DECIZIE Nr.
1250 din 7 octombrie 2010
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 50 lit. b) din Legea-cadru nr.
330/2009 privind salarizarea unitara a personalului platit din fonduri publice
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 764 din 16 noiembrie 2010
Augustin Zegrean
- preşedinte
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Petre Lăzăroiu -judecător
Mircea Ştefan Minea -judecător
Ion Predescu -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Tudorel Toader -judecător
Benke Karoly -
magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public,
procuror Carmen-Cătălina Gliga.
Pe rol se află soluţionarea
excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 50 lit. b) din
Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din
fonduri publice, excepţie ridicată de Costică Oteliţă în Dosarul nr.
8.482/121/2009 al Tribunalului Galaţi - Secţia civilă.
La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de
care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea
ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările
dosarului, constată următoarele:
Prin Incheierea din 3 februarie 2010, pronunţată în
Dosarul nr. 8.482/121/2009, Tribunalul Galaţi - Secţia civilă a sesizat Curtea
Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 50
lit. b) din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului
plătit din fonduri publice, excepţie ridicată de Costică Oteliţă într-o cauză
având ca obiect soluţionarea contestaţiei formulate împotriva unei decizii de
modificare unilaterală a contractului de muncă.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se apreciază, în esenţă, că dispoziţiile legale anulează sporul de
mobilitate din contractele colective şi individuale de muncă, ceea ce încalcă
art. 41 alin. (5) din Constituţie, care garantează caracterul obligatoriu al
convenţiilor în materia dreptului muncii. O asemenea intervenţie a
legiuitorului în actele juridice ce nu îi sunt opozabile creează nesiguranţă şi
pune în pericol stabilitatea relaţiilor de muncă.
In fine, se consideră a fi încălcate şi prevederile
art. 16 din Constituţie, întrucât textul legal criticat nu se aplică şi
salariaţilor care şi-au dobândit sporul de mobilitate prin acte normative
secundare sau hotărâri judecătoreşti.
Tribunalul Galaţi -
Secţia civilă apreciază că excepţia de
neconstituţionalitate formulată este neîntemeiată.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr.
47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două
Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Avocatul Poporului consideră
că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul
nu au comunicat punctele lor de vedere asupra
excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al
Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile
procurorului, notele scrise depuse, dispoziţiile legale criticate, raportate la
prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi
ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze
prezenta excepţie.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie dispoziţiile art. 50 lit. b) din Legea-cadru nr. 330/2009 privind
salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 762 din 9 noiembrie 2009, care au
următorul cuprins:
„La 3 zile de la data publicării prezentei legi în
Monitorul Oficial al României, Partea I, încetează următoarele drepturi salariale suplimentare stabilite prin
acte juridice în favoarea personalului autorităţilor şi instituţiilor publice:
[...]
b) sporul de mobilitate."
Autorul excepţiei susţine că dispoziţiile legale
criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 16 privind egalitatea în
drepturi şi art. 41 alin. (5) privind caracterul obligatoriu al convenţiilor
colective.
Examinând dispoziţiile legale criticate, raportate la
prevederile constituţionale pretins încălcate, Curtea constată următoarele:
Critica ce vizează încălcarea art. 16 din Constituţie
este neîntemeiată, întrucât textul de lege criticat face referire la „actele
juridice" care cuprind sporul de mobilitate. In sens larg, atât actele
normative de reglementare primară şi secundară, cât şi contractul colectiv şi
individual de muncă sunt acte juridice. Prin urmare, textul criticat se aplică
tuturor cetăţenilor, mai precis angajaţilor, care beneficiază de acest spor,
indiferent de izvorul de drept în temeiul căruia li s-a acordat acest drept
salarial.
In legătură cu persoanele care beneficiază de acest
drept ca urmare a pronunţării unor hotărâri judecătoreşti, Curtea reţine că acordarea sporului în temeiul
hotărârii judecătoreşti se va face numai pentru perioadele cât temeiul
legal/contractual care a stat la baza pronunţării acesteia produce efecte
juridice. Altfel, ar însemna ca hotărârea judecătorească să fie un act de
legiferare, ceea ce este inadmisibil.
