DECIZIE Nr.
1493 din 18 noiembrie 2010
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a prevederilor art. 38 alin. 4 si art. 42 alin. 1 din
Codul familiei, precum si ale art. 2, art. 6, art. 14 alin. (2), art. 16, art.
24 alin. (1), art. 31 si art. 38 din Legea nr. 272/2004 privind protectia si
promovarea drepturilor copilului
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 73 din 28 ianuarie 2011
Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Petre Lăzăroiu
-judecător
Mircea Ştefan Minea -judecător
Iulia Antoanella Motoc -judecător
Ion Predescu
-judecător
Puskas Valentin Zoltan
-judecător
Tudorel Toader
-judecător
Daniela Ramona Mariţiu -
magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public,
procuror Carmen-Cătălina Gliga.
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a prevederilor art. 38 alin. 4 şi art. 42 alin. 1 din
Codul familiei, precum şi celor ale art. 2, art. 6, art. 14 alin. (2), art. 16,
art. 24 alin. (1), art. 31 şi art. 38 din Legea nr. 272/2004 privind protecţia
şi promovarea drepturilor copilului, excepţie ridicată de Marian Cristian
Dulgheru în Dosarul nr. 8.233/215/2009 al Tribunalului Dolj - Secţia pentru
minori şi familie, precum şi de către Cosmin Viespescu în Dosarul nr.
37.823/299/2009 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.
La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care
procedura de citare este legal îndeplinită.
Curtea, din oficiu, pune în discuţie problema conexării
dosarelor nr. 529D/2010 şi nr. 1.249D/2010, având în vedere obiectul acestora.
Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu
conexarea acestor cauze.
Curtea, în temeiul art. 14 şi al art. 53 alin. (5) din
Legea nr. 47/1992, dispune conexarea Dosarului nr. 1.249D/2010 la Dosarul nr.
529D/2010, care este primul înregistrat.
Cauza fiind în stare de
judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public,
care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca
neîntemeiată, sens în care invocă jurisprudenţa în materie a Curţii
Constituţionale.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările
dosarelor, constată următoarele:
Prin Incheierea din 16 februarie 2010, pronunţată în
Dosarul nr. 8.233/215/2009 şi Incheierea din 28 aprilie 2010, pronunţată în
Dosarul nr. 37.823/299/2009, Tribunalul Dolj - Secţia pentru minori şi
familie şi Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti au sesizat Curtea Constituţională
cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 38 alin. 4 şi art. 42
alin. 1 din Codul familiei, precum şi ale art. 2, art. 6, art. 14 alin. (2),
art. 16, art. 24 alin. (1), art. 31 şi art. 38 din Legea nr. 272/2004 privind
protecţia şi promovarea drepturilor copilului, excepţie ridicată de Marian
Cristian Dulgheru şi Cosmin Viespescu cu ocazia soluţionării unor cauze având
ca obiect divorţ (cu minori).
In motivarea
excepţiei de neconstituţionalitate autorii
acesteia susţin, în principal, că, în ceea ce priveşte art. 38 alin. 4 din
Codul familiei, „absenţa unei definiţii concrete a noţiunii de interes superior
al minorului, neconturarea minimală a sferei şi a reperelor concrete de
semnificaţii juridice ale noţiunii, creează pentru subiecţii de drept (părinţi,
membri ai familiei) o situaţie de inaccesibilitate şi confuzii de interpretare
a legii, o serioasă impredictibilitate în stabilirea comportamentului
juridicosocial, o lipsă de siguranţă şi impreviziune cu privire la
deznodământul unui eventual litigiu care să privească luarea unor măsuri ce pot
să afecteze drepturile părintelui în privinţa copilului, din perspectiva
acestui interes superior".
Cu privire la art. 42 alin. 1
din Codul familiei, susţine că acesta cuprinde prevederi limitative, contrare
art. 6 lit. h) şi art. 24 din Legea nr. 272/2004, în sensul că restrânge
posibilitatea ascultării copilului doar la cei care au împlinit vârsta de 10
ani, ceea ce încalcă dreptul la exprimare, la informare, la opinia asupra
intereselor personale ale unor copii sub această vârstă, dar care au o
înzestrare şi dezvoltare spiritual-intelectivă adecvate formulării unor opinii.
Pe de altă parte, consideră ca fiind neconstituţionale
şi prevederile art. 24 alin. (1) şi următoarele din Legea nr. 272/2004, în
măsura în care nu stabilesc criterii clare de determinare a discernământului
sau gradului de maturitate cerute de lege pentru a putea fi ascultat copilul
sau luate în considerare opiniile sale.
Instanţele de judecată apreciază
că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, iar textele de lege
criticate nu aduc atingere normelor constituţionale invocate.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr.
