DECIZIE Nr. 15 din 25 ianuarie 2000
referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a Ordonantei de urgenta a
Guvernului nr. 23/1999 pentru abrogarea Legii nr. 31/1996 privind regimul
monopolului de stat
ACT EMIS DE: CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL NR. 267 din 14 iunie 2000
Lucian Mihai - presedinte
Costica Bulai - judecator
Constantin Doldur - judecator
Kozsokar Gabor - judecator
Ioan Muraru - judecator
Nicolae Popa - judecator
Lucian Stangu - judecator
Florin Bucur Vasilescu - judecator
Romul Petru Vonica - judecator
Paula C. Pantea - procuror
Laurentiu Cristescu - magistrat-asistent
Pe rol se afla solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a Ordonantei
de urgenta a Guvernului nr. 23/1999 pentru abrogarea Legii nr. 31/1996 privind
regimul monopolului de stat, exceptie ridicata de Parchetul de pe langa Curtea
de Apel Timisoara in Dosarul nr. 4.472/1999 al Curtii de Apel Timisoara -
Sectia penala.
Dezbaterile au avut loc in sedinta publica din data de 18 ianuarie 2000 si
au fost consemnate in incheierea din aceeasi data, cand, avand nevoie de timp
pentru a delibera, Curtea a amanat pronuntarea pentru data de 25 ianuarie 2000.
CURTEA,
avand in vedere actele si lucrarile dosarului, constata urmatoarele:
Prin Incheierea din 22 iulie 1999, Curtea de Apel Timisoara - Sectia penala
a sesizat Curtea Constitutionala cu exceptia de neconstitutionalitate a
dispozitiilor Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 23/1999, ridicata de
Parchetul de pe langa Curtea de Apel Timisoara in Dosarul nr. 4.472/1999, aflat
pe rolul acelei instante.
In motivarea exceptiei se sustine ca Ordonanta de urgenta a Guvernului nr.
23/1999, care abroga Legea nr. 31/1996 privind regimul monopolului de stat,
este neconstitutionala, intrucat se reglementeaza in domeniul legilor organice,
incalcandu-se, astfel, dispozitiile art. 114 din Constitutie.
Exprimandu-si opinia, instanta judecatoreasca considera ca exceptia este
intemeiata, deoarece Guvernul nu are dreptul sa reglementeze in domeniul legii
organice. Legea nr. 31/1996 privind regimul monopolului de stat a fost adoptata
ca lege organica si, in consecinta, nu poate fi abrogata prin ordonanta a
Guvernului. "Competenta de legiferare in domeniul legilor organice - se
arata in incheierea instantei - nu poate fi delegata de Parlament, tinand seama
de importanta si natura acestor legi prin care se organizeaza statul si se
reglementeaza raporturile sociale de baza."
In dezbaterile din cadrul Curtii Constitutionale reprezentantul
Ministerului Public, in numele autorului exceptiei, invedereaza imprejurarea ca
neconstitutionalitatea acestei ordonante de urgenta este determinata de faptul
ca din expunerea de motive a Guvernului nu rezulta existenta cazului
exceptional care sa impuna masura de urgenta. Se considera, de asemenea, ca
relevarea acestei imprejurari nu poate fi considerata ca fiind echivalenta cu
ridicarea unei exceptii direct in fata Curtii, situatie in care aceasta ar fi
inadmisibila, atata vreme cat autorul exceptiei - procurorul de sedinta -, in
fata instantei de judecata, face referire, in motivarea exceptiei, la art. 114
din Constitutie in integralitatea sa, si, prin urmare, si la alin. (4) al
acestui articol.
Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicata, incheierea
de sesizare a Curtii Constitutionale a fost comunicata presedintilor celor doua
Camere ale Parlamentului si Guvernului, pentru a-si exprima punctele de vedere
asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.
