Decizia Nr.1240 din 22.09.2011

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 122 alin. (2) din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, excepţie ridicată de Laurenţiu Maxim în Dosarul nr. 2.044/121/2010 al Curţii de Apel Galaţi - Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale şi care formează obiectul Dosarului nr. 4.682D/2010.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Magistratul-asistent-şef referă asupra faptului că autorul excepţiei de neconstituţionalitate a depus un înscris la dosarul cauzei prin care arată că renunţă la judecarea excepţiei, întrucât, pe de o parte, instanţa de fond i-a admis plângerea formulată, iar, pe de altă parte, Legea nr. 128/1997 nu mai este în vigoare.Cu privire la cererea de renunţare la judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care, ţinând cont de dispoziţiile art. 55 din Legea nr. 47/1992, apreciază că cererea formulată este inadmisibilă.Curtea, având în vedere dispoziţiile art. 14 şi art. 55 din Legea nr. 47/1992, constată că art. 246 alin. 1 din Codul de procedură civilă nu este aplicabil în procedura din faţa sa, astfel încât autorul excepţiei nu poate renunţa la judecarea cauzei. În aceste condiţii, cererea formulată este inadmisibilă şi urmează să fie respinsă ca atare.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. În acest sens, se arată că dispoziţiile legale criticate nu încalcă art. 16 din Constituţie, tratamentul juridic diferit la care sunt supuse cadrele didactice faţă de celelalte categorii socio-profesionale sub aspectul contestării măsurii de sancţionare disciplinară se datorează situaţiei juridice specifice în care se află. Mai mult, hotărârea de sancţionare disciplinară emisă de colegiul de disciplină de pe lângă inspectoratul şcolar poate fi contestată la instanţa judecătorească competentă.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 16 noiembrie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 2.044/121/2010, Curtea de Apel Galaţi - Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 122 alin. (2) din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, excepţie ridicată de Laurenţiu Maxim într-o cauză având ca obiect soluţionarea recursului formulat în cadrul unei proceduri disciplinare ce vizează un cadru didactic din învăţământul preuniversitar.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că textul legal criticat, prevăzând obligaţia cadrului didactic sancţionat de a se adresa, în prealabil sesizării instanţei judecătoreşti, cu o contestaţie la colegiul de disciplină al inspectoratului şcolar, consacră o discriminare între cadrele didactice şi angajaţii care intră sub incidenţa Codului muncii, din moment ce aceştia din urmă se pot adresa direct instanţei de judecată pentru a contesta sancţiunea disciplinară dispusă.Totodată, sunt încălcate şi prevederile art. 21 din Constituţie, întrucât o atare procedură prealabilă este de natură să îngrădească accesul liber la justiţie.Curtea de Apel Galaţi - Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale apreciază că excepţia de neconstituţionalitate ridicată este neîntemeiată. În acest sens, se arată că art. 122 alin. (5) din Legea nr. 128/1997 prevede expres că dreptul persoanei sancţionate de a se adresa instanţelor judecătoreşti este garantat şi că este de competenţa exclusivă a legiuitorului de a institui asemenea proceduri prealabile; o asemenea procedură asigură soluţionarea mai rapidă a unor categorii de litigii, duce la descongestionarea instanţelor judecătoreşti şi la evitarea cheltuielilor de judecată. În sensul celor mai sus arătate, sunt invocate considerentele care au stat la baza Deciziei Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate ridicată este neîntemeiată. Se susţine că textul art. 122 alin. (2) din Legea nr. 128/1997 se aplică tuturor persoanelor aflate în ipoteza acesteia, fără nicio discriminare, iar diferenţa de tratament juridic existentă faţă de alte categorii profesionale constituie tocmai expresia principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii; în acest sens este invocată şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994. Totodată, se arată că atât timp cât hotărârea inspectoratului şcolar este supusă controlului instanţei judecătoreşti, dispoziţiile legale criticate nu pot fi considerate ca fiind neconstituţionale; în acest sens este menţionat şi art. 122 alin. (5) din lege, potrivit căruia dreptul persoanei sancţionate de a se adresa instanţelor judecătoreşti este garantat.Avocatul Poporului apreciază că textul legal criticat este constituţional. În acest sens, se apreciază că procedura de contestare a sancţiunilor disciplinare nu este de natură şi nici în măsură să creeze o stare de discriminare. Se mai arată că nu sunt încălcate nici prevederile art. 21 din Constituţie, din moment ce persoana interesată are posibilitatea de a se adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, libertăţilor şi intereselor sale legitime.