DECIZIE   Nr. 127 din 16 noiembrie 1994

ACT EMIS DE: CURTEA CONSTITUTIONALA

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 66 din 11 aprilie 1995

    Ion Filipescu          - presedinte
    Miklos Fazakas         - judecator
    Ioan Muraru            - judecator
    Florin Bucur Vasilescu - judecator
    Victor Dan Zlatescu    - judecator
    Raul Petrescu          - procuror
    Gabriela Dragomirescu  - magistrat-asistent

    Pe rol solutionarea recursului formulat de Episcopia Romana Unita cu Roma (greco-catolica) din Cluj-Napoca impotriva Deciziei Curtii Constitutionale nr. 23 din 27 aprilie 1993.
    Dezbaterile au avut loc in sedinta din 2 noiembrie 1994, in prezenta recurentei Episcopia Romana Unita cu Roma (greco-catolica) din Cluj-Napoca, a intimatelor Episcopia Romana Unita cu Roma (greco-catolica) din Lugoj si Parohia Ortodoxa Romana "Schimbarea la fata" si in lipsa intimatei Protopopiatul Roman Ortodox Deta, legal citata, si au fost consemnate in Incheierea din 2 noiembrie 1994, cand Curtea Constitutionala, avand nevoie de timp pentru a delibera, a aminat pronuntarea pentru 16 noiembrie 1994.

    CURTEA CONSTITUTIONALA,
examinind actele si lucrarile dosarului, retine:
    Prin Decizia nr. 23 din 27 aprilie 1993, Curtea Constitutionala a respins ca vadit nefondate exceptiile de neconstitutionalitate a prevederilor art. 3 din Decretul-lege nr. 126/1990 ridicate de catre Episcopia Romana Unita cu Roma (greco-catolica) din Cluj-Napoca in Dosarul nr. 7967/1992 al Judecatoriei Cluj-Napoca si de catre Episcopia Romana Unita cu Roma (greco-catolica) din Lugoj in Dosarul nr. 64C/1993 al Tribunalului Judetean Timis.
    Impotriva acestei decizii, in termen legal, Episcopia Romana Unita cu Roma (greco-catolica) din Cluj-Napoca a formulat recurs, prin care solicita admiterea acestuia si a exceptiei de neconstitutionalitate a art. 3 din Decretul-lege nr. 126/1990, pentru motivele care, in esenta, sunt urmatoarele:
    - decizia Curtii Constitutionale este nelegala si netemeinica, deoarece, nemotivat si contrar prevederilor art. 164 din Codul de procedura civila, s-a dispus conexarea dosarelor nr. 2C/1993 si nr. 17C/1993;
    - prevederile art. 3 din Decretul-lege nr. 126/1990 stabilesc o modalitate de dobandire a proprietatii si, deci, nu sunt aplicabile Episcopiei Romane Unite cu Roma (greco-catolica) din Cluj-Napoca, care are calitatea de proprietar asupra lacasului de cult din Cluj-Napoca, conform extrasului din Cartea funciara si, ca atare, nu este pertinent cauzei principiul neretroactivitatii legii civile;
    - statul nu poate garanta detinerea abuziva de catre pirita Parohia Ortodoxa Romana "Schimbarea la fata" a proprietatii care-i apartine in mod legal;
    - Decretul-lege nr. 9/1989 prin care s-a abrogat Decretul nr. 358/1948 are un caracter pur declarativ, cita vreme noul stat de drept, nascut din Revolutia din decembrie 1989, nu ia masuri pentru repararea abuzurilor de putere savarsite de regimul represiv;
    - transferarea - potrivit art. 3 din Decretul-lege nr. 126/1990 - dreptului de a stabili statutul lacasurilor de cult unei comisii formate din reprezentantii clericali ai celor doua culte religioase reprezinta o jurisdictie atribuita insesi partilor direct interesate care, in caz de neconciliere, nu au nici macar dreptul de a se adresa justitiei. Se incalca astfel prevederile art. 21 din Constitutie privind accesul liber la justitie.
    In scopul solutionarii recursului, Curtea Constitutionala, avand obligatia stabilita prin art. 25 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 ca in cazul recursului sa se pronunte si asupra exceptiei de neconstitutionalitate, aplicand prevederile art. 24 alin. (3) din aceeasi lege, a solicitat puncte de vedere celor doua Camere ale Parlamentului si Guvernului.
    Dand curs solicitarii Curtii Constitutionale, Guvernul, in punctul sau de vedere exprimat, apreciaza ca, potrivit prevederilor art. 144 lit. c) si art. 150 din Constitutie, art. 13 alin. (1) lit. A.c) si art. 23-26 din Legea nr. 47/1992, precum si potrivit practicii constante a Curtii Constitutionale, exceptia de neconstitutionalitate a art. 3 din Decretul-lege nr. 126/1990 nu poate fi invocata, competenta sa solutioneze cauza fiind instanta de judecata, Curtea Constitutionala este competenta sa solutioneze sub aspectul constitutionalitatii numai legile si ordonantele adoptate ulterior intrarii in vigoare a Constitutiei.
