DECIZIE Nr.
139 din 21 februarie 2006
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art.2 pct. 3 din Codul de procedura
civila si ale art. 5 alin. (1) teza intai din titlul XIII al Legii nr. 247/2005
privind reforma in domeniile proprietatii si justitiei, precum si unele masuri
adiacente
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 258 din 22 martie 2006
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Constantin Doldur - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Kozsokar Gabor - judecător
Petre Ninosu - judecător
Ion Predescu - judecător
Ion Tiucă - procuror
Benke Karoly -
magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstitu-ţionalitate a dispoziţiilor art. 2 din Codul de procedură civilă şi ale art. 5 alin. (1) din titlul XIII al Legii nr. 247/2005 privind
reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri
adiacente, excepţie ridicată de Traian Dragomir în Dosarul nr.
6.724/2005 al Tribunalului Dâmboviţa - Secţia civilă.
La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de
respingere a excepţiei de
neconstituţionalitate.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările
dosarului, constată următoarele:
Prin Incheierea din 8 decembrie 2005, pronunţată în Dosarul nr. 6.724/2005, Tribunalul Dâmboviţa - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 din Codul de procedură civilă şi ale art. 5 alin. (1) din titlul XIII al Legii nr. 247/2005 privind
reforma în domeniile proprietăţii şi
justiţiei,
precum şi unele
măsuri
adiacente, excepţie ridicată de
Traian Dragomir într-un litigiu având ca obiect soluţionarea recursului declarat împotriva unei decizii pronunţate în apel prin care a fost schimbată în totalitate sentinţa Judecătoriei Târgovişte
care privea rectificarea unui titlu de proprietate.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine că norma legală care
atrage competenţa materială de judecare a cauzei de către tribunal, având în vedere că aceeaşi cauză a fost
judecată şi în apel de aceeaşi instanţă, contravine dispoziţiilor constituţionale
ale art. 1 alin. (3), ale art. 15 alin. (2),ale art. 20, 21 şi 129. Se consideră că această măsură este de natură a
încălca principiul imparţialităţii justiţiei.
Totodată, se susţine că aceeaşi instanţă nu se poate pronunţa ca instanţă de control într-o cauză pe care a judecat-o în apel.
Autorul excepţiei consideră că sunt încălcate şi
prevederile art. 6 şi 13 din
Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi ale art. 14 din Declaraţia Universală a
Drepturilor Omului.
Tribunalul Dâmboviţa - Secţia civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate ridicată
este neîntemeiată, In
argumentarea acestei opinii se apreciază că prin
modificarea unor norme procedurale nu sunt afectate nici imparţialitatea justiţiei şi nici
principiul ne retroactivităţii
legii civile.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr.
47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului consideră că excepţia de
neconstituţionalitate este
neîntemeiată. In acest sens,
se apreciază că modificarea competenţei instanţelor judecătoreşti nu constituie o încălcare a principiilor constituţionale, având în vedere că, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de
judecată sunt prevăzute „numai prin lege".
Preşedinţii
celor două
Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor
de vedere asupra excepţiei de
neconstituţionalitate
ridicate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al
Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, notele scrise depuse,
dispoziţiile legale criticate,
raportate la prevederile Constituţiei, precum şi
Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal
sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor
art. 146 lit. d) din Constituţie,
ale art. 1 alin. (2),ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate,
astfel cum reiese din încheierea de sesizare a Curţii, îl constituie dispoziţiile art. 2 din Codul de procedură civilă şi ale art. 5 alin. (1) din titlul XIII -
Accelerarea judecăţilor în
materia restituirii proprietăţilor
funciare - al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum
şi unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea
I, nr. 653 din 22 iulie 2005. Curtea observă că, aşa cum rezultă din motivarea excepţiei şi din
încheierea de sesizare a Curţii,
autorul excepţiei critică doar art. 2 pct. 3 din Codul de procedură civilă şi art. 5 alin.
(1) teza întâi din titlul XIII al Legii nr. 247/2005, care au următorul cuprins:
- Art. 2 pct. 3 din Codul de procedură civilă: „ Tribunalul judecă: [...] 3. ca instanţe de recurs, recursurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate de judecătorii, care, potrivit legii, nu
sunt supuse apelului; [...]. ";
- Art. 5 alin. (1) teza
întâi din titlul XIII al Legii nr. 247/2005: „Hotărârile pronunţate de instanţele judecătoreşti în procesele funciare în primă instanţă sunt supuse numai
recursului."
