărilor generale la nivel internaţional pentru confuzia pe care a creat-o în cazul gestiunii pe teritoriul României a dreptului de radiodifuzare a fonogramelor publicate în scop comercial. Deşi, până în prezent, nu există niciun text de lege care să conducă la concluzia că voinţa legiuitorului a fost să reglementeze două noţiuni distincte, constatăm că decizia completului arbitral a fost de a lua în calcul varianta gestiunii facultative colective în cazul fonogramelor publicate în scop comercial. Mai mult decât atât, deşi completul arbitral a considerat că «obligativitatea gestiunii colective este justificată de existenţa acelor situaţii în care modul de exploatare a operelor sau a prestaţiilor face imposibilă urmărirea individuală a dreptului privind remuneraţia echitabilă, ipoteză corespunzătoare noţiunii de fonogramă de comerţ», nu precizează cum pot fi delimitate aceste situaţii. Această soluţie a fost adoptată de către completul de arbitri fără a exista probe administrate în cauză de către intimate cu privire la cele două sintagme. Aşa cum am arătat şi în faţa completului arbitral, potrivit art. 123¹ alin. 1 lit. f) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, «Gestiunea colectivă este obligatorie pentru exercitarea următoarelor drepturi: ...dreptul la remuneraţie echitabilă recunoscut artiştilor interpreţi şi producătorilor de fonograme pentru ...radiodifuzarea fonogramelor de comerţ sau a reproducerilor acestora». La alin. 2 se menţionează că «Pentru categoriile de drepturi prevăzute la alin. 1, organismele de gestiune colectivă îi reprezintă şi pe titularii de drepturi care nu le-au acordat mandat». Acesta este şi sensul prevederilor Convenţiei internaţionale pentru protecţia artiştilor interpreţi sau executanţi, a producătorilor de fonograme şi a organismelor de radiodifuziune, încheiată la Roma la 26 octombrie 1961, pentru fonograme, mandatul CREDIDAM şi UPFR, în calitate de unici colectori pe teritoriul României pentru artiştii interpreţi şi producătorii de fonograme, fiind extins - atât pentru membri, cât şi pentru nemembri, artişti şi producători, români şi străini. Punctul de vedere al CREDIDAM şi UPFR este şi rămâne în continuare acelaşi: legea nu face distincţie între fonogramele de comerţ şi fonogramele publicate în scop comercial. Pur şi simplu aceste sintagme sunt sinonime. Dacă legiuitorul ar fi intenţionat să facă o diferenţiere între fonogramele publicate în scop comercial şi fonogramele de comerţ ar fi trebuit, pentru a evita orice risc de confuzie, să definească cele două sintagme. Întrucât nu există asemenea definiţii şi, mai mult decât atât, nici Convenţia de la Roma (care reprezintă norma comunitară pe care România trebuie să o respecte atunci când normele interne sunt contrare dispoziţiilor internaţionale sau lasă loc de interpretări - a se vedea în acest sens art. 148 din Constituţia României) nu împarte fonogramele în două categorii. Considerăm că pentru radiodifuzarea fonogramelor de comerţ/publicate în scop comercial gestiunea colectivă este obligatorie, mandatul fiind unul extins. De altfel, noţiunea de «fonogramă de comerţ» este folosită doar o singură dată [în art. 123¹ alin. 1 lit. f) ] în Legea nr. 8/1996, spre deosebire de noţiunea de «fonogramă publicată în scop comercial» care este utilizată atât în Legea nr. 8/1996 (în foarte multe articole), cât şi în Tratatul OMPI (art. 15), ratificat de România prin Legea nr. 206/2000 privind ratificarea Tratatului OMPI privind interpretările, execuţiile şi fonogramele, şi în Convenţia de la Roma (art. 12), ratificată de România prin Legea nr. 76/1998, fonogramă a cărei radiodifuzare dă naştere unui drept la remuneraţie unică echitabilă pentru artişti şi producători. Nu înţelegem care ar putea fi raţiunea pentru care legiuitorul ar admite existenţa a două drepturi la remuneraţia echitabilă, respectiv dreptul la remuneraţia echitabilă pentru comunicarea publică şi radiodifuzarea fonogramelor de comerţ pentru care gestiunea colectivă obligatorie [art. 123¹ alin. 1 lit. f)] şi dreptul la remuneraţia echitabilă pentru comunicarea publică şi radiodifuzarea fonogramelor publicate în scop comercial pentru care gestiunea colectivă este facultativă [art. 123² alin. 1 lit. T)], de vreme ce în întregul cuprins al Legii nr. 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare, este menţionată doar noţiunea de fonogramă publicată în scop comercial şi este reglementat un singur drept la remuneraţie echitabilă pentru comunicare publică şi radiodifuzare, respectiv numai în cazul fonogramelor publicate în scop comercial (art. 105 şi art. 106⁵), iar exercitarea acestui drept se face numai prin intermediul organismelor de gestiune beneficiare (art. 106⁵ alin. 2-4), cu atât mai mult cu cât conform prevederilor art. 112¹ din lege artiştii interpreţi şi producătorii nu mai deţin prerogativele dreptului conex de a autoriza sau de a interzice utilizarea propriilor fonograme, în cazul în care beneficiază doar de o remuneraţie obligatorie (echitabilă), şi, în consecinţă, nu pot săşi gestioneze dreptul la remuneraţie echitabilă în mod individual. În concluzie, precizăm că, în cazul radiodifuzării fonogramelor publicate în scop comercial, organismele de gestiune colectivă CREDIDAM şi UPFR sunt mandatare ale artiştilor interpreţi sau executanţi şi ale producătorilor de fonograme, acţionând în baza unui mandat legal extins instituit de art. 123¹ alin. 2 din Legea nr. 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare. Chiar dacă ar fi să admitem că prin fonogramă publicată în scop comercial se înţelege acea fonogramă care se comunică sau se radiodifuzează de acea categorie de utilizatori în raport cu care este posibilă exercitarea în mod individual a dreptului la remuneraţie echitabilă, din punct de vedere practic, este imposibilă autorizarea şi gestionarea la nivel individual a acestor fonograme. De lege ferenda, prin proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, cu modificările şi completările ulterioare, elaborat de Guvern pentru a-l supune Parlamentului spre adoptare, aflat în prezent în faza dezbaterii publice, se urmăreşte eliminarea tuturor greşelilor de redactare apărute în textul Legii nr. 8/1996, inclusiv eliminarea noţiunii de «fonogramă de comerţ» din art. 123¹ alin. 1 lit. f) din Legea nr. 8/1996, prin înlocuirea acesteia cu sintagma «fonogramă publicată în scop comercial» (sintagmă folosită în tot cuprinsul legii). Totodată, se elimină lit. f) a art. 123² din Legea nr. 8/1996, pentru a se înlătura orice dubiu în ce priveşte regimul obligatoriu al gestiunii în cazul radiodifuzării fonogramelor. Întrucât întreaga motivare a completului arbitral a fost construită pe o eroare materială a textului de lege (cele două sintagme, «fonogramă de comerţ» şi «fonogramă publicată în scop comercial», fiind sinonime) care urmează să fie corectată în noile reglementări, solicităm modificarea pct. 1 al metodologiei, în sensul menţinerii formulării pct. 1 din propunerea de metodologie propusă de CREDIDAM şi UPFR: «1. Pentru utilizarea directă sau indirectă a fonogramelor publicate în scop comercial ori a reproducerilor acestora prin radiodifuzare, organismele de radiodifuziune au obligaţia să plătească o remuneraţie unică echitabilă organismelor de gestiune colectivă ale artiştilor interpreţi.» 2. Referitor la pct. 2 al metodologiei, completul arbitral a constatat «întemeiate criticile aduse de SRR şi ARCA în sensul că, potrivit dispoziţiilor art. 98 şi 105 din Legea nr. 8/1996, pentru utilizarea prin radiodifuzare a fonogramelor, artiştii interpreţi sau executanţi şi producătorii de fonograme au un drept la remuneraţie echitabilă, nu şi un drept de a autoriza sau de a interzice». Pct. 2 din metodologie în forma propusă de CREDIDAM şi UPFR era următorul: «Utilizarea prin radiodifuzare a fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora, aduse anterior la cunoştinţa publică şi ale căror drepturi conexe patrimoniale se află în termenele de protecţie prevăzute de lege, de către organismele de radiodifuziune, se poate face numai în baza unei autorizaţii sub formă de licenţă neexclusivă eliberată de organismele de gestiune colectivă desemnate de Oficiul Român pentru Drepturile de Autor (ORDA) drept colectoare pentru artiştii interpreţi sau executanţi şi pentru producătorii de fonograme.» Deliberând, completul arbitral a decis ca forma pct. 2 al metodologiei să fie următoarea: «Utilizarea prin radiodifuzare a fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora, aduse anterior la cunoştinţă publică şi ale căror drepturi conexe patrimoniale se află în termenele de protecţie prevăzute de lege, de către organismele de radiodifuziune, dă naştere obligaţiei radiodifuzorului la plata unei remuneraţii echitabile către organismele de gestiune colectivă.» Prin concluziile scrise depuse în faza arbitrajului, am arătat că observaţiile făcute de SRR şi ARCA trebuiau raportate şi la dispoziţiile art. 130 alin. 1 lit. a), la practica instanţelor civile şi penale, precum şi la dispoziţiile art. 98 şi art. 106³ din lege pentru a evita tocmai această situaţie în care ne aflăm în prezent, şi anume aprobarea pct. 2 al metodologiei sub o formă care contravine dispoziţiilor legale imperative ale art. 130 alin. 1 lit. a)-c) din Legea nr. 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare, care impun obligaţia de acordare a autorizaţiilor în sarcina organismelor de gestiune colectivă, la cererea utilizatorilor, efectuată înainte de utilizarea repertoriului protejat. Aşa cum a arătat şi UPFR prin apelul formulat, imposibilitatea interzicerii utilizării, prevăzută de art. 112¹, nu contrazice dispoziţiile art. 130 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 8/1996, modificată şi completată, prin care legiuitorul stabileşte obligaţia organismelor de gestiune colectiva de a acorda «autorizaţii neexclusive utilizatorilor, la cererea acestora, efectuată înainte de utilizarea repertoriului protejat, în schimbul unei remuneraţii, prin licenţă neexclusivă, în formă scrisă», fără ca legiuitorul să distingă între tipul de utilizare, respectiv daca acesta naşte drepturi patrimoniale exclusive sau dreptul la remuneraţie echitabilă. De altfel, dispoziţiile art. 112¹ nu absolvă nici utilizatorul de obligaţia de obţinere a licenţei neexclusive chiar şi în cazul drepturilor la remuneraţie unică echitabilă, întrucât aceste autorizaţii trebuie să fie obţinute de utilizatori şi, în consecinţă, eliberate de organismele de gestiune anterior utilizării (oricărei utilizări) pentru care se achită remuneraţii [art. 130 alin. 1 lit. a)]. Aşa încât, în cazul radiodifuzării fonogramelor publicate în scop comercial ori a reproducerilor acestora, utilizatorii au obligaţia obţinerii autorizaţiei licenţă neexclusivă şi a plăţii remuneraţiei unice echitabile reprezentând drepturile pentru această utilizare. Faţă de aceste aspecte, solicităm modificarea pct. 2 al metodologiei, astfel: «Utilizarea prin radiodifuzare a fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora, aduse anterior la cunoştinţa publică, şi ale căror drepturi conexe patrimoniale se află în termenele de protecţie prevăzute de lege, de către organismele de radiodifuziune, se poate face numai în baza unei autorizaţii sub formă de licenţă neexclusivă, eliberată de organismele de gestiune colectivă desemnate de ORDA drept colectoare pentru artiştii interpreţi sau executanţi şi pentru producătorii de fonograme.» 3. Cu privire la pct. 3 al metodologiei stabilite de completul arbitral, solicităm instanţei de apel să constate că Hotărârea arbitrală din 22 septembrie 2010 a fost pronunţată fără a se ţine cont de înscrisurile depuse de apelante la dosarul de arbitraj, înscrisuri din care rezultă că majoritatea statelor europene practică tarife cu mult mai mari faţă de cele reglementate prin metodologia stabilită de completul arbitral. Pct. 4 (devenit 3 în metodologia stabilită prin hotărârea arbitrală) din metodologie în forma propusă de CREDIDAM şi UPFR era următorul: Organismele de radiodifuziune, denumite utilizatori, în sensul prezentei metodologii, au obligaţia să plătească trimestrial organismelor de gestiune colectivă desemnate de ORDA drept colectori pentru artiştii interpreţi sau executanţi şi producătorii de fonograme o remuneraţie reprezentând drepturi conexe patrimoniale pentru utilizarea fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora, stabilită prin aplicarea unui procent, conform tabelului de mai jos, la baza de calcul prevăzută la pct. 5 din prezenta metodologie pentru fiecare post de radio deţinut.

