DECIZIE   Nr. 12 din 5 februarie 2007

cu privire la aplicabilitatea dispozitiilor art. 37 alin. (2) teza I din Ordonanta Guvernului nr. 38/2003 privind salarizarea si alte drepturi ale politistilor, aprobata cu modificari prin Legea nr. 353/2003, cu modificarile si completarile ulterioare, referitoare la acordarea primei de concediu de odihna.

ACT EMIS DE: INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 733 din 30 octombrie 2007

Dosar nr. 30/2006

Sub preşedinţia domnului profesor univ. dr. Nicolae Popa, preşedintele Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie,

Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constituită în Secţii Unite în conformitate cu dispoziţiile art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, s-a întrunit pentru a examina recursul în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu privire la aplicabilitatea dispozitiilor art. 37 alin. (2) teza I din Ordonanta Guvernului nr. 38/2003 privind salarizarea si alte drepturi ale politistilor, aprobata cu modificari prin Legea nr. 353/2003, cu modificarile si completarile ulterioare, referitoare la acordarea primei de concediu de odihna.

Secţiile Unite au fost constituite cu respectarea dispoziţiilor art. 34 din Legea nr. 304/2004, republicată, fiind prezenţi 87 de judecători din totalul de 116 în funcţie.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost reprezentat de procurorul Antoaneta Florea.

Reprezentanta procurorului general al Parchetului de pe lângă Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie a susţinut recursul în interesul legii, cerând să fie admis în sensul de a se stabili că dispoziţiile art. 37 alin. (2) teza I din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003 aprobată cu modificări prin Legea nr. 353/2003, cu modificările şi completările ulterioare, fiind suspendate, nu pot justifica acordarea sumelor solicitate cu titlu de primă de concediu, reglementată prin aceste dispoziţii.

SECŢIILE   UNITE,

deliberând asupra recursului în interesul legii, constată următoarele:

In practica instanţelor judecătoreşti, s-a constatat că nu există un punct de vedere unitar în aplicarea dispoziţiilor art. 37 alin. (2) teza I din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003 privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 353/2003, cu modificările şi completările ulterioare.

Astfel, unele instanţe au respins cererile privind plata primelor de concediu considerând că, deşi prin art. 37 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003 s-a stabilit că poliţiştii beneficiază, pe perioada concediului de odihnă, pe lângă indemnizaţia cuvenită pe timpul concediului, de o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, acest drept nu poate fi valorificat deoarece a fost suspendat, succesiv, începând cu anul 2004, când a intrat în vigoare ordonanţa, prin legile bugetului de stat pe anii 2004-2006, respectiv prin art. 9 alin. (7) din Legea nr. 507/2003, art. 8 alin. (7) din Legea nr. 511/2004 şi art. 5 alin. (5) din Legea nr. 379/2005.

In motivarea acestui punct de vedere s-a arătat că, din moment ce dreptul la prima de concediu a fost suspendat prin acte normative succesive, poliţiştii nu mai pot beneficia de acest drept.

S-a subliniat că în lipsa unei dispoziţii legale, care să fi fost aplicabilă poliţiştilor, acestora nu li se pot acorda sume de bani cu titlu de primă de concediu, atât timp cât o dispoziţie legală este suspendată, întrucât ar constitui o nesocotire a voinţei legiuitorului.

Alte instanţe, dimpotrivă, au admis cererile, prin care s-a stabilit plata primelor de concediu reţinând că, deşi acordarea dreptului a fost succesiv suspendat, aceasta nu echivalează cu stingerea dreptului, ci are ca efect numai imposibilitatea realizării acestuia.

Aceste din urmă instanţe au interpretat şi aplicat corect dispoziţiile legii.

Intr-adevăr, în art. 37 alin. (2) teza I din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003 privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 353/2003, s-a prevăzut că „La plecarea în concediul de odihnă poliţistul primeşte o primă de concediu egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu".

Ulterior, prin art. 9 alin. (7) din Legea bugetului de stat pe anul 2004 nr. 507/2003 s-a prevăzut că „Aplicarea prevederilor din actele normative [...] referitoare la primele ce se acordă cu ocazia plecării în concediul de odihnă, [...] se suspendă până la data de 31 decembrie 2004".

De asemenea, prin art. 8 alin. (7) din Legea bugetului de stat pe anul 2005 nr. 511/2004 s-a dispus menţinerea în continuare a suspendării dreptului de primă de concediu de odihnă până la data de 31 decembrie 2005, iar prin art. 5 alin. (5) din Legea bugetului de stat pe anul 2006 nr. 379/2005 s-a dispus prelungirea perioadei de suspendare până la 31 decembrie 2006.

