Decizia Nr.1224 din 20.09.2011

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 205 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală şi ale art. 7 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, excepţie ridicată de Compania Naţională de Căi Ferate „C.F.R.“ - S.A. - Regionala Bucureşti în Dosarul nr. 1.329/120/2010 al Tribunalului Dâmboviţa - Secţia comercială şi de contencios administrativ. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 4.515D/2010.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 5 noiembrie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 1.329/120/2010, Tribunalul Dâmboviţa - Secţia comercială şi de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 205 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală şi art. 7 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, excepţie ridicată de Compania Naţională de Căi Ferate „C.F.R.“ - S.A. - Regionala Bucureşti într-o cauză ce are ca obiect anularea în parte a unei decizii de impunere.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că textele de lege criticate încalcă prevederile art. 16, art. 21 şi art. 24 din Constituţie, precum şi art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, deoarece „încalcă liberul acces la justiţie şi dreptul la un proces echitabil soluţionat de o instanţă de judecată prevăzută de lege“.Tribunalul Dâmboviţa - Secţia comercială şi de contencios administrativ apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile reprezentantului Ministerului Public, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă dispoziţiile art. 205 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 31 iulie 2007, cu modificările şi completările ulterioare, şi art. 7 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.154 din 7 decembrie 2004. Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală a fost aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 174/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 465 din 25 mai 2004.Textele criticate au următorul conţinut:– Art. 205 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală: „(1) Împotriva titlului de creanţă, precum şi împotriva altor acte administrative fiscale se poate formula contestaţie potrivit legii. Contestaţia este o cale administrativă de atac şi nu înlătură dreptul la acţiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia, în condiţiile legii.
(2) Este îndreptăţit la contestaţie numai cel care consideră că a fost lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia.(3) Baza de impunere şi impozitul, taxa sau contribuţia stabilite prin decizie de impunere se contestă numai împreună.(4) Pot fi contestate în condiţiile alin. (3) şi deciziile de impunere prin care nu sunt stabilite impozite, taxe, contribuţii sau alte sume datorate bugetului general consolidat.(5) În cazul deciziilor referitoare la baza de impunere, reglementate potrivit art. 89 alin. (1), contestaţia se poate depune de orice persoană care participă la realizarea venitului.(6) Bazele de impunere constatate separat într-o decizie referitoare la baza de impunere pot fi atacate numai prin contestarea acestei decizii.“;– Art. 7 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004: „Înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorităţii publice emitente sau autorităţii ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia.“În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii, autorii excepţiei invocă prevederile constituţionale ale art. 16 referitor la egalitatea în drepturi, art. 21 referitor la accesul liber la justiţie şi art. 24 referitor la dreptul la apărare. De asemenea, sunt invocate şi prevederile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Examinând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 205 din Codul de procedură fiscală, Curtea constată că s-a mai pronunţat în raport cu critici identice de neconstituţionalitate şi, de fiecare dată, a constatat constituţionalitatea acestui text legal. Spre exemplu, prin Decizia nr. 132 din 25 februarie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 219 din 8 aprilie 2010, şi prin Decizia nr. 687 din 12 iunie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 563 din 25 iulie 2008, Curtea a stabilit că instituirea recursului prealabil sau graţios reprezintă o modalitate simplă, rapidă şi scutită de taxa de timbru, prin care persoana vătămată într-un drept al său de o autoritate publică are posibilitatea de a obţine recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului său legitim direct de la organul emitent. Se realizează astfel, pe de o parte, protecţia persoanei vătămate şi a administraţiei, iar, pe de altă parte, degrevarea instanţelor judecătoreşti de contencios administrativ de acele litigii care pot fi soluţionate pe cale administrativă, dându-se expresie principiului celerităţii. Prin urmare, Curtea a statuat că parcurgerea unei proceduri administrative prealabile, obligatorii, fără caracter jurisdicţional nu îngrădeşte dreptul de acces liber la justiţie, atât timp cât decizia organului administrativ poate fi atacată în faţa unei instanţe judecătoreşti. În acelaşi sens, Curtea s-a mai pronunţat prin Decizia nr. 927 din 18 octombrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 801 din 23 noiembrie 2007, sau Decizia nr. 382 din 17 aprilie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 340 din 18 mai 2007. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 7 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, Curtea constată că şi asupra constituţionalităţii acestora s-a mai pronunţat. Astfel, prin Decizia nr. 973 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 561 din 10 august 2010, Curtea a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate, reţinând că procedura prealabilă reglementată de textul de lege criticat nu este de natură să afecteze dreptul de acces liber la justiţie ori dreptul la un proces echitabil şi că instituirea recursului prealabil sau graţios reprezintă o modalitate simplă, rapidă şi scutită de taxa de timbru, prin care persoana vătămată într-un drept al său de o autoritate publică are posibilitatea de a obţine recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului său legitim direct de la organul emitent. De altfel, prin Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994 privind liberul acces la justiţie al persoanelor în apărarea drepturilor, libertăţilor şi intereselor lor legitime, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, Curtea Constituţională a statuat cu valoare de principiu că este de competenţa exclusivă a legiuitorului de a institui asemenea proceduri destinate, în general, să asigure soluţionarea mai rapidă a unor categorii de litigii, descongestionarea instanţelor judecătoreşti de cauzele ce pot fi rezolvate pe această cale, evitarea cheltuielilor de judecată, iar legiuitorul poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură, ca şi modalităţile de exercitare a drepturilor procedurale, principiul liberului acces la justiţie presupunând posibilitatea neîngrădită a celor interesaţi de a utiliza aceste proceduri, în formele şi în modalităţile instituite de lege. Întrucât criticile de neconstituţionalitate din prezenta cauză privesc, în esenţă, aceleaşi aspecte şi având în vedere că nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, soluţia şi considerentele deciziei menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 205 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală şi ale art. 7 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, excepţie ridicată de Compania Naţională de Căi Ferate „C.F.R.“ - S.A. - Regionala Bucureşti în Dosarul nr. 1.329/120/2010 al Tribunalului Dâmboviţa - Secţia comercială şi de contencios administrativ. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 20 septembrie 2011. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Daniela Ramona Mariţiu