DECIZIE Nr.
143 din 25 februarie 2010
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 3 pct. 1 lit. a) si pct. 6, art. 33,
art. 42 alin. (1) si art. 47 alin. (1) si (3) din Legea nr. 85/2006 privind
procedura insolventei
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 164 din 15 martie 2010
Acsinte Gaspar - preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Petre Lăzăroiu
-judecător
Ion Predescu -judecător
Tudorel Toader -judecător
Augustin Zegrean -judecător
Carmen-Cătălina Gliga - procuror
Benke Karoly -
magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 pct. 1 lit. a) şi
pct. 6, art. 33, art. 42 alin. (1) şi art. 47 alin. (1) şi (3) din
Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, excepţie
ridicată de Societatea Comercială „Zen Pharm" - S.R.L. din
Craiova în Dosarul nr. 16.694/63/2008 al Tribunalului Dolj - Secţia
comercială.
La apelul nominal se constată lipsa
părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal
îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată,
preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public,
care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările
dosarului, constată următoarele:
Prin încheierile din 4 martie 2009 şi 24 iunie
2009, pronunţate în Dosarul nr. 16.694/63/2008, Tribunalul Dolj -
Secţia comercială a sesizat Curtea Constituţională cu
excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 pct. 1
lit. a) şi pct. 6, art. 33, art. 42 alin. (1) şi art. 47 alin. (1)
şi (3) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, excepţie
ridicată de Societatea Comercială „Zen Pharm" - S.R.L. din
Craiova într-o cauză având ca obiect cereri ale creditorilor pentru
deschiderea procedurii insolvenţei.
In motivarea excepţiei de
neconstituţionalitate se apreciază
că art. 3 pct. 1 lit. a) din Legea nr. 85/2006 sunt
neconstituţionale, întrucât, prin instituirea unei prezumţii de
insolvenţă, se creează o situaţie nefavorabilă
debitorului în raport cu creditorul, debitorul fiind cel care trebuie să
probeze inexistenţa stării de insolvenţă. Cu privire la
prevederile art. 3 pct. 6 din lege, se apreciază că derogă de la
dispoziţiile dreptului comun din materia recuperării creanţelor,
astfel încât, chiar dacă societatea comercială în cauză
deţine în patrimoniu bunuri care pot acoperi valoarea creanţei,
creditorul va putea cere deschiderea procedurii insolvenţei faţă
de aceasta.
Se susţine că art. 33 din lege
„îngrădeşte accesul liber la justiţie al debitorului care
contestă starea de insolvenţă prin exercitarea dreptului de a
formula contestaţie în temeiul art. 33 alin. (2) din Legea nr.
85/2006".
In raport cu dispoziţiile art. 42 alin. (1) din
lege, se susţine că sunt contrare principiului egalităţii
în drepturi, întrucât interzic doar administratorului debitoarei, persoană
juridică, să înstrăineze fără acordul
judecătorului-sindic acţiunile sau părţile sociale
deţinute de acesta la societatea debitoare, nu şi celorlalţi
asociaţi care nu îndeplinesc funcţia de administrator.
In fine, se mai apreciază că art. 47 alin.
(1) şi (3) din lege este contrar prevederilor constituţionale
referitoare la dreptul de proprietate privată, întrucât măsura ridicării
dreptului de administrare poate fi dispusă de judecătorul-sindic în
tot sau în parte. Prin urmare, dreptul de proprietate privată nu este
ocrotit în mod egal în raport cu diverşi debitori aflaţi în procedura
insolvenţei.
Tribunalul Dolj - Secţia comercială apreciază că excepţia de neconstituţionalitate
ridicată este neîntemeiată.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr.
47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor
celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului
Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de
neconstituţionalitate ridicate.
Preşedinţii celor două Camere ale
Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de
neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierile de sesizare, raportul
întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, notele
scrise depuse, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile
Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine
următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal
sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art.
