DECIZIE Nr.
1457 din 4 noiembrie 2010
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 1, art. 7 alin. (1) si art. 13 2 din
Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea si sanctionarea faptelor de
coruptie
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 23 din 11 ianuarie 2011
Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Petre Lăzăroiu -judecător
Mircea Ştefan Minea -judecător
Iulia Antoanella Motoc -judecător
Ion Predescu -judecător
Puskâs Valentin Zoltân -judecător
Tudorel Toader -judecător
Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public,
procuror Marinela Mincă.
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1, art. 7 alin. (1) şi art. 132
din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor
de corupţie, excepţie ridicată de Liviu Iulian Conduleţ în Dosarul nr.
4.387/118/2010 al Tribunalului Constanţa - Secţia penală.
La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care
procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă
cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de
respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată
următoarele:
Prin Incheierea din 18 august 2010, pronunţată în
Dosarul nr. 4.387/118/2010, Tribunalul Constanţa - Secţia penală a sesizat
Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art.
1, art. 7 alin. (1) şi art. 132 din Legea nr. 78/2000 pentru
prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, excepţie
ridicată de Liviu Iulian Condulet.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile art. 1 din Legea nr.
78/2000 contravin prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (1)
referitoare la egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi ale art. 124 alin. (2)
referitoare la unicitatea, imparţialitatea şi egalitatea justiţiei, deoarece
incriminează persoane şi nu fapte. Astfel, în condiţiile în care, printr-o lege
specială, o anumită categorie de făptuitori/învinuiţi/inculpaţi este
reglementată separat de dreptul comun, deşi se încadrează în instituţiile de
drept penal substanţial definite de acestea, este evident că au fost nesocotite
dispoziţiile constituţionale invocate.
In ceea ce priveşte dispoziţiile art. 7 alin. (1) şi
art. 132 din Legea nr. 78/2000, autorul susţine că acestea contravin
prevederilor constituţionale ale art. 21 alin. (3) referitoare la accesul liber
la justiţie, ale art. 23 alin. (12) referitoare la legalitatea pedepsei, precum
şi ale art. 7 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a
libertăţilor fundamentale referitoare la principiul legalităţii incriminării,
deoarece nu reglementează în mod complet, independent şi diferit derogatoriu
faţă de legea de drept comun, instituindu-se o extindere a legii prin analogie,
ceea ce este inadmisibil.
Tribunalul Constanţa - Secţia penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992,
încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale
Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele
de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului,
Guvernul şi Avocatul Poporului nu au
comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul
întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile
legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr.
47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi
ale art.1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să
soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie dispoziţiile art. 1, art. 7 alin. (1) şi art. 132 din
Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de
corupţie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 219 din 18
mai 2000, cu modificările şi completările ulterioare, care au următorul
conţinut:
- Art. 1: -„(1) Prezenta lege instituie măsuri de
prevenire, descoperire şi sancţionare a faptelor de corupţie şi se aplică
următoarelor persoane:
a) care exercită o funcţie publică, indiferent de modul
în care au fost învestite, în cadrul autorităţilor publice sau instituţiilor
publice;
b) care îndeplinesc, permanent sau temporar,
potrivit legii, o funcţie sau o însărcinare, în măsura în care participă la
luarea deciziilor sau le pot influenţa, în cadrul serviciilor publice, regiilor
autonome, societăţilor comerciale, companiilor naţionale, societăţilor
naţionale, unităţilor cooperatiste sau al altor agenţi economici;
c) care exercită atribuţii de control, potrivit
legii;
d) care acordă asistenţă specializată unităţilor
prevăzute la lit. a) şi b), în măsura în care participă la luarea deciziilor
sau le pot influenţa;
e) care, indiferent de calitatea lor, realizează,
controlează sau acordă asistenţă specializată, în măsura în care participă la
luarea deciziilor sau le pot influenţa, cu privire la: operaţiuni care
antrenează circulaţia de capital, operaţiuni de bancă, de schimb valutar sau de
credit, operaţiuni de plasament, în burse, în asigurări, în plasament mutual
ori privitor la conturile bancare şi cele asimilate acestora, tranzacţii
comerciale interne şi internaţionale;
f) care deţin o funcţie de conducere într-un partid
sau într-o formaţiune politică, într-un sindicat, într-o organizaţie patronală
ori într-o asociaţie fără scop lucrativ sau fundaţie;
g) alte persoane fizice decât cele prevăzute la
lit. a)-f), în condiţiile prevăzute de
lege.";
- Art. 7 alin. (1): „(1) Fapta de luare de mită,
prevăzută la art. 254 din Codul penal, dacă a fost săvârşită de o persoană
care, potrivit legii, are atribuţii de constatare sau de sancţionare a
contravenţiilor ori de constatare, urmărire sau judecare a infracţiunilor, se
sancţionează cu pedeapsa prevăzută la art. 254 alin. 2 din Codul penal privind
săvârşirea infracţiunii de către un funcţionar cu atribuţii de control.";
- Art. 132: „Infracţiunea de abuz în
serviciu contra intereselor publice, infracţiunea de abuz în serviciu contra
intereselor persoanelor şi infracţiunea de abuz în serviciu prin îngrădirea
unor drepturi, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul
un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, se pedepseşte cu închisoare de la 3
la 15 ani."
Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că
prin dispoziţiile legale criticate sunt încălcate prevederile constituţionale
ale art. 16 alin. (1), art. 124 alin. (2), art. 21 alin. (3), art. 23 alin.
(12), precum şi dispoziţiile art. 7 din Convenţia pentru apărarea drepturilor
omului şi a libertăţilor fundamentale.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
constată că reglementarea care formează obiectul excepţiei nu constituie o
incriminare prin analogie, aşa cum greşit susţine autorul acesteia, ci o
legiferare a răspunderii penale printr-o normă juridică explicativă, care nu
încalcă prevederile art. 23 alin. (12) din Legea fundamentală şi ale art. 7 din
Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. De
altfel, analogia, ca instituţie juridică, se plasează în sfera aplicării legii
ca argument de interpretare, şi nu în cea a procesului legislativ. Folosirea
acestei noţiuni pentru caracterizarea normei instituite de legiuitor conduce la
o contradicţie în termeni, căci analogia implică absenţa normei şi, în
consecinţă, libertatea recunoscută unei autorităţi publice - în mod excepţional
şi nu în materie penală - de a stabili ea însăşi regula după care urmează să
rezolve un caz, luând ca model o altă soluţie pronunţată într-un alt cadru
reglementat. Or, dispoziţia legală atacată prevede expres că infracţiunile
nominalizate se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 15 ani.
In plus, principiul legalităţii incriminării şi cel al
legalităţii pedepsei impun prevederea atât a faptei, cât şi a pedepsei. Din
această perspectivă, analizând textul art. 132 din Legea nr.
78/2000, nu se poate ajunge la constatarea că legea nu ar prevedea fapta sau
pedeapsa. Dimpotrivă, potrivit textului legii, infracţiunea de abuz în serviciu
contra intereselor publice, infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor
persoanelor şi infracţiunea de abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi,
în care este implicată o persoană dintre cele prevăzute la art. 1, se
pedepseşte cu închisoare de la 3 la 15 ani. Aşa fiind, dispoziţiile criticate
conţin suficiente repere pentru a se putea considera că acestea sunt
„previzibile" şi suficient de clare în definirea faptei şi a scopului
ilicit al acesteia, în consecinţă, şi sub acest aspect excepţia urmează a fi
respinsă.
Totodată, previzibilitatea şi predictibilitatea unei
norme presupun că destinatarul acesteia are reprezentarea unei astfel de
calităţi în virtutea căreia este obligat să îşi modeleze conduita. Prin urmare,
faptul că prevederile legale criticate se aplică tuturor persoanelor care
exercită atribuţii de control, potrivit legii, are indubitabil un înţeles
univoc, legiuitorul nefiind obligat, pentru a consfinţi caracterul
constituţional, să procedeze la o enumerare exhaustivă a acestora.
De asemenea, principiul constituţional al egalităţii nu
are semnificaţia uniformităţii, existând posibilitatea instituirii unor
reglementări juridice diferite pentru situaţii care sunt diferite, în cazul în
care aceasta se justifică în mod raţional şi obiectiv. Or, Legea nr. 78/2000
constituie o reglementare specială, derogatorie de la dreptul comun, care
instituie măsuri de prevenire, descoperire şi sancţionare a faptelor de
corupţie şi se aplică unei categorii de persoane clar circumstanţiate de
legiuitor încă din primul articol al legii. Statutul juridic diferit al acestor
persoane, din perspectiva scopului urmărit de legiuitor prin dispoziţiile Legii
nr. 78/2000, justifică stabilirea unui tratament juridic diferit, cum este şi
incriminarea mai severă a infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor
publice, infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor şi
infracţiunea de abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi. Astfel fiind,
şi întrucât textul de lege criticat se aplică, fără privilegii sau
discriminări, în toate situaţiile ce implică persoane dintre cele arătate la
art. 1 al legii, nu se poate susţine încălcarea principiului egalităţii în
drepturi ori a principiului referitor la unicitatea, imparţialitatea şi
egalitatea justiţiei.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit.
d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11
alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge ca neîntemeiată excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1, art. 7 alin. (1) şi art. 132
din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor
de corupţie, excepţie ridicată de Liviu Iulian Conduleţ în Dosarul nr.
4.387/118/2010 al Tribunalului Constanţa - Secţia penală.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 4 noiembrie
2010.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Afrodita Laura Tutunaru