Textele constituţionale invocate în susţinerea excepţiei
sunt cele ale art. 1 alin. (3) privind statul român, ale art. 15 alin. (2)
privind principiul neretroactivităţii legii, ale art. 20 referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile omului, ale art.
21 alin. (1) -(3) privind accesul liber la justiţie, ale art. 124 alin. (2) privind înfăptuirea justiţiei şi ale art. 129 privind folosirea căilor de atac.
Totodată, sunt invocate în susţinerea excepţiei
prevederile art. 6 privind dreptul la un proces echitabil şi ale art. 13 privind dreptul la un recurs
efectiv din Convenţia pentru
apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi ale art. 14 privind dreptul la azil politic din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate
ridicată, Curtea reţine următoarele:
In esenţă, critica de neconstituţionalitate constă
în faptul că judecarea
apelului şi recursului de
aceeaşi instanţă este de natură a încălca
prevederile constituţionale
ale art. 1 alin. (3), ale art. 15 alin. (2) şi ale art. 20, 21 şi
129.
Textele legale criticate sunt norme de procedură care, potrivit art. 126 alin. (2) din
Constituţie, se stabilesc de
legiuitor. Or, potrivit regulii generale consacrate de art. 725 alin. 1 din
Codul de procedură civilă, dispoziţiile legii noi de procedură se aplică, din
momentul intrării ei în
vigoare, şi proceselor în curs
de judecată, începute sub
legea veche. Dispoziţiile
legale criticate derogă de la
excepţia instituită prin alin. 2 al aceluiaşi articol, care, în materie de competenţă, consacră ultraactivitatea legii vechi.
In ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 pct. 3 din Codul de procedură civilă, Curtea
constată că, prin deciziile nr. 333 din 28 iunie
2005, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 766 din 23 august 2005, şi nr. 144 din 15 martie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea
I, nr. 585 din 6 iulie 2005, a reţinut că prin această reglementare legiuitorul a urmărit o mai bună administrare a justiţiei, precum şi o
deplină realizare a accesului
liber la justiţie, precum şi a dreptului la un proces echitabil.
Neexistând elemente noi, de natură a determina schimbarea jurisprudentei Curţii, considerentele şi soluţia deciziilor menţionate
îşi păstrează
valabilitatea şi în prezenta
cauză.
Totodată, Curtea reţine că soluţia legislativă
adoptată prin art. 2 pct. 3
din Codul de procedură civilă nu are caracter retroactiv, aceasta
aplicând-se numai pentru viitor.
Curtea reţine că prin Decizia
nr. 483 din 29 decembrie 2005 a statuat, de principiu, că judecarea apelului şi recursului de aceeaşi instanţă nu are semnificaţia
unei încălcări a art. 129 din Constituţie, întrucât aceste dispoziţii constituţionale prevăd că părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac „în condiţiile legii" şi, chiar dacă ambele
căi de atac sunt soluţionate de aceeaşi instanţă, aceasta
se realizează într-o compunere
diferită a completelor de judecată. Din această perspectivă,
Curtea constată că posibilitatea consacrată de dispoziţiile art. 5 alin. (1) teza întâi din titlul XIII al Legii nr.
247/2005 ca judecarea apelului şi recursului să fie
făcută de aceeaşi instanţă nu este de natură a contraveni prevederilor art. 21 alin.
(1)-(3), ale art. 124 alin. (2) şi ale art. 129 din Constituţie.
In consecinţă, Curtea nu poate reţine nici încălcarea
prevederilor art. 6 privind dreptul la un proces echitabil şi ale art. 13 privind dreptul la un recurs
efectiv din Convenţia pentru
apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
In ceea ce priveşte invocarea dispoziţiilor art. 1 alin. (3) din Constituţie şi ale art. 14
privind dreptul la azil politic din Declaraţia Universală a
Drepturilor Omului, Curtea observă că acestea,
referindu-se la principiile generale de organizare a statului român, respectiv
la dreptul la azil politic, nu au incidenţă în cauză.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art.
146 lit. d) şi al art. 147 alin.
(4) din Constituţie, al art.
1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate
a dispoziţiilor art. 2 pct. 3
din Codul de procedură civilă şi ale art. 5 alin. (1) teza întâi din titlul XIII al Legii nr.
247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri
adiacente, excepţie ridicată de Traian Dragomir în Dosarul nr.
6.724/2005 al Tribunalului Dâmboviţa - Secţia civilă.
Definitivă şi general
obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 21 februarie 2006.
PREŞEDINTELE
CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Benke Karoly