146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art.
2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate
îl constituie dispoziţiile art. 3 pct. 1 lit. a) şi pct. 6, art. 33,
art. 42 alin. (1) şi art. 47 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 85/2006
privind procedura insolvenţei, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 359 din 21 aprilie 2006, care au următorul cuprins:
- Art. 3 pct. 1 lit. a): ,,a) insolvenţă
este prezumată ca fiind vădită atunci când debitorul, după
30 de zile de la scadenţă, nu a plătit datoria sa faţă
de unul sau mai mulţi creditori;";
- Art. 3 pct. 6: „Prin creditor
îndreptăţit să solicite deschiderea procedurii insolvenţei se
înţelege creditorul a cărui creanţă împotriva patrimoniului
debitorului este certă, lichidă şi exigibilă de mai mult de
30 de zile;";
- Art. 33: „(1) In termen de 48 de ore de la
înregistrarea cererii creditorului îndreptăţit să solicite
deschiderea procedurii insolvenţei, judecătorul-sindic va comunica
cererea, în copie, debitorului.
(2) In termen de 10 zile de la primirea copiei,
debitorul trebuie fie să conteste, fie să recunoască
existenţa stării de insolvenţă. Dacă debitorul
contestă starea de insolvenţă, iar contestaţia sa este
ulterior respinsă, el nu va mai avea dreptul să solicite
reorganizarea judiciară.
(3) La cererea debitorului, judecătorul-sindic
îi poate obliga pe creditorii care au introdus cererea să consemneze, în
termen de 15 zile, la o bancă, o cauţiune de cel mult 10% din
valoarea creanţelor. Cauţiunea va fi restituită creditorilor,
dacă cererea lor va fi admisă. Dacă cererea va fi respinsă,
cauţiunea va fi folosită pentru a acoperi pagubele suferite de
debitori. Dacă nu este consemnată în termen cauţiunea, cererea
introductivă va fi respinsă.
(4) Dacă judecătorul-sindic
stabileşte că debitorul este în stare de insolvenţă, îi va
respinge contestaţia şi va deschide, printr-o sentinţă,
procedura generală, situaţie în care un plan de reorganizare poate fi
formulat numai de către administratorul judiciar sau de către
creditorii deţinând împreună sau separat minimum 20% din valoarea
masei credale şi numai dacă aceştia îşi exprimă
intenţia de a depune un plan în termenul prevăzut la art. 59 alin.
(1), respectiv la art. 60 alin. (2).
(5) Dacă judecătorul-sindic
stabileşte că debitorul nu este în stare de insolvenţă,
respinge cererea creditorilor, care va fi considerată ca lipsită de
orice efect chiar de la înregistrarea ei.
(6) Dacă debitorul nu contestă, în
termenul prevăzut la alin. (2), că ar fi în stare de
insolvenţă şi îşi exprimă intenţia de a-şi
reorganiza activitatea, judecătorul-sindic va da o sentinţă de
deschidere a procedurii generale. In cazul în care, din declaraţia
debitorului, făcută până la data pronunţării
sentinţei, rezultă că acesta se încadrează în una dintre
categoriile prevăzute la art. 1 alin. (2) sau a mai beneficiat de reorganizare
în ultimii 5 ani anteriori deschiderii procedurii, judecătorul-sindic va
pronunţa o sentinţă de deschidere a procedurii simplificate.
(7) Prin sentinţa de deschidere a procedurii,
judecătorul-sindic va dispune administratorului judiciar sau lichidatorului,
după caz, să efectueze notificările prevăzute la art.