    Cu adresa nr. 15 B/489 din 7 august 1993, Guvernul a transmis si punctul de vedere al Secretariatului de Stat pentru Culte referitor la neconstitutionalitatea art. 3 din Decretul-lege nr. 126/1990, potrivit caruia modalitatea de restituire a bunurilor, instituita prin aceasta reglementare, raspunde situatiei practice create intre cele doua culte in perioada de dupa anul 1948 si, de altfel, prevederile art. 3 din Decretul-lege nr. 126/1990 nu ingradesc dreptul partilor de a se adresa justitiei pentru inlaturarea consecintelor masurilor nelegale ce ar putea fi luate de comisia mixta, constituita in temeiul articolului criticat ca neconstitutional. Lipsa de eficienta practica a art. 3 din Decretul-lege nr. 126/1990, invocata de recurenta datorita inexistentei unor norme procedurale care sa clarifice modul de constituire a comisiilor mixte, este irelevanta, intrucat aceste lipsuri procedurale pot fi acoperite prin intelegere intre conducerile celor doua culte. Nu se poate sustine ca Decretul-lege nr. 126/1990 are un caracter pur declarativ, de vreme ce prin prevederile art. 3 ale acestui act normativ se creeaza cadrul legal de restituire a bunurilor. In completarea acestei adrese, Secretariatul de Stat pentru Culte, la data de 4 noiembrie 1993, cu nr. 6589, precizeaza ca, in baza informatiilor pe care le detine, nu a luat fiinta comisia mixta a reprezentantilor clericali ai cultului greco-catolic si ai cultului ortodox, prevazuta de art. 3 din Decretul-lege nr. 126/1990. Situatia lacasurilor de cult ce au apartinut Episcopiei Romane Unite cu Roma din Cluj-Napoca si Lugoj, la data respectiva, era urmatoarea: in Cluj-Napoca toate lacasurile au ramas in posesia Bisericii Ortodoxe Romane, iar in Lugoj, fosta Catedrala episcopala a fost retrocedata de Inalt Preasfintia Sa Nicolae, Mitropolitul Banatului, in ianuarie 1990.
    Cu referire la initiativa legislativa privind reglementarea situatiei juridice a lacasurilor de cult ale Bisericii Romane Unite cu Roma, Secretariatului de Stat pentru Culte, prin adresa catre Guvern nr. 13 din 5 februarie 1993, depusa la dosarul Curtii Constitutionale la data de 2 noiembrie 1994, apreciaza ca statul de drept, prin legea sa fundamentala, nu are temeiul legal de a prelua sau dirija patrimoniul unui cult, deoarece, potrivit art. 29 alin. 5 din Constitutie "Cultele religioase sunt autonome fata de stat si se bucura de sprijinul acestuia...".
    In temeiul art. (5) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constitutionala, cu adresa nr. 2C/1993, a solicitat Preafericitului Patriarh Teoctist - Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane situatia, pe localitati, a bisericilor restituite greco-catolicilor.
    Din situatia prezentata de Patriarhia Romana - Cancelaria Sfantului Sinod -, cu adresa nr. 156C/30 septembrie 1993, rezulta: "Biserici ortodoxe, foste greco-catolice, cedate prin intelegere bisericii catolice orientale de rit bizantin": 10; "Biserici ortodoxe, foste greco-catolice, care au fost luate de biserica catolica orientala de rit bizantin, prin forta sau presiune": 50; "Biserici ortodoxe, foste greco-catolice, care au fost obtinute de biserica catolica orientala de rit bizantin prin hotarare judecatoreasca": 2; "Biserici ortodoxe, foste greco-catolice, unde se slujeste alternativ de catre cele doua culte": 11.
    La dosar a mai fost depus, cu nr. 113 din 30 iunie 1993, punctul de vedere al Patriarhiei Romane privind propunerea legislativa pentru reglementarea situatiei juridice a lacasurilor de cult ale Bisericii Romane Unite cu Roma (greco-catolica) si avizul nr. XXII/216 din 22 martie 1993 al Comisiei juridice a Senatului, referitor la aceasta initiativa legislativa.
    Patriarhia Romana, cu adresa nr. 118 din 15 iulie 1993, transmite Documentul de la Balamand - "Uniatismul, metoda de unire din trecut si cautarea actuala a deplinei comuniuni", aprobat in unanimitate de participantii la a VII-a sesiune plenara a Comisiei mixte internationale pentru dialog teologic intre Biserica ortodoxa si Biserica romano-catolica, Balamand, Liban, 17-24 iunie 1993. Potrivit acestui document, se sustine in adresa mentionata, rezulta acordul celor doua biserici asupra unor probleme prioritare, printre care si cea privind rezolvarea prin dialog, prin intermediul unor comisii mixte catolice si ortodoxe, a eventualelor diferende confesionale sau patrimoniale, pentru prevenirea oricaror violente, inclusiv ocuparea de biserici ortodoxe, prin forta.