* Ponderea muzicii în programe se determină prin raportarea duratei cumulate a fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora care au fost radiodifuzate de utilizator la durata totală de emisie a postului de radio respectiv. Deliberând, completul arbitral a decis ca forma pct. 2 al metodologiei să fie următoarea: «Organismele de radiodifuziune au obligaţia să plătească trimestrial organismelor de gestiune colectivă desemnate de ORDA drept colectori pentru artiştii interpreţi sau executanţi şi producătorii de fonograme o remuneraţie reprezentând drepturi conexe patrimoniale pentru utilizarea fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora, calculată prin aplicarea la totalul veniturilor brute lunare obţinute din activitatea de radiodifuzare (publicitate şi barter) a unui procent de 2,5% în cazul unei utilizări a fonogramelor în pondere de 100% din totalul timpului de emisie a programelor. În cazul unei utilizări mai reduse, procentul de 2,5% se reduce direct proporţional cu ponderea timpului de utilizare a fonogramelor în raport cu timpul total de emisie a programelor.» Aducem următoarele critici pct. 3 al metodologiei: a)În forma stabilită de completul arbitral, pct. 3 al metodologiei reia conţinutul pct. 3 şi 4 din Decizia civilă nr. 23A/2007 a Curţii de Apel Bucureşti, singura diferenţă fiind în privinţa procentului care a crescut de la 2,4% la 2,5%, deci numai cu 0,1%, deşi până la data la care a fost iniţiat arbitrajul au trecut aproape 5 ani.În motivare, completul arbitral a arătat că acest cuantum de 2,5% reprezintă o remuneraţie echitabilă şi rezonabilă, ce corespunde şi «nivelului practicat în ţări europene cu un grad de dezvoltare asemănătoare României», fără a da cu titlu de exemplu ţările la care se referă. Facem precizarea încă o dată că acest procent de 2,5% se împarte între UPFR şi CREDIDAM (deci 1,25% pentru CREDIDAM, 1,25% pentru UPFR), în cazul unei ponderi de 100%. Deci acest procent de 1,25% pentru fiecare dintre cele două organisme de gestiune colectivă este un procent maximal virtual nedatorat de niciun post de radio din România. Aşa cum am arătat şi în faţa completului arbitral, când am criticat procentul vechi din Decizia civilă nr. 23A/2007 stabilit la cuantumul de 2,4% (1,2% pentru CREDIDAM, 1,2% pentru UPFR), de aproape 5 ani niciun radio nu plăteşte acest procent maximal virtual, raportat la o pondere de 100%. În acest sens, am dat cu titlu de exemplu procentele aplicabile la ponderile pe care le declară marii utilizatori: – 0,72% achită SRR în cazul radiodifuzării fonogramelor la o pondere declarată de aceasta de 30% pentru producători şi artişti, adică un procent de 0,36% pentru producători şi 0,36% pentru artişti; – 1,84% achită Europa FM la o pondere declarată de acest post de 77% pentru producători şi artişti, adică un procent de 0,92% pentru producători şi 0,92% pentru artişti; – 1,68% achită Radio Guerilla şi InfoPro la o pondere declarată de aceste posturi de 77% pentru producători şi artişti, adică un procent de 0,84% pentru producători şi 0,84% pentru artişti.Exemplu de calcul: SRR raportează o pondere între 30% şi 39,82% (pentru trimestrul II 2010). Prin urmare, dacă procentul este de 2,4%, atunci calculul se face astfel: 2,4% ................ 100% X% ........ ........... 30% X = 2,4 x 30 = 0,72% - total drepturi cuvenite sutelor de case de producţie române şi 100 străine şi miilor de artişti interpreţi ale căror interpretări sunt radiodifuzate pe teritoriul României. Acesta este motivul pentru care, prin propunerea de metodologie pe care am formulat-o împreună cu UPFR, am solicitat stabilirea metodologiei în 3 trepte procentuale în funcţie de ponderile de utilizare stabilite, în aşa fel încât cuantumul remuneraţiei cuvenite titularilor de drepturi să fie unul rezonabil şi echitabil aşa cum prevede Legea nr. 8/1996. În acest sens, am arătat atât în cadrul negocierilor, cât şi în faţa completului arbitral că remuneraţia datorată de utilizatori titularilor de drepturi trebuie să respecte anumite principii, astfel încât rezultatul negocierii să ducă la o remuneraţie rezonabilă, şi nu golită de conţinut, pentru a evita situaţii de genul celei în care (şi iarăşi dăm cu titlu de exemplu SRR) pentru o piesă de muzică uşoară radiodifuzată de SRR în anul 2009 titularul a încasat 2,43 lei sau pentru o piesă de muzică populară radiodifuzată tot în anul 2009 titularul a încasat 1,73 lei. Am invocat anul 2009 ca un avantaj al SRR, deoarece pentru anii din urmă sumele sunt şi mai mici. Or, astfel de remuneraţii nu pot fi considerate rezonabile şi echitabile. În nicio ţară europeană nu se plătesc asemenea procente infime care, prin aplicarea la veniturile obţinute de utilizatori, conduc la sume ridicol de mici care urmează a fi repartizate titularilor de drepturi, astfel încât în multe situaţii costurile făcute cu repartiţia depăşesc sumele încasate. Din practica depusă rezultă că aceste procente exact contrariul. Astfel: – în Bulgaria drepturile conexe se situează între 2%-4% (aceste procente nu sunt ponderate încă o dată) pe 3 trepte de utilizare a muzicii (până în 30%, între 30-60% şi peste 60%);– în Republica Cehă drepturile conexe sunt în cuantum de 4,7%;– în Polonia drepturile conexe sunt la nivel de 2% (neponderate) doar pentru producătorii de fonograme şi 2% pentru artiştii interpreţi;– în Ungaria drepturile conexe reprezintă 4% din publicitate, 2% din abonamente (în cazul serviciilor publice de radio şi TV) şi 1% din orice alte contribuţii (aşa cum rezultă din studiul depus de UPFR în Opis II înscrisuri din arbitraj, filele 110-114). Completul arbitral a arătat în motivarea cuantumului de 2,5% că «la stabilirea acestui procent s-au avut în vedere şi Studiul Federaţiei Internaţionale a Industriei Fonografice, depus de către UPFR şi CREDIDAM, precum şi studiul Ministerului Culturii din Danemarca, depus de către pârâtele SRR şi ARCA». Chiar conform Studiului CAPACENT efectuat de Ministerul Culturii din Danemarca, depus de intimate în arbitraj, care prevede procentele la nivelul anului 2006, în Spania se plătesc 3,75% drepturi conexe în cazul radioului public plus 1,25% către producători pentru reproducere şi 2,35% drepturi conexe în cazul radiourilor comerciale plus 0,35% către producători pentru reproducere, iar în Portugalia între 2%-5% din veniturile brute în cazul radiourilor comerciale. Nu înţelegem cum a ţinut cont completul arbitral de aceste înscrisuri din moment ce înscrisurile la care se face referire în motivare sunt favorabile organismelor de gestiune colectivă. Apreciem că toate înscrisurile depuse de CREDIDAM şi UPFR nu au fost studiate cu atenţia cuvenită şi, din acest motiv, au fost interpretate în totală contradicţie cu conţinutul lor. b)Prin Hotărârea arbitrală din 22 septembrie 2010, completul arbitral a constatat în mod greşit că «propunerea prezentată de reclamante privind o remuneraţie în 3 trepte procentuale contravine art. 131¹ alin. 2 din Legea nr. 8/1996».Propunerea apelantelor CREDIDAM şi UPFR de stabilire a remuneraţiei în funcţie de gradul de utilizare a fonogramelor pe 3 trepte de utilizare (până în 35%, între 35%-65% şi peste 65% muzică în programe) respectă condiţia prevăzută în teza a II-a a alin. 2 al art. 131¹, şi anume «pentru activitatea de radiodifuzare, remuneraţiile procentuale se vor stabili diferenţiat, direct proporţional cu ponderea utilizării repertoriului gestionat colectiv în această activitate....». Nu înţelegem concluzia completului arbitral în sensul că stabilirea unei remuneraţii diferenţiate şi direct proporţionale ar contraveni art. 131¹ alin. 2, când tocmai acest articol prevede posibilitatea de a stabili remuneraţiile în mod diferenţiat, în funcţie de ponderea de utilizare. Din contră, considerăm că hotărârea arbitrală încalcă prevederile art. 131¹ alin. 1 lit. h) din Legea nr. 8/1996, potrivit cărora «Metodologia se negociază de către organismele de gestiune colectivă cu reprezentanţii prevăzuţi la art. 131 alin. 2 lit. b), ţinându-se seama de următoarele criterii principale: ...h) practica europeană privind rezultatul negocierilor dintre utilizatori şi organismele de gestiune colectivă». Remuneraţia unică echitabilă pentru radiodifuzarea fonogramelor publicate în scop comercial este reglementată în mod unitar (a se vedea concluziile scrise şi înscrisurile depuse în arbitraj) la nivel internaţional (Tratatul OMPI privind interpretările, execuţiile şi fonogramele şi Convenţia de la Roma pentru protecţia artiştilor interpreţi sau executanţi şi a organismelor de radiodifuziune), astfel: – fie procente între 2-5%, chiar până la 7% în funcţie de utilizarea muzicii (Bulgaria, Franţa, Finlanda, Germania, Grecia, Marea Britanie - a se vedea în acest sens studiul depus de UPFR în Opis II înscrisuri în arbitraj, filele 110-114); – fie un procent fix, fără a prevedea marje de utilizare, care se situează în general în jurul valorii de 4-5% (Austria, Cehia, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia - studiul depus de UPFR prevede doar procentul cuvenit producătorilor, Portugalia, Slovenia, Spania). Iar în cazul câtorva exemple de la acest punct, se prevăd pentru radioul public un procent diferenţiat, mai scăzut, situat în intervalul 2-4%.De altfel, precizăm că intimatele Radio XXI şi Europa FM au aprobat marjele de utilizare propuse de CREDIDAM şi UPFR în cadrul negocierilor şi arbitrajului ce a avut loc între părţi, astfel cum rezultă din propunerile acestora de la filele 17 şi 24 din Opis I înscrisuri depus de UPFR şi CREDIDAM în arbitraj. În alte cazuri, toate intimatele au agreat acest sistem (a se vedea metodologia semnată de acestea cu titularii drepturilor de autor, astfel cum rezultă din protocolul ce face obiectul Deciziei ORDA nr. 432/2006). CREDIDAM şi UPFR au propus un procent diferenţiat, în funcţie de ponderea de utilizare a fonogramelor, între 1,8% şi 3%, ţinând cont de: • categoria titularilor de drepturi, membri sau nemembri; • domeniul pentru care se poartă negocierea; • categoria de utilizatori pe care îi reprezintă ARCA sau ceilalţi utilizatori desemnaţi să negocieze; • proporţia utilizării; • veniturile obţinute din radiodifuzare; • practica europeană. La acest punct propunerea noastră a fost de a nu se ţine cont de procentele maxime şi minime din ţările UE sau de a se face media tuturor procentelor ţărilor pentru care cele două părţi deţin informaţii. c)În ceea ce priveşte baza de calcul prevăzută la pct. 3 din metodologie, respectiv «totalul veniturilor brute lunare obţinute din activitatea de radiodifuzare (publicitate şi barter)», vă rugăm să constataţi că aceasta este în contradicţie cu definiţia bazei de calcul stabilită la pct. 4 din metodologie. Faţă de aceste aspecte, respectuos vă solicităm eliminarea parantezei «(publicitate şi bartere)» pentru a nu lăsa loc la interpretări din partea utilizatorilor.Faţă de aceste motive, solicităm modificarea pct. 3 al metodologiei după cum urmează: «Organismele de radiodifuziune, denumite utilizatori, în sensul prezentei metodologii, au obligaţia să plătească trimestrial organismelor de gestiune colectivă desemnate de ORDA drept colectori pentru artiştii interpreţi sau executanţi şi producătorii de fonograme o remuneraţie reprezentând drepturi conexe patrimoniale pentru utilizarea fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora, stabilită prin aplicarea unui procent, conform tabelului de mai jos, la baza de calcul prevăzută la pct. 5 din prezenta metodologie pentru fiecare post de radio deţinut.