Succesiunea în timp a actelor normative la care s-a făcut referire impune a se reţine că dreptul poliţiştilor la primă pentru concediul de odihnă, instituit prin art. 37 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 38 din 30 ianuarie 2003, şi-a produs efectele începând cu data menţionată, suspendarea exerciţiului acestui drept neechivalând cu însăşi înlăturarea lui.

Prin art. 38 din Codul muncii se prevede, în mod imperativ, că drepturile persoanelor încadrate în muncă nu pot face obiectul vreunei tranzacţii, renunţări sau limitări, ele fiind apărate de stat împotriva oricăror încălcări a manifestărilor de subiectivism, abuz sau arbitrariu.

De aceea, fiind un drept câştigat, derivat dintr-un raport de muncă, prima de concediu nu putea fi anulată prin actele normative menţionate.

De altfel, aceste dispoziţii legale nu conţin vreo referire la eventualitatea desfiinţării dreptului la prima de concediu, ci doar la suspendarea exerciţiului acestui drept ori la prelungirea termenului de punere în aplicare, iar prin Decizia nr. 38 din 25 ianuarie 2005 Curtea Constituţională a respins excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor din legile bugetului de stat pe anul 2004-2005, care doar au suspendat acordarea drepturilor respective.

In atare situaţie, suspendarea exerciţiului dreptului la prima de concediu nu echivalează cu însăşi înlăturarea lui, cât timp prin nicio dispoziţie legală nu i-a fost înlăturată existenţa şi nici nu s-a constatat neconstituţionalitatea textului de lege ce prevede acest drept.

Ca urmare, pentru ca un drept prevăzut să nu devină doar o obligaţie lipsită de conţinut, redusă la nudum jus, ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă a exercitării lui, un atare drept nu poate fi considerat că nu a existat în perioada pentru care exerciţiul lui a fost suspendat, iar nu înlăturat.

Astfel, s-ar ajunge la situaţia ca un drept patrimonial, a cărei existenţă este recunoscută, să fie vidat de substanţa sa şi, practic, să devină lipsit de orice valoare.

De aceea respectarea principiului încrederii în statul de drept, care implică asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul şi litera lor, concomitent cu eliminarea oricărei tendinţe de reglementare a unor situaţii juridice fictive, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute să se bucure efectiv de acestea pentru perioada în care sunt prevăzute de lege.

In atare situaţie, concluzia ce se impune este aceea de a se considera că obligaţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 38/2003 privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor, astfel cum a fost aprobată cu modificări prin Legea nr. 353/2003, precum şi cele ale Legii nr. 511/2004 şi nr. 379/2005 au fost numai suspendate, amânate prin acte normative temporare, emise datorită unor condiţii financiare deosebite.

Aşa fiind, în mod corect au procedat instanţele care au admis cererile, considerând că dreptul la acţiune pentru calculul şi plata primei de concediu s-a născut la data de 30 ianuarie 2003, iar suspendarea exerciţiului dreptului nu echivalează cu însăşi înlăturarea lui, cât timp prin nicio altă dispoziţie legală nu i-a fost înlăturată existenta.

In consecinţa, in temeiul dispoziţiilor art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciara, republicata, şi ale art. 329 alin. 2 şi 3 din Codul de procedură civilă, urmează a se admite recursul în interesul legii şi a se stabili că prima de concediu, respectiv o sumă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, pe lângă indemnizaţia de concediu, se cuvine poliţiştilor pentru perioada anilor 2004-2006 astfel cum a fost reglementată prin dispoziţiile art. 37 alin. (2) teza I din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003 privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 353/2003, cu modificările şi completările ulterioare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

In numele legii

DECID:

Admit recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

In aplicarea dispoziţiilor art. 37 alin. (2) teza I din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003 privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 353/2003, cu modificările şi completările ulterioare, stabilesc:

Prima de concediu, respectiv o sumă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, pe lângă indemnizaţia de concediu, se cuvine pentru perioada anilor 2004-2006, astfel cum a fost reglementată prin dispoziţia legală menţionată.

Obligatorie, potrivit art. 329 alin. 3 din Codul de procedură civilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 5 februarie 2007.

PREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE,

prof. univ. dr. NICOLAE POPA

Prim-magistrat-asistent,

Victoria Maftei