DECIZIE   Nr. 1305 din 13 octombrie 2009

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 22 alin. (3) din Legea sindicatelor nr. 54/2003

ACT EMIS DE: CURTEA CONSTITUTIONALA

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 849 din 8 decembrie 2009

Ioan Vida                                - preşedinte

Nicolae Cochinescu               -judecător

Aspazia Cojocaru                  -judecător

Acsinte Gaspar                      -judecător

Petre Lăzăroiu                       -judecător

Ion Predescu                         -judecător

Tudorel Toader                      -judecător

Puskas Valentin Zoltan          -judecător

Augustin Zegrean                  -judecător

Carmen-Cătălina Gliga          - procuror

Patricia Marilena Ionea          - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 22 alin. (3) din Legea sindicatelor nr. 54/2003, excepţie ridicată de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Bihor în Dosarul nr. 4.353/325/2008 al Judecătoriei Timişoara.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Incheierea din 24 februarie 2009, pronunţată în Dosarul nr. 4.353/325/2008, Judecătoria Timişoara a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 22 alin. (3) din Legea sindicatelor nr. 54/2003. Excepţia a fost ridicată de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Bihor cu prilejul soluţionării unei cauze civile având ca obiect obligaţia de a face.

In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că prevederile art. 22 alin. (3) din Legea nr. 54/2003, care instituie pentru unităţile în care sunt constituite organizaţii sindicale care au dobândit reprezentativitate obligaţia de a pune la dispoziţia acestora spaţiile corespunzătoare funcţionării lor şi de a asigura dotările necesare desfăşurării activităţii prevăzute de lege, încalcă dreptul de proprietate publică al unităţilor care au în administrare bunuri proprietate publică. In acest sens, arată că dreptul de administrare asupra unor astfel de bunuri „este modalitatea juridică de exercitare, în planul dreptului civil, a însuşi dreptului de proprietate publică", iar proprietatea publică este inalienabilă, ea putând fi doar dată în administrare, concesionată sau închiriată.

Judecătoria Timişoara consideră că excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiată, limitarea dreptului de proprietate fiind impusă de necesitatea garantării exercitării efective a dreptului de asociere liberă a cetăţenilor în sindicate.

In conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

Avocatul Poporului, invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale prin deciziile nr. 50/2004, nr. 475/2007 şi nr. 1.180/2008, consideră că textul de lege criticat este constituţional.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele de vedere solicitate cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare,  punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 22 alin. (3) din Legea sindicatelor nr. 54/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 73 din 5 februarie 2003, dispoziţii potrivit cărora „Unităţile în care sunt constituite organizaţii sindicale care au dobândit reprezentativitatea, în condiţiile legii, sunt obligate să pună, cu titlu gratuit, la dispoziţia organizaţiilor sindicale, spaţiile corespunzătoare funcţionării acestora şi să asigure dotările necesare desfăşurării activităţii prevăzute de lege."

Autorul excepţiei consideră că acest text de lege este contrar prevederilor art. 136 alin. (2) din Constituţie referitor la garantarea şi ocrotirea proprietăţii publice.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că prevederile art. 22 alin. (3) din Legea nr. 54/2003 nu fac distincţie în ceea ce priveşte natura bunurilor ce trebuie puse la dispoziţia sindicatelor de către unităţi, respectiv dacă aceste bunuri sunt proprietate publică ori privată.

In ceea ce priveşte bunurile proprietate privată, Curtea, prin Decizia nr. 50 din 12 februarie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 168 din 26 februarie 2004, şi Decizia nr. 1.180 din 6 noiembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 823 din 8 decembrie 2008, a reţinut că restrângerea adusă acestui drept este conformă prevederilor constituţionale şi este justificată de nevoia de a garanta efectivitatea exercitării dreptului de asociere liberă a cetăţenilor în sindicate, prevăzut de art. 40 alin. (1) din Constituţie.

In ceea ce priveşte proprietatea publică, Curtea constată că argumentele autorului excepţiei pleacă de la premisa potrivit căreia obligaţia impusă de art. 22 alin. (3) din Legea nr. 54/2003 aduce atingere însuşi caracterului inalienabil al proprietăţii publice. Or, textul de lege criticat nu obligă la înstrăinarea bunurilor, ci doar la restrângerea folosinţei acestora de către cel căruia i-au fost date în administrare, în anumite condiţii justificate de necesitatea protejării unui drept fundamental. Astfel, restrângerea are în vedere conţinutul dreptului de administrare, fără a afecta atributele dreptului de proprietate publică. In acest context, trebuie menţionat că dreptul de administrare nu este absolut, condiţiile exercitării fiind stabilite prin actul de dare în administrare şi, în acelaşi timp, limitate de cadrul legal existent. De asemenea, trebuie amintit faptul că prima raţiune a bunurilor proprietate publică este aceea de a servi uzului sau interesului public, iar contractul de administrare, deşi reprezintă o modalitate de a asigura o mai bună şi eficientă exploatare a acestor bunuri, îmbinând interesul public cu cel privat, nu trebuie să se îndepărteze de la acest prim obiectiv.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA  CONSTITUŢIONALĂ

In numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 22 alin. (3) din Legea sindicatelor nr. 54/2003, excepţie ridicată de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Bihor în Dosarul nr. 4.353/325/2008 al Judecătoriei Timişoara.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 13 octombrie 2009.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Patricia Marilena Ionea