* Ponderea muzicii în programe se determină prin raportarea duratei cumulate a fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora care au fost radiodifuzate de utilizator la durata totală de emisie a postului de radio respectiv.» 4. În ceea ce priveşte pct. 4 al metodologiei, solicităm instanţei de apel să constate că Hotărârea arbitrală din 22 septembrie 2010 stabileşte baza de calcul la care se aplică procentul reprezentând drepturile conexe în mod incomplet. Pct. 5 din metodologie (devenit pct. 4 după modificare) în forma propusă de CREDIDAM şi UPFR prevede: «Baza de calcul asupra căreia se aplică procentele prevăzute în tabel o constituie totalitatea veniturilor brute lunare (mai puţin TVA) obţinute de utilizator din activitatea de radiodifuzare, incluzând, dar fără a se limita la acestea, veniturile din publicitate, barter, abonamente, anunţuri şi informaţii, numere suprataxate (pentru telefoane şi SMS-uri), sponsorizări, concursuri şi jocuri radiodifuzate, închirieri spaţiu emisie, alocaţii bugetare, alte contribuţii financiare, autorizaţii de recepţie, venituri din radiodifuzări realizate la comandă, venituri provenite din asocieri sau din alte activităţi corelate cu cea de radiodifuzare, veniturile societăţilor terţe de natura celor enumerate în legătură cu activitatea de radiodifuzare, în special ale societăţilor de producţie şi achiziţie de publicitate, în măsura în care sunt încasate pentru activitatea de radiodifuzare a utilizatorului etc. În lipsa veniturilor, baza de calcul o constituie totalitatea cheltuielilor efectuate de utilizator pentru activitatea de radiodifuzare (cum ar fi cheltuieli de personal, cheltuieli pentru serviciile prestate de terţi, achiziţii de orice fel etc.) în trimestrul pentru care remuneraţia este datorată.» Deliberând, completul arbitral a decis ca forma pct. 4 al metodologiei să fie următoarea: «Baza de calcul asupra căreia se aplică procentul de 2,5% o constituie totalitatea veniturilor brute lunare, mai puţin taxa pe valoare adăugată, obţinute de utilizator din activitatea de radiodifuzare, incluzând, dar fără a se limita la acestea, veniturile din publicitate, barter, abonamente, anunţuri şi informaţii, apeluri telefonice şi SMS-uri suprataxate, sponsorizări, concursuri şi jocuri radiodifuzate, închirieri spaţii de emisie, alte contribuţii financiare, autorizaţii de recepţie, venituri din radiodifuzări realizate la comandă, venituri provenite din asocieri sau alte activităţi corelate cu cea de radiodifuzare.» a)Având în vedere că din baza de calcul stabilită de completul arbitral au fost scoase alocaţiile bugetare şi veniturile societăţilor terţe de natura celor enumerate în legătură cu activitatea de radiodifuzare, respectuos solicităm instanţei de apel să clarifice care este întinderea bazei de calcul, în sensul de a se pronunţa dacă prin sintagma «alte contribuţii financiare» se poate înţelege şi alocaţiile bugetare şi veniturile societăţilor terţe de natura celor enumerate în legătură cu activitatea de radiodifuzare.În ceea ce priveşte alocaţia bugetară, arătăm că aceasta trebuie prevăzută în mod expres în cadrul bazei de calcul pentru plata drepturilor conexe în cazul postului public de radio, altfel putând fi interpretată ca o concurenţă neloială faţă de restul posturilor comerciale care nu deduc din baza de calcul cheltuielile efectuate cu staţiile locale, emiţătoarele, chiriile pentru antene etc., aspect sesizat de reprezentantul Kiss FM în timpul procedurii de negociere directă (ultima frază a Procesului-verbal din data de 14 iunie 2010, depus în arbitraj la filele 42-43 în Opis I înscrisuri UPFR). Aşa cum am precizat şi în concluziile scrise, la nivel european în state precum Austria, Ungaria, Spania, Germania, Grecia etc. în baza de calcul este cuprinsă şi alocaţia bugetară. De asemenea, precizăm că în metodologii similare, respectiv în Hotărârea arbitrală din 12 aprilie 2010, având ca obiect forma finală a Metodologiei privind remunerare pentru comunicarea publică a operelor muzicale în concerte, spectacole ori manifestări artistice (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 314/2010 prin Decizia ORDA nr. 189/2010), care arată la art. 5 pct. A lit. e) că «Baza de calcul al remuneraţiilor procentuale o reprezintă, după caz: ....e) alocaţiile sau alte finanţări bugetare destinate subvenţionării preţului biletelor spectacolului, concertului ori manifestării artistice;». În ceea ce priveşte veniturilor societăţilor terţe de natura celor enumerate în legătură cu activitatea de radiodifuzare, în special ale societăţilor de producţie şi achiziţie de publicitate, în măsura în care sunt încasate pentru activitatea de radiodifuzare a utilizatorului, considerăm că şi acestea trebuie expres prevăzute în cuprinsul bazei de calcul pentru a se evita astfel încurajarea practicii ascunderii veniturilor reale ale societăţilor deţinătoare de licenţe radio, practică existentă deja în piaţa media din România cu scopul reducerii cuantumului bazei de calcul şi implicit a remuneraţiei datorate titularilor de drepturi. În acest sens, în faza arbitrajului au fost citate dispoziţii din metodologii similare, respectiv din Hotărârea arbitrală din 12 aprilie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278/2007 prin Decizia ORDA nr. 170/2007, astfel cum a fost modificată prin Decizia Curţii de Apel Bucureşti nr. 271A/2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 281/2008 prin Decizia ORDA nr. A1/2008, ca fiind ultima metodologie pronunţată într-un domeniu similar (drepturile de autor plătite de organismele de televiziune, inclusiv postul public de televiziune), baza de calcul a fost stabilită astfel: art. 3 «Baza de calcul se constituie din veniturile obţinute de fiecare utilizator din activitatea de radiodifuzare a repertoriului de opere muzicale. Veniturile sunt constituite din totalitatea surselor financiare care susţin activitatea de radiodifuzare (abonamente, sponsorizări, alocaţii bugetare, închirieri spaţiu emisiune, autorizaţii de recepţie, alte contribuţii financiare etc. ori venituri provenite din asocieri sau alte activităţi corelate cu cea de radiodifuzare), fără a fi luate în considerare taxele aferente (TVA etc.) ori alte deduceri fiscale stabilite prin lege»; art. 3¹ «Sunt în aceeaşi măsură considerate ca venituri în sensul pct. 5 din prezenta metodologie veniturile societăţilor terţe, în special ale societăţilor de producţie şi achiziţie de publicitate, în măsura în care sunt încasate pentru activitatea de radiodifuzare (televiziune) a utilizatorului corespunzător spotului/spoturilor publicitar/publicitare radiodifuzat/radiodifuzate şi în măsura în care există un transfer inechitabil, contrar uzanţelor cinstite în raporturile comerciale, specifice domeniului respectiv». Potrivit art. 131¹ alin. 2 din Legea nr. 8/1996, din baza de calcul fac parte toate veniturile din activitatea de radiodifuzare. Pentru a nu conduce la încălcarea prevederile acestui articol, în sensul acceptării unei baze de calcul fragmentate, respectuos vă solicităm să dispuneţi includerea în baza de calcul prevăzută de pct. 4 al metodologiei atât a alocaţiilor bugetare, cât şi a veniturilor societăţilor terţe de natura celor enumerate în legătură cu activitatea de radiodifuzare. b)De asemenea, solicităm instanţei să constate că, în mod greşit, completul arbitral a eliminat teza a II-a a pct. 5 al metodologiei (devenit pct. 4) din varianta propusă de CREDIDAM şi UPFR referitoare la cheltuielile ocazionate de utilizare, neluând în calcul situaţia în care din aplicarea procentului la cheltuielile ocazionate de utilizare ar rezulta o remuneraţie mai mare decât cea minimă.Stabilirea în această variantă a pct. 4 al metodologiei încalcă prevederile art. 131¹ alin. 2 teza a II-a din Legea nr. 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare: «...Pentru activitatea de radiodifuzare, remuneraţiile procentuale se vor stabili diferenţiat, direct proporţional cu ponderea utilizării repertoriului gestionat colectiv în această activitate, iar în lipsa veniturilor, în funcţie de cheltuielile ocazionate de utilizare.» Pentru a fi în acord cu prevederile art. 131¹ alin 2 teza a II-a din lege şi pentru a nu da naştere la interpretări, considerăm că este necesar ca din textul metodologiei să rezulte foarte clar că remuneraţia minimă urmează a fi plătită în cazul în care din aplicarea procentului atât la venituri, cât şi în lipsa acestora, la cheltuieli, ar rezulta o remuneraţie mai mică decât valoarea minimă (în cazul de faţă mai mică decât 500 euro trimestrial). Faţă de toate aceste motive, solicităm modificarea pct. 4 al metodologiei după cum urmează: «Baza de calcul asupra căreia se aplică procentele prevăzute în tabel o constituie totalitatea veniturilor brute lunare (mai puţin TVA) obţinute de utilizator din activitatea de radiodifuzare, incluzând, dar fără a se limita la acestea, veniturile din publicitate, barter, abonamente, anunţuri şi informaţii, numere suprataxate (pentru telefoane şi SMS-uri), sponsorizări, concursuri şi jocuri radiodifuzate, închirieri spaţiu emisie, alocaţii bugetare, alte contribuţii financiare, autorizaţii de recepţie, venituri din radiodifuzări realizate la comandă, venituri provenite din asocieri sau din alte activităţi corelate cu cea de radiodifuzare, veniturile societăţilor terţe de natura celor enumerate în legătură cu activitatea de radiodifuzare, în special ale societăţilor de producţie şi achiziţie de publicitate, în măsura în care sunt încasate pentru activitatea de radiodifuzare a utilizatorului etc. În lipsa veniturilor, baza de calcul o constituie totalitatea cheltuielilor efectuate de utilizator pentru activitatea de radiodifuzare (cum ar fi cheltuieli de personal, cheltuieli pentru serviciile prestate de terţi, achiziţii de orice fel etc.) în trimestrul pentru care remuneraţia este datorată.» 5. Referitor la pct. 5 al metodologiei, completul de arbitraj înţelege să stabilească o remuneraţie minimă pentru drepturile conexe de 500 euro/trimestru pe aceleaşi considerente ale practicii europene, fără a indica ţările şi înscrisurile existente la dosar, avute în vedere la momentul pronunţării. Pct. 6 din metodologie (devenit pct. 5 după modificare) în forma propusă de CREDIDAM şi UPFR era următorul: «Sumele rezultate din aplicarea procentelor la baza de calcul nu pot fi mai mici decât echivalentul a 1.000 euro pe trimestru la cursul BNR din ziua scadenţei, reprezentând remuneraţie minimă datorată de utilizatori pentru fiecare post de radio deţinut.» Deliberând, completul arbitral a decis ca forma pct. 5 al metodologiei să fie următoarea: «Sumele rezultate din aplicarea procentelor la baza de calcul nu pot fi mai mici decât echivalentul în lei a 500 euro/trimestru calculat la cursul BNR din ziua scadenţei, reprezentând remuneraţia minimă datorată de utilizatori pentru fiecare post de radio deţinut». Potrivit practicii europene din domeniu, remuneraţia minimă este: – în Bulgaria remuneraţia minimă se situează între 1.278 euro/lună - 2.045 euro/lună în funcţie de ponderea utilizării;– în Cehia remuneraţia minimă se situează între 524 euro/lună - 1.128 euro/lună în cazul radiourilor locale şi 3.923 euro/lună în cazul radiourilor naţionale;– în Grecia remuneraţia minimă este de 4.400 euro;– în Olanda remuneraţia minimă este de 22.500 euro/an în cazul radiourilor naţionale şi 2.500 euro/an în cazul radiourilor locale;– în Suedia remuneraţia minimă se situează între 11.374 euro/an - 50.386 euro/an în funcţie de potenţialul de ascultători.Vă rugăm să observaţi că printre statele europene menţionate au fost date ca exemplu şi state care sunt relativ apropiate de România din punctul de vedere al dezvoltării economice. Astfel, în cazul Bulgariei, remuneraţia este între 1.278 euro - 2.045 euro pe lună, şi nu pe trimestru cum am solicitat noi. Faţă de aceste aspecte, apreciem că remuneraţia minimă de 1.000 de euro/trimestru este mai mult decât rezonabilă şi respectuos vă solicităm să dispuneţi modificarea pct. 5 al metodologiei astfel: «Sumele rezultate din aplicarea procentelor la baza de calcul nu pot fi mai mici decât echivalentul a 1.000 euro pe trimestru la cursul BNR din ziua scadenţei, reprezentând remuneraţie minimă datorată de utilizatori pentru fiecare post de radio deţinut.» 