47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate
preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului
Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de
neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului consideră
că textele de lege criticate sunt constituţionale. In acest sens, invocă
jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, si anume Deciziile nr.
20/2010, nr. 133/2009,'nr. 156/2008, nr. 594/2009, nr. 1.006/2009 sau nr.
1.122/2007.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor
de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere
ale Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor,
concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la
dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1
alin. (2), ale art. 2,3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze
excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitatea îl
constituie prevederile art. 38 alin. 4 şi art. 42 alin. 1 din Codul familiei,
precum şi ale art. 2, art. 6, art. 14 alin. (2), art. 16, art. 24 alin. (1),
art. 31 şi art. 38 din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea
drepturilor copilului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 557 din 23 iunie 2004, care au
următorul conţinut:
-Art. 38 alin. 4 din Codul familiei: „La soluţionarea cererilor accesorii divorţului, referitoare la
încredinţarea copiilor minori, obligaţia de întreţinere şi folosirea locuinţei,
instanţa va ţine seama şi de interesele minorilor.";
- Art. 42 alin. 1 din Codul familiei: „Instanţa judecătorească va hotărî, odată cu pronunţarea
divorţului, căruia dintre părinţi vor fi încredinţaţi copiii minori. In acest
scop, instanţa va asculta părinţii şi autoritatea tutelară şi, ţinând seama de
interesele copiilor, pe care de asemenea îi va asculta, dacă au împlinit vârsta
de zece ani, va hotărî, pentru fiecare dintre copii, dacă va fi încredinţat tatălui
sau mamei."
Prevederile de lege criticate din Legea nr. 272/2004 au
următorul cuprins:
- Art. 2: „(1) Prezenta
lege, orice alte reglementări adoptate în domeniul respectării şi promovării
drepturilor copilului, precum şi orice act juridic emis sau, după caz, încheiat
în acest domeniu se subordonează cu prioritate principiului interesului
superior al copilului.
(2) Principiul
interesului superior al copilului este impus inclusiv în legătură cu drepturile
şi obligaţiile ce revin părinţilor copilului, altor reprezentanţi legali ai
săi, precum şi oricăror persoane cărora acesta Ie-a fost plasat în mod legal.
(3) Principiul
interesului superior al copilului va prevala în toate demersurile şi deciziile
care privesc copiii, întreprinse de autorităţile publice şi de organismele
private autorizate, precum şi în cauzele soluţionate de instanţele
judecătoreşti.
(4) Persoanele
prevăzute la alin. (3) sunt obligate să implice familia în toate deciziile,
acţiunile şi măsurile privitoare la copil şi să sprijine îngrijirea, creşterea
şi formarea, dezvoltarea şi educarea acestuia în cadrul familiei.";
- Art. 6: „Respectarea şi
garantarea drepturilor copilului se realizează conform următoarelor principii:
a) respectarea şi
promovarea cu prioritate a interesului superior al copilului;
b) egalitatea şanselor şi nediscriminarea;
c) responsabilizarea
părinţilor cu privire la exercitarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor
părinteşti;
d) primordialitatea
responsabilităţii părinţilor cu privire la respectarea şi garantarea
drepturilor copilului;
e) descentralizarea
serviciilor de protecţie a copilului, intervenţia multisectorială şi
parteneriatul dintre instituţiile publice şi organismele private autorizate;
f) asigurarea unei
îngrijiri individualizate şi personalizate pentru fiecare copil;
g) respectarea demnităţii copilului;
h) ascultarea opiniei copilului şi luarea în
considerare a acesteia, ţinând cont de vârsta şi de gradul său de maturitate;
i) asigurarea stabilităţii şi continuităţii în
îngrijirea, creşterea şi educarea copilului, ţinând cont de originea sa etnică,
religioasă, culturală şi lingvistică, în cazul luării unei măsuri de protecţie;
j) celeritate în luarea oricărei decizii cu privire
la copil;
k) asigurarea protecţiei împotriva abuzului şi
exploatării copilului;
l) interpretarea
fiecărei norme juridice referitoare la drepturile copilului în corelaţie cu
ansamblul reglementărilor din această materie.";
- Art. 14 alin. (2): „Copilul
are dreptul de a-şi cunoaşte rudele şi de a întreţine relaţii personale cu
acestea, precum şi cu alte persoane alături de care copilul s-a bucurat de
viaţa de familie,
în măsura în care acest lucru nu contravine interesului său superior";
-Art. 16: „ (1) Copilul care
a fost separat de ambii părinţi sau de unul dintre aceştia printr-o măsură
dispusă în condiţiile legii are dreptul de a menţine relaţii personale şi
contacte directe cu ambii părinţi, cu excepţia situaţiei în care acest lucru
contravine interesului superior al copilului.
