DECIZIE   Nr. 137*) din 12 noiembrie 1996

ACT EMIS DE: CURTEA CONSTITUTIONALA

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 11 din 29 ianuarie 1997

    *) Definitiva prin nerecurare.

    Mihai Constantinescu   - presedinte
    Lucian Stangu          - judecator
    Florin Bucur Vasilescu - judecator
    Gabriela Dragomirescu  - magistrat-asistent

    Completul de judecata, convocat potrivit art. 24 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, constata urmatoarele:
    Prin Incheierea din 21 martie 1995, pronuntata in Dosarul nr. 1.672/1994, Tribunalul Municipiului Bucuresti - Sectia comerciala a sesizat Curtea Constitutionala cu exceptia de neconstitutionalitate a Legii nr. 76/1992 si a Ordonantei Guvernului nr. 18/1994, invocata de Societatea Comerciala "Armit" - S.R.L. In sustinerea exceptiei, cat priveste neconstitutionalitatea Legii nr. 76/1992, se arata ca "o lege nu poate interveni in libera contractare a partilor, cat timp nu se incalca ordinea publica prin crearea de avantaje neprevazute in contract in favoarea uneia dintre parti, si nici nu poate dezechilibra contractul acordand uneia dintre parti dreptul de a fixa scadenta ulterior contractului", iar cu privire la neconstitutionalitatea Ordonantei Guvernului nr. 18/1994, ca aceasta "nu are dreptul constitutional de a modifica o lege majorand penalizarea".
    Exprimandu-si opinia, Tribunalul Municipiului Bucuresti - Sectia comerciala considera exceptia de neconstitutionalitate neintemeiata, deoarece Legea nr. 76/1992 si Ordonanta Guvernului nr. 18/1994 nu contravin prevederilor Constitutiei. Se apreciaza ca scopul urmarit de legiuitor prin adoptarea dispozitiilor normative in discutie a fost acela de evitare a blocajului financiar manifestat la nivelul economiei nationale, datorat intarzierii efectuarii platilor din partea agentilor economici. Aceste prevederi sunt in concordanta cu dispozitiile art. 36 din Codul comercial si ale art. 1.362 din Codul civil.