6. În ceea ce priveşte pct. 14 din metodologia ataşată la cererea de arbitraj, completul arbitral înţelege să îl înlăture pe motiv că «ar fi rămas fără obiect, ca urmare a modificărilor aduse pct. 4 din metodologia propusă de reclamante, prin renunţarea la utilizarea criteriului ponderii progresive, în trepte». Prin pct. 14 din propunerea de metodologie făcută de CREDIDAM şi UPFR se pune în aplicare art. 37 alin. 2 din Legea nr. 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare, care dispune: «Pentru supravegherea utilizării repertoriului propriu de către terţi, organismele de gestiune colectivă pot monitoriza prin orice mijloace activitatea utilizatorilor...». Nu vedem ce legătură are eliminarea stabilirii remuneraţiei în 3 trepte procentuale cu monitorizarea activităţii de radiodifuzare pe care organismele de gestiune colectivă o pot comanda pentru verificarea ponderilor de utilizare pe care organismele de radiodifuziune le declară pe propria răspundere la CREDIDAM şi la UPFR. Aceste ponderi pot fi verificate prin monitorizări, indiferent de modul de stabilire a remuneraţiei. Astfel, în varianta de metodologie adoptată de completul arbitral, cuantumul remuneraţiilor este stabilit prin aplicarea la baza de calcul a unui procent de 2,5% la o pondere de utilizare de 100%. Varianta stabilirii ponderii de utilizare prin monitorizare, conform pct. 14, nu impietează, din contră, are rolul de a conduce la stabilirea remuneraţiile datorate de utilizatori în mod corect. De altfel, chiar intimatele au semnat de comun acord acest articol cu reprezentanţii autorilor în protocolul ce constituie metodologia privind radiodifuzarea operelor muzicale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 93/2007 prin Decizia ORDA nr. 432/2006, depusă de UPFR la dosarul de arbitraj (filele 115-117 Opis II înscrisuri), neavută în vedere însă de completul arbitral. Faţă de aceste motive, solicităm completarea metodologiei cu pct. 14 din propunerea CREDIDAM şi UPFR, după cum urmează: «Gradul de utilizare a fonogramelor publicate în scop comercial şi a reproducerilor acestora de către posturile de radio va putea fi determinat de organismele de gestiune colectivă desemnate de ORDA drept colectoare pentru artiştii interpreţi sau executanţi şi pentru producătorii de fonograme, în mod direct ori prin comandarea de monitorizări ale activităţii de radiodifuzare a utilizatorilor.» 7. Referitor la pct. 15 din propunerea de metodologie făcută de CREDIDAM şi UPFR, completul de arbitraj a considerat că singura obligaţie a utilizatorului prevăzută de metodologie este obligaţia de plată pentru încălcarea căreia curg penalităţi de întârziere. Aşa cum am arătat şi în faţa completului arbitral, metodologia este o normă de aplicare a legii. Prin urmare, întreaga metodologie cuprinde prevederi legale. Ceea ce stabileşte exact metodologia este doar cuantumul remuneraţiei datorate. Eliminarea art. 15 din propunerea de metodologie nu se justifică. Astfel sancţiunea plăţii triplului remuneraţiilor legal datorate astfel cum este prevăzută de art. 139 alin. 2 lit. b) din Legea nr. 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare, se aplică pentru orice încălcare a obligaţiilor prevăzute de metodologie. Faţă de aceste aspecte, solicităm completarea metodologiei cu pct. 15 din propunerea CREDIDAM şi UPFR, după cum urmează: «Pentru nerespectarea obligaţiilor prevăzute de prezenta metodologie, utilizatorii datorează triplul sumelor legal datorate pentru tipul de utilizare ce a făcut obiectul faptei ilicite, în condiţiile art. 139 alin. 2 lit. b) din Legea nr. 8/1996, modificată şi completată. Societatea Română de Radiodifuziune (SRR) a formulat întâmpinare la apelul formulat de UPFR, solicitând respingerea acestuia că nefondat. Asociaţia Română de Comunicaţii Audiovizuale (ARCA -asociaţia societăţilor de radio şi televiziune din România) a formulat întâmpinare împotriva apelurilor formulate de UPFR şi CREDIDAM, solicitând respingerea acestora că neîntemeiate. SC Radio XXI S.R.L. şi SC Europe Developement International R SA au formulat întâmpinare la apelurile formulate de UPFR şi CREDIDAM, solicitând respingerea acestora că neîntemeiate. La termenul din 15 februarie 2011 a fost admisă proba cu înscrisuri pentru apelante şi pentru intimatele SRR, ARCA, SC Radio XXI S.R.L. şi SC Europe Developement International R SA, părţile depunând la dosar actele de care au înţeles să se folosească în susţinerea argumentelor cuprinse în apeluri şi întâmpinări. Analizând lucrările dosarului în raport cu motivele de apel invocate, Curtea constată că apelurile sunt parţial fondate, urmând a fi admise cu consecinţa modificării Hotărârii arbitrale apelate şi, implicit, a metodologiei, în limitele şi pentru considerentele următoare: Primul aspect ce se impune a fi clarificat, aspect ce corespunde motivului nr. III din apelul formulat de UPFR şi nr. 1 din apelul formulat de CREDIDAM, este cel al conţinutului noţiunilor „fonograme de comerţ“ şi „fonograme publicate în scop comercial“, noţiuni pentru care Legea nr. 8/1996 stabileşte un regim juridic diferit în art. 123¹ lit. f) şi art. 123² lit. f). În primul rând, Curtea nu poate reţine susţinerea apelantelor în sensul că între cele două noţiuni nu există nicio diferenţă şi că existenţa celor două noţiuni ar fi doar consecinţa unei erori materiale strecurate în lege cu ocazia modificării acesteia în anul 2004. Astfel, dacă existenţa celor două noţiuni ar fi fost o simplă eroare materială, ea ar fi fost înlăturată de legiuitor cu ocazia adoptării Legii nr. 329/2006 de aprobare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 123/2005, prin care Legea nr. 8/1996 a fost modificată, sau printr-o modificare ulterioară, dar apropiată în timp de momentul modificării care ar fi cuprins o astfel de eroare. În plus, folosirea celor două noţiuni în cuprinsul Legii nr. 8/1996 nu este o simplă inadvertenţă de limbaj folosită de legiuitor, lipsită de consecinţe juridice, ci implică şi o diferenţă de regim juridic aplicabil, ceea ce conduce la concluzia că legiuitorul a avut în vedere anumite distincţii între fonograme, distincţii de natură să atragă pentru acestea un regim distinct în ceea ce priveşte caracterul obligatoriu sau facultativ al gestiunii colective a unora sau altora dintre aceste categorii de fonograme. Astfel, având în vedere că legiuitorul a distins între cele două categorii de fonograme doar în ceea ce priveşte regimul gestiunii colective, conturarea celor două noţiuni nu poate fi realizată decât plecând de la criteriile generale în raport de care s-a stabilit în Legea nr. 8/1996 că anumite drepturi de autor şi conexe trebuie gestionate colectiv, în timp ce pentru alte asemenea drepturi gestiunea colectivă este facultativă. Or, analizând categoriile de drepturi pentru care s-au instituit diferenţe de regim juridic în ceea ce priveşte caracterul obligatoriu sau facultativ al gestiunii colective, Curtea constată că în privinţa drepturilor pentru care s-a stabilit regimul gestiunii colective obligatorii (art. 123¹) legiuitorul a prezumat că există o imposibilitate a titularilor de a gestiona individual drepturile respective. Totodată, drepturile prevăzute la art. 123² sunt drepturi care, datorită particularităţilor lor, pot fi gestionate individual. Prin urmare, pentru aceste drepturi s-a stabilit că gestiunea colectivă este una facultativă. Cum atât la art. 123¹ alin. 1 lit. f), cât şi la art. 123² alin. 1 lit. f) este vorba de dreptul la remuneraţie echitabilă recunoscut artiştilor interpreţi şi producătorilor de fonograme pentru radiodifuzarea fonogramelor, singura concluzie care se desprinde este că distincţia între cele două categorii avute în vedere de dispoziţiile legale sus-menţionate este dată de categoria de fonograme din a cărei utilizare prin radiodifuzare rezultă acest drept, concluzie care este întărita de împrejurarea că legiuitorul a denumit diferit cele două categorii de fonograme, cele avute în vedere de art. 123¹ alin. 1 lit. f) fiind denumite „fonograme de comerţ“, iar cele avute în vedere de art. 123² alin. 1 lit. f) fiind denumite „fonograme publicate în scop comercial“. Din această perspectivă, Curtea constată că în mod greşit în hotărârea arbitrală atacată s-a reţinut că distincţia între cele două categorii legale de fonograme trebuie realizată în raport de utilizator, întrucât aplicarea unui astfel de criteriu ar conduce la concluzia că aceeaşi fonogramă este fie una de comerţ, fie una publicată în scop comercial în funcţie de cel care o utilizează. Mai mult, este eronată concluzia completului de arbitraj în sensul că, „în speţă, ... este vorba despre dreptul la remuneraţie echitabilă pentru utilizarea fonogramelor publicate în scop comercial de către societăţile de radiodifuziune, astfel că gestiunea colectivă a acestui drept este una facultativă, ...“. Astfel, metodologia de faţă priveşte utilizarea fonogramelor prin radiodifuzare, utilizare care este avută în vedere atât la art. 123¹ lit. f), cât şi la art. 123² lit. f) din Legea nr. 8/1996. Prin urmare, atât timp cât modalitatea de utilizare a fonogramelor este aceeaşi - radiodifuzarea, ea priveşte atât fonogramele de comerţ, cât şi pe cele publicate în scop comercial, diferenţa de regim juridic fiind dată de categoria de fonograme utilizată prin radiodifuzare. Cât priveşte tipurile de fonograme, Curtea constată că, în raport de scopul pentru care sunt create, scop care atrage şi un mod specific de folosire a lor, pot fi identificate 3 tipuri de fonograme. Un prim tip de fonograme este cel cuprinzând interpretări, execuţii sau alte sunete ori reprezentări digitale ale acestora, a căror fixare a fost realizată în principal în scopul punerii acestora la dispoziţia publicului, inclusiv prin vânzarea suporturilor pe care sunt fixate respectivele interpretări. Cele mai cunoscute şi frecvente fonograme de acest tip sunt cele care cuprind interpretări şi execuţii muzicale, iar scopul principal al realizării lor este aducerea acestor fonograme la cunoştinţa publicului prin vânzarea suporturilor ce conţin reproducerile acestora. Fonograme de acest tip sau reproducerile acestora sunt ulterior preluate de diferiţi utilizatori şi utilizate în diferite modalităţi, inclusiv prin radiodifuzare. Utilizarea prin radiodifuzare a unora sau altora din fonogramele de acest tip se face în raport de alegerea liberă a fiecărui organism de radiodifuziune, după criterii proprii, existând variaţii ale utilizării unora sau altora din fonogramele de acest tip şi, totodată, variaţii ale frecvenţei radiodifuzării aceleiaşi fonograme. În plus, la momentul realizării fonogramei de acest tip nu se poate cunoaşte cu certitudine că aceasta va fi preluată şi radiodifuzată. Aceste caracteristici fac, în majoritatea covârşitoare a cazurilor, imposibilă gestiunea individuală a dreptului la remuneraţie echitabilă recunoscut producătorilor de fonograme şi artiştilor interpreţi pentru radiodifuzare, ceea ce face ca acest tip de fonograme să se încadreze în categoria juridică a „fonogramelor de comerţ“, categorie avută în vedere de dispoziţiile art. 123¹ lit. f) din Legea nr. 8/1996, regimul juridic aplicabil acestora fiind cel al gestiunii colective obligatorii. Un al doilea tip de fonograme este reprezentat de fonogramele cuprinzând interpretări, execuţii şi alte sunete, realizate în scopul identificării şi autopromovării unui post de radiodifuziune sau a unui program al acestuia, fonograme al căror producător este fie postul de radiodifuziune respectiv, fie un alt producător de fonograme, care a realizat fonograma la comanda postului respectiv de radiodifuziune. Caracteristic acestui tip de fonograme este faptul că ele nu prezintă un interes în folosire decât pentru postul de radiodifuziune respectiv, neexistând un interes al publicului de achiziţionare a suporturilor cuprinzând reproducerile unor astfel de fonograme şi nici un interes al altor posturi de radiodifuziune de a prelua şi utiliza fonograme care identifică sau promovează un alt post de radiodifuziune sau un program al acestuia. Prin