    La dosar a fost depusa si adresa nr. 409-35 din 28 iunie 1993, prin care, in nume personal si in numele episcopilor Bisericii Romane Unite cu Roma (greco-catolica), domnul George Gutiu - episcop administrator apostolic, solicita ca, in solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a prevederilor art. 3 din Decretul-lege nr. 126/1990, sa fie avute in vedere art. 20 si 21 din Constitutie. Adresa mentionata este insotita de "Memoriu privind problemele patrimoniale ale Bisericii Romane Unite cu Roma (greco-catolica)" si "Memoriul credinciosilor Bisericii Romane Unite Greco-catolica".
    La termenul de judecata din 2 noiembrie 1994, recurenta a depus concluzii scrise, prin care sustine ca decizia recurata contravine si urmatoarelor articole din Constitutie: art. 1 alin. (3), art. 11, art. 16, art. 20, art. 21, art. 41, art. 54, art. 72 alin. (3) lit. (k) si art. 125. Totodata sunt reiterate si motivele de recurs.
    Episcopia Romana Unita cu Roma din Cluj-Napoca, cu adresa nr. 884 din 7 noiembrie 1994, a depus la dosar "Precizari" in completarea sustinerilor orale si scrise, cu mentiunea ca isi insuseste pe deplin sustinerile procurorului. In esenta, in precizari se sustine ca inscrierea in Cartea funciara are caracter constitutiv de drept de proprietate asupra lacasului de cult in litigiu. Prevederile art. 3 din Decretul-lege nr. 126/1990, considerate de Judecatoria Cluj-Napoca si Curtea Constitutionala incidente cauzei, sunt contrare dispozitiilor constitutionale ale art. 1, art. 11, art. 16, art. 20 si art. 41. Preluarea fortata a patrimoniului Bisericii Unite cu Roma de catre stat este o manifestare tipica de confiscare, legitimitatea unei asemenea masuri fiind afectata si in raport cu prevederile art. 1851 din Codul civil.
    Intimata Parohia Ortodoxa Romana "Schimbarea la fata" Cluj-Napoca, prin adresa depusa la Dosarul nr. 8002, la data de 15 noiembrie 1994, sustine ca prevederile art. 3 din Decretul-lege nr. 126/1990 nu contravin dispozitiilor art. 1, art. 20, art. 29 alin. (1), (3), (4) si (5) din Constitutie si deci se justifica mentinerea sa in vigoare. Se mai sustine, de asemenea, ca solutionarea corecta a restituirii lacasurilor de cult si a caselor parohiale care au apartinut Bisericii Romane Unite cu Roma nu se poate realiza in cadrul limitat al dreptului de proprietate consacrat de dreptul civil. Teza constatarii dreptului, in baza titlului de proprietate existent, in speta a inscrisurilor din Cartea funciara, nu poate fi acceptata in mod constant si in totalitatea ei, dat fiind caracterul special al proprietatilor in discutie, lacasul de cult si casa parohiala aferenta fiind prin natura lor bunuri sacre, proprietate obsteasca, apartinand comunitatii de credinciosi, ca bunuri aflate la dispozitia si in uzul public al comunitatii respective.

    CURTEA CONSTITUTIONALA,
examinind incheierile de sesizare, decizia atacata si motivele de recurs, raportul intocmit de judecatorul-raportor, sustinerile partilor si concluziile procurorului, dispozitiile art. 3 din Decretul-lege nr. 126/1990 raportate la prevederile constitutionale ale Legii nr. 47/1992 si ale Regulamentului de organizare si functionare a Curtii Constitutionale, retine:
    Primul motiv de recurs care vizeaza incalcarea prevederilor art. 164 din Codul de procedura civila privind conexarea urmeaza a fi inlaturat ca nefondat. In cele doua dosare ale Curtii Constitutionale, conexate - nr. 2C/1993 si nr. 17C/1993 - exceptia de neconstitutionalitate privea aceleasi dispozitii legale, si anume: art. 3 din Decretul-lege nr. 126/1990, motivarile formulate in sustinerea contrarietatii cu Constitutia fiind in principiu asemanatoare. Parti in litigiile celor doua dosare sunt structuri ale cultului greco-catolic si cultului ortodox, calitatea de reclamant avind-o in ambele dosare structura ce reprezinta cultul greco-catolic. Deoarece pe fond se impunea aceeasi situatie, pentru mai buna administrare a justitiei si evitarea adoptarii de decizii cu acelasi continut, masura conexarii, dispusa de instanta de fond, este intemeiata. Pe de alta parte, potrivit art. 29 din Regulamentul de organizare si functionare a Curtii Constitutionale, Curtea statueaza numai asupra problemelor de drept si, deci, solutionarea situatiei de fapt, respectiv calificarea caracterului actiunii introductive a recurentei, este de competenta exclusiva a instantei judecatoresti.
