DECIZIE Nr.
1357 din 27 octombrie 2009
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 27 alin. (1) si art. 28 alin. (1) si
(2) din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 852 din 9 decembrie 2009
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Petre Lăzăroiu -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Ion Predescu -judecător
Tudorel Toader -judecător
Augustin Zegrean -judecător
Simona Ricu - procuror
Benke Karoly -
magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 27 alin. (1) şi art. 28 alin. (1) şi
(2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală,
excepţie ridicată de Mihai Rădoi în Dosarul nr. 4.331/2/2008 al Curţii de Apel
Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
La apelul nominal răspunde autorul excepţiei, prin
avocat, lipsind cealaltă parte, faţă de care procedura de citare a fost legal
îndeplinită.
Reprezentantul autorului excepţiei apreciază că, prin
efectul textului de lege criticat, se ajunge la substituirea instanţelor
judecătoreşti de către autorităţile fiscale, contrar art. 1 alin. (4) şi art.
124 din Constituţie. Prin urmare, solicită admiterea excepţiei formulate.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de
respingere, arătând că actele administrativ-fiscale sunt supuse controlului
judecătoresc, atât din punct de vedere al legalităţii, cât şi al temeiniciei
acestora.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată
următoarele:
Prin Incheierea din 25 februarie 2009, pronunţată în
Dosarul nr. 4.331/2/2008, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a
contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu
excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 27 alin. (1) şi art. 28
alin. (1) şi (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de
procedură fiscală, excepţie ridicată de Mihai Rădoi într-o cauză având ca
obiect anularea unui act administrativ-fiscal.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că textele legale criticate creează cadrul necesar
substituirii instanţei de judecată de către autorităţile fiscale, ceea ce
încalcă principiul separaţiei puterilor în stat. Se apreciază că stabilirea
relei-credinţe a debitorului şi angajarea răspunderii solidare a
administratorilor debitorului declarat insolvabil ar trebui să fie numai
atributul instanţei de judecată, şi nu cel al unor organe administrative.
Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a
contencios administrativ şi fiscal consideră că
excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr.
47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două
Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul consideră că
excepţia de neconstituţionalitate ridicată este neîntemeiată.
Avocatul Poporului apreciază
că prevederile legale criticate sunt constituţionale.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de
neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere
ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de
judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate,
raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine
următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, art. 1
alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze
excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie dispoziţiile art. 27 alin. (1) şi art. 28 alin. (1) şi (2) din
Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală,
republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 31 iulie
2007, care au următorul cuprins:
- Art. 27: „(1) Pentru obligaţiile de plată restante
ale debitorului declarat insolvabil în condiţiile prezentului cod răspund
solidar cu acesta următoarele persoane:
a) persoanele fizice sau juridice care, în cei 3 ani
anteriori datei declarării insolvabilităţii, cu rea-credinţă, dobândesc în
orice mod active de la debitorii care îşi provoacă astfel insolvabilitatea;
b) administratorii, asociaţii, acţionarii şi orice
alte persoane care au provocat insolvabilitatea persoanei juridice debitoare
prin înstrăinarea sau ascunderea cu rea-credinţă, sub orice formă, a bunurilor
mobile şi imobile proprietatea acesteia".
-Art. 28: „(1) Răspunderea persoanelor prevăzute la
art. 27 se va stabili potrivit dispoziţiilor prezentului articol.
(2) In scopul prevăzut la alin. (1) organul fiscal
va întocmi o decizie în care vor fi arătate motivele de fapt şi de drept pentru
care este angajată răspunderea persoanei în cauză. Decizia se va supune spre
aprobare conducerii organului fiscal".
Autorul excepţiei susţine că dispoziţiile legale
criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (4) privind
principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat şi ale art. 124 alin.
(1)şi (2) privind înfăptuirea justiţiei.
Analizând excepţia de neconstituţionalitate ridicată,
Curtea constată următoarele:
In raporturile de drept material fiscal, organele
fiscale au îndrituirea legală de a emite acte administrative fiscale. Dreptul
fiscal şi procedura fiscală fac parte din dreptul public, ceea ce înseamnă că
subiecţii unor atari raporturi nu pot fi egali în drepturi şi obligaţii.
Astfel, unul dintre subiectele raportului de drept fiscal, şi anume organul
fiscal, are o poziţie dominantă, fiind înzestrat cu exerciţiul puterii de stat
în virtutea căreia are competenţa legală de a stabili impozitele, taxele,
contribuţiile şi alte sume datorate bugetului general consolidat, cât şi de a
urmări încasarea acestora, astfel încât, în situaţia în care sumele de bani
datorate bugetului nu mai pot fi încasate de la debitorul iniţial, printre
altele şi din motivele prevăzute de textul criticat, să poată urmări şi alte
persoane decât debitorul care au contribuit efectiv la intrarea acestuia în
stare de insolvenţă.
Reglementarea instituţiei răspunderii solidare cu
debitorul este un aspect al raporturilor de drept material fiscal, astfel încât
organul fiscal, parte a puterii executive, are legitimitatea constituţională de
a stabili, potrivit legii, răspunderea solidară a persoanelor prevăzute la art.
27 din Codul de procedură fiscală, In consecinţă, nu se poate susţine că un
agent al puterii executive intervine în domeniul de competenţă al puterii
judecătoreşti. Aceasta din urmă are competenţa de a cenzura legalitatea şi
temeinicia actelor administrativ-fiscale în temeiul art. 205 şi următoarele din
Codul de procedură fiscală.
In aceste condiţii, Curtea constată că este asigurat în
mod efectiv accesul liber la justiţie. De altfel, o dovadă în acest sens, este
chiar dosarul instanţei de judecată care a sesizat Curtea Constituţională, unde
se contestă temeinicia şi legalitatea deciziei organului fiscal prin care a
fost stabilită răspunderea solidară a administratorului debitorului declarat
insolvabil.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art.
146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11
alin. (1) lit. A. d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge ca neîntemeiată excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 27 alin. (1) şi art. 28 alin. (1) şi
(2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală,
excepţie ridicată de Mihai Rădoi în Dosarul nr. 4.331/2/2008 al Curţii de Apel
Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 27 octombrie
2009.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Benke Karoly