urmare, întrucât acest tip de fonograme este destinat folosirii de către un singur post de radiodifuziune, gestiunea dreptului la remuneraţie echitabilă al producătorilor şi artiştilor interpreţi se poate face individual. Astfel, având în vedere scopul pentru care este realizat acest tip de fonograme, exercitarea dreptului la remuneraţie pentru radiodifuzare, atât al producătorului fonogramei, cât şi al artiştilor interpreţi se poate realiza în mod direct în raport cu beneficiarul fonogramei (postul de radiodifuziune respectiv) în cadrul raporturilor contractuale încheiate pentru realizarea fonogramei în cauză, fie prin plata unei sume globale, fie prin plata unor sume periodice. Mai mult, în situaţia în care postul de radiodifuziune care este beneficiar al fonogramei de identificare sau autopromovare este şi producător al acesteia, este evident că radiodifuzarea fonogramei în cauză va fi realizată de către acesta în exercitarea calităţii sale de producător al fonogramei, nepunându-se problema de a-şi plăti singur o remuneraţie pentru radiodifuzarea fonogramei respective. În situaţia analizată se poate pune problema plăţii doar a remuneraţiei corespunzătoare dreptului artiştilor interpreţi sau executanţi, problemă care poate fi rezolvată fie în cadrul contractului încheiat de artiştii interpreţi sau executanţi cu postul respectiv în vederea realizării fonogramei, fie în alte modalităţi specifice în cazul în care artiştii interpreţi sau executanţi sunt, în acelaşi timp, angajaţi ai postului de radiodifuziune care produce şi utilizează fonograma în cauză. În orice caz, în situaţia în care problema remuneraţiei nu este rezolvată în baza raporturilor contractuale stabilite în vederea producerii fonogramelor de acest tip sau în altă modalitate ce implică o gestiune individuală, dreptul la remuneraţie echitabila recunoscut de lege producătorilor de fonograme şi artiştilor interpreţi sau executanţi poate fi exercitat şi în cadrul gestiunii colective facultative, în condiţiile art. 123² lit. f) din Legea nr. 8/1996. Un al treilea tip de fonograme sunt cele cuprinzând interpretări, execuţii şi alte sunete, realizate în scopul difuzării lor pentru promovarea unui produs sau serviciu, aparţinând unui terţ în raport cu postul de radiodifuziune, ca formă de publicitate a produsului sau serviciului respectiv. Interesul folosirii acestor fonograme îl are doar beneficiarul acestora, beneficiar care, prin intermediul acestor fonograme, face publicitate unui produs, serviciu sau eveniment. În acest tip de fonograme pot intra inclusiv fonogramele din cel de-al doilea tip de fonograme enunţat, în măsura în care fonograma este radiodifuzată de un alt post de radiodifuziune decât cel promovat prin fonogramă, elementul caracteristic al acestui tip de fonogramă fiind însă împrejurarea că radiodifuzarea se realizează contra cost sau, în orice caz, în baza unei înţelegeri cu beneficiarul fonogramei. Prin urmare, fonogramele de acest tip sunt cele a căror radiodifuzare este producătoare de venituri pentru posturile de radiodifuziune, radiodifuzarea lor realizându-se, de regulă, în temeiul unor contracte de publicitate. Ca atare, având în vedere scopul pentru care o astfel de fonogramă este realizată şi împrejurarea că folosirea ei este doar în interesul beneficiarului ei, dreptul exclusiv de a decide modul de folosire a fonogramei de către beneficiar este de regulă asigurat prin clauzele contractelor încheiate în vederea realizării respectivei fonograme, inclusiv prin stabilirea remuneraţiilor cuvenite producătorului fonogramei şi artiştilor interpreţi sau executanţi pentru orice modalitate de utilizare decisă de beneficiar, aceste remuneraţii putând fi stabilite sub forma unei sume globale sau sub forma unor sume periodice. Ca şi în cazul fonogramelor din al doilea tip descris, în situaţia în care problema remuneraţiei nu este rezolvată în baza raporturilor contractuale stabilite în vederea producerii fonogramelor de acest tip sau în altă modalitate ce implică o gestiune individuală, dreptul la remuneraţie echitabilă recunoscut de lege producătorilor de fonograme şi artiştilor interpreţi sau executanţi poate fi exercitat şi în cadrul gestiunii colective facultative, în condiţiile art. 123² lit. f) din Legea nr. 8/1996. În consecinţă, Curtea va stabili, ca prim punct al metodologiei în cauză, că fonogramele corespunzând primului tip descris mai sus se încadrează în categoria juridică a fonogramelor de comerţ avute în vedere de art. 123¹ lit. f) din Legea nr. 8/1996, gestiunea acestora fiind una colectivă obligatorie, în timp ce fonogramele corespunzând tipului doi şi tipului trei se încadrează în categoria juridică a fonogramelor publicate în scop comercial avute în vedere de art. 123² lit. f) din Legea nr. 8/1996, gestiunea colectivă a acestora fiind facultativă şi condiţionată de nerealizarea dreptului la remuneraţie printr-o gestiune individuală. Prin urmare, pct. 1 al metodologiei va avea următorul cuprins: 1. Sunt fonograme de comerţ, în sensul art. 123¹ alin. 1 lit. f) din Legea nr. 8/1996, fonogramele cuprinzând interpretări, execuţii sau alte sunete ori reprezentări digitale ale acestora, a căror fixare a fost realizată în principal în scopul punerii acestora la dispoziţia publicului prin vânzarea suporturilor pe care sunt fixate respectivele interpretări. Sunt fonograme publicate în scop comercial, în sensul art. 123² alin. 1 lit. f) din Legea nr. 8/1996: – fonogramele cuprinzând interpretări, execuţii şi alte sunete, realizate în scopul identificării şi autopromovării unui post de radiodifuziune sau a unui program al acestuia, fonograme al căror producător este fie postul de radiodifuziune respectiv, fie un alt producător de fonograme, care a realizat fonograma la comanda postului respectiv de radiodifuziune; – fonogramele cuprinzând interpretări, execuţii şi alte sunete, realizate în scopul difuzării lor pentru promovarea unui produs sau serviciu, aparţinând unui terţ în raport cu postul de radiodifuziune, ca formă de publicitate a produsului sau serviciului respectiv. Stabilind conţinutul noţiunilor de „fonogramă de comerţ“ şi „fonogramă publicată în scop comercial“ în modul sus-arătat, critica formulată de UPFR la pct. III şi de CREDIDAM la pct. 1 din motivele de apel, potrivit căreia stabilirea regimului de gestiune comună facultativă conduce la încălcarea dispoziţiilor art. 106⁵ din Legea nr. 98/1996, nu poate fi primită. Astfel, în forma iniţială a legii toate fonogramele au fost incluse într-o singură categorie juridică, aceea de „fonograme publicate în scop comercial“, fără însă ca legea să stabilească un regim de gestiune colectivă obligatorie. La modificarea legii în 2004 (prin Legea nr. 285/2004), legiuitorul a introdus noţiunea de „fonogramă de comerţ“, stabilind pentru această categorie de fonograme un regim juridic de gestiune colectivă obligatorie. Ca atare, deşi în cuprinsul legii se folosea noţiunea de „fonogramă publicată în scop comercial“, la stabilirea regimului de gestiune nu a mai fost folosită aceeaşi noţiune, aşa încât în mod implicit legiuitorul a introdus o distincţie între două categorii de fonograme, unele care aveau regim de gestiune colectivă obligatorie, numite de legiuitor „fonograme de comerţ“, şi restul fonogramelor, care aveau regim de gestiune individuală, ele nefiind enumerate în art. 123². Ulterior, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 123/2005 a fost introdusă lit. f) a art. 123² alin. 1, stabilindu-se că pentru fonogramele care nu sunt supuse regimului gestiunii colective obligatorii gestiunea poate fi nu doar individuală, ci şi colectivă, pentru aceste din urmă fonograme legiuitorul folosind noţiunea de „fonograme publicate în scop comercial“. La introducerea noţiunii de „fonogramă de comerţ“ legiuitorul nu a modificat însă toate celelalte dispoziţii în care era folosită noţiunea generică de „fonogramă publicată în scop comercial“, astfel că noţiunea de „fonogramă publicată în scop comercial“ folosită în cuprinsul legii în alte articole decât 123² lit. f) urmează a fi înţeleasă că se referă fie la ambele categorii juridice, în cazul în care regimul juridic al gestiunii este indiferent, fie la acea categorie juridică de fonograme al cărei regim de gestiune este compatibil cu dispoziţia respectivă. Prin urmare, dispoziţia cuprinsă în art. 106⁵ din Legea nr. 8/1996 poate privi ambele categorii juridice de fonograme, dar numai în măsura în care şi pentru categoria fonogramelor publicate în scop comercial [art. 123² lit. f)] gestiunea se realizează în mod colectiv. A interpreta art. 106⁵ în sensul propus de apelante înseamnă a aduce atingere dreptului producătorilor de fonograme publicate în scop comercial şi al artiştilor interpreţi sau executaţi de a-şi gestiona individual drepturile rezultate din realizarea unor astfel de fonograme, deşi regimul de gestiune instituit prin art. 123² lit. f) din Legea nr. 8/1996 le permite acest lucru. Or, instituirea regimului de gestiune colectivă obligatorie s-a făcut pentru drepturile a căror gestiune individuală de către titularii lor ar fi imposibilă sau excesiv de dificilă datorită modalităţii concrete de utilizare. Pentru celelalte drepturi însă se aplică regula gestiunii acestor drepturi de către titulari, fie prin gestiune individuală, fie, în condiţiile art. 123², prin gestiune colectivă, însă facultativă, gestiune care implică manifestarea de voinţă a titularului dreptului în sensul de a acorda mandat organismelor de gestiune colectivă corespunzătoare pentru gestionarea dreptului său. Totodată, referitor la criticile formulate de UPFR în cadrul pct. III al motivelor de apel şi de CREDIDAM în cadrul pct. 1 din motivele de apel, Curtea mai reţine următoarele: În materia analizată există dispoziţii legale care aduc o serie de derogări de la regimul stabilit de Legea nr. 8/1996. Astfel, prin Legea nr. 76/1998, România a aderat la Convenţia internaţională pentru protecţia artiştilor interpreţi sau executanţi, a producătorilor de fonograme şi a organismelor de radiodifuziune, încheiată la Roma la 26 octombrie 1961, ocazie cu care a făcut şi 3 declaraţii, din care declaraţiile 1 şi 3 sunt relevante în prezenta cauză. Astfel, potrivit primei declaraţii, „În ceea ce priveşte paragraful 3 al art. 5: România nu va aplica criteriul fixării“, iar potrivit celei de-a treia declaraţii „În ceea ce priveşte pct. (iii) şi (iv) ale alin. (a) din paragraful 1 al art. 16: (iii) România nu va aplica niciuna dintre dispoziţiile art. 12, în privinţa fonogramelor al căror producător nu este resortisant al unui stat contractant. (iv) Pentru producătorii de fonograme, resortisanţi ai unui alt stat contractant, întinderea şi durata protecţiei prevăzute la acest articol vor fi limitate la cele ale protecţiei pe care acest din urmă stat contractant le acordă fonogramelor fixate pentru prima oară de către un resortisant al României“. Ca atare, având în vedere prima declaraţie, devin relevante în cauză şi dispoziţiile art. 4 lit. b din convenţie. Prin urmare, determinarea repertoriului protejat prin efectul legii, chiar pentru ipoteza gestiunii colective obligatorii, trebuie determinat în raport cu dispoziţiile legale sus-menţionate. Pentru repertoriul care nu se bucură de protecţie ca efect al dispoziţiilor legii, organismele de gestiune colectivă trebuie să aibă mandat sau să fi încheiat convenţii cu organisme de gestiune colectivă similare din străinătate. Totodată, Curtea apreciază corectă critica formulată de UPFR la pct. VI din motivele de apel, fiind util ca obiectul prezentei metodologii să fie clar determinat, iar dreptul de a autoriza folosirea unei fonograme pentru realizarea unei creaţii derivate nu poate face obiect al unei gestiuni colective, fiind un drept care prin esenţă se gestionează individual. În consecinţa, faţă de cele reţinute cu privire la specificul determinării repertoriului protejat în materia analizată, pe de o parte, şi cu privire la specificul celor două categorii legale de fonograme sub aspectul gestiunii dreptului la remuneraţie pentru radiodifuzare, Curtea urmează să stabilească conţinutul pct. 2 al metodologiei astfel: 2. Pentru utilizarea directă sau indirectă