61.";
- Art. 42 alin. (1): „(1) După ce s-a dispus
deschiderea procedurii potrivit art. 33, este interzis administratorilor
debitorilor, persoane juridice, sub sancţiunea nulităţii,
să înstrăineze, fără acordul judecătorului-sindic,
acţiunile ori părţile lor sociale sau de interes deţinute
de debitorul care face obiectul acestei proceduri.";
- Art. 47 alin. (1) şi (3): „(1) Deschiderea
procedurii ridică debitorului dreptul de administrare - constând în
dreptul de a-şi conduce activitatea, de a-şi administra bunurile din
avere şi de a dispune de acestea -, dacă acesta nu şi-a
declarat, în condiţiile art. 28 alin. (1) lit. h) sau, după caz, art.
33 alin. (6), intenţia de reorganizare.[...]
(3) Judecătorul-sindic va putea ordona
ridicarea, în tot sau în parte, a dreptului de administrare al debitorului
odată cu desemnarea unui administrator judiciar, indicând totodată
şi condiţia de exercitare a conducerii debitorului de către
acesta."
Autorul excepţiei susţine că
dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile
constituţionale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 21
privind accesul liber la justiţie, art. 44 privind dreptul de proprietate
privată şi ale art. 45 privind libertatea economică.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate
ridicată, Curtea constată următoarele:
I. Sub aspectul admisibilităţii
excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 42 alin. (1)
din Legea nr. 85/2006, se constată că acestea nu mai sunt în vigoare,
fiind abrogate în mod expres prin art. I pct. 9 din Legea nr. 277/2009 privind
aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 173/2008 pentru
modificarea şi completarea Legii nr. 85/2006 privind procedura
insolvenţei şi pentru modificarea lit. c) a art. 6 din Legea nr.
146/1997 privind taxele judiciare de timbru, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 486 din 14 iulie 2009.
In consecinţă, excepţia de
neconstituţionalitate ce priveşte prevederile art. 42 alin. (1)
urmează să fie respinsă ca devenită inadmisibilă.
II. Sub aspectul admisibilităţii
excepţiei de neconstituţionalitate ce priveşte art. 33 şi
art. 47 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 85/2006, Curtea observă
că dispoziţiile art. 33 din lege vizează deschiderea procedurii
insolvenţei, pe când art. 47 alin. (1) şi (3) reprezintă un
efect al unei proceduri deja deschise.
Curtea reţine că, la data sesizării
sale, excepţia ce priveşte art. 33 din lege era admisibilă,
întrucât nu fusese deschisă încă procedura insolvenţei, pe rol
fiind judecarea cererii de deschidere; în aceste condiţii excepţia ce
priveşte art. 47 alin. (1) şi (3) din lege nu avea legătură
cu soluţionarea cauzei. Instanţa de judecată a sesizat Curtea
Constituţională, însă, în conformitate cu prevederile art. 8
alin. (7) din lege, nu a dispus suspendarea judecării cauzei. După
sesizarea Curţii, şi anume prin Sentinţa nr. 941 din 21
octombrie 2009, a fost dispusă deschiderea procedurii insolvenţei,
astfel încât art. 47 alin. (1) şi (3) din lege în momentul de faţă
are legătură cu soluţionarea cauzei. Astfel, excepţia ce
priveşte art. 47 alin. (1) şi (3) nu avea legătură cu
soluţionarea cauzei la data sesizării Curţii
Constituţionale, însă, în momentul de faţă, datorită
parcursului procesual al cauzei, aceasta are legătură cu cauza.
Legătura cu cauza şi-o menţine şi excepţia ce privea
art. 33 din lege, întrucât la data sesizării Curţii aceasta
îndeplinea condiţiile cerute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.
In consecinţă, relevanţa excepţiei ce priveşte cele
două texte de lege este indubitabilă pentru soluţionarea cauzei.
In aceste condiţii, se constată că
legătura cu soluţionarea cauzei şi-o păstrează şi
excepţia ce priveşte art. 3 pct. 1 lit. a) şi pct. 6 din lege,
texte cu valoare de principiu pentru deschiderea procedurii insolvenţei.