    In ce priveste motivul de recurs, in sensul ca prevederile art. 3 din Decretul-lege nr. 126/1990 nu sunt aplicabile Episcopiei Romane Unite cu Roma (greco-catolica) din Cluj-Napoca, ce are calitatea de proprietar asupra lacasului de cult din Cluj-Napoca, se retine contradictia care exista intre aceasta sustinere, pe de o parte, si cererea formulata prin recurs de a se admite exceptia de neconstitutionalitate a art. 3 din Decretul-lege nr. 126/1990, pe de alta parte. Daca acest text de lege nu este aplicabil recurentei, atunci de ce se mai solicita declararea lui ca fiind neconstitutional? Daca insa se solicita declararea textului mentionat ca fiind neconstitutional, inseamna ca recurenta are interesul de a nu i se aplica acest text. In acelasi sens este si sustinerea recurentei in fata completului de trei judecatori ca art. 3 din Decretul-lege nr. 126/1990 reprezinta o jurisdictie sui generis, straina principiilor de drept, pentru a se demonstra neconstitutionalitatea acestuia. Prin urmare, se retine ca, in cauza, se urmareste de catre recurenta sa se declare ca neconstitutional art. 3 din Decretul-lege nr. 126/1990. De asemenea, se retine ca, in cauza, este pertinent principiul neretroactivitatii legii civile, deoarece trebuie determinat domeniul de aplicare in timp a Decretului nr. 358/1948 si a Decretului-lege nr. 126/1990 care reglementeaza diferite aspecte privind raportul juridic in legatura cu care s-a ridicat exceptia de neconstitutionalitate, ambele acte normative fiind anterioare Constitutiei.
    Este de principiu ca dreptul de proprietate, constituit potrivit legii anterioare, nu poate fi desfiintat de legea posterioara, deoarece ar insemna aplicarea retroactiva a legii noi. Desigur, legea noua poate sa reconstituie dreptul anterior, dar cu efecte numai ex nunc, dreptul reconstituit fiind un drept nou care rezulta din actul de reconstituire.
    In cauza, dreptul de proprietate s-a nascut potrivit Decretului nr. 358/1948, iar Decretul-lege nr. 126/1990 reglementeaza numai modul de reconstituire a dreptului de proprietate care a apartinut, initial, Bisericii Romane Unite cu Roma (greco-catolica). In mod asemanator, Legea nr. 18/1991 a reglementat reconstituirea dreptului de proprietate al taranilor asupra terenului.
    Reconstituirea dreptului de proprietate s-a reglementat diferit, in raport cu felul bunurilor, obiect al dreptului de proprietate. Astfel, ca urmare a abrogarii exprese a Decretului nr. 358/1948 prin Decretul-lege nr. 9/1989, Biserica Romana Unita cu Roma (greco-catolica) este recunoscuta oficial. Potrivit art. 2 din Decretul-lege nr. 126/1990, bunurile preluate de stat prin efectul actului normativ abrogat si aflate la acea data in patrimoniul statului se restituie Bisericii greco-catolice. S-au exceptat mosiile. Concretizarea prevederii legale mentionate s-a facut prin Hotararea Guvernului nr. 466 din 19 august 1992, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 227 din 14 septembrie 1992, privind aprobarea propunerilor Comisiei Centrale pentru inventarierea bunurilor proprietate a statului, foste proprietati ale Bisericii Romane Unite cu Roma (greco-catolica) si predarea acestora catre aceasta. Hotararea mentionata aproba lista bunurilor ce se predau din proprietatea statului in proprietatea Bisericii Romane Unite cu Roma, pe baza de protocol intre actualii detinatori si reprezentantii Bisericii greco-catolice. Rezulta ca, pentru bunurile precizate, care nu erau destinate uzului public al credinciosilor, reconstituirea dreptului de proprietate al Bisericii Romane Unite cu Roma s-a facut prin restituirea lor.
    Pentru lacasurile de cult si casele parohiale, ca accesoriu al lacasurilor de cult, reconstituirea dreptului de proprietate s-a facut printr-o alta modalitate, si anume, dupa desfiintarea reglementarii din anul 1948, s-au prevazut: a) decizia unei comisii mixte, formata din reprezentantii clericali ai cultului care a detinut aceste bunuri dupa 1948; b) optiunile credinciosilor din comunitatile pentru uzul carora aceste bunuri sunt destinate. In acest sens, art. 3 din Decretul-lege nr. 126/1990 prevede: "situatia juridica a lacasurilor de cult si a caselor parohiale care au apartinut Bisericii Romane Unite cu Roma (greco-catolica) si au fost preluate de Biserica Ortodoxa Romana se va stabili de catre o comisie mixta, formata din reprezentantii clericali ai celor doua culte religioase, tinand seama de dorinta credinciosilor din comunitatile care detin aceste bunuri". Prin urmare, Decretul-lege nr. 126/1990 reglementeaza reconstituirea dreptului de proprietate ce apartinuse, initial, Bisericii Romane Unite cu Roma (greco-catolica) prin modalitatile mentionate, fara a avea efect retroactiv, fiind in sensul art. 15 alin. (2) din Constitutie, care prevede ca legea dispune numai pentru viitor. Pentru lacasurile de cult si casele parohiale, reconstituirea dreptului de proprietate se poate face numai cu respectarea principiului libertatii cultelor religioase.
