Decizia Nr.1290 din 04.10.2011

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 401 alin. 1 şi art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă, precum şi a dispoziţiilor art. 120 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, excepţie ridicată de Miron Doinescu şi Elena Doinescu în Dosarul nr. 17.561/4/2009 al Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti - Secţia civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.183D/2010.La apelul nominal se prezintă, pentru partea Societatea Comercială Banca Comercială Carpatica - Sucursala Brezoianu, avocat Ionuţ Lupşa, cu împuternicire avocaţială depusă la dosar, constatându-se lipsa celorlalte părţi, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul apărătorului părţii prezente, care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate, deoarece a fost ridicată în scopul tergiversării cauzei.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate şi menţinerea jurisprudenţei, invocând în acest sens, spre exemplu, Decizia nr. 141 din 23 martie 2004, Decizia nr. 204 din 28 februarie 2008 sau Decizia nr. 832 din 8 iulie 2008.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 3 mai 2010, pronunţată în Dosarul nr. 17.561/4/2009, Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 401 alin. 1 şi art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă, precum şi a dispoziţiilor art. 120 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, excepţie ridicată de Miron Doinescu şi Elena Doinescu într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei contestaţii la executare.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin următoarele:Prevederile art. 401 alin. 1 din Codul de procedură civilă sunt neconstituţionale, deoarece debitorul nu mai poate formula contestaţie la executare după termenul de 15 zile, care începe să curgă de la primul act de executare, chiar dacă, ulterior, au fost efectuate şi alte acte de executare care l-au vătămat, fiindui îngrădit liberul acces la justiţie. Astfel, acestea contravin dispoziţiilor art. 4 alin. (2), art. 16 alin. (1) şi (2), art. 21, art. 126 alin. (1), (2) şi (5), art. 129 din Constituţie, art. 6 paragraful 1 şi art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi ale art. 14 pct. 1 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice.Dispoziţiile art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă sunt neconstituţionale, contravenind art. 21, art. 24 şi art. 53 din Constituţie, întrucât condiţionează admisibilitatea cererii de suspendare a executării silite de depunerea unei cauţiuni, al cărei cuantum legiuitorul l-a lăsat la aprecierea instanţei de judecată, instanţă care poate aprecia în mod arbitrar. Totodată, creează şi o discriminare între justiţiabilii care au posibilitatea să achite cauţiunea stabilită de instanţă pentru judecarea cererii de suspendare a executării silite şi cei care nu au această posibilitate, cauţiune al cărei cuantum diferă în funcţie de „persoana contestatarului“.De asemenea, sunt neconstituţionale prevederile art. 120 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006, care dau putere de titlu executoriu contractelor de credit bancar, precum şi garanţiilor reale şi personale, contravenind dispoziţiilor constituţionale ale art. 16, art. 21 şi art. 24.Arată, de asemenea, că partea căreia i se opune actul executării silite, pe calea judecării unei cereri de încuviinţare a executări silite, are interesul de a-şi formula apărarea, interes legitim ocrotit de legiuitor, şi poate invoca chiar nulitatea absolută a titlului în baza căruia se cere încuviinţarea executării silite. Această nulitate, dacă este admisă, poate avea drept consecinţă respingerea cererii de executare şi anularea convenţiei ce a stat la baza ei, astfel încât, fiind desfiinţat însuşi temeiul juridic ce a stat la baza formulării cererii, nu mai poate fi promovată altă cerere în baza înscrisului respectiv, fapt ce duce la încălcarea dreptului la apărare.Odată consacrat caracterul de titlu executoriu al contractului, nu mai este necesară învestirea cu formulă executorie, creditorul putându-se adresa direct unui executor judecătoresc pentru a se trece la executarea silită a acestui contract. Prin urmare, prin poziţia privilegiată de care beneficiază instituţiile bancare în cadrul raporturilor contractuale cu clienţii lor şi, mai apoi, în faza executării silite, este încălcat atât principiul egalităţii în drepturi, cât şi dreptul la un proces echitabil.Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti - Secţia civilă opinează în sensul că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 401 alin. 1 şi art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă, precum şi dispoziţiile art. 120 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.027 din 27 decembrie 2006, care au următorul cuprins:– Art. 401 alin. 1 din Codul de procedură civilă: „Contestaţia se poate face în termen de 15 zile de la data când:a)contestatorul a luat cunoştinţă de actul de executare pe care-l contestă sau de refuzul de a îndeplini un act de executare;b)cel interesat a primit, după caz, comunicarea ori înştiinţarea privind înfiinţarea popririi. Dacă poprirea este înfiinţată asupra unor venituri periodice, termenul de contestaţie pentru debitor începe cel mai târziu la data efectuării primei reţineri din aceste venituri de către terţul poprit;c)debitorul care contestă executarea însăşi a primit somaţia ori de la data când a luat cunoştinţă de primul act de executare, în cazurile în care nu a primit somaţia sau executarea se face fără somaţie.– Art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă: „Până la soluţionarea contestaţiei la executare sau a altei cereri privind executarea silită, instanţa competentă poate suspenda executarea, dacă se depune o cauţiune în cuantumul fixat de instanţă, în afară de cazul în care legea dispune altfel.“ – Art. 120 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006: „Contractele de credit, inclusiv contractele de garanţie reală sau personală, încheiate de o instituţie de credit constituie titluri executorii.“În susţinerea neconstituţionalităţii acestor prevederi se invocă dispoziţiile constituţionale ale art. 4 alin. (2) referitor la criteriile de nediscriminare, art. 16 alin. (1) şi (2) privind egalitatea în drepturi, art. 20 alin. (2) referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 referitor la accesul liber la justiţie, art. 24 alin. (1) privind dreptul la apărare, art. 44 alin. (2) referitor la dreptul de proprietate privată, art. 53 alin. (1) privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi şi art. 124 alin. (2) referitor la înfăptuirea justiţiei, art. 126 alin. (1), (2) şi (5) privind instanţele judecătoreşti şi art. 129 privind folosirea căilor de atac. De asemenea, este invocat art. 6 paragraful 1 privind dreptul la un proces echitabil şi art. 13 referitor la dreptul la un recurs efectiv din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi art. 14 pct. 1 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine următoarele: 1. Este neîntemeiată critica referitoare la îngrădirea liberului acces la justiţie, motivată de faptul că debitorul nu mai poate formula contestaţie la executare după termenul de 15 zile, din moment ce acesta începe să curgă de la primul act de executare, chiar dacă, ulterior, au fost efectuate şi alte acte de executare care l-au vătămat. Cu caracter de principiu, contestaţia la executare se exercită într-un anumit număr de zile (de regulă 15 zile) de la data când debitorul a luat cunoştinţă, pe căile prevăzute de lege, de actul executării. Ar fi, prin urmare, nefiresc ca odată ce debitorul a luat cunoştinţă de actul executării, să mai beneficieze încă o dată de alt termen de contestare doar pentru singurul motiv că, executarea fiind în curs, este vătămat şi prin actele de executarea ulterioară. În momentul în care a luat cunoştinţă de actul executării (fie acesta chiar prima reţinere din venituri) debitorul este obligat, potrivit regulilor de procedură, să conteste executarea silită în termenul de 15 zile de la data primului act de executare. Neprocedând astfel, se presupune că debitorul îşi însuşeşte actul executării silite. Distinct de cele arătate, dispoziţiile criticate sunt norme de procedură, or potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, „Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege“, legiuitorul fiind în drept să stabilească regulile de procedură cu aplicabilitate generală, dar şi unele reguli speciale, în considerarea unor situaţii deosebite, astfel că termenul în care se poate formula contestaţie la executare, respectiv 15 zile, este în deplin acord cu dispoziţiile constituţionale. 2. Referitor la neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă, Curtea reţine că dispoziţiile de lege criticate au mai fost supuse în numeroase cazuri controlului de constituţionalitate, prin raportare la aceleaşi dispoziţii constituţionale ca şi cele invocate în prezenta cauză, constatându-se constituţionalitatea acestora. Astfel, prin Decizia nr. 72 din 19 ianuarie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 174 din 17 martie 2010, sau prin Decizia nr. 902 din 5 decembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 49 din 23 ianuarie 2007, Curtea a reţinut că instituirea obligaţiei de plată a cauţiunii ca o condiţie a suspendării executării silite are o dublă finalitate, şi anume, pe de o parte, aceea de a constitui o garanţie pentru creditor, în ceea ce priveşte acoperirea eventualelor daune suferite ca urmare a întârzierii executării silite, prin efectul suspendării acesteia, şi, pe de altă parte, de a preveni şi limita eventualele abuzuri în valorificarea unui atare drept de către debitorii rău-platnici. Întrucât plata cauţiunii nu constituie o condiţie de admisibilitate a contestaţiei la executare, ci exclusiv pentru a putea solicita suspendarea provizorie a executării silite, instituirea acestei obligaţii nu poate fi calificată ca o modalitate de a împiedica accesul liber la justiţie. De asemenea, Curtea a constatat că dispoziţiile de lege nu contravin nici prevederilor art. 53 din Constituţie, deoarece acestea sunt aplicabile numai în ipoteza în care există o restrângere a exercitării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, restrângere care, aşa cum s-a arătat anterior, nu s-a constatat. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudenţei Curţii, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în aceste decizii îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză. 3. În ceea ce priveşte critica dispoziţiilor art. 120 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006, Curtea s-a pronunţat, de exemplu, prin Decizia nr. 832 din 8 iulie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 600 din 12 august 2008. Cu acel prilej, Curtea a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 372 din Codul de procedură civilă, executarea silită se realizează în temeiul hotărârilor judecătoreşti şi al altor înscrisuri care îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege pentru a constitui titluri executorii. Aşa fiind, prevederile art. 120 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 nu aduc nimic nou, ci se limitează să dea expresie, într-un domeniu particular, reglementării cu caracter general adoptate de legiuitor în limitele competenţei sale constituţionale. Curtea a mai constatat că, în materia la care se referă excepţia de neconstituţionalitate, calificarea contractelor încheiate de o instituţie de credit, care constată o creanţă certă, lichidă şi exigibilă ca fiind titluri executorii, a fost determinată de necesitatea valorificării cu celeritate a respectivei creanţe, fără a afecta în acest mod vreun drept fundamental al părţilor. O asemenea concluzie este impusă de împrejurarea că prin încheierea unor asemenea contracte se dă expresie, într-o formă specifică, acordului de voinţă al părţilor cu privire la clauzele acolo stipulate, pe care părţile şi le însuşesc în mod liber şi se obligă să le respecte. În considerentele aceleiaşi decizii s-a reţinut că, în măsura în care contractul de credit sau contractul de garanţie reală ori personală este pus în executare silită, potrivit art. 399 alin. 1 şi 3 din Codul de procedură civilă, acesta poate face obiectul unei contestaţii la executare, asigurându-se astfel accesul la o instanţă de judecată. Mai mult, cu această ocazie, dat fiind faptul că executarea se face în temeiul unui titlu executoriu care nu este emis de o instanţă judecătorească, contestatorul are posibilitatea de a invoca inclusiv apărări de fond, împrejurare care este de natură a-i garanta dreptul la un proces echitabil. De asemenea, Curtea a constatat că textul de lege criticat nu creează nicio discriminare între părţile raportului juridic, întrucât nu se poate reţine o similitudine între situaţia juridică a debitorilor şi cea a creditorilor, de natură să permită caracterizarea regimului juridic diferenţiat ce le este aplicabil ca fiind discriminatoriu. Astfel, posibilitatea recunoscută creditorilor ca, în anumite condiţii, expres şi limitativ prevăzute de lege, să poată interveni pentru a-şi apăra drepturile şi interesele legitime nu constituie o măsură discriminatorie pozitivă în favoarea lor, ci reprezintă exclusiv o garanţie a asigurării echilibrului între persoane cu interese contrare, prin determinarea cadrului legal de exercitare a drepturilor lor legitime. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudenţei Curţii, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în decizia menţionată îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză. 4. În ceea ce priveşte invocarea prevederilor constituţionale ale art. 4 alin. (2), Curtea constată că acestea nu sunt incidente în cauză, iar în ce priveşte art. 20 alin. (2), art. 44 alin (2), art. 124 alin. (2), art. 126 alin. (1), (2) şi (5), art. 129 din Constituţie, autorii excepţiei nu motivează în ce constă contrarietatea dispoziţiilor criticate cu acestea, Curtea neputându-se substitui autorilor excepţiei prin invocarea unor motive de neconstituţionalitate. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 401 alin. 1 şi art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă, precum şi a dispoziţiilor art. 120 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, excepţie ridicată de Miron Doinescu şi Elena Doinescu în Dosarul nr. 17.561/4/2009 al Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti - Secţia civilă. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 4 octombrie 2011. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Ioniţa Cochinţu