    CURTEA,
avand in vedere incheierea de sesizare, raportul intocmit de judecatorul-raportor si dispozitiile legale atacate ca neconstitutionale, raportate la prevederile Constitutiei si ale Legii nr. 47/1992, retine:
    Curtea este competenta sa solutioneze exceptia de neconstitutionalitate a Legii nr. 76/1992 privind masuri pentru rambursarea creditelor rezultate din actiunea de compensare, regimul platilor agentilor economici, prevenirea incapacitatii de plata si a blocajului financiar si a Ordonantei Guvernului nr. 18/1994 privind masuri pentru intarirea disciplinei financiare a agentilor economici.
    Exceptia de neconstitutionalitate invocata se refera la Legea nr. 76/1992 si la Ordonanta Guvernului nr. 18/1994, dar, in speta, obiectul litigiului il constituie plata contravalorii unor produse, a penalitatilor de intarziere in decontare si a despagubirilor aferente. Potrivit prevederilor art. 23 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, "obiectul exceptiei de neconstitutionalitate il poate constitui numai o prevedere dintr-o lege sau ordonanta de care depinde judecarea cauzei" si, in consecinta, Curtea urmeaza sa se pronunte numai cu privire la prevederile art. 7 din Legea nr. 76/1992, in redactarea nemodificata prin Ordonanta Guvernului nr. 18/1994, deoarece, prin Legea nr. 12/1995 de aprobare a ordonantei, modificarea textului art. 7 a fost eliminata.
    Art. 7 din Legea nr. 76/1992, republicata, prevede: "In cazul neindeplinirii, in termen de 30 de zile de la data scadentei, a obligatiilor prevazute la art. 6 alin. 1, debitorii vor plati, in afara sumei datorate, o penalitate de 0,15% pentru fiecare zi de intarziere, cu exceptia situatiei in care in conventii sau in alte acte au fost stipulate penalitati mai mari.
    In conventiile comerciale dintre agentii economici, indiferent de forma in care acestea se incheie, partile au obligatia de a prevedea penalitati pentru intarziere in decontare de minimum 0,15% pentru fiecare zi de intarziere, in afara altor penalitati contractuale ce pot fi stipulate.
    Totalul penalitatilor pentru intarziere in decontare, prevazute la alin. 1 si 2, nu poate depasi cuantumul sumei asupra carora sunt calculate.
    In cazul in care penalitatile prevazute in prezentul articol nu acopera integral prejudiciul suportat prin intarzierea efectuarii platii, creditorul va putea solicita acordarea de daune in completare, potrivit dispozitiilor din dreptul comun".
    Cu privire la constitutionalitatea art. 7 din Legea nr. 76/1992, Curtea Constitutionala s-a mai pronuntat prin Decizia nr. 89 din 4 octombrie 1995, ramasa definitiva prin Decizia nr. 18 din 27 februarie 1996, ambele publicate in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 70 din 8 aprilie 1996.
    Prin Decizia nr. 89/1995 a fost respinsa exceptia de neconstitutionalitate a art. 7 din Legea nr. 76/1992, republicata, retinandu-se, in esenta, urmatoarele:
    Posibilitatea limitarii prin lege a libertatii de vointa a partilor, in caz de neexecutare a obligatiilor asumate, in speta prin instituirea unei clauze penale minime, cu caracter obligatoriu, este acceptata si practicata in economiile liberale, nefiind o creatie a Legii nr. 76/1992. Insesi prevederile art. 1.088 din Codul civil stabilesc ca daunele-interese se cuvin fara necesitatea dovedirii unei pagube, ele fiind datorate din ziua cererii de chemare in judecata, in afara de cazurile in care, dupa lege, dobanda curge de drept. De asemenea, art. 43 din Codul comercial prevede ca datoriile in bani produc dobanda de drept. Asadar, instituirea penalitatii criticate, contractuala sau pe cale legislativa, nu aduce atingere libertatii si principiului consensualismului, caci partile sunt libere sa incheie orice contract permis de lege, potrivit propriului lor acord de vointa, neexistand nimic neconstitutional in faptul ca neexecutarea obligatiilor asumate da dreptul creditorului, in conditiile reglementate de lege, sa poata pretinde un minimum de penalitati pe care aceasta le instituie.
    S-a retinut, de asemenea, ca dispozitiile art. 7 din Legea nr. 76/1992, republicata, operand in mod egal fata de toti subiectii raporturilor contractuale, nu constituie nici o incalcare a principiului egalitatii partilor contractante, fiind de retinut ca principiul stipulat la art. 16 alin. (1) din Constitutie este cel al egalitatii in drepturi a cetatenilor.