(2) Instanţa judecătorească, luând în considerare,
cu prioritate, interesul superior al copilului, poate limita exercitarea
acestui drept, dacă există motive temeinice de natură a periclita dezvoltarea
fizică, mentală, spirituală, morală sau socială a copilului.";
- Art. 24 alin. (1): „Copilul
capabil de discernământ are dreptul de a-şi exprima liber opinia asupra
oricărei probleme care îl priveşte.";
- Art. 31: „(1) Ambii
părinţi sunt responsabili pentru creşterea copiilor lor.
(2) Exercitarea drepturilor şi îndeplinirea
obligaţiilor părinteşti trebuie să aibă în vedere interesul superior al
copilului şi să asigure bunăstarea materială şi spirituală a copilului, în
special prin îngrijirea acestuia, prin menţinerea relaţiilor personale cu el,
prin asigurarea creşterii, educării şi întreţinerii sale, precum şi prin
reprezentarea sa legală şi administrarea patrimoniului său.
(3)în cazul existenţei unor neînţelegeri între
părinţi cu privire la exercitarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor
părinteşti, instanţa judecătorească, după ascultarea ambilor părinţi, hotărăşte
potrivit interesului superior al copilului.";
- Art. 38: „Instanţa
judecătorească este singura autoritate competentă să se pronunţe, luând în
considerare, cu prioritate, interesul superior al copilului, cu privire la:
a) persoana care exercită drepturile şi îndeplineşte
obligaţiile părinteşti în situaţia în care copilul este lipsit, temporar sau
permanent, de ocrotirea părinţilor săi;
b) modalităţile în care se exercită drepturile şi se
îndeplinesc obligaţiile părinteşti;
c) decăderea totală sau parţială din exerciţiul
drepturilor părinteşti;
d) redarea exerciţiului drepturilor
părinteşti."
In opinia autorilor excepţiei
de neconstituţionalitate, textele de lege criticate contravin dispoziţiilor
constituţionale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 21 alin. (3)
care consacră dreptul la un proces echitabil, art. 23 alin. (1) privind
libertatea individuală, art. 26 alin. (1) referitoare la viaţa intimă,
familială şi privată, art. 30 privind libertatea de exprimare, art. 31 privind
dreptul la informaţie, art. 48 alin. (1) referitoare la familie, precum şi
celor ale art. 49 alin. (1) privind protecţia copiilor şi a tinerilor.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
constată că, în concret, critica autorilor excepţiei de neconstituţionalitate
vizează deficienţe de reglementare a textelor de lege criticate, deoarece, aşa
cum reiese din susţinerile acestora, „absenţa unei definiţii concrete a
noţiunii de interes superior al minorului, neconturarea minimală a sferei şi a
reperelor concrete de semnificaţii juridice ale noţiunii creează pentru
subiecţii de drept (părinţi, membri ai familiei) o situaţie de inaccesibilitate
şi confuzii de interpretare a legii, o serioasă impredictibilitate în
stabilirea comportamentului juridicosocial, o lipsă de siguranţă şi
impreviziune cu privire la deznodământul unui eventual litigiu care să
privească luarea unor măsuri care să afecteze drepturile părintelui în privinţa
copilului, din perspectiva acestui interes superior".
Totodată, apreciază că textele criticate cuprind
prevederi limitative, în sensul că „restrâng posibilitatea ascultării copilului
doar la cei care au împlinit vârsta de 10 ani", iar prevederile art. 24
alin. (1) şi următoarele din Legea nr. 272/2004 sunt neconstituţionale, „în
măsura în care nu stabilesc criterii clare de determinare a discernământului
sau gradului de maturitate cerute de lege pentru a
putea fi ascultat copilul sau luate în considerare opiniile sale".
Potrivit prevederilor art. 2 alin. (3) din Legea nr.
47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, aceasta se
pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa
prevederile supuse controlului.
Aşa fiind, controlul de constituţionalitate se
efectuează numai prin raportare la prevederile şi principiile Constituţiei,
coordonarea, formularea şi explicitarea legislaţiei în vigoare fiind de
competenţa autorităţii legiuitoare.
Pentru motivele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi
al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin.
(1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de
neconstituţionalitate a prevederilor art. 38 alin. 4 şi art. 42 alin. 1 din
Codul familiei, precum şi ale art. 2, art. 6, art. 14 alin. (2), art. 16, art.
24 alin. (1), art. 31 şi art. 38 din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi
promovarea drepturilor copilului, excepţie ridicată de Marian Cristian Dulgheru
în Dosarul nr. 8.233/215/2009 al Tribunalului Dolj - Secţia pentru minori şi
familie, precum şi de către Cosmin Viespescu în Dosarul nr. 37.823/299/2009 al
Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 18 noiembrie
2010.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Daniela Ramona Maritiu