a fonogramelor de comerţ şi a celor publicate în scop comercial ori a reproducerilor acestora prin radiodifuzare, organismele de radiodifuziune au obligaţia să plătească o remuneraţie unică echitabilă organismelor de gestiune colectivă ale artiştilor interpreţi sau executanţi şi producătorilor de fonograme, dar numai în condiţiile în care: a)sunt utilizate fonograme care se află în repertoriul gestionat de organismele de gestiune colectivă respective, pe baza mandatului sau contractelor de reprezentare date/încheiate în condiţiile legii ori a convenţiilor internaţionale la care România este parte; b)organismul de radiodifuziune nu este el însuşi producătorul fonogramelor sau nu este îndreptăţit ca, pentru anumite fonograme utilizate, să gestioneze el însuşi drepturile conexe cuvenite artiştilor interpreţi sau executanţi ori producătorilor de fonograme, pe baza unui mandat sau contract de reprezentare ori în baza legii, ori drepturile acestora nu sunt exercitate în alte modalităţi stabilite prin contract.Utilizarea fonogramelor pentru realizarea de spoturi publicitare de către un producător de spoturi nu face obiectul prezentei metodologii. Referitor la critica formulată în cadrul pct. IV al motivelor de apel formulate de UPFR şi pct. 2 din motivele de apel formulate de CREDIDAM, Curtea constată că aceasta este fondată, pentru utilizarea licită a fonogramelor din repertoriul gestionat de organismele de gestiune colectivă fiind necesară obţinerea unei autorizaţii sub formă de licenţă neexclusivă, având în vedere dispoziţiile art. 130 şi art. 133 pct. 7 din Legea nr. 8/1997. Sub acest aspect nu pot fi primite apărările potrivit cărora dispoziţiile art. 106⁵ din Legea nr. 8/1996 ar conduce la concluzia că utilizarea fonogramelor pentru care dreptul de radiodifuzare este gestionat colectiv se poate realiza şi fără eliberarea unei autorizaţii de către organismul de gestiune colectivă, având în vedere că semnificaţia termenului de „autorizare“ din cuprinsul art. 106⁵ este fără legătură cu semnificaţia autorizaţiilor eliberate de organismele de gestiune colectivă, acestea neavând dreptul „de a autoriza sau interzice“ utilizarea repertoriului protejat, ci obligaţia de a gestiona acest repertoriu stabilind raporturi contractuale cu utilizatorii. Însă, ţinând seama de specificul celor două categorii legale de fonograme şi de împrejurarea că pentru fonogramele prevăzute de art. 123² lit. f) din Legea nr. 8/1996 gestiunea dreptului la remuneraţie, inclusiv pentru radiodifuzare, poate fi realizată în mod individual atât de producătorii de fonograme, cât şi de artiştii interpreţi sau executanţi, obţinerea prealabilă a autorizaţiei de la organismele de gestiune colectivă va fi necesară doar în măsura în care dreptul la remuneraţie nu a fost realizat direct de către titular în baza raporturilor contractuale directe. Dacă însă acest drept a fost realizat de către titulari în mod direct, obligaţia de obţinere a autorizaţiei şi, în mod corespunzător, a obligaţiei de plată de remuneraţiei echitabile nu mai subzistă, întrucât dreptul respectiv a fost gestionat în mod individual. În consecinţă, Curtea va stabili următorul conţinut pentru pct. 3 al metodologiei: 3. În lipsa altor dispoziţii contractuale opozabile producătorilor de fonograme şi/sau artiştilor interpreţi sau executanţi, utilizarea (prin radiodifuzare) de către organismele de radiodifuziune a fonogramelor de comerţ şi a celor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora, aduse anterior la cunoştinţa publică şi pentru care drepturile conexe patrimoniale se află în termenele de protecţie prevăzute de lege, aflate în repertoriul organismelor de gestiune colectivă: – se poate face numai în baza unor autorizaţii sub formă de licenţă neexclusivă, eliberate de organismele de gestiune colectivă desemnate de Oficiul Român pentru Drepturi de Autor (ORDA) drept colectoare pentru artiştii interpreţi sau executanţi şi pentru producătorii de fonograme; – dă naştere obligaţiei radiodifuzorului la plata unei remuneraţii echitabile către titulari, prin intermediul organismelor de gestiune colectivă. Referitor la criticile cuprinse la pct. I din motivele de apel formulate de UPFR şi pct. 3 din motivele de apel formulate de CREDIDAM, Curtea reţine următoarele: Utilizarea celor două categorii legale de fonograme, datorită specificului lor, se realizează în mod diferit. Astfel, fonogramele de comerţ [art. 123¹ lit. f)] utilizate de radiodifuzor sunt alese de acesta în funcţie de criterii proprii, existând variaţii semnificative în ceea ce priveşte fonogramele utilizate şi frecvenţa utilizării aceleiaşi fonograme. Prin urmare, în cazul acestor fonograme stabilirea remuneraţiei în raport de trepte de utilizare apare ca fiind cea mai judicioasă, întrucât permite o monitorizare mai uşoară a ponderii utilizării şi, totodată, permite fiecărui radiodifuzor să îşi stabilească o anumită pondere de utilizare a fonogramelor de comerţ raportată la remuneraţia procentuală pe care este dispus să o achite. În acelaşi timp, acest mod de stabilire a remuneraţiei este de natură să diminueze disputele între utilizatori şi organismele de gestiune colectivă generate de contestarea ponderii utilizării. Un astfel de mod de stabilire a remuneraţiei echitabile nu vine din contradicţie cu dispoziţiile art. 131¹ alin. 2 din Legea nr. 8/1996, întrucât remuneraţia este stabilită tot direct proporţional cu ponderea utilizării, însă pe trepte de utilizare. Însă o astfel de stabilire a remuneraţiei nu se justifică în cazul fonogramelor publicate în scop comercial [art. 123² lit. f) din Legea nr. 8/1996], întrucât numărul fonogramelor din această categorie utilizate de un radiodifuzor într-un anumit interval de timp este limitat şi, prin urmare, uşor de realizat o monitorizare exactă a duratei totale de utilizare. De altfel, pentru fonogramele de tipul al treilea, durata totală de radiodifuzare rezultă, ca regulă, din contractele de radiodifuzare de publicitate încheiate. În plus, aşa cum s-a reţinut mai sus, drepturile în legătură cu radiodifuzarea fonogramelor din această categorie fac, de multe ori, obiectul unei gestiuni individuale, aşa încât remuneraţia echitabilă va fi achitată de radiodifuzori organismelor de gestiune colectivă doar pentru acele fonograme din această categorie pentru care dreptul la remuneraţie nu a fost realizat de către titulari în mod direct. Prin urmare, în cazul acestei categorii legale de fonograme, în cazul în care gestiunea dreptului la remuneraţie pentru radiodifuzarea lor se realizează prin intermediul organismelor de gestiune colectivă, remuneraţia echitabilă nu poate fi stabilită decât prin raportare la durata efectivă a utilizării acestor fonograme, respectiv la ponderea pe care această utilizare o are în timpul total de emisie al programelor. Totodată, având în vedere că în cauză este vorba de o remuneraţie datorată către două categorii de utilizatori - producătorii de fonograme şi artiştii interpreţi sau executanţi - Curtea constată că, pentru utilizarea prin radiodifuzare a fonogramelor publicate în scop comercial, în funcţie de convenţiile încheiate de organismele de gestiune colectivă cu organismele similare din străinătate, de mandatele acordate de titulari, de gestiunea individuală a dreptului la remuneraţie al unora dintre titulari sau de calitatea de producător de fonograme a unora dintre posturile de radiodifuziune, este posibil ca, în anumite situaţii, doar dreptul corespunzător uneia din categoriile de titulari să fie gestionat colectiv de organismul de gestiune corespunzător, dreptul corespunzător celeilalte categorii fiind realizat prin gestiune individuală sau nefăcând parte din repertoriul protejat gestionat de organismul de gestiune colectivă corespunzător. Ca atare, pentru această situaţie, remuneraţia nu poate fi datorată în cuantumul ei total, ci doar în cuantumul datorat categoriei de titulari al căror drept la remuneraţie este gestionat colectiv, cuantum determinat în condiţiile art. 106⁵ alin. 4 din Legea nr. 8/1996. Această soluţie se impune întrucât, în caz contrar, s-ar ajunge la plata către organismele de gestiune colectivă a unor remuneraţii care nu corespund repertoriului protejat. Totodată, s-ar ajunge ca, în situaţia în care un post de radiodifuziune este şi producător al unei fonograme pe care o radiodifuzează, să fie obligat să îşi plătească remuneraţie echitabilă prin intermediul organismului de gestiune colectivă, situaţie care, în mod evident, nu a fost urmărită de lege şi, totodată, ar conduce la lezarea dreptului titularului. Prin urmare, postul de radiodifuziune aflat în această situaţie datorează doar remuneraţia echitabilă corespunzătoare artiştilor interpreţi sau executanţi, în măsura în care dreptul la remuneraţie nu a fost realizat de această categorie de titulari în mod direct în raporturile cu postul de televiziune respectiv. Cât priveşte nivelul procentual al remuneraţiei, Curtea constata că nu există o practică unitară la nivel european nici în ceea ce priveşte nivelul remuneraţiei, nici în ceea ce priveşte baza de calcul. Totodată, Curtea apreciază că la stabilirea acestui nivel trebuie să se ţină seama şi de împrejurarea că baza de calcul prevăzută de art. 131¹ alin. 2 este una foarte largă. Referitor la nivelul remuneraţiilor solicitate de UPFR şi CREDIDAM, Curtea constată, în primul rând, că în tabelul propus de acestea nu este stabilită o remuneraţie unică pentru cele două categorii de utilizatori, ci câte o remuneraţie pentru fiecare din cele două categorii, aspect ce contravine dispoziţiilor art. 106⁵ alin. 4 din Legea nr. 8/1996, care prevăd că încheierea protocolului prin care se stabileşte proporţia repartizării remuneraţiei între cele două categorii de beneficiari este una ulterioară intrării în vigoare a metodologiei. Totodată, cumulând nivelul celor două remuneraţii, acesta apare ca fiind exagerat în raport cu toate criteriile relevante, cu atât mai mult cu cât, datorită regimului juridic diferit al celor două categorii de fonograme, remuneraţia echitabilă urmează a fi compusă din cumulul sumei rezultate prin aplicarea la baza de calcul a procentului corespunzător ponderii de utilizare a fonogramelor de comerţ şi al sumei rezultate din aplicarea la baza de calcul a nivelului procentual datorat pentru utilizarea fonogramelor publicate în scop comercial direct proporţional cu timpul efectiv de utilizare a acestora. Prin urmare, formula de calcul al remuneraţiei echitabile este următoarea: RE = (FC + 3 x FPSC) x BC/100, unde: RE = remuneraţie echitabilă datorată FC = nivelul procentual datorat pentru fonogramele de comerţ în raport cu nivelul de utilizare BC = baza de calcul FPSC = nivelul procentual de utilizare a fonogramelor publicate în scop comercial raportat la timpul total de emisie al postului respectiv (durata totală a fonogramelor publicate în scop comercial x 100/timpul total de emisie) [Exemplu: Un post de radio care are un nivel de utilizare a fonogramelor de comerţ de 60% şi a fonogramelor publicate în scop comercial gestionate colectiv de 10%, iar baza de calcul este de 1.000 lei, va datora o remuneraţie echitabilă de (2,4 + 3 x 10/100) x 1.000/100 = 27 lei]. Ca atare, ţinând seama de nivelul remuneraţiei aplicat în ţări cu o dezvoltare economică similară României, de nivelul remuneraţiei stabilit în metodologia anterioară, de împrejurarea că pentru utilizarea fonogramelor de comerţ remuneraţia urmează a fi stabilită diferenţiat pe trepte de utilizare, precum şi de faptul că baza de calcul stabilită de lege este una foarte largă, Curtea urmează ca la pct. 4 al metodologiei să stabilească: 4. Organismele de radiodifuziune, denumite utilizatori, în sensul prezentei metodologii, au obligaţia să plătească trimestrial organismelor de gestiune colectivă desemnate de ORDA drept colectori pentru artiştii interpreţi sau executanţi şi producătorii de fonograme o remuneraţie reprezentând drepturi conexe patrimoniale pentru utilizarea fonogramelor de comerţ sau a reproducerilor acestora, stabilite prin aplicarea unui procent, conform tabelului de mai jos, la baza de calcul prevăzută la pct. 5 din metodologie, pentru fiecare post de radio deţinut.