In punctul de vedere al presedintelui Camerei Deputatilor se apreciaza ca
exceptia este neintemeiata, intrucat autorul sau ignora faptul ca
"delegarea legislativa se poate realiza si prin adoptarea de catre Guvern
a unor ordonante de urgenta care nu exclud posibilitatea reglementarii unor
domenii destinate legilor organice", in conformitate cu prevederile art.
114 alin. (4) din Constitutie.
Guvernul considera, de asemenea, exceptia ca fiind neintemeiata, deoarece
art. 114 alin. (4) din Constitutie prevede dreptul Guvernului ca, in cazuri
exceptionale, sa adopte ordonante de urgenta. Tocmai caracterul lor de urgenta,
determinat de existenta unor situatii exceptionale, justifica emiterea acestora
si in domeniul legilor organice.
Presedintele Senatului nu a comunicat punctul sau de vedere.
CURTEA,
examinand incheierea de sesizare, punctele de vedere ale presedintelui Camerei
Deputatilor si Guvernului, raportul judecatorului-raportor, concluziile
procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile
Constitutiei, precum si dispozitiile Legii nr. 47/1992, retine urmatoarele:
In conformitate cu prevederile art. 144 lit. c) din Constitutie si ale
Legii nr. 47/1992, Curtea Constitutionala a fost legal sesizata si este
competenta sa se pronunte asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.
Critica de neconstitutionalitate priveste dispozitiile Ordonantei de
urgenta a Guvernului nr. 23/1999, care au urmatorul cuprins:
"ARTICOL UNIC
Prevederile Legii nr. 31/1996 privind regimul monopolului de stat se
abroga."
Autorul exceptiei de neconstitutionalitate considera ca "Ordonanta de
urgenta nr. 23/1999, emisa in temeiul dispozitiilor art. 114 din Constitutie,
prin care se abroga o lege organica, este neconstitutionala, intrucat incalca
dispozitiile constitutionale reglementand un domeniu care excede competentei
sale legale".
Examinand exceptia, Curtea constata ca art. 114 din Constitutie contine
cinci alineate, in care se stabileste un regim juridic diferentiat al
ordonantelor emise de Guvern. Este, mai intai, cazul ordonantelor Guvernului
emise in temeiul unei legi speciale de abilitare [alin. (1), (2) si (3)] si,
apoi, cazul ordonantelor de urgenta [alin. (4) si (5)]. Aceste texte
constitutionale prevad: "(1) Parlamentul poate adopta o lege speciala de
abilitare a Guvernului pentru a emite ordonante in domenii care nu fac obiectul
legilor organice.
(2) Legea de abilitare va stabili, in mod obligatoriu, domeniul si data
pana la care se pot emite ordonante.
(3) Daca legea de abilitare o cere, ordonantele se supun aprobarii
Parlamentului, potrivit procedurii legislative, pana la implinirea termenului
de abilitare. Nerespectarea termenului atrage incetarea efectelor ordonantei.
(4) In cazuri exceptionale, Guvernul poate adopta ordonante de urgenta.
Acestea intra in vigoare numai dupa depunerea lor spre aprobare la Parlament.
Daca Parlamentul nu se afla in sesiune, el se convoaca in mod obligatoriu.
(5) Aprobarea sau respingerea ordonantelor se face printr-o lege in care
vor fi cuprinse si ordonantele ale caror efecte au incetat potrivit alineatului
(3)".
Critica de neconstitutionalitate vizeaza doua aspecte: primul, referitor la
posibilitatea Guvernului de a reglementa in domeniul legii organice; al doilea,
referitor la faptul ca Guvernul nu justifica, la momentul emiterii Ordonantei
de urgenta nr. 23/1999, in cuprinsul expunerii de motive, existenta cazului
exceptional, care sa faca necesara adoptarea unei ordonante de urgenta, care sa
abroge o lege organica.