    Se retine deci ca Decretul-lege nr. 9/1989, care a abrogat Decretul nr. 358/1948, precum si Decretul-lege nr. 126/1990 au fost adoptate pentru a inlatura urmarile actului normativ discriminator din anul 1948.
    Fata de cele aratate, rezulta ca mentiunile din Cartea funciara privind bunurile ce au apartinut, initial, Bisericii Romane Unite cu Roma (greco-catolica) nu pot avea o semnificatie juridica privind titularul dreptului de proprietate, independent de actele normative mentionate, respectiv Decretul nr. 358/1948, Decretul-lege nr. 9/1989 si Decretul-lege nr. 126/1990, care au reglementat preluarea bunurilor in proprietatea statului si, ulterior, reconstituirea dreptului de proprietate, deci schimbarea titularilor dreptului de proprietate prin efectul legii, iar nu al actului juridic al partilor, act de drept civil, care sa fi intervenit in conditiile legii. De aceea nu se poate primi sustinerea recurentei ca are calitatea de proprietar asupra bunurilor mentionate potrivit extrasului din Cartea funciara, deoarece dobandirea dreptului de proprietate s-a facut, direct, in temeiul legii, si apoi reconstituirea dreptului de proprietate se face, de asemenea, in temeiul legii, inregistrarile in Cartea funciara neputand fi decat conforme legii (actelor normative mentionate), fara a o putea desfiinta sau modifica, prioritate avand legea (actele normative mentionate) in raport cu Cartea funciara si nu invers. Dovada in acest sens sunt chiar sustinerile recurentei, fie ca art. 3 din Decretul-lege nr. 126/1990 nu-i este aplicabil, fie in sensul ca acest text este neconstitutional, deci nu ar trebui aplicat. Dar aplicarea Decretului-lege nr. 126/1990 presupune ca s-a aplicat Decretul nr. 358/1948, ale carui efecte se inlatura in acest fel. In consecinta, actiunea in revendicare privind bunurile mentionate sau orice alt mijloc juridic de aparare a acestora, folosite de recurenta sau de altcineva, nu ar putea fi solutionate numai pe baza inregistrarilor din Cartea funciara, fara a tine seama de actele normative aratate, care au semnificatia juridica precizata, in ce priveste titularul dreptului de proprietate asupra bunurilor in litigiu. Prin urmare, solutionarea problemei titularului dreptului de proprietate asupra bunurilor sau stabilirea situatiei juridice a acestora nu s-ar putea face cu nesocotirea actelor normative aratate, deci fara aplicarea lor.
    Avand in vedere cele aratate, nu pot fi primite sustinerile recurentei, fie in sensul ca Decretul-lege nr. 126/1990 are numai un caracter declarativ, nu si reparator, fie in sensul ca statul nu poate garanta detinerea abuziva de catre pirita Parohia Ortodoxa Romana "Schimbarea la fata" a proprietatii ce i-a apartinut, de vreme ce ratiunea Decretului-lege nr. 126/1990 a urmarit tocmai inlaturarea efectelor actului discriminatoriu din anul 1948. Modalitatea in care se face aceasta inlaturare nu contravine Constitutiei, asa cum s-a aratat, deoarece se tine seama nu numai de principiul libertatii cultelor prevazut de art. 29 alin. (3) din Constitutie, ci si de art. 1 din Constitutie care precizeaza ca statul roman este un "stat ... democratic ...". Din precizarea pe care o face ultima parte a art. 3 al Decretului-lege nr. 126/1990 "tinand seama de dorinta credinciosilor din comunitatile care detin aceste bunuri" rezulta clar aplicarea principiului majoritatii pe care il presupune democratia, deoarece instituie criteriul optiunii majoritatii enoriasilor pentru determinarea folosintei religioase a lacasurilor de cult si a caselor parohiale.