Organismele de radiodifuziune au obligaţia să plătească trimestrial organismelor de gestiune colectivă desemnate de ORDA drept colectori pentru artiştii interpreţi sau executanţi şi producătorii de fonograme o remuneraţie reprezentând drepturi conexe patrimoniale pentru utilizarea fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora, calculată prin aplicarea la totalul veniturilor brute lunare obţinute din activitatea de radiodifuzare a unui procent de 3% în cazul unei utilizări a fonogramelor în pondere de 100% din totalul timpului de emisie a programelor. În cazul unei utilizări mai reduse, procentul de 3% se reduce direct proporţional cu ponderea timpului de utilizare a fonogramelor în raport cu timpul total de emisie a programelor. Pentru situaţiile în care dreptul la remuneraţie pentru utilizarea prin radiodifuzare a unei fonograme publicate în scop comercial este gestionat colectiv doar de una din categoriile de titulari (doar de producătorul fonogramei publicate în scop comercial sau doar de artiştii interpreţi sau executanţi) procentul de 3% prevăzut mai sus va fi diminuat corespunzător proporţiei determinate potrivit prevederilor art. 106⁵ alin. 4 din Legea nr. 8/1996 pentru categoria de titulari respectivă. Ponderea utilizării în programe a fonogramelor de comerţ, respectiv a fonogramelor publicate în scop comercial se determină prin raportarea duratei cumulate a fonogramelor sau a reproducerilor acestora care au fost radiodifuzate de utilizator la durata totală de emisie a postului de radio respectiv. Cât priveşte criticile cuprinse la pct. II din motivele de apel formulate de UPFR şi la pct. 4 din motivele formulate de CREDIDAM, referitor la includerea sau nu în baza de calcul a alocaţiilor bugetare, respectiv a veniturilor societăţilor terţe realizate în legătură cu activitatea de radiodifuzare a utilizatorului, Curtea reţine următoarele: În baza de calcul nu pot fi incluse alocaţiile bugetare, întrucât acestea nu pot fi incluse în categoria de venituri prevăzută de lege în art. 131¹ alin. 2 din Legea nr. 8/1996, respectiv „veniturile obţinute de utilizatori din activitatea în cadrul căreia se utilizează repertoriul“. Or, alocaţiile bugetare nu sunt venituri obţinute din activitatea de radiodifuzare. Totodată, potrivit art. 41 şi 42 din Legea nr. 41/1994, alocaţia bugetară are destinaţii anume prevăzute de lege, iar din conţinutul legii rezultă că alocaţia bugetară este acordată Societăţii Române de Radiodifuziune în considerarea faptului că este considerată un obiectiv de interes naţional şi, totodată, îi incumbă anumite obligaţii (cum ar fi cele prevăzute în art. 7, 9, 16 etc.), obligaţii care nu incumbă şi celorlalte posturi de radiodifuziune şi care fac ca activitatea Societăţii Române de Radiodifuziune să nu poată fi realizată în raport de criterii strict comerciale. Totodată, drepturile producătorilor de fonograme şi ale artiştilor interpreţi nu vor fi afectate întrucât, pe de o parte, dispoziţiile art. 131¹ alin. 2 din Legea nr. 8/1996 nu le dau vocaţia la a obţine o remuneraţie echitabilă calculată în raport de o baza de calcul în care să fie incluse şi alocaţiile bugetare, care nu sunt venituri obţinute din activitatea în cadrul căreia se utilizează repertoriul, dar, în plus, baza de calcul al remuneraţiilor în cazul Societăţii Române de Radiodifuziune are o componentă care nu se regăseşte în baza de calcul a celorlalte posturi de radiodifuziune, respectiv sumele încasate din taxa radio. Însă, în ceea ce priveşte „veniturile societăţilor terţe“, Curtea constată că este întemeiată critica apelantelor. Prin sintagma sus-menţionată sunt înţelese acele venituri pe care societăţi terţe, în special cele de producţie şi de achiziţie de publicitate, le încasează pentru activitatea de radiodifuzare realizată de un utilizator şi nu le remit utilizatorului sau le remit într-un cuantum inechitabil, contrar uzanţelor cinstite aplicate în domeniul respectiv. Aceste „venituri ale societăţilor terţe“ sunt venituri realizate din activitatea de radiodifuzare în sensul prevăzut de art. 131¹ alin. 2 din Legea nr. 8/1996, dar nu sunt transferate utilizatorului sau sunt transferate într-un cuantum neconform echitaţii şi uzanţelor din domeniu, în scopul de a diminua baza de calcul în raport de care utilizatorul datorează plata remuneraţiei echitabile pentru activitatea de radiodifuzare, în timp ce societăţii terţe nu îi incumbă obligaţia de plată a unei astfel de remuneraţii. În consecinţă, pentru ca astfel de practici să nu conducă la eludarea dreptului titularilor la remuneraţie echitabilă, se impune includerea acestor venituri în baza de calcul, întrucât aceste venituri sunt realizate prin activitatea de radiodifuzare realizată de utilizatori. Referitor la baza de calcul, Curtea apreciază întemeiate şi criticile privind modul de calcul al remuneraţiei în situaţia în care utilizatorul nu realizează venituri. Astfel, pentru această situaţie legiuitorul a stabilit în art. 131¹ alin. 2 din Legea nr. 8/1996 că „iar în lipsa veniturilor“ remuneraţiile se stabilesc „în funcţie de cheltuielile ocazionate de utilizare“. În plus, împrejurarea că se stabilesc în metodologie şi remuneraţii minime nu este de natură să înlăture modalitatea legală de determinare a remuneraţiei pentru situaţia în care utilizatorul nu realizează venituri, întrucât remuneraţiile minime au doar rolul de a proteja titularii de drepturi, pentru ca acestora să li se asigure o minimă remuneraţie chiar şi în situaţia în care utilizatorul nu are performanţe economice sau, datorită altor împrejurări, desfăşoară activitatea de radiodifuzare fără a urmări şi avantaje economice. Prin urmare, Curtea va stabili la pct. 5 al metodologiei baza de calcul în raport de care se va determina remuneraţia echitabilă prin aplicarea procentelor corespunzătoare prevăzute la pct. 4, astfel: 5. Baza de calcul asupra căreia se aplică procentele prevăzute la pct. 3 o constituie totalitatea veniturilor brute lunare, mai puţin taxa pe valoarea adăugată, obţinute de utilizatori din activitatea de radiodifuzare incluzând, dar fără a se limita la acestea, veniturile din publicitate, barter, abonamente, anunţuri şi informaţii, apeluri telefonice şi SMS-uri suprataxate, sponsorizări, concursuri şi jocuri radiodifuzate, închirieri spaţii de emisie, alte contribuţii financiare, autorizaţii de recepţie, venituri din radiodifuzări realizate la comandă, venituri provenite din asocieri sau alte activităţi corelate cu cea de radiodifuzare. Intră în baza de calcul şi veniturile societăţilor terţe, în special ale societăţilor de producţie şi achiziţie de publicitate, în măsura în care sunt încasate pentru activitatea de radiodifuzare a utilizatorului corespunzător fonogramei/fonogramelor publicată/publicate în scop comercial radiodifuzată/radiodifuzate şi în măsura în care există un transfer inechitabil, contrar uzanţelor cinstite în raporturile comerciale, specifice domeniului respectiv. În lipsa veniturilor, baza de calcul o constituie totalitatea cheltuielilor efectuate de utilizator pentru activitatea de radiodifuzare (cum ar fi cheltuieli de personal, cheltuieli pentru serviciile prestate de terţi, achiziţii de orice fel etc.) în trimestrul pentru care remuneraţia este datorată. Referitor la critica formulată de UPFR în motivul V de apel şi de CREDIDAM în motivul 5, Curtea apreciază că, raportat şi la practica altor state europene, este judicios ca suma minimă reprezentând remuneraţie echitabilă pentru radiodifuzarea fonogramelor să fie diferenţiată în raport cu caracterul local sau naţional al radiodifuzării, având în vedere că, raportat la acest caracter, utilizarea se adresează unei audienţe potenţiale substanţial diferită şi, totodată, în funcţie de acest caracter, şi potenţialul unui post de radiodifuziune de a atrage venituri este, de asemenea, altul. Prin urmare, Curtea apreciază că suma de 500 euro/ trimestru urmează să fie păstrată ca nivel al remuneratei echitabile minime datorate de posturile de radiodifuziune locale. În schimb, pentru posturile de radiodifuziune naţionale, suma minimă datorată cu titlu de remuneraţie echitabilă urmează a fi de 1.000 euro/trimestru. În consecinţă, pct. 6 al metodologiei va avea următorul cuprins: 6. Sumele rezultate din aplicarea procentelor la baza de calcul nu pot fi mai mici decât echivalentul în lei, calculat la cursul BNR din ziua scadenţei, a 500 euro/trimestru, reprezentând remuneraţia minimă datorată de utilizatori pentru fiecare post de radio local deţinut, respectiv a 1.000 euro/trimestru, reprezentând remuneraţia minimă datorată de utilizatori pentru fiecare post de radio naţional deţinut. Pct. 6-12 din metodologia stabilită prin hotărârea arbitrală apelată vor deveni, prin renumerotare, pct. 7-13, prevederile acestor puncte rămânând neschimbate. Referitor la criticile cuprinse la pct. VII din motivele de apel formulate de UPFR şi pct. 6 din motivele de apel formulate de CREDIDAM, Curtea constată că pentru stabilirea remuneraţiei echitabile este necesar a fi cunoscut gradul de utilizare a fonogramelor de comerţ şi a celor publicate în scop comercial. De asemenea, Legea nr. 8/1996, în art. 37 alin. 2, conferă dreptul organismelor de gestiune colectivă să monitorizeze activitatea utilizatorilor în scopul supravegherii utilizării repertoriului propriu. Potrivit dispoziţiilor sus-menţionate „Pentru supravegherea utilizării repertoriului propriu de către terţi, organismele de gestiune colectivă pot monitoriza prin orice mijloace activitatea utilizatorilor, fără a fi necesară autorizarea acestora şi fără plată, putând solicita în acest scop şi informaţii de interes public, deţinute, potrivit legii, de instituţiile publice competente“. În consecinţă, pct. 14 al metodologiei va avea următorul conţinut: 14. Gradul de utilizare a fonogramelor de comerţ şi a celor publicate în scop comercial şi a reproducerilor acestora de către posturile de radio va putea fi determinat de organismele de gestiune colectivă desemnate de Oficiul Român pentru Drepturile de Autor (ORDA) drept colectoare pentru artiştii interpreţi sau executanţi şi pentru producătorii de fonograme, în mod direct sau prin comandarea de monitorizări ale activităţii de radiodifuzare a utilizatorilor. Referitor la critica formulată la pct. VIII al motivelor de apel formulate de UPFR şi pct. 7 al motivelor de apel formulate de CREDIDAM, Curtea constată că aceasta este nefondată. Astfel, aplicarea dispoziţiilor prevăzute de art. 139 alin. 2 din Legea nr. 8/1996 este atributul instanţei de judecată, iar stabilirea în concret a unuia sau altuia din criteriile de determinare a despăgubirilor prevăzute în textul menţionat se face de la caz la caz, ţinând seama de fapta concretă şi de natura prejudiciului, dacă răspunderea în cazul concret este una contractuală sau una delictuală etc. De asemenea, din redactarea textului legal menţionat rezultă subsidiaritatea criteriului prevăzut la lit. b) în raport cu criteriile prevăzute la lit. a) şi, implicit, necesitatea de a se stabili, în cazul concret, inaplicabilitatea criteriilor de la lit. a), care au caracter prioritar. Prin urmare, nu poate face obiect al negocierii dintre părţi criteriul de determinare a despăgubirilor prevăzut de art. 139 alin. 2 din Legea nr. 8/1996, care să fie aplicat de instanţă în cazul încălcării unor obligaţii stabilite prin lege sau prin metodologie, acesta urmând a fi determinat de instanţă în raport cu circumstanţele concrete ale fiecărei cauze. Având în vedere aspectele derogatorii determinate de declaraţiile făcute de România cu ocazia aderării la Convenţia de la Roma din 26 octombrie 1961, precum şi împrejurarea că întinderea repertoriului protejat gestionat de organismele de gestiune colectivă poate fi extins (prin încheierea unor convenţii cu organisme similare din străinătate, prin primirea de noi mandate din partea titularilor de drepturi sau prin extinderea obiectului mandatelor existente ş.a.m.d.) sau diminuat (prin încetarea mandatelor sau contractelor, prin expirarea duratei de protecţie ş.a.m.d) Curtea consideră că este necesar ca aceste fluctuaţii să fie aduse la cunoştinţa utilizatorilor ori de câte ori acestea intervin după acordarea autorizaţiei de licenţă neexclusivă. Astfel, aceste variaţii ale repertoriului protejat gestionat de organismele de gestiune colectivă pot determina încadrarea în una sau alta din treptele de utilizare a fonogramelor de comerţ şi, pe de altă parte, sunt în mod special relevante în determinarea ponderii de utilizare a fonogramelor publicate în scop comercial care sunt gestionate colectiv, astfel că simpla îndeplinire a obligaţiei prevăzute la art. 135 alin. 1 lit. d) din Legea nr. 8/1996 nu este eficientă sub acest aspect şi ar fi totodată excesiv a se considera că utilizatorii au posibilitatea de a afla de variaţiile de repertoriu în condiţiile prevăzute de art. 123² alin. 2 fraza a II-a din Legea nr. 8/1996. Prin urmare, Curtea apreciază că, după acordarea autorizaţiei, opozabilitatea variaţiilor intervenite în repertoriul gestionat