In consecinţă, de la data intrării în vigoare a
Legii-cadru nr. 330/2009, sporul de mobilitate nu se mai acordă niciunei
categorii de personal plătit din fonduri publice, indiferent de izvorul juridic
în temeiul căruia acest spor era acordat.
In raport cu critica de
neconstituţionalitate ce vizează încălcarea art. 41 alin. (5) din Constituţie,
Curtea reţine următoarele aspecte:
In primul rând, constată că statul are deplina
legitimitate constituţională de a acorda sporuri, stimulente, premii, adaosuri
la salariul de bază personalului plătit din fonduri publice, în funcţie de
veniturile bugetare pe care le realizează. Acestea nu sunt drepturi
fundamentale, „ci drepturi salariale suplimentare. Legiuitorul este în drept,
totodată, să instituie anumite sporuri la indemnizaţiile şi salariile de bază,
premii periodice şi alte stimulente, pe care le poate diferenţia în funcţie de
categoriile de personal cărora li se acordă, le poate modifica în diferite
perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula" (Decizia Curţii
Constituţionale nr. 108 din 14 februarie 2006, publicată în Monitorul Oficial
al României, Partea I, nr. 212 din 8 martie 2006).
In al doilea rând, instanţa constituţională, prin
Decizia nr. 292 din 1 iulie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 787 din 26
august 2004, a statuat că „încheierea convenţiilor colective nu se poate face
decât cu respectarea legii. Aceste convenţii sunt izvor de drept, darforţa lor
juridică nu poate fi superioară legii. In consecinţă, convenţiile colective
sunt garantate în măsura în care nu încalcă prevederile legale în
materie"; în caz contrar „s-ar încălca un principiu fundamental al
statului de drept, şi anume primordialitatea legii în reglementarea relaţiilor
sociale. [...] In consecinţă, negocierea convenţiilor colective nu se poate face decât cu respectarea
dispoziţiilor legale existente (...)" (A se vedea, în acest sens, şi Decizia nr. 65 din 20 iunie 1995,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr. 129 din 28 iunie 1995).
Curtea, prin Decizia nr. 1.414 din 4 noiembrie 2009,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 796 din 23 noiembrie 2009, a mai statuat că dispoziţiile art. 41
alin. (5) din Constituţie, privind caracterul obligatoriu al convenţiilor
colective, nu exclud „posibilitatea legiuitorului de a interveni, din raţiuni
de interes general, pentru modificarea unor dispoziţii din contractele
colective de muncă, reglementând soluţii care să răspundă nevoilor sociale
existente la un moment dat".
In al treilea rând, Curtea
observă că, potrivit art. 25 din Codul muncii, „Prin clauza de mobilitate
părţile în contractul individual de muncă stabilesc că, în considerarea
specificului muncii, executarea obligaţiilor de serviciu de către salariat nu
se realizează într-un loc stabil de muncă. In acest caz salariatul beneficiază
de prestaţii suplimentare în bani sau în natură". Acest lucru nu
înseamnă că angajatul este îndreptăţit la un spor, ci faptul că
salariul/indemnizaţia aflat/aflată în plată trebuie să reflecte condiţiile în
care acesta lucrează.
In fine, Curtea constată că ordonatorii principali de
credite trebuie să respecte legea şi să o aplice ca atare, chiar dacă aceasta
are ca efect, pentru viitor, modificarea unor clauze din contractele de muncă,
individuale sau colective, ale personalului plătit din fonduri publice.
Raţiunea acestei concluzii constă în faptul că temeiul încheierii, modificării
şi încetării contractului este legea, iar dacă, pentru viitor, legea prevede o
redimensionare a politicii salariale bugetare, toate contractele pendinte sau
care vor fi încheiate trebuie să reflecte şi să fie în acord cu legea. In caz
contrar, s-ar ajunge la discriminări salariale chiar în interiorul aceleiaşi
categorii de personal, ceea ce este inadmisibil.
Pentru considerentele expuse
mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie,
al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge ca neîntemeiată
excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 50 lit. b) din
Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din
fonduri publice, excepţie ridicată de Costică Oteliţă în Dosarul nr.
8.482/121/2009 al Tribunalului Galaţi - Secţia civilă.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 7 octombrie
2010.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Benke Karoly