In jurisprudenta sa Curtea Constitutionala a statuat ca interdictia
reglementarii de catre Guvern in domeniul legii organice priveste numai
ordonantele Guvernului adoptate in baza unei legi speciale de abilitare,
aceasta interdictie decurgand direct din textul constitutional. O asemenea
limitare nu este prevazuta insa de alin. (4) al art. 114 din Constitutie,
referitor la ordonantele de urgenta, "deoarece cazul exceptional ce impune
adoptarea unor masuri urgente pentru salvgardarea unui interes public ar putea
reclama instituirea unei reglementari de domeniul legii organice, nu numai
ordinare, care, daca nu ar putea fi adoptata, interesul public avut in vedere
ar fi sacrificat, ceea ce este contrar finalitatii constitutionale a
institutiei" (Decizia Curtii Constitutionale nr. 34 din 17 februarie 1998,
publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 88 din 25 februarie
1998). In aceasta lumina, ordonanta de urgenta nu este o varietate a ordonantei
emise in temeiul unei legi speciale de abilitare, ci reprezinta un act
normativ, adoptat de Guvern, in temeiul unei prevederi constitutionale care
permite Guvernului, sub controlul strict al Parlamentului, sa faca fata unui
caz exceptional.
Consecventa acestei jurisprudente, Curtea retine, totodata, ca
posibilitatea Guvernului ca, in cazuri exceptionale, sa poata adopta ordonante
de urgenta, in mod limitat, chiar in domeniul rezervat legii organice, nu poate
echivala cu un drept discretionar al Guvernului si, cu atat mai mult, aceasta
abilitare constitutionala nu poate justifica abuzul in emiterea ordonantelor de
urgenta. Posibilitatea executivului de a guverna prin ordonante de urgenta
trebuie sa fie, in fiecare caz, justificata de existenta unor situatii
exceptionale, care impun adoptarea unor reglementari urgente. In aceasta
lumina, de altfel, Curtea Constitutionala, prin Decizia nr. 65 din 20 iunie
1995, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 129 din 28
iunie 1995, referindu-se la cazul exceptional, de care depinde legitimitatea
constitutionala a emiterii unei ordonante de urgenta, a statuat ca acesta este
definit in raport de "necesitatea si urgenta reglementarii unei situatii
care, datorita circumstantelor sale exceptionale, impune adoptarea de solutii
imediate, in vederea evitarii unei grave atingeri aduse interesului
public".
In solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate ridicate in acest dosar
Curtea trebuie sa se pronunte in sensul de a constata daca, in mod real, au
existat circumstante exceptionale care sa justifice urgenta reglementarii prin
ordonanta de urgenta criticata de catre autorul exceptiei.
Examinand Expunerea de motive a Guvernului, Nota de fundamentare a
Ministerului Finantelor, precum si celelalte acte aflate la dosar, Curtea
considera ca motivele invocate nu justifica abrogarea unei legi organice, in
cazul de fata a Legii monopolului de stat, pe calea emiterii unei ordonante de
urgenta, neexistand elementele necesare definirii unui caz exceptional, in
sensul constatarii unui pericol public major si care sa nu poata fi evitat
decat pe calea emiterii unei ordonante de urgenta. De altfel, ordonanta de
urgenta examinata nu contine masuri urgente pentru salvarea unui interes public
aflat in pericol, aceasta cuprinzand un unic articol.
In aceasta situatie Curtea constata ca abrogarea Legii nr. 31/1996, prin
Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 23/1999, a creat un vid legislativ
partial, fapt semnalat, de altfel, si de Consiliul Legislativ, care a avizat
negativ proiectul acestei ordonante de urgenta. Din examinarea prevederilor
Legii nr. 31/1996 rezulta ca acestea stabilesc activitatile care constituie
monopol de stat, modul de administrare si exploatare a monopolurilor,
atributiile Ministerului Finantelor, ale ministerelor de resort sau ale Bancii
Nationale a Romaniei in acordarea licentelor pentru agentii economici si
producatorii individuali, creand, astfel, un cadru general pentru functionarea,
in economie, a monopolului de stat. Actele normative care reglementeaza,
separat, diverse activitati considerate ca monopol de stat (regimul armelor si
munitiilor, regimul materialelor explozive etc.) nu acopera, in intregime, cadrul
general asigurat prin prevederile Legii nr. 31/1996, motiv pentru care apare
intemeiata aprecierea in legatura cu faptul ca aceasta abrogare creeaza, asa
cum s-a aratat, un partial vid legislativ. Pe de alta parte, Curtea constata ca
aceasta abrogare conduce la dezincriminarea unor fapte de un real pericol
social, prevazute de lege la art. 13, motiv pentru care, intr-un proces penal,
exceptia a si fost ridicata.
