DECIZIE Nr.
125 din 11 februarie 2010
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 148 alin. 1 lit. f) teza a doua,
art. 160 b, art. 300 2 si art. 303 alin. 6 din Codul de procedura penala
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 186 din 24 martie 2010
Ioan Vida -
preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Petre Lăzăroiu
-judecător
Ion Predescu -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Tudorel Toader -judecător
Augustin Zegrean -judecător
Marinela Mincă - procuror
Marieta Safta -
magistrat-asistent-şef
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 148 alin. 1 lit. f) teza a
doua, art. 160 art. 3002 şi art. 303 alin. 6 din Codul de procedură
penală, excepţie invocată de Adrian Goga în Dosarul nr.
2.511/117/2007 al Curţii de Apel Suceava - Secţia penală şi
pentru cauze cu minori.
La apelul nominal lipsesc părţile,
faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de
respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, invocând şi
jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările
dosarului, reţine următoarele:
Prin Incheierea din 6 mai 2009, pronunţată în
Dosarul nr. 2.511/117/2007, Curtea de Apel Suceava - Secţia penală
şi pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituţională cu
excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 148 alin.
1 lit. f) teza a doua, art. 160b, art. 3002 şi art.
303 alin. 6 din Codul de procedură penală, excepţie
invocată de Adrian Goga.
In motivarea excepţiei de
neconstituţionalitate se susţine, în
esenţă, că nedefinind sintagma „pericol concret pentru
ordinea publică", cuprinsă în art. 148 alin. 1 lit. f) din
Codul de procedură penală, legiuitorul a determinat pe
judecători să stabilească ei înşişi, pe cale
jurisprudenţială, în afara legii, substituindu-se legiuitorului,
criteriile după care se apreciază acest pericol, iar aceste criterii
au condus ca în situaţii juridice identice tratamentul juridic să fie
diferit, ceea ce constituie o discriminare. In ceea ce priveşte art. 160b
din Codul de procedură penală, se arată că, potrivit
acestui text legal, se înţelege că în cursul judecăţii
„arestarea preventivă nu mai este fracţionată în perioade de 30
de zile, aşa cum prevede Constituţia, ci ea devine fără
niciun temei de drept sine die de 60 de zile, în condiţiile în care
instanţa de judecată nu mai prelungeşte în cursul
judecăţii, prin încheiere motivată, măsura arestării
preventive din 30 în 30 de zile şi nici nu dispune distinct, conform art.
160 din Codul de procedură penală, arestarea preventivă a
inculpatului după trimiterea acestuia în judecată, pentru 30 de zile,
la expirarea arestării preventive luată în cursul urmăririi
penale, pe care a menţinut-o la primirea dosarului". Ca urmare, „sub
incidenţa art. 160b din Codul de procedură penală,
întrucât din 30 în 30 de zile instanţa nu mai dispune prin încheiere
motivată prelungirea arestării preventive, menţinerea în stare
de arest preventiv a inculpaţilor devine nelegală şi
neconstituţională". Se arată în acest sens că
legiuitorul ar fi trebuit să caute şi să instituie soluţii
legislative concordante cu prevederile constituţionale şi comunitare.
Se mai susţine că dispoziţiile art. 3002 din Codul de
procedură penală sunt neconstituţionale în măsura în care
acestea „sunt echivoce şi interpretabile în strânsă
legătură cu prevederile art. 160b din Codul de
procedură penală". In ceea ce priveşte art. 303 alin. 6 din
Codul de procedură penală, se susţine că este
neconstituţional sub aspectul îngrădirii dreptului la un proces
echitabil, în condiţiile în care suspendarea judecării în cazul
invocării excepţiilor de neconstituţionalitate, statuată
prin art. 29 din Legea nr. 47/1992, este anulată.
Curtea de Apel Suceava - Secţia penală
şi pentru cauze cu minori apreciază
că dispoziţiile criticate nu încalcă prevederile
constituţionale invocate, „ci dau expresie acestor garanţii
constituţionale". Se mai arată că „asemenea critici nu
privesc, în realitate, constituţionalitatea textelor de lege criticate,
ci, pe de o parte, modul de interpretare şi de aplicare a acestora, iar,
pe de altă parte, soluţia legislativă prin prisma a ceea ce nu
cuprinde". Or, „completarea dispoziţiilor legale ţine de
competenţa exclusivă a legiuitorului iar, pe de altă parte,
interpretarea conţinutului unor norme juridice, ca fază
indispensabilă procesului de aplicare a legii, aparţine
instanţelor judecătoreşti".
In conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1)
din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată
preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului
şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere
asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Avocatul Poporului consideră
că textele de lege criticate sunt constituţionale.
Preşedinţii celor două Camere ale
Parlamentului şi Guvernul nu au
comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de
neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al
Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor,
concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la
prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine
următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal
sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art.
146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2,3, 10
şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de
neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate
îl constituie dispoziţiile art. 148 alin. 1 lit. f) teza a doua, art. 160b,
art. 3002 şi art. 303 alin. 6 din Codul de procedură
penală, având următorul cuprins:
- Art. 148 alin. 1 lit. f): „Măsura
arestării preventive a inculpatului poate fi luată dacă sunt
întrunite condiţiile prevăzute în art. 143 şi există
vreunul dintre următoarele cazuri: [...] f) inculpatul a
săvârşit o infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa
detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani
şi există probe că lăsarea sa în libertate prezintă un
pericol concret pentru ordinea publică.";
-Art. 160b: „In cursul
judecăţii, instanţa verifică periodic, dar nu mai târziu de
60 de zile, legalitatea şi temeinicia arestării preventive.
