Decizia Nr.1282 din 29.09.2011

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti coroborat cu art. 27 pct. 1, 2, 3, 5, 6, 8 şi 9 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Lucian Ion Radus din Constanţa în Dosarul nr. 27.360/212/2010 al Judecătoriei Constanţa - Secţia civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 4.465D/2010.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, având în vedere jurisprudenţa Curţii în materie.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 29 septembrie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 27.360/212/2010, Judecătoria Constanţa - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti coroborat cu art. 27 pct. 1, 2, 3, 5, 6, 8 şi 9 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Lucian Ion Radus într-o cauză având ca obiect soluţionarea cererii de recuzare a unui executor judecătoresc.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul susţine, în esenţă, că dispoziţiile legale criticate sunt neconstituţionale întrucât reprezintă numai o normă de trimitere la dispoziţiile din Codul de procedură civilă şi nu reglementează expres motivele de recuzare a executorilor judecătoreşti, iar, în opinia sa, limitarea acestora la cazurile prevăzute de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 188/2000 coroborat cu art. 27 pct. 1, 2, 3, 5, 6, 8 şi 9 din Codul de procedură civilă este de natură a îngrădi posibilitatea obţinerii recuzării unui executor judecătoresc părtinitor.Judecătoria Constanţa - Secţia civilă consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, iar dispoziţiile art. 27 din Codul de procedură civilă sunt suficient de cuprinzătoare pentru a permite încadrarea oricărei situaţii de fapt într-unul din pct. 1-9 ale acestui articol. Exceptarea pct. 4 şi 7 prin art. 10 din Legea nr. 188/2000 se datorează faptului că aceste puncte privesc exclusiv activitatea judecătorilor.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Avocatul Poporului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 559 din 10 noiembrie 2000, coroborat cu art. 27 pct. 1, 2, 3, 5, 6, 8 şi 9 din Codul de procedură civilă, texte de lege care au următorul cuprins:– Art. 10 alin. (1) din Legea nr. 188/2000: „(1) Executorii judecătoreşti pot fi recuzaţi în cazul în care se află în una dintre situaţiile prevăzute la art. 27 pct. 1, 2, 3, 5, 6, 8 şi 9 din Codul de procedură civilă.“;

– Art. 27 pct. 1, 2, 3, 5, 6, 8 şi 9 din Codul de procedură civilă: „Judecătorul poate fi recuzat:1. când el, soţul său, ascendenţii ori descendenţii lor au vreun interes în judecarea pricinii sau când este soţ, rudă sau afin, până la al patrulea grad inclusiv, cu vreuna din părţi; 2. când el este soţ, rudă sau afin în linie directă ori în linie colaterală, până la al patrulea grad inclusiv, cu avocatul sau mandatarul unei părţi sau dacă este căsătorit cu fratele ori sora soţului uneia din aceste persoane; 3. când soţul în viaţă şi nedespărţit este rudă sau afin a uneia din părţi până la al patrulea grad inclusiv, sau dacă, fiind încetat din viaţă ori despărţit, au rămas copii; [...] 5. dacă între aceleaşi persoane şi una din părţi a fost o judecată penală în timp de 5 ani înaintea recuzării; 6. dacă este tutore sau curator al uneia dintre părţi; [...] 8. dacă a primit de la una din părţi daruri sau făgăduieli de daruri ori altfel de îndatoriri; 9. dacă este vrăjmăşie între el, soţul sau una din rudele sale până la al patrulea grad inclusiv şi una din părţi, soţii sau rudele acestora până la gradul al treilea inclusiv.“ În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor art. 21 privind accesul liber la justiţie şi ale art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi din Constituţie. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că asupra prevederilor legale criticate s-a pronunţat în raport cu critici identice prin mai multe decizii, de exemplu, prin Decizia nr. 155 din 25 februarie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 209 din 2 aprilie 2010, şi prin Decizia nr. 40 din 27 ianuarie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 165 din 24 februarie 2005, respingând excepţia de neconstituţionalitate. În ceea ce priveşte art. 10 alin. (1) din Legea nr. 188/2000, Curtea a reţinut că enumerarea limitativă a cazurilor în care executorul judecătoresc poate fi recuzat se circumscrie cazurilor de recuzare prevăzute de art. 27 din Codul de procedură civilă, cu excepţia unor situaţii, respectiv cele prevăzute la pct. 4 şi 7 ale art. 27, care sunt specifice activităţii judecătorilor. Referitor la art. 27 din Codul de procedură civilă, Curtea a statuat că acesta este de strictă interpretare şi nu se poate extinde, prin analogie, la alte cazuri neprevăzute, protejând astfel partea în cazul în care se presupune că judecătorul ar putea fi lipsit de obiectivitate. Curtea, de asemenea, a observat că dispoziţiile art. 27 din Codul de procedură civilă acoperă o paletă foarte largă de situaţii, iar toate cazurile de recuzare enumerate, la baza cărora stau criterii obiective şi raţionale, duc la finalitatea mai sus arătată. Pe această cale este împiedicată posibilitatea îndepărtării de către o parte de rea-credinţă a unui judecător pentru motive subiective sau netemeinice. Pe cale de consecinţă, textul art. 10 alin. (1) din Legea nr. 188/2000, precum şi art. 27 din Codul de procedură civilă nu încalcă principiile prevăzute de art. 21 şi 53 din Constituţie. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia pronunţată de Curte prin deciziile menţionate, precum şi considerentele care le-au fundamentat sunt valabile şi în prezenta cauză. Mai mult, Curtea constată că, în conformitate cu prevederile art. 126 alin. (2) din Constituţie, potrivit cărora procedura de judecată este prevăzută de lege, stabilirea cazurilor de recuzare este de competenţa legiuitorului. De altfel, şi în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului s-a reţinut că „existenţa unor proceduri naţionale pentru asigurarea imparţialităţii, şi anume a unor norme care să reglementeze recuzarea judecătorilor, reprezintă un factor relevant. Aceste norme exprimă preocuparea legiuitorului naţional de a înlătura toate îndoielile rezonabile cu privire la imparţialitatea judecătorului sau a instanţei în cauză şi constituie o încercare de a asigura imparţialitatea prin eliminarea cauzelor acestor preocupări. În plus, pentru a asigura lipsa unei părtiniri reale, acestea au ca scop înlăturarea oricăror suspiciuni de parţialitate, servind astfel la promovarea încrederii pe care instanţele trebuie să o inspire publicului într-o societate democratică“ (a se vedea în acest sens Hotărârea din 15 iulie 2005, pronunţată în Cauza Mežnarić împotriva Croaţiei, paragraful 27). Aceste considerente se aplică mutatis mutandis şi privitor la executorii judecătoreşti şi reprezintă preocuparea legiuitorului român de a asigura exercitarea cu imparţialitate şi obiectivitate a activităţii acestora, mai ales că activitatea executorilor judecătoreşti vizează chiar o fază a procesului civil (în acest sens a se vedea şi Decizia nr. 458 din 31 martie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 256 din 17 aprilie 2009). Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti coroborat cu art. 27 pct. 1, 2, 3, 5, 6, 8 şi 9 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Lucian Ion Radus din Constanţa în Dosarul nr. 27.360/212/2010 al Judecătoriei Constanţa - Secţia civilă. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 29 septembrie 2011. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Andreea Costin