    Din datele oficiale privind Recensamantul populatiei din 7 iunie 1992 rezulta ca in judetul Cluj sunt 70,1% credinciosi ortodocsi si 5,1% credinciosi greco-catolici, iar in municipiul Cluj-Napoca sunt 65,91% credinciosi ortodocsi si 6,64% credinciosi greco-catolici. Din acelasi recensamant rezulta ca in judetul Timis sunt 78,2% credinciosi ortodocsi si 1,2% credinciosi greco-catolici, iar in municipiul Lugoj sunt 75,91% credinciosi ortodocsi si 1,79% credinciosi greco-catolici. Intr-un stat de drept, masura abuziva savarsita in anul 1948 privind lacasurile de cult nu poate fi inlaturata printr-o alta masura care nu ar tine seama de optiunea majoritatii credinciosilor la data adoptarii acesteia. Potrivit art. 54 din Constitutie, cetatenii trebuie sa-si exercite drepturile si libertatile cu buna-credinta, fara sa incalce drepturile si libertatile celorlalti. Pe de alta parte, din art. 29 din Constitutie rezulta ca nimeni nu poate fi constrans sa adopte o opinie ori sa adere la o credinta religioasa, contrara convingerilor sale, ca libertatea constiintei este garantata si ca ea trebuie sa se manifeste in spirit de toleranta si de respect reciproc, precum si ca cultele religioase sunt libere, iar in relatiile dintre culte sunt interzise orice forme, mijloace, acte sau actiuni de invrajbire religioasa, cultele religioase fiind autonome fata de stat si se bucura de sprijinul acestuia.
    Pentru aceste motive, statul nu a putut sa stabileasca o asemenea situatie juridica a lacasurilor de cult si a caselor parohiale, care sa insemne o presiune inadmisibila asupra majoritatii credinciosilor in ceea ce priveste cultul pe care sa-l exercite.
    Solutia pe care art. 3 din Decretul-lege nr. 126/1990 o prevede pentru determinarea situatiei juridice a lacasurilor de cult si a caselor parohiale este similara cu recomandarea din art. 31 din Documentul de la Balamand, elaborat de Comisia mixta internationala pentru dialog teologic intre Biserica Ortodoxa si Biserica Romano-catolica, la a VII-a sesiune plenara, 17-24 iunie 1993, Liban. In recomandarea mentionata, art. 31 cere credinciosilor "sa rezolve diferendele dintre ei prin dialog fratesc, evitind astfel de a incredinta interventiei autoritatilor civile solutionarea practica a problemelor care se puneau intre biserici sau comunitati locale. Aceasta are importanta in special pentru intrarea in posesiune sau restituirea bunurilor bisericesti. Aceasta nu trebuie sa se bazeze numai pe situatii din trecut sau sa se sprijine numai pe principii juridice generale, ci trebuie sa tina seama de complexitatea realitatilor pastorale prezentate si de situatiile locale".
    De asemenea, se retine ca exista concordanta intre dreptul intern si dreptul international in ceea ce priveste drepturile si libertatile cetatenilor, deoarece art. 21 din Constitutie prevede ca dispozitiile sale privind drepturile si libertatile cetatenilor vor fi interpretate si aplicate in concordanta cu Declaratia Universala a Drepturilor Omului, cu pactele si cu celelalte tratate la care Romania este parte, iar daca exista neconcordanta intre pactele si tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care Romania este parte, si legile interne, au prioritate reglementarile internationale. In acest sens, art. 3 din Decretul-lege nr. 126/1990 este in acord cu normele internationale care prevad principiul libertatii cultelor si cel al tolerantei intre culte. De asemenea, textul tine seama de standardele internationale in materie, dupa cum rezulta din Documentul de la Balamand.
    Art. 3 din Decretul-lege nr. 126/1990 reglementeaza modul de solutionare a situatiei juridice a lacasurilor de cult si a caselor parohiale in litigiu, dar nu inseamna ca el ingradeste partilor (cultelor) dreptul de a se adresa instantelor judecatoresti. Intr-adevar, art. 21 alin. (1) din Constitutie prevede ca orice persoana se poate adresa justitiei pentru apararea drepturilor, a libertatilor si a intereselor sale legitime, iar alin. (2) al aceluiasi articol dispune ca nici o lege nu poate ingradi exercitarea acestui drept. In acelasi sens este practica Curtii Constitutionale potrivit careia, in cazul organelor de jurisdictie ce nu fac parte din sistemul instantelor judecatoresti, prevazute de art. 125 din Constitutie, partile pot, dupa epuizarea procedurii respective, sa se adreseze instantelor judecatoresti. Posibilitatea sesizarii justitiei pentru apararea drepturilor, libertatilor si a intereselor legitime se poate realiza fie pe calea actiunii directe, fie prin orice alta cale procedurala. Prin urmare, si cultele religioase se pot adresa justitiei in aceleasi conditii, dar numai dupa epuizarea procedurii prevazute de art. 3 din Decretul-lege nr. 126/1990, daca este vorba de stabilirea situatiei juridice a lacasurilor de cult si a caselor parohiale pe care le avem in vedere, de exemplu, in cazul in care nu se respecta optiunea majoritatii credinciosilor ori cand partile nu reusesc sa solutioneze problema in discutie, ca in cauza de fata. Faptul ca partile au ajuns in fata justitiei unde s-a invocat exceptia de neconstitutionalitate a art. 3 din Decretul-lege nr. 126/1990 solutionata de completul de trei judecatori al Curtii Constitutionale, in prima instanta, si apoi de completul de cinci judecatori, in recurs prin decizia de fata, constituie o dovada in sensul ca art. 3 din Decretul-lege nr. 126/1990 nu ingradeste dreptul cultelor religioase de a recurge la justitie, dar dupa epuizarea procedurii prevazute de acest text. De aceea sustinerea recurentei, in sensul ca jurisdictia speciala instituita prin art. 3 din Decretul-lege nr. 126/1990 nu ar permite partilor, in caz de neconciliere, sa recurga la justitie, nu poate fi retinuta, accesul liber la justitie fiind garantat.