De asemenea, tot sub aspectul admisibilităţii
excepţiei ce priveşte art. 33 din lege, Curtea constată că
aceasta nu este motivată în sensul exigenţelor stabilite prin art. 10
alin. (2) din Legea nr. 47/1992. Această cauză de inadmisibilitate
poate fi constatată numai de Curtea Constituţională, nefiind o
competenţă partajată cu cea a instanţelor
judecătoreşti, şi, în legătură cu aceasta, Curtea a
stabilit, cu valoare de principiu, că o excepţie este
inadmisibilă în cazul în care autorul acesteia „se mărgineşte
numai la a invoca în susţinerea acesteia o prevedere
constituţională, precum şi o afirmaţie cu caracter absolut
generic [...]. Simpla enumerare în susţinerea excepţiei a unor
prevederi constituţionale pretins încălcate nu este de natură
să satisfacă exigenţele art. 10 alin. (2) din Legea nr.
47/1992". De altfel, în acest sens, Curtea s-a mai pronunţat prin
numeroase decizii, cu titlu exemplificativ, reţinându-se: Decizia nr. 627
din 29 mai 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.
555 din 23 iulie 2008, Decizia nr. 465 din 17 mai 2007, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 367 din 30 mai 2007, Decizia nr.
517 din 8 mai 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr. 412 din 2 iunie 2008, Decizia nr. 245 din 19 februarie 2009, publicată
în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 166 din 17 martie 2009, sau
Decizia nr. 588 din 14 aprilie 2009, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 338 din 21 mai 2009.
III. Pe fondul excepţiei ce priveşte
dispoziţiile art. 3 pct. 1 lit. a) şi pct. 6 şi ale art. 47
alin. (1) şi (3) din Legea nr. 85/2006, Curtea reţine că sunt
neîntemeiate criticile de neconstituţionalitate formulate.
Astfel, prin Decizia nr. 954 din 30 octombrie 2007,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 801 din 23
noiembrie 2007, Curtea a statuat, cu privire la art. 3 pct. 1 lit. a), că
acesta „instituie o prezumţie de insolvenţă pentru
comerciantul debitor care nu stinge o datorie exigibilă după 30 de
zile de la scadenţă. Instituirea acestei prezumţii este
justificată de necesitatea asigurării celerităţii în
desfăşurarea procedurii insolvenţei, principiu recunoscut pentru
desfăşurarea raporturilor de drept comercial, cât şi de nevoia
de a se evita obligaţia creditorului de a dovedi starea de
insolvenţă, fapt ce ar fi imposibil în condiţiile în care acesta
nu are acces la documentele debitorului şi la datele privind
disponibilităţile băneşti ale acestuia.
Cu toate acestea, contrar celor susţinute de
autorul excepţiei, prezumţia instituită de art. 3 pct. 1 lit. a)
din Legea nr. 85/2006 nu are caracter absolut. Astfel, debitorul are
posibilitatea, potrivit art. 33 alin. (2) din aceeaşi lege, să conteste
existenţa stării de insolvenţă, dovedind că, în
realitate, nu sunt întrunite condiţiile pentru constatarea existenţei
acesteia".
Cât priveşte critica art. 3 pct. 6 din Legea nr.
85/2006, Curtea, prin Decizia nr. 1.138 din 4 decembrie 2007, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 31 din 15 ianuarie 2008, a
stabilit că, „potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie,
legiuitorul se bucură de atributul exclusiv de a stabili normele privind
procedura de judecată, putând institui prevederi speciale în vederea
reglementării unor situaţii deosebite. O situaţie deosebită
o reprezintă şi starea de insolvenţă cauzată de culpa
debitorului constând în neplata unei creanţe certe, lichide şi
exigibile, având un anumit cuantum, într-un termen de 30 de zile şi care,
sub imperiul celerităţii specifice soluţionării
raporturilor comerciale, a impus adoptarea unei proceduri speciale ce are drept
scop protejarea patrimoniului debitorului şi reîntregirea acestuia, în
cazurile în care a fost diminuat prin acte juridice frauduloase, urmărind,
în acelaşi timp, valorificarea cu eficienţă sporită a
activelor debitorului, în vederea satisfacerii într-o măsură cât mai
mare a creanţelor creditorilor.