Urgenta masurii nu poate fi justificata nici de nevoia armonizarii
legislatiei romane cu cea comunitara, Curtea Constitutionala statuand in
practica sa ca "modificarea sau unificarea legislatiei intr-un domeniu sau
altul nu justifica, prin ea insasi, emiterea unei ordonante de urgenta"
(Decizia Curtii Constitutionale nr. 34/1998, citata anterior). In cazul
existentei reale a unei asemenea necesitati, aceasta isi poate gasi rezolvarea
in conditiile obisnuite, prevazute de legislatia in vigoare, fara a se recurge
la emiterea unei ordonante de urgenta.
Pentru considerentele expuse, in temeiul art. 144 lit. c) si al art. 145
alin. (2) din Constitutie, precum si al art. 1 - 3, al art. 13 alin. (1) lit.
A.c), al art. 23 si al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicata, cu
majoritate de voturi,
CURTEA,
In numele legii
DECIDE:
Admite exceptia de neconstitutionalitate ridicata de Parchetul de pe langa
Curtea de Apel Timisoara in Dosarul nr. 4.472/1999 al acelei instante si
constata ca dispozitiile Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 23/1999 pentru
abrogarea Legii nr. 31/1996 privind regimul monopolului de stat sunt
neconstitutionale.
Decizia se comunica celor doua Camere ale Parlamentului si Guvernului.
Definitiva si obligatorie.
Pronuntata in sedinta publica din data de 25 ianuarie 2000.
PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,
LUCIAN MIHAI
Magistrat-asistent,
Laurentiu Cristescu
*
OPINIE SEPARATA
Prin Decizia nr. 15 din 25 ianuarie 2000 s-a hotarat, cu majoritate de
voturi, admiterea exceptiei de neconstitutionalitate, constatandu-se ca
dispozitiile Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 23/1999 pentru abrogarea
Legii nr. 31/1996 privind regimul monopolului de stat sunt neconstitutionale.
Aceasta solutie a privit critica referitoare la incalcarea dispozitiilor art.
114 alin. (4) din Constitutie privind cazurile exceptionale. Tot cu majoritate
de voturi Curtea a decis respingerea exceptiei cat priveste incalcarea
dispozitiilor art. 114 referitoare la domeniul in care poate interveni
ordonanta de urgenta. In ceea ce priveste aceasta a doua solutie formulam
opinie separata pentru urmatoarele considerente:
1. Ordonanta de urgenta este mentionata numai in alin. (4) al art. 114 din
Constitutie, unde se stabileste: cand poate fi emisa (cazuri exceptionale);
intrarea in vigoare (numai dupa depunerea sa spre aprobare Parlamentului);
obligatia convocarii obligatorii a Parlamentului, daca nu se afla in sesiune.
Fata de aceste determinari clare, se pare ca singura problema
"uitata" de Constituant a fost "domeniul" in care poate fi
emisa. Aceasta "lacuna" se dovedeste a fi cauza unei practici
guvernamentale criticabile, a unor dispute doctrinare care, desi interesante,
sunt neglijate, a unei jurisprudente constitutionale discutabile.
2. In practica statala emiterea de ordonante de urgenta s-a transformat
dintr-o exceptie constitutionala intr-o regula comuna, care a capatat aspectul
unei "avalanse de zapada" scapate de sub control.