    Dar, dupa cum s-a precizat, instantele de judecata, in speta, nu pot sa solutioneze cauza, pe fond, decat in conditiile actelor normative mentionate, adica: Decretul nr. 358/1948, Decretul-lege nr. 9/1989 si Decretul-lege nr. 126/1990, fara posibilitatea de a se referi numai la dispozitiile Codului civil si la mentiunile din Cartea funciara, daca este vorba de lacasurile de cult si casele parohiale la care se refera art. 3 din Decretul-lege nr. 126/1990. O alta interpretare ar insemna ca acest text s-ar aplica numai in fata comisiei mixte formate din reprezentantii clericali ai celor doua culte religioase, dar nu s-ar aplica de catre instantele judecatoresti. Intr-o asemenea solutie s-ar putea pune problema care este utilitatea invocarii in fata instantei de judecata a exceptiei de neconstitutionalitate privind art. 3 din Decretul-lege nr. 126/1990. Importanta acestui text de lege consta in preocuparea statului de a nu exercita un arbitraj ori o coercitiune de nici un fel si de a lasa celor doua culte deplina libertate sa hotarasca potrivit cu dorinta credinciosilor din comunitatile care detin bunurile respective.
    Prin urmare, solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate privind art. 3 din Decretul-lege nr. 126/1990 este esentiala pentru rezolvarea cauzei si deci obiectia recurentei, in sensul ca nu ar avea incidenta in rezolvarea cauzei, nu este justificata. Se retine ca acest text este constitutional si deci exceptia de neconstitutionalitate nu poate fi primita. Pe de alta parte, textul de lege mentionat, fiind constitutional, urmeaza a se aplica, deci este incident, chiar cand cauza se afla in fata instantei de judecata, dupa epuizarea procedurii pe care el o prevede.
    Pentru considerentele expuse, in temeiul art. 144 lit. c) din Constitutie, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), art. 24 alin. (2) si art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,

    CURTEA CONSTITUTIONALA
    In numele legii
    DECIDE:

    Respinge recursul declarat de Episcopia Romana Unita cu Roma (greco-catolica) cu sediul in Cluj-Napoca, str. Motilor nr. 26, impotriva Deciziei Curtii Constitutionale nr. 23 din 27 aprilie 1993.
    Definitiva.
    Pronuntata in sedinta publica din 16 noiembrie 1994.

                 PRESEDINTE,
                 acad. prof. dr. doc. Ion Filipescu

                          Magistrat-asistent,
                          Gabriela Dragomirescu


                   OPINIE SEPARATA
    Cu regret se constata ca cele doua biserici valoroase n-au gasit o solutie echitabila nici in cei 5 ani parcursi, cu privire la obiectul litigiului de fata.
    Posibilitatile lor pentru rezolvare ar fi fost mult mai largi, bazate pe altruismul religios, caruia ii apartin, decat cea oferita de justitie, prin aplicarea riguroasa a legii.
    Curtea Constitutionala, sesizata prin exceptia de neconstitutionalitate, nu poate avea alta cale decat aplicarea ferma a principiilor de baza, incluse in Constitutia in vigoare.
    Opinia separata de fata, respectand aceasta cale unica legala, a ajuns la concluzia mai jos aratata:
    Constitutia din 13 aprilie 1948 prevedea in art. 27 alin. 1 ca "Libertatea constiintei si libertatea religioasa sunt garantate de stat".
    Contrar aceste dispozitii constitutionale s-a emis Decretul nr. 358 din 2 decembrie 1948, care prevede in art. 1 ca "Cultul greco-catolic inceteaza a mai exista".
    De asemenea, este de retinut ca, concomitent cu aceasta dispozitie neconstitutionala, episcopii si multi preoti si credinciosi, fideli acestui cult, au fost intemnitati, unii dintre ei pierzandu-si chiar viata.
    Dupa incetarea dictaturii, prin Decretul-lege nr. 9 din 31 decembrie 1989 s-a abrogat Decretul nr. 358/1948 sus-amintit.
    A urmat apoi Decretul-lege nr. 126 din 24 aprilie 1990, care in art. 1 prevede: "Ca urmare a abrogarii Decretului nr. 358/1948 prin Decretul-lege nr. 9 din 31 decembrie 1989, Biserica Romana Unita cu Roma (greco-catolica) este recunoscuta oficial".