    In considerarea obligatiei sale constitutionale prevazute la art. 134 alin. (2) lit. a), statul este in masura sa introduca, prin mijloacele legale ce-i stau la dispozitie, mecanisme financiare si juridice apte sa descurajeze rau-platnicii, evitand blocajul financiar si constituind, pe aceasta cale, un minimum de garantie pentru agentii economici corecti, fapt care raspunde interesului public ca economia nationala sa functioneze corespunzator in conditiile proprii economiei de piata din actuala perioada de tranzitie.
    Argumentele care au fundamentat aceasta decizie subzista si in cauza de fata, neexistand motive care sa determine schimbarea practicii Curtii. De altfel, neconstitutionalitatea prevederilor art. 7 din Legea nr. 76/1992, republicata, a mai fost invocata de catre Societatea Comerciala "Armit" - S.R.L. in cauza solutionata prin deciziile sus-mentionate, astfel ca, sub acest aspect, reiterarea exceptiei este inadmisibila, fiind contrara autoritatii lucrului judecat, asa cum s-a statuat in practica jurisdictionala a Curtii, conform Deciziei nr. 27 din 25 mai 1993, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 163 din 15 iulie 1993.
    In dosarul de fata s-a invocat si faptul ca Legea nr. 76/1992 ar "dezechilibra contractul, acordand uneia dintre parti dreptul de a fixa scadenta ulterior contractului". Aceasta critica priveste dispozitia art. 6 alin. 2 din Legea nr. 76/1992, potrivit careia, "in cazul platilor pentru care nu este prevazuta scadenta, aceasta se stabileste de creditor, prin instiintarea debitorului cu cel putin 10 zile inaintea termenului de plata".
    In legatura cu aceasta sustinere se retine ca art. 6 alin. 2 din Legea nr. 76/1992 nu numai ca nu "dezechilibreaza" contractul, ci instituie o masura de protectie pentru debitor, deoarece prevede ca scadenta obligatiei acestuia, care se stabileste de catre creditor, trebuie precedata de instiintarea adresata debitorului cu cel putin 10 zile inainte. Intr-adevar, este de principiu ca, in cazul in care contractul nu stabileste nici un termen pentru executarea obligatiei debitorului, creditorul poate cere plata oricand. Acest principiu nu consacra o inegalitate a partilor, ci corespunde pe deplin vointei prezumate a acestora, deoarece obligatiile sunt stabilite prin contract in scopul de a fi executate si, daca creditorul n-ar fi indreptatit sa stabileasca, in cazul dat, scadenta, debitorul n-ar putea fi obligat niciodata la executare.
    In consecinta, si aceasta sustinere urmeaza a fi respinsa.
    Si exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor Ordonantei Guvernului nr. 18/1994 de modificare a Legii nr. 76/1992, in legatura cu care se sustine ca "nu are dreptul constitutional de a modifica o lege majorand penalizarea", urmeaza a fi respinsa.
    Art. I din Ordonanta Guvernului nr. 18 din 21 ianuarie 1994 privind masuri pentru intarirea disciplinei financiare a agentilor economici, emisa in temeiul Legii nr. 4/1994, prevede modificarea art. 7 din Legea nr. 76/1992, dar articolul unic din Legea nr. 12 din 3 februarie 1995 pentru aprobarea ordonantei dispune eliminarea art. I din aceasta. Ca atare, rezulta ca, la data publicarii Legii nr. 12/1995 in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, adica 7 februarie 1995, textul art. 7 este cel din Legea nr. 76/1992, republicata, respectiv cel care stabileste cuantumul penalizarii de intarziere in decontare de 0,15% pentru fiecare zi de intarziere, in afara altor penalitati contractuale ce pot fi stipulate.
    Deoarece incheierea de sesizare prin care Curtea este investita cu exceptia de neconstitutionalitate a Ordonantei Guvernului nr. 18/1994 este din 21 martie 1995, deci ulterioara Legii nr. 12/1995, rezulta ca exceptia cu privire la aceasta este lipsita de obiect si urmeaza a fi respinsa.

    Pentru considerentele expuse, in temeiul art. 144 lit. c) si al art. 145 alin. (2) din Constitutie, precum si al art. 13 alin. (1) lit. A.c) si al art. 24 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, in unanimitate,

    CURTEA
    In numele legii
    DECIDE:

    Respinge ca vadit nefondata exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 7 din Legea nr. 76/1992, republicata, si a Ordonantei Guvernului nr. 18/1994, invocata de Societatea Comerciala "Armit" - S.R.L., in Dosarul nr. 1.672/1994 al Tribunalului Municipiului Bucuresti - Sectia comerciala.
    Cu recurs in termen de 10 zile de la comunicare.
    Pronuntata in sedinta publica din 12 noiembrie 1996.

            PRESEDINTE,
            dr. Mihai Constantinescu

                          Magistrat asistent,
                          Gabriela Dragomirescu