DECIZIE   Nr. 136 din 21 februarie 2006

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 7201 din Codul de procedura civila

ACT EMIS DE: CURTEA CONSTITUTIONALA

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 215 din 9 martie 2006

Ioan Vida                                 -  preşedinte

Nicolae Cochinescu                 -  judecător

Aspazia Cojocaru                    -  judecător

Constantin Doldur                    -  judecător

Kozsokar Gabor                      -  judecător

Acsinte Gaspar                        -  judecător

Petre Ninosu                            -  judecător

Ion Predescu                           -  judecător

Ion Tiucă                                  -  procuror

Mihaela Senia Costinescu     -   magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 7201 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Petru Costa în Dosarul nr. 2.561/C/2005 al Curţii de Apel Oradea - Secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Prin Incheierea din 3 noiembrie 2005, pronunţată în Dosarul nr. 2.561/C/2005, Curtea de Apel Oradea- Secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 7201 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Petru Costa.

In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul arată că a adresat o cerere de chemare în judecată, în interiorul termenului de prescripţie, cerere respinsă de instanţa de judecată ca fiind prematur introdusă, întrucât nu a fost îndeplinită condiţia procedurii prealabile de conciliere, într-o asemenea împrejurare, refuzul pronunţării unei soluţii pe fondul cauzei a condus la prescrierea dreptului la acţiune, ceea ce echivalează practic cu îngrădirea accesului liber la justiţie.

Curtea de Apel Oradea - Secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal apreciază excepţia de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată, întrucât condiţionarea sesizării instanţei de parcurgerea procedurii de conciliere cu partea potrivnică nu poate fi calificată ca o îngrădire a accesului liber la justiţie.

In conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

Guvernul arată că asupra constituţionalităţii prevederilor criticate Curtea s-a mai pronunţat prin Decizia nr. 335/2004, considerentele şi soluţia păstrându-şi valabilitatea şi în cauza de faţă.

Avocatul Poporului consideră că prevederile art. 7201 din Codul de procedură civilă sunt în deplină concordanţă cu dispoziţiile constituţionale invocate.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2),ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 720 din Codul de procedură civilă, dispoziţii care au următorul conţinut: „In procesele şi cererile în materie comercială evaluabile în bani, înainte de introducerea cererii de chemare în judecată, reclamantul va încerca soluţionarea litigiului prin conciliere directă cu cealaltă parte.

In scopul arătat la alin. 1, reclamantul va convoca partea adversă, comunicându-i în scris pretenţiile sale şi temeiul lor legal, precum şi toate actele doveditoare pe care se sprijină acestea. Convocarea se va face prin scrisoare recomandată cu dovadă de primire, prin telegramă, telex, fax sau orice alt mijloc de comunicare care asigură transmiterea textului actului şi confirmarea primirii acestuia. Convocarea se poate face şi prin înmânarea înscrisurilor sub semnătură de primire.

Data convocării pentru conciliere nu se va fixa mai devreme de 15 zile de la data primirii actelor comunicate potrivit alin. 2.

Rezultatul concilierii se va consemna într-un înscris cu arătarea pretenţiilor reciproce referitoare la obiectul litigiului şi a punctului de vedere al fiecărei părţi.

Inscrisul despre rezultatul concilierii ori, în cazul în care pârâtul nu a dat curs convocării prevăzute la alin. 2, dovada că de la data primirii acestei convocări au trecut 30 de zile se anexează la cererea de chemare în judecată."

Autorul excepţiei susţine că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale cuprinse în art. 16 alin. (1) referitoare la egalitatea în faţa legii, în art. 21 privitoare la accesul liber la justiţie şi în art. 47 privind nivelul de trai.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, se constată că asupra constituţionalităţii textelor de lege criticate Curtea s-a mai pronunţat, ca de exemplu prin Decizia nr. 335 din 16 septembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 955 din 19 octombrie 2004, statuând că, prin instituirea procedurii prealabile de conciliere, legiuitorul a urmărit să transpună în practică principiul celerităţii soluţionării litigiilor dintre părţi - mai pregnant în materie comercială - şi să degreveze activitatea instanţelor de judecată. Astfel, rolul normei procedurale criticate este acela de a reglementa o procedură extrajudiciară care să ofere părţilor posibilitatea de a se înţelege asupra eventualelor pretenţii ale reclamantului, fără implicarea autorităţii judecătoreşti competente. Faţă de aceste raţiuni majore, condiţionarea sesizării instanţei de parcurgerea procedurii de conciliere cu partea potrivnică nu poate fi calificată ca o îngrădire a accesului liber la justiţie, în accepţiunea prohibită de prevederile constituţionale de referinţă, atâta vreme cât partea interesată poate sesiza instanţa judecătorească cu cererea de chemare în judecată.

Pe de altă parte, împrejurarea că persoana interesată, deşi cunoştea sau ar fi trebuit să cunoască dispoziţiile legale referitoare la soluţionarea litigiilor în materie comercială, ca şi consecinţele juridice ale nerespectării lor, nu s-a conformat exigenţei legale, invocând, de fapt, propria sa culpă, lipseşte de îndreptăţire critica reglementării în cauză, potrivit principiului „nemo auditur propriam turpitudinem allegans".

Raţiunile care au stat la baza adoptării soluţiei anterioare îşi păstrează valabilitatea şi în prezent, astfel încât aceasta se impune a fi menţinută.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA    CONSTITUŢIONALĂ

In numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 7201 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Petru Costa în Dosarul nr. 2.561/C/2005 al Curţii de Apel Oradea - Secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 21 februarie 2006.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Mihaela Senia Costinescu