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 122 alin. (2) din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 158 din 16 iulie 1997, care au următorul cuprins:(2) În învăţământul preuniversitar, persoanele sancţionate au dreptul de a contesta, în termen de 15 zile de la comunicare, decizia respectivă la colegiul de disciplină de pe lângă inspectoratul şcolar, pentru sancţiunile prevăzute la art. 116 lit. a)-c), şi la colegiul central de disciplină al Ministerului învăţământului [devenit Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului], pentru sancţiunile prevăzute la art. 116 lit. d)-f) Autorul excepţiei apreciază ca fiind încălcate dispoziţiile constituţionale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi şi ale art. 21 privind accesul liber la justiţie.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele:I. Legea nr. 128/1997 a fost abrogată prin Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 18 din 10 ianuarie 2011, soluţia legislativă fiind preluată de art. 280 alin. (8) teza întâi din noua lege. Însă, prin prisma art. 725 alin. 5 din Codul de procedură civilă, potrivit căruia actul de procedură îndeplinit înainte de intrarea în vigoare a legii noi rămâne supus dispoziţiilor vechii legi, şi a Deciziei nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, textul criticat, chiar abrogat fiind, continuă să producă efecte juridice în cauza de faţă; prin urmare, Curtea urmează să se pronunţe asupra constituţionalităţii dispoziţiilor cu care a fost sesizată, respectiv art. 122 alin. (2) din Legea nr. 128/1997.II. Pe fond, Curtea observă faptul că, potrivit art. 1 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 18 mai 2011, acest cod „se aplică şi raporturilor de muncă reglementate prin legi speciale, numai în măsura în care acestea nu conţin dispoziţii specifice derogatorii“. Astfel, însăşi legea-cadru în materia raporturilor de muncă prevede posibilitatea legiuitorului de a adopta dispoziţii legale derogatorii de la aceasta. Desigur, aceste prevederi trebuie adoptate cu respectarea principiului egalităţii, principiu care, însă, nu presupune uniformitate de tratament juridic. Mai mult, legiuitorul este chiar obligat ca, în funcţie de situaţiile specifice în care se află diferite categorii de persoane, să prevadă aplicarea unui tratament juridic diferit, care, astfel, trebuie să se justifice în mod obiectiv şi rezonabil.În cauza de faţă, Curtea constată că, în situaţia cadrelor didactice din mediul preuniversitar sancţionate disciplinar, legiuitorul a prevăzut parcurgerea unei proceduri prealabile sesizării instanţei de judecată în ipoteza contestării măsurii luate de către persoana interesată. Impunerea unei asemenea proceduri derogatorii faţă de dispoziţiile Codului muncii se justifică prin situaţia specială pe care o au cadrele didactice faţă de ceilalţi angajaţi ce se supun Codului muncii, în primul rând, prin prisma statutului acestora, cadrele didactice având atât drepturi şi obligaţii deosebite de angajaţii care se supun exclusiv Codului muncii, cât şi o valorizare diferită a muncii prestate. În al doilea rând, modul specific de organizare a activităţii educaţionale face ca inspectoratele şcolare să se afle într-o poziţie mult mai bună în a aprecia gravitatea abaterii disciplinare şi proporţionalitatea sancţiunii dispuse, toate acestea analizate prin prisma perturbării şi afectării activităţii educaţionale de persoane care activează în acest domeniu şi care cunosc la un nivel ridicat exigenţele care însoţesc calitatea de cadru didactic în mediul preuniversitar.Aceste argumente sunt suficiente pentru a justifica situaţia obiectiv diferită în care se află cadrele didactice preuniversitare faţă de ceilalţi angajaţi, ceea ce a şi dus la impunerea unor măsuri derogatorii de la dispoziţiile Codului muncii în privinţa modului de contestare a unei sancţiuni disciplinare.