de organismele de gestiune colectivă trebuie realizată printr-o modalitate eficientă de comunicare, modalitate ce va fi stabilită în cadrul autorizaţiei. În consecinţă, pct. 15 din metodologie va avea următorul cuprins: 15. Orice modificări intervenite cu privire la repertoriul protejat după acordarea autorizaţiei-licenţă neexclusivă unui utilizator vor fi aduse la cunoştinţa utilizatorului de către organismul de gestiune colectivă care a acordat autorizaţia. Modalitatea concretă de aducere la cunoştinţă a acestor modificări va fi stabilită în cadrul autorizaţiei. Totodată, prima frază a pct. 13 din metodologia stabilită prin hotărârea arbitrală apelată va deveni pct. 16 din metodologie. PENTRU ACESTE MOTIVE În numele legii DECIDE: Admite apelurile formulate de apelantele Uniunea Producătorilor de Fonograme din România (UPFR), cu sediul în Bucureşti, şos. Nicolae Titulescu nr. 88B, sectorul 1, şi Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi (CREDIDAM), cu sediul în Bucureşti, str. Jules Michelet nr. 15-17, et. 2, ap. 11, sectorul 1, împotriva Hotărârii arbitrale din 22 septembrie 2010, publicată prin Decizia ORDA nr. 284/2010 în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 668/2010, în contradictoriu cu Societatea Română de Radiodifuziune (SRR), cu sediul în Bucureşti, str. General Berthelot nr. 60-64, sectorul 1, Asociaţia Română de Comunicaţii Audiovizuale (ARCA), cu sediul în Bucureşti, intrarea Victor Eftimiu nr. 5-7, et. 9, ap. 58, sectorul 1, Societatea Comercială SBS Broadcasting Media - S.R.L. - Kiss FM, cu sediul în Bucureşti, bd. Dimitrie Pompei nr. 9-9A, clădirea 20, et. 8, sectorul 2, Societatea Comercială Europe Developement International România - S.R.L. - Europa FM, cu sediul în Bucureşti, str. Horia Măcelariu nr. 36-38, sectorul 1, şi Societatea Comercială Radio XXI - S.A. - Radio XXI, cu sediul în Bucureşti, str. Horia Măcelariu nr. 36-38, sectorul 1. Schimbă în parte Hotărârea arbitrală din 22 septembrie 2010, care urmează să aibă următorul cuprins: METODOLOGIE privind remuneraţia datorată artiştilor interpreţi sau executanţi şi producătorilor de fonograme pentru radiodifuzarea fonogramelor de comerţ şi a celor publicate în scop comercial ori a reproducerilor acestora de către organismele de radiodifuziune 1. Sunt fonograme de comerţ, în sensul art. 123¹ alin. 1 lit. f) din Legea nr. 8/1996, fonogramele cuprinzând interpretări, execuţii sau alte sunete ori reprezentări digitale ale acestora, a căror fixare a fost realizată în principal în scopul punerii acestora la dispoziţia publicului prin vânzarea suporturilor pe care sunt fixate respectivele interpretări. Sunt fonograme publicate în scop comercial, în sensul art. 123² alin. 1 lit. f) din Legea nr. 8/1996: – fonogramele cuprinzând interpretări, execuţii şi alte sunete, realizate în scopul identificării şi autopromovării unui post de radiodifuziune sau a unui program al acestuia, fonograme al căror producător este fie postul de radiodifuziune respectiv, fie un alt producător de fonograme, care a realizat fonograma la comanda postului respectiv de radiodifuziune; – fonogramele cuprinzând interpretări, execuţii şi alte sunete, realizate în scopul difuzării lor pentru promovarea unui produs sau serviciu, aparţinând unui terţ în raport cu postul de radiodifuziune, ca formă de publicitate a produsului sau serviciului respectiv.2. Pentru utilizarea directă sau indirectă a fonogramelor de comerţ şi a celor publicate în scop comercial ori a reproducerilor acestora prin radiodifuzare, organismele de radiodifuziune au obligaţia să plătească o remuneraţie unică echitabilă organismelor de gestiune colectivă ale artiştilor interpreţi sau executanţi şi producătorilor de fonograme, dar numai în condiţiile în care: a)sunt utilizate fonograme care se află în repertoriul gestionat de organismele de gestiune colectivă respective, pe baza mandatului sau contractelor de reprezentare date/încheiate în condiţiile legii ori a convenţiilor internaţionale la care România este parte; b)organismul de radiodifuziune nu este el însuşi producătorul fonogramelor sau nu este îndreptăţit ca, pentru anumite fonograme utilizate, să gestioneze el însuşi drepturile conexe cuvenite artiştilor interpreţi sau executanţi ori producătorilor de fonograme, pe baza unui mandat sau contract de reprezentare ori în baza legii, ori drepturile acestora nu sunt exercitate în alte modalităţi stabilite prin contract.Utilizarea fonogramelor pentru realizarea de spoturi publicitare de către un producător de spoturi nu face obiectul prezentei metodologii. 3. În lipsa altor dispoziţii contractuale opozabile producătorilor de fonograme şi/sau artiştilor interpreţi sau executanţi, utilizarea (prin radiodifuzare) de către organismele de radiodifuziune a fonogramelor de comerţ şi a celor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora, aduse anterior la cunoştinţă publică şi pentru care drepturile conexe patrimoniale se află în termenele de protecţie prevăzute de lege, aflate în repertoriul organismelor de gestiune colectivă: – se poate face numai în baza unor autorizaţii sub formă de licenţă neexclusivă, eliberate de organismele de gestiune colectivă desemnate de Oficiul Român pentru Drepturi de Autor (ORDA) drept colectoare pentru artiştii interpreţi sau executanţi şi pentru producătorii de fonograme; – dă naştere obligaţiei radiodifuzorului la plata unei remuneraţii echitabile către titulari, prin intermediul organismelor de gestiune colectivă.4. Organismele de radiodifuziune, denumite utilizatori, în sensul prezentei metodologii, au obligaţia să plătească trimestrial organismelor de gestiune colectivă desemnate de ORDA drept colectori pentru artiştii interpreţi sau executanţi şi producătorii de fonograme o remuneraţie reprezentând drepturi conexe patrimoniale pentru utilizarea fonogramelor de comerţ sau a reproducerilor acestora, stabilite prin aplicarea unui procent, conform tabelului de mai jos, la baza de calcul prevăzută la pct. 5 din metodologie, pentru fiecare post de radio deţinut.

Organismele de radiodifuziune au obligaţia să plătească trimestrial organismelor de gestiune colectivă desemnate de ORDA drept colectori pentru artiştii interpreţi sau executanţi şi producătorii de fonograme o remuneraţie reprezentând drepturi conexe patrimoniale pentru utilizarea fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora, calculată prin aplicarea la totalul veniturilor brute lunare obţinute din activitatea de radiodifuzare a unui procent de 3% în cazul unei utilizări a fonogramelor în pondere de 100% din totalul timpului de emisie a programelor. În cazul unei utilizări mai reduse, procentul de 3% se reduce direct proporţional cu ponderea timpului de utilizare a fonogramelor în raport cu timpul total de emisie a programelor. Pentru situaţiile în care dreptul la remuneraţie pentru utilizarea prin radiodifuzare a unei fonograme publicate în scop comercial este gestionat colectiv doar de una din categoriile de titulari (doar de producătorul fonogramei publicate în scop comercial sau doar de artiştii interpreţi sau executanţi), procentul de 3% prevăzut mai sus va fi diminuat corespunzător proporţiei determinate potrivit prevederilor art. 106⁵ alin. 4 din Legea nr. 8/1996 pentru categoria de titulari respectivă. Ponderea utilizării în programe a fonogramelor de comerţ, respectiv a fonogramelor publicate în scop comercial se determină prin raportarea duratei cumulate a fonogramelor sau a reproducerilor acestora care au fost radiodifuzate de utilizator la durata totală de emisie a postului de radio respectiv. 5. Baza de calcul asupra căreia se aplică procentele prevăzute la pct. 3 o constituie totalitatea veniturilor brute lunare, mai puţin taxa pe valoarea adăugată, obţinute de utilizatori din activitatea de radiodifuzare, incluzând, dar fără a se limita la acestea veniturile din publicitate, barter, abonamente, anunţuri şi informaţii, apeluri telefonice şi SMS-uri suprataxate, sponsorizări, concursuri şi jocuri radiodifuzate, închirieri spaţii de emisie, alte contribuţii financiare, autorizaţii de recepţie, venituri din radiodifuzări realizate la comandă, venituri provenite din asocieri sau alte activităţi corelate cu cea de radiodifuzare. Intră în baza de calcul şi veniturile societăţilor terţe, în special ale societăţilor de producţie şi achiziţie de publicitate, în măsura în care sunt încasate pentru activitatea de radiodifuzare a utilizatorului corespunzător fonogramei/fonogramelor publicată/publicate în scop comercial, radiodifuzată/radiodifuzate şi în măsura în care există un transfer inechitabil, contrar uzanţelor cinstite în raporturile comerciale, specifice domeniului respectiv. În lipsa veniturilor, baza de calcul o constituie totalitatea cheltuielilor efectuate de utilizator pentru activitatea de radiodifuzare (cum ar fi cheltuieli de personal, cheltuieli pentru serviciile prestate de terţi, achiziţii de orice fel etc.) în trimestrul pentru care remuneraţia este datorată. 6. Sumele rezultate din aplicarea procentelor la baza de calcul nu pot fi mai mici decât echivalentul în lei, calculat la cursul BNR din ziua scadenţei, a 500 euro/trimestru, reprezentând remuneraţia minimă datorată de utilizatori pentru fiecare post de radio local deţinut, respectiv a 1.000 euro/trimestru, reprezentând remuneraţia minimă datorată de utilizatori pentru fiecare post de radio naţional deţinut. 7. Remuneraţiilor prevăzute de prezenta metodologie li se adaugă şi cota de TVA. 8. Remuneraţia se plăteşte trimestrial, până la data de 26 a primei luni următoare trimestrului pentru care este datorată. 9. Pentru întârzieri la plată, utilizatorii datorează penalizări de 0,1% aferente sumelor neachitate la termen, pe zi de întârziere. 10. Utilizatorii au obligaţia să transmită organismelor de gestiune colectivă ale artiştilor interpreţi şi producătorilor de fonograme, până la data de 25 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, un raport care va cuprinde: a)lista completă în format electronic (excel, tabelar) a fonogramelor de comerţ şi a celor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora radiodifuzate, conform modelului de playlist din tabelul de mai jos. Aceste liste constituie baza de repartizare a remuneraţiilor încasate de organismele de gestiune colectivă a drepturilor conexe prevăzute în prezenta metodologie;

*) Tipul înregistrării se referă la înregistrarea originală, remixată, remasterizată etc. b)baza de calcul al sumelor virate.11. Raportul va fi transmis în formal electronic (excel, tabelar) şi va fi însoţit de o adresă de înaintare, purtând numele reprezentantului legal, semnătura acestuia şi ştampila utilizatorului, adresă prin care va fi confirmată pe propria răspundere veridicitatea informaţiilor ce sunt conţinute în raport. 12. La solicitarea scrisă a organismelor de gestiune colectivă, utilizatorul are obligaţia de a comunica acestora copii certificate pe propria răspundere de reprezentantul legal de pe documentele cuprinzând informaţiile pe baza cărora s-a determinat baza de calcul, precum şi copii certificate de pe documentele necesare pentru determinarea cuantumului remuneraţiilor, precum şi informaţiile aferente privind fonogramele utilizate. Utilizatorul care a primit din partea organismelor de gestiune colectivă o asemenea cerere va avea un termen de maximum 10 zile pentru pregătirea şi transmiterea documentaţiei solicitate. 13. Organismele de gestiune colectivă au dreptul să ceară un audit extern pentru examinarea corectitudinii calculării remuneraţiei de către un auditor agreat de toate părţile. 14. Gradul de utilizare a fonogramelor de comerţ şi a celor publicate în scop comercial şi a reproducerilor acestora de către posturile de radio va putea fi determinat de organismele de gestiune colectivă desemnate de Oficiul Român pentru Drepturile de Autor (ORDA) drept colectoare pentru artiştii interpreţi sau executanţi şi pentru producătorii de fonograme, în mod direct sau prin comandarea de monitorizări ale activităţii de radiodifuzare a utilizatorilor. 15. Orice modificări intervenite cu privire la repertoriul protejat după acordarea autorizaţiei licenţă neexclusivă unui utilizator vor fi aduse la cunoştinţa utilizatorului de către organismul de gestiune colectivă care a acordat autorizaţia. Modalitatea concretă de aducere la cunoştinţă a acestor modificări va fi stabilită în cadrul autorizaţiei. 16. Prezenta metodologie va putea fi modificată numai după 3 ani de la data publicării sale în Monitorul Oficial al României, Partea I, cu excepţia cazului în care dispoziţiile Legii nr. 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare, sunt modificate înainte de împlinirea acestui termen, caz în care organismele de gestiune colectivă sau utilizatorii vor putea solicita iniţierea unei noi proceduri de negociere şi înainte de împlinirea termenului de 3 ani. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţa publică astăzi, 12 mai 2011. PREŞEDINTE, MELANIA STANCIU Judecător, Mihaela Paraschiv Grefier, Mihaela Lacatusu