3. Mai intai trebuie valorificata interpretarea sistematica a Constitutiei.
Desigur argumentele pro si contra pot fi mai mult sau mai putin convingatoare.
Credem insa ca doctrina, Guvernul, Parlamentul si bineinteles Curtea
Constitutionala pot realiza o interpretare corecta si constructiva a
dispozitiilor art. 114 din Constitutie daca le-ar raporta la cateva categorii
constitutionale incontestabile precum: suprematia Constitutiei, separatia
puterilor, ierarhia legilor, raporturile dintre lege si actele normative ale
executivului.
Interpretarea sistematica este in masura sa ne dezvaluie regulile rezultand
atat din litera, cat si din spiritul Constitutiei, permite identificarea
interdependentei dintre dispozitii, precum si identificarea atat a regulilor
generale, cat si a exceptiilor (si mai ales determinarea corecta a
dimensiunilor lor). In lipsa unei asemenea interpretari, se izoleaza art. 114
si mai ales alin. (4), acestea fiind scoase din ansamblul constitutional, fapt ce
permite interpretari eronate, uneori arbitrare. Iata pentru ce un raspuns
corect impune o interpretare sistematica atat a intregii Constitutii, cat si,
in particular, a art. 114.
Intr-o asemenea viziune vom constata ca sistemul normativ constitutional
valorifica marile principii traditionale, si anume: structurarea autoritatilor
publice in spiritul separatiei puterilor publice; delimitarea clara a
competentelor care sa asigure atat echilibrul, cat si cooperarea; ierarhizarea
sistemului normativ; asigurarea locului Parlamentului de organ suprem
reprezentativ al poporului roman si unica autoritate legiuitoare a tarii (art.
58 din Constitutie); reafirmarea, implicita desigur, a principiului delegata
potestas non delegatur, nominalizarea categoriilor de legi si departajarea lor
clara prin criterii de continut si procedura (art. 72 din Constitutie);
definirea delegarii legislative ca o exceptie constitutionala si care, ca orice
exceptie, este de stricta interpretare si aplicabilitate. Vom adauga ca alin. (4)
al art. 114 din Constitutie este o continuare logica, in aceleasi dimensiuni, a
alin. (1), el venind nu sa creeze exceptii, ci sa permita in "cazuri
exceptionale" emiterea "ordonantelor de urgenta". Se subintelege
ca si acestor ordonante de urgenta le sunt aplicabile, in masura in care
explicit textul nu spune altfel, toate interpretarile valabile pentru alin.
(1).
4. In al doilea rand, desi Parlamentul este legiuitorul incontestabil,
chiar el cunoaste unele limite constitutionale in elaborarea legilor. Astfel
Parlamentul: nu poate, prin legi ordinare, modifica sau abroga legi organice si
desigur nu poate reglementa in domeniile acestea; in situatia prelungirii
mandatului pana la intrunirea legala a noului Parlament, nu poate revizui
Constitutia si nu poate adopta, modifica sau abroga legi organice [art. 60
alin. (4) din Constitutie], desi se afla in exercitiul mandatului sau
constitutional.
Asa vazute lucrurile este oare bine, de dorit si posibil ca o lege organica
sa poata fi modificata sau abrogata printr-o ordonanta de urgenta? Nu
contravine literei si spiritului Constitutiei? Nu motivam un procedeu, o
tehnica periculoasa pentru chiar ordinea constitutionala?
Sunt intrebari ce tin de interpretarea si aplicarea corecta a Constitutiei.
Vom adauga faptul ca cei care admit, prin interpretare, posibilitatea
Guvernului de a modifica sau abroga legi organice prin ordonante de urgenta, nu
isi duc mai departe propriul rationament si sa justifice (pe aceleasi
argumente) dreptul Guvernului de a modifica chiar legi constitutionale. Iata de
ce interpretarea trebuie sa surprinda intregul mecanism constitutional, ea nu
poate fi fragmentara si de la caz la caz.