În privinţa pretinsei încălcări a dispoziţiilor art. 21 alin. (1)-(3) din Constituţie, Curtea observă că dreptul de acces la tribunale nu este absolut. În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, prin Hotărârea din 21 februarie 1975, pronunţată în Cauza Golder împotriva Regatului Unit, paragraful 38, a stabilit că, fiind vorba despre un drept pe care Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţii fundamentale l-a recunoscut fără să-l definească în sensul restrâns al cuvântului, există posibilitatea limitărilor implicit admise chiar în afara limitelor care circumscriu conţinutul oricărui drept. Totodată, prin Hotărârea din 28 mai 1985, pronunţată în Cauza Ashingdane împotriva Regatului Unit al Marii Britanii, paragraful 57, Curtea a reţinut că acest drept cere, prin însăşi natura sa, o reglementare din partea statului, reglementare ce poate varia în timp şi spaţiu, însă în funcţie de „resursele comunităţilor şi nevoile indivizilor“ în elaborarea unei astfel de reglementări, statele se bucură de o anumită marjă de apreciere.De asemenea, Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 60 din 14 octombrie 1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 19 ianuarie 1994, a statuat că „nicio dispoziţie constituţională nu se opune ca, pentru anumite domenii de activitate sau categorii de demnităţi sau funcţii publice, să se instituţionalizeze şi proceduri (jurisdicţii) administrative sau disciplinare prin care să se rezolve probleme specifice, implicit conflicte. Dar nicio lege nu poate interzice celor interesaţi ca, în caz de nemulţumire sau eşec al acestor proceduri (jurisdicţii), să se adreseze justiţiei, pentru că, în sistemul ordinii constituţionale actual, justiţia este garantul drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, iar art. 21 din Constituţie valorifică tocmai această funcţie a justiţiei“.În aceste condiţii, în cauza de faţă, Curtea reţine că o jurisdicţie disciplinară prealabilă sesizării instanţei judecătoreşti nu este ab initio neconstituţională, legiuitorul având îndrituirea constituţională de a impune obligativitatea parcurgerii unor astfel de proceduri chiar jurisdicţionale (dar nu administrativ-jurisdicţionale) anterior sesizării instanţei pentru raţiunile arătate în analiza raportată la art. 16 din Constituţie, dar şi pentru descongestionarea activităţii instanţelor judecătoreşti. Totodată, conform art. 122 alin. (5) din Legea nr. 128/1997, dreptul persoanei sancţionate de a se adresa instanţelor judecătoreşti este garantat, ceea ce demonstrează că hotărârea colegiilor menţionate este supusă cenzurii instanţelor judecătoreşti.Având în vedere cele de mai sus, rezultă că textul legal criticat nu încalcă prevederile art. 21 alin. (1)-(3) din Constituţie.În privinţa criticii de neconstituţionalitate care vizează art. 21 alin. (4) din Constituţie, Curtea observă că o procedură reglementată de textul legal criticat nu are caracter administrativ-jurisdicţional, chiar dacă colegiul central de disciplină de la nivelul Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului şi colegiile de disciplină de la nivelul inspectoratelor şcolare sunt calificate ca fiind organe administrativ-jurisdicţionale prin art. 4 din Regulamentul privind organizarea, funcţionarea şi atribuţiile Colegiului central de disciplină de la nivelul Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului şi ale colegiilor de disciplină de la nivelul inspectoratelor şcolare judeţene, aprobat prin Ordinul ministrului educaţiei şi cercetării nr. 847/2007, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 283 din 27 aprilie 2007. Astfel, potrivit art. 2 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 554/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.154 din 7 decembrie 2004, o jurisdicţie administrativă specială este definită ca fiind activitatea înfăptuită de o autoritate administrativă care are, conform legii organice speciale în materie, competenţa de soluţionare a unui conflict privind un act administrativ, după o procedură bazată pe principiile contradictorialităţii, asigurării dreptului la apărare şi independenţei activităţii administrativ-jurisdicţionale. Or, nici colegiul central de disciplină şi nici colegiile de disciplină de la nivelul inspectoratelor şcolare nu sunt autorităţi publice în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004, neacţionând, în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes legitim public, iar actul contestat nu este unul administrativ, ci unul care vizează raporturile de serviciu ale cadrelor didactice, respectiv act de sancţionare disciplinară.În aceste condiţii, Curtea reţine că dispoziţiile art. 21 alin. (4) din Constituţie nu sunt incidente în cauză.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 122 alin. (2) din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, excepţie ridicată de Laurenţiu Maxim în Dosarul nr. 2.044/121/2010 al Curţii de Apel Galaţi - Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 22 septembrie 2011.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent-şef, Benke Károly