    Acelasi Decret-lege nr. 126/1990, in art. 3, contestat in procesul de fata, prevede:
    "Situatia juridica a lacasurilor de cult si a caselor parohiale care au apartinut Bisericii Romane Unite cu Roma (greco-catolica) si au fost preluate de Biserica Ortodoxa Romana se va stabili de catre o comisie mixta, formata din reprezentantii clericali ai celor doua culte religioase, tinand seama de dorinta credinciosilor din comunitatile care detin aceste bunuri".
    Cu privire la acest text a fost invocata, in cursul unui proces de revendicare, exceptia de neconstitutionalitate de catre reclamanta Episcopia Romana Unita cu Roma (greco-catolica) si a fost sesizata Curtea Constitutionala pentru solutionarea ei.
    Prezenta opinie separata considera ca exceptia de neconstitutionalitate privind art. 3 din Decretul-lege nr. 126/1990 este fondata, intrucat acest text violeaza urmatoarele principii constitutionale:
    Art. 150 alin. (1) din Constitutia actuala prevede: "Legile si toate celelalte acte normative raman in vigoare, in masura in care ele nu contravin prezentei Constitutii".
    Cu alte cuvinte, legile si actele normative care contravin Constitutiei din 8 decembrie 1991 nu mai sunt in vigoare de la data existentei Constitutiei.
    O asemenea prima violare a Constitutiei contine art. 3 din Decretul-lege nr. 126/1990, care spune: "Situatia juridica a lacasurilor de cult si a caselor parohiale se va stabili de catre o comisie mixta a carei componenta, procedura si cale de atac nu sunt prevazute de nici o lege".
    Dispozitia sus-citata este in evidenta contradictie cu art. 125 alin. (1) din actuala Constitutie, care spune: "Justitia se realizeaza prin Curtea Suprema de Justitie si prin celelalte instante judecatoresti stabilite prin lege", deci nu prin intermediul unei comisii mixte.
    O alta neconstitutionalitate o formeaza violarea art. 21 din Constitutia din 8 decembrie 1991, care prevede: "Orice persoana se poate adresa justitiei pentru apararea drepturilor, libertatilor si a intereselor sale legitime". In consecinta, nimeni nu este obligat ca, inainte de a se adresa justitiei, in prealabil sa urmeze procedura premergatoare fixata de art. 3 al Decretului-lege nr. 126/1990, al carei rost nu este reglementat de nici o lege si ar fi o pierdere de timp.
    In fine, cea mai grava violare a Constitutiei o constituie nerespectarea dreptului de proprietate garantat de art. 41 al Constitutiei, in care se arata ca: "Dreptul de proprietate, precum si creantele asupra statului sunt garantate. Continutul si limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege".
    "Proprietatea privata este ocrotita in mod egal de lege, indiferent de titular".
    Fata de acest principiu constitutional si in contradictie cu acesta, art. 3 al Decretului-lege nr. 126/1990 dispune: "la situatia juridica a lacasurilor de cult si a caselor parohiale, comisia mixta, formata din reprezentantii clericali ai celor doua culte religioase, va tine seama de dorinta credinciosilor din comunitatile care detin aceste bunuri".
    Este de retinut ca, comisia mixta formata din reprezentantii celor doua culte religioase este formata tocmai din reprezentanti ai partilor si nu este o comisie formata din terte persoane obiective si dezinteresate.
    In continuare, ar urma ca, comisia, in realitate reprezentantii chiar ai partilor, sa hotarasca asupra proprietatii, conform cu dorinta credinciosilor din comunitatile care detin aceste bunuri care, evident, sunt in majoritate ortodocsi.
    In acest caz, Biserica Romana Unita cu Roma (greco-catolica) ar pierde proprietatile sale, pentru unicul motiv ca numarul credinciosilor sai este inferior celor ortodocsi.
    Proprietatea este notiune juridica independenta de numarul partilor, se dobandeste prin titlu juridic valabil, este opozabila erga omnes, in sensul art. 480 din Codul civil.
    Art. 77 al Decretului nr. 177/1948, invocat de pirita, vizeaza parasirea, din proprie initiativa, a unui cult religios si inscrierea in alt cult, deci inaplicabil in speta; aici dictatura si-a demonstrat puterea brutalitatii, iar acest viciu a produs si propria sa pieire.
    Nici investitiile facute de pirita Biserica Ortodoxa Romana in proprietatea reclamantei Biserica Romana Unita cu Roma (greco-catolica) nu transfera proprietatea reclamantei in favoarea piritei. Aceste investitii se restituie piritei conform art. 492 si urmatoarele din Codul civil si astfel nu va exista imbogatire fara justa cauza, in favoarea uneia si in detrimentul alteia.
    Pentru argumentele expuse, art. 3 din Decretul-lege nr. 126/1990 este in contradictie cu actuala Constitutie si este inaplicabil, iar Biserica Romana Unita cu Roma (greco-catolica) trebuie repusa in drepturile sale legitime.

                    Judecator,
                    dr. Miklos Fazakas