5. In al treilea rand consideram ca dispozitiile din art. 114 din
Constitutie formeaza un tot, sistematizat si exprimat prin intitule-ul sau
"delegarea legislativa". Intr-o asemenea viziune vom gasi
interpretari corecte, chiar daca s-ar putea reclama eventuale insuficiente ale
textului.
Eventuala insuficienta a alin. (4) trebuie interpretata nu intr-un sens
arbitrar, ci in sprijinul dimensiunilor corecte ale democratiei
constitutionale.
Intr-o interpretare sistematica, si ordonanta obisnuita si ordonanta de
urgenta se integreaza in categoria "delegare legislativa" si in
categoria "ordonanta".
Daca pentru ordonanta de urgenta textul constitutional stabileste unele
conditii de emitere (lipsa abilitarii prin lege speciala, intrarea in vigoare),
el nu-i confera insa o alta natura juridica.
Cazurile exceptionale si urgenta nu pot exclude asemenea ordonante din
categoriile mentionate.
Art. 114 alin. (4) trebuie coroborat cu alin. (5) potrivit caruia aprobarea
sau respingerea ordonantelor se face printr-o lege in care vor fi cuprinse si
ordonantele ale caror efecte au incetat potrivit alin. (3).
Fara o asemenea coroborare s-ar putea crede ca ordonantele de urgenta nu
sunt aprobate sau respinse prin lege. Ducand mai departe rationamentul trebuie
sa observam ca legea prevazuta de alin. (5) este o lege ordinara si este greu
de admis ca printr-o asemenea lege s-ar valida modificarea sau abrogarea unei
legi organice, pentru motivele explicate deja la clasificarea legilor.
6. In al patrulea rand art. 114 alin. (4) trebuie corelat si cu art. 107
din Constitutie potrivit caruia: Guvernul adopta hotarari si ordonante;
hotararile si ordonantele adoptate de Guvern se semneaza de primul-ministru, se
contrasemneaza de ministrii care au obligatia punerii lor in executare si se
publica in Monitorul Oficial al Romaniei.
7. In al cincilea rand caracterul de exceptie al ordonantei de urgenta se
explica sau explica: imposibilitatea emiterii, in prealabil, a unei legi
speciale de abilitare; imposibilitatea adoptarii unei legi prin angajarea
raspunderii Guvernului (art. 113 din Constitutie); imposibilitatea utilizarii
procedurii de urgenta pentru adoptarea unor proiecte de legi sau propuneri
legislative [art. 74 alin. (3) din Constitutie].
8. In fine, se poate conchide, motivat si convingator, ca aprobarea art.
114 in Adunarea Constituanta a avut in vedere acelasi tip de ordonanta, supusa
aceluiasi regim constitutional. Urgenta nu creeaza un alt tip de ordonanta, ci
doar raspunde unor imprejurari exceptionale, cand Parlamentul nu se poate
intruni pentru a abilita Guvernul sau cand nu pot fi utilizate procedurile din
art. 74 sau art. 113 din Constitutie. Constituantul nu a inteles si nu a voit
sa excluda ordonanta de urgenta din regimul general al ordonantei, iar cand a
creat exceptii a spus-o explicit asa cum se face in chiar alin. (4) al art. 114.
In consecinta ordonantele de urgenta nu trebuie sa intervina in domeniul
legilor organice, aceasta fiind o conditie esentiala a constitutionalitatii
lor. Pentru ca, desi ordonanta de urgenta se apropie de criza constitutionala,
nu suntem in prezenta deplinatatii acestei crize.
Prof. univ. dr. Ioan Muraru,
judecator al Curtii Constitutionale
*
OPINIE SEPARATA
Consideram ca solutia care se impunea in speta era aceea de respingere a
sesizarii Curtii Constitutionale ca fiind inadmisibila.
I. Potrivit art. 114 alin. (4) din Constitutie, "In cazuri
exceptionale, Guvernul poate adopta ordonante de urgenta. Acestea intra in
vigoare numai dupa depunerea lor spre aprobare la Parlament. Daca Parlamentul
nu se afla in sesiune, el se convoaca in mod obligatoriu."