Dacă instanţa constată că
arestarea preventivă este nelegală sau că temeiurile care au
determinat arestarea preventivă au încetat sau nu există temeiuri noi
care să justifice privarea de libertate, dispune, prin încheiere
motivată, revocarea arestării preventive şi punerea de
îndată în libertate a inculpatului.
Când instanţa constată că temeiurile
care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau
că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate,
instanţa dispune, prin încheiere motivată, menţinerea
arestării preventive.
Incheierea poate fi atacată cu recurs,
prevederile art. 160a alin. 2 aplicându-se în mod
corespunzător.";
- Art. 3002: „In cauzele în care
inculpatul este arestat, instanţa legal sesizată este datoare să
verifice, în cursul judecăţii, legalitatea şi temeinicia
arestării preventive, procedând potrivit art. 160.";
- Art. 303 alin. 6: „Instanţa suspendă
judecata, prin încheiere motivată, şi în cazul în care a fost
ridicată o excepţie de neconstituţionalitate, până la
soluţionarea de către Curtea Constituţională a
excepţiei. Dacă inculpatul este arestat, se aplică în mod
corespunzător prevederile art. 3002, iar dacă
faţă de acesta s-a dispus măsura obligării de a nu
părăsi localitatea sau măsura obligării de a nu
părăsi ţara, se aplică, în mod corespunzător, art. 145
şi 1451. Incheierea este supusă recursului în termen de 24
de ore de la pronunţare, pentru cei prezenţi, şi de la
comunicare, pentru cei lipsă. Recursul se judecă în termen de 3
zile."
In susţinerea
neconstituţionalităţii acestor prevederi de lege, autorul
excepţiei invocă încălcarea dispoziţiilor
constituţionale ale art. 1 alin. (4) privind separaţia puterilor în
stat, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, art. 21 -Accesul
liber la justiţie şi ale art. 23 - Libertatea
individuală, art. 129 - Folosirea căilor de atac, cu
raportare la art. 5 paragraful 3 din Convenţia pentru apărarea
drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitoare
la libertatea individuală.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate
astfel cum a fost formulată, Curtea constată următoarele:
Critica dispoziţiilor art. 148 alin. 1 lit. f)
teza a doua, art. 160b şi art. 3002 din Codul de
procedură penală vizează, în esenţă, redactarea
acestora, apreciată de autorul excepţiei ca fiind defectuoasă,
precum şi pretinsul caracter echivoc al textelor legale, care, în opinia
autorului excepţiei, „nu corespund cerinţelor
principialităţii constituţionale şi normelor de drept
comunitare." Asemenea critici excedează însă competenţei
Curţii Constituţionale, care, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr.
47/1992, „se pronunţă numai asupra constituţionalităţii
actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea
modifica sau completa prevederile supuse controlului". Tot astfel, Curtea
nu se poate pronunţa asupra modului de interpretare şi aplicare a
textelor de lege, competenţa sub acest aspect revenind instanţelor de
judecată. Curtea Constituţională a statuat în repetate rânduri
că nu intră în atribuţiile sale cenzurarea aplicării legii
de către instanţele judecătoreşti, controlul
judecătoresc realizându-se exclusiv în cadrul sistemului căilor de
atac prevăzute de lege.
In ceea ce priveşte critica art. 303 alin. 6 din
Codul de procedură penală, aceasta este formulată din
perspectiva unei comparaţii cu prevederile art. 29 din Legea nr. 47/1992
privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale,
invocându-se sub acest aspect „un conflict temporal de legi". Curtea a
statuat în acest sens că examinarea constituţionalităţii
unui text de lege are în vedere compatibilitatea acelui text cu
dispoziţiile constituţionale pretins încălcate, iar nu
compararea mai multor prevederi legale între ele şi raportarea concluziei
ce ar rezulta din această comparaţie la dispoziţii ori principii
ale Constituţiei.
Se mai constată că, în jurisprudenţa sa,
Curtea Constituţională s-a mai pronunţat asupra
constituţionalităţii aceloraşi texte de lege, în raport de
dispoziţii ale Legii fundamentale invocate şi în prezenta cauză.
In acest sens sunt, de exemplu, Decizia nr. 946 din 25 iunie 2009,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 563 din 13
august 2009, prin care Curtea a respins, pentru considerentele acolo
reţinute, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor
art. 160b, art. 3002 şi art. 303 alin. 6 teza a doua
din Codul de procedură penală, sau Decizia nr. 1.142 din 4 decembrie
2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 10 din 7
ianuarie 2008, prin care Curtea a respins excepţia de
neconstituţionalitate a art. 148 alin. 1 lit. f) din Codul de
procedură penală. Intrucât nu au intervenit elemente noi,
considerentele de principiu reţinute de Curte în jurisprudenţa
menţionată sunt valabile şi în prezenta cauză.
Pentru motivele mai sus arătate, în temeiul art.
146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi
al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 alin. (1)şi
(6) din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 148 alin. 1 lit. f) teza a doua, art. 160b,
art. 3002 şi art. 303 alin. 6 din Codul de procedură
penală, excepţie invocată de Adrian Goga în Dosarul nr.
2.511/117/2007 al Curţii de Apel Suceava - Secţia penală şi
pentru cauze cu minori.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică
din data de 11 februarie 2010.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent-şef,
Marieta Safta