Acest mod de reglementare este în perfect acord cu
principiul constituţional al egalităţii în drepturi, care,
după cum s-a statuat în numeroase rânduri în jurisprudenţa
Curţii Constituţionale, nu presupune omogenitate, astfel încât
situaţii diferite justifică instituirea unui tratament juridic
diferenţiat".
In fine, Curtea, prin Decizia nr. 780 din 12 mai 2009,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 459 din 2 iulie
2009, sau Decizia nr. 388 din 17 aprilie 2007, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 370 din 31 mai 2007, cu privire la art. 47
alin. (1) şi (3) din Legea nr. 85/2006, a stabilit că „limitarea
prin lege a exerciţiului dreptului de proprietate al debitorului asupra
averii sale este determinată de constatarea că acesta s-a dovedit a
fi un administrator nepriceput, nechibzuit ori neglijent, din care cauză a
ajuns în stare de insolvenţă, lezând în mod direct drepturile şi
interesele legitime ale creditorilor săi. Ridicarea dreptului de
administrare şi încredinţarea acestuia unui administrator judiciar
calificat are ca scop prevenirea unor noi pierderi şi reîntregirea
patrimoniului debitorului, ori valorificarea cât mai avantajoasă a
activelor acestuia în interesul ocrotirii proprietăţii sale, dar
şi a creanţelor legale ale creditorilor.
In consecinţă, restrângerea
exerciţiului dreptului de proprietate apare nu doar ca justificată,
dar chiar necesară pentru o bună administrare a averii debitorului,
astfel că nu se aduce atingere dreptului de proprietate şi nici nu
sunt înfrânte dispoziţiile art. 53 din Constituţie.
In acelaşi timp, Curtea reţine că
principiul constituţional al egalităţii în drepturi presupune un
tratament egal pentru situaţii identice, or, în situaţia debitorului
împotriva căruia s-a deschis procedura insolvenţei, nu se poate
susţine că se află în aceeaşi situaţie cu cea a altor
persoane care desfăşoară o activitate economică, astfel
că tratamentul juridic special instituit de lege este justificat".
Intrucât nu au intervenit elemente noi, de natură
să justifice reconsiderarea jurisprudenţei în materie a Curţii
Constituţionale, soluţia şi considerentele deciziilor amintite
îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.
In aceste condiţii, excepţia de
neconstituţionalitate a prevederilor art. 33 din Legea nr. 85/2006
urmează să fie respinsă ca inadmisibilă, a celor ale art.
42 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 ca devenită inadmisibilă, iar a
celor ale art. 3 pct. 1 lit. a) şi pct. 6 şi ale art. 47 alin. (1)
şi (3) din Legea nr. 85/2006 ca neîntemeiată.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art.
146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi
al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) şi al art. 29 din Legea nr.
47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
I. Respinge ca inadmisibilă excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 33 din Legea nr. 85/2006 privind
procedura insolvenţei, excepţie ridicată de Societatea
Comercială „Zen Pharm" - S.R.L. din Craiova în Dosarul nr.
16.694/63/2008 al Tribunalului Dolj - Secţia comercială.
II. Respinge ca devenită inadmisibilă
excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 42 alin.
(1) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, excepţie
ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar al aceleiaşi
instanţe.
III. Respinge ca neîntemeiată excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 pct. 1 lit. a) şi
pct. 6 şi ale art. 47 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 85/2006 privind
procedura insolvenţei, excepţie ridicată de acelaşi autor
în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică
din data de 25 februarie 2010.
PREŞEDINTE,
ACSINTE GASPAR
Magistrat-asistent,
Benke Karoly