Conceptul de "cazuri exceptionale" nu este definit nici in
cuprinsul art. 114 alin. (4) din Constitutie si nici in vreun alt text
constitutional.
In consecinta, aprecierea daca exista sau nu un caz exceptional revine, in
primul rand, Guvernului, care decide adoptarea ordonantei de urgenta si, in al
doilea rand, Parlamentului, care - ulterior - aproba sau respinge prin lege
acea ordonanta de urgenta. In ambele situatii, existenta ori inexistenta
cazului exceptional constituie o situatie de fapt, a carei identificare se
realizeaza de catre cele doua autoritati publice prin mijloacele specifice ce
le stau la dispozitie, tinandu-se seama si de ratiuni de oportunitate.
Pe de alta parte, potrivit art. 2 alin. (3) teza intai din Legea nr.
47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale (republicata
in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 187 din 7 august 1997),
"In exercitarea controlului [de constitutionalitate], Curtea
Constitutionala se pronunta numai asupra problemelor de drept [...]." Asa
fiind, nu intra in competenta Curtii Constitutionale efectuarea controlului
asupra existentei sau inexistentei unei situatii de fapt, adica, precum in
speta, asupra existentei ori inexistentei "cazurilor exceptionale"
care permit recurgerea la dispozitiile art. 114 alin. (4) din Constitutie in
vederea emiterii ordonantelor de urgenta.
In sensul ca jurisdictia constitutionala nu are ca obiect verificarea
situatiilor de fapt au fost pronuntate mai multe decizii ale Curtii
Constitutionale, printre care Decizia nr. 61 din 31 martie 1998, publicata in
Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 274 din 23 iulie 1998, si Decizia
nr. 183 din 17 decembrie 1998, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei,
Partea I, nr. 158 din 15 aprilie 1999.
II. Conform art. 3 alin. (1) si (2) din Legea nr. 47/1992 privind
organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, republicata, "(1)
Competenta Curtii Constitutionale este cea stabilita prin Constitutie.
(2) Curtea Constitutionala este singura in drept sa hotarasca asupra
competentei sale. Ea hotaraste in cazurile expres si limitativ prevazute in
art. 144 din Constitutie".
De asemenea, potrivit art. 144 lit. c) din Constitutie, text in baza
caruia, in speta, a fost sesizata Curtea Constitutionala, aceasta
"hotaraste asupra exceptiilor ridicate in fata instantelor judecatoresti
privind neconstitutionalitatea legilor si a ordonantelor." Din acest din
urma text nu rezulta competenta Curtii Constitutionale de a hotari asupra unor
elemente extrinseci continutului actului normativ supus controlului de
constitutionalitate, adica asupra identificarii, in mod constitutional, de
catre Guvern si - ulterior - de catre Parlament a "cazurilor
exceptionale" in care este permisa adoptarea si, respectiv, aprobarea ori
respingerea ordonantelor de urgenta de catre cele doua autoritati publice.
III. Fata de cele de mai sus, rezulta ca, intrucat, in speta, sesizarea
Curtii Constitutionale s-a facut in privinta unui domeniu care nu intra in
competenta Curtii stabilita expres si limitativ prin art. 144 din Constitutie,
aceasta sesizare trebuia respinsa ca fiind inadmisibila, la fel cum, in
jurisprudenta sa constanta, Curtea Constitutionala a procedat ori de cate ori a
fost sesizata prin incalcarea dispozitiilor art. 2 alin. (3) teza intai din
Legea nr. 47/1992, republicata, dispozitii care permit exercitarea controlului
de constitutionalitate numai asupra problemelor de drept.
Lucian Mihai,
presedintele Curtii Constitutionale
Costica Bulai,
judecator al Curtii Constitutionale
Constantin Doldur,
judecator al Curtii Constitutionale
Kozsokar Gabor,
judecator al Curtii Constitutionale