DECIZIE Nr.
1127 din 23 septembrie 2010
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a prevederilor art. 27 alin. (1) lit. a) si b) din
Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 97/2005 privind evidenta, domiciliul,
resedinta si actele de identitate ale cetatenilor români
ACT EMIS DE: CURTEA
CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 772 din 18 noiembrie 2010
Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Petre Lăzăroiu
-judecător
Mircea Ştefan Minea -judecător
Iulia Antoanella Motoc -judecător
Ion Predescu -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Tudorel Toader -judecător
Valentina Bărbăţeanu -
magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public,
procuror Carmen-Cătălina Gliga.
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a prevederilor „art. 27 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa
de urgenţă a Guvernului nr. 97/2005 privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi
actele de identitate ale cetăţenilor români şi ale art. I pct. 4 din Legea nr. 252/2007 pentru
modificarea şi completarea unor acte normative care reglementează evidenţa
persoanelor, eliberarea actelor de identitate şi activitatea serviciilor
publice comunitare de evidenţă a persoanelor", excepţie ridicată de Petre
Glăveanu în Dosarul nr.
18.968/3/2008 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios
administrativ şi fiscal.
La apelul nominal se prezintă autorul excepţiei,
lipsind celelalte părţi, faţă de care procedura de citare a fost legal
îndeplinită. Magistratul-asistent învederează Curţii că autorul excepţiei a
transmis la dosarul cauzei un memoriu prin care, în esenţă, solicită admiterea
excepţiei, însoţit de un set de copii de pe o serie de înscrisuri.
Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii
acordă cuvântul autorului excepţiei. Acesta arată că textele de lege criticate
folosesc noţiuni care nu sunt definite nici în actul normativ din care fac
parte, nici în legislaţia locativă, rezultând o exprimare ambiguă, care nu
respectă normele de tehnică legislativă prevăzute de Legea nr. 24/2000 privind
normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative şi care
poate fi interpretată în mod diferit. Arată, din acest motiv, că este posibil
ca o persoană care deţine în coproprietate un imobil să îşi declare domiciliul
la adresa la care se află imobilul respectiv, afectând
dreptul de proprietate al celuilalt coproprietar al imobilului.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de
respingere ca inadmisibilă a excepţiei. Consideră că autorul acesteia deduce neconstituţionalitatea din
interpretarea şi aplicarea textelor de lege criticate la speţa concretă, dar
aceasta constituie o atribuţie ce revine exclusiv instanţei de judecată pe
rolul căreia se află litigiul în cadrul căruia a fost ridicată excepţia de
neconstituţionalitate, nicidecum Curţii Constituţionale, a cărei competenţă
este clar specificată prin Legea fundamentală şi prin legea sa de organizare şi
funcţionare.
Autorul excepţiei solicită cuvântul în replică. După ce
Curtea i-l acordă, precizează că, în motivarea neconstituţionalităţii textului
de lege supus controlului, nu s-a referit la cazul său, ci criticile sale sunt
de interes general.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată
următoarele:
Prin Incheierea din 18 ianuarie 2010, pronunţată în
Dosarul nr. 18.968/3/2008, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi
fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor „art. 27 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului
nr. 97/2005 privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale
cetăţenilor români şi ale art. I pct. 4 din Legea nr. 252/2007 pentru modificarea şi completarea
unor acte normative care reglementează evidenţa persoanelor, eliberarea actelor
de identitate şi activitatea serviciilor publice comunitare de evidenţă a
persoanelor". Excepţia a fost ridicată de
Petre Glăveanu într-o cauză de contencios administrativ având ca obiect
soluţionarea unui recurs.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia arată că dispoziţiile de lege criticate au o
redactare ambiguă şi neclară în ceea ce priveşte tipurile de acte considerate
titluri locative, lăsând posibilitatea funcţionarilor publici şi magistraţilor
de a adăuga la lege şi de a genera, astfel, abuzuri şi discriminări. In
condiţiile în care Codul civil şi legislaţia civilă, în general, nu cuprind o
reglementare de ansamblu a coproprietăţii sau a indiviziunii, autorul excepţiei
susţine că certificatul de moştenitor nu poate fi calificat ca fiind un titlu
de proprietate, aşa cum au apreciat, în speţa sa, reprezentanţii autorităţii de
stat.
Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a
contencios administrativ şi fiscal consideră că
dispoziţiile de lege criticate nu încalcă normele Legii fundamentale în ceea ce
priveşte posibilitatea adăugării la lege prin interpretarea acesteia de către
magistraţi şi poliţişti.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr.
47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două
Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului consideră
că dispoziţiile art. 27 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.
97/2005 şi ale art. I pct. 4 din Legea nr. 252/2007 sunt constituţionale. Arată că rolul normelor juridice
este acela de a reglementa procedura administrativă prin care persoanele
interesate au posibilitatea de a face dovada domiciliului în faţa autorităţilor
administrative, acestea fiind în deplină concordanţă cu dispoziţiile
constituţionale privind dreptul de proprietate privată. Precizează, de
asemenea, că instanţa de contencios constituţional nu are competenţa de a
modifica conţinutul normei juridice supuse controlului.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului si Guvernul nu
au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al
Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile
autorului excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate,
raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine
următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi
ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să
soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
In ceea ce priveşte obiectul excepţiei de
neconstituţionalitate, Curtea constată că acesta este reprezentat de
dispoziţiile art. 27 alin. (1) lit. a) şi b) din Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr. 97/2005 privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de
identitate ale cetăţenilor români, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 641 din 20 iulie 2005, astfel cum au fost
modificate de art. I pct. 4 din Legea nr. 252/2007
pentru modificarea şi completarea unor acte normative care reglementează
evidenţa persoanelor, eliberarea actelor de identitate şi activitatea
serviciilor publice comunitare de evidenţă a persoanelor, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 506 din 27 iulie 2007. Textele de lege criticate au următorul
conţinut:
- Art. 27 alin. (1) lit. a) şi b): „(1) Dovada
domiciliului se poate face cu unul dintre următoarele documente:
a) acte încheiate în condiţiile de validitate
prevăzute de legislaţia română în vigoare, privind titlul locativ;
b) declaraţia scrisă a găzduitorului, persoană
fizică sau juridică, de primire în spaţiu, însoţită de unul dintre documentele
prevăzute la lit. a)."
Autorul excepţiei de neconstituţionalitate consideră că
textele legale criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 44
alin. (1) şi (2) privind dreptul de proprietate, art. 57 referitoare la
exercitarea cu bună-credinţă a drepturilor şi a libertăţilor, art. 61 alin. (1)
care consacră rolul Parlamentului de unică autoritate legiuitoare a ţării şi
ale art. 73 alin. (1) şi alin. (3) lit. m) cu referire la atribuţia
Parlamentului de a adopta legi constituţionale, legi organice şi legi ordinare,
respectiv de a reglementa prin lege organică regimul juridic general al
proprietăţii şi al moştenirii.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
constată că nu poate reţine critica referitoare la pretinsa redactare „ambiguă
şi neclară" a textelor de lege supuse controlului de constituţionalitate.
Legiuitorul a înţeles să redacteze textul astfel încât să îi confere un grad de
generalitate care să permită să acopere o arie cât mai largă de situaţii,
întrucât recunoaşterea posibilităţii persoanelor fizice de a face dovada
domiciliului cu o gamă variată de documente, în măsura în care legea le recunoaşte
acestora forţa probantă, reprezintă o garanţie a respectării demnităţii
acestora şi dreptului la viaţă intimă şi privată. In plus, în ceea ce priveşte
respectarea criteriului calităţii legii în cadrul procesului de legiferare,
însăşi Curtea Europeană a Drepturilor Omului a precizat că previzibilitatea
consecinţelor ce decurg dintr-un act normativ determinat nu poate avea o
certitudine absolută, întrucât, oricât de dorit ar fi aceasta, ar da naştere la
o rigiditate excesivă a reglementării (Hotărârea din 20 mai 1999, pronunţată în
Cauza Reckvenyi împotriva Ungariei). In acelaşi sens este şi jurisprudenţa mai recentă a instanţei de la
Strasbourg, care, în Hotărârea din 15 ianuarie 2009, pronunţată în Cauza Ligue
du Monde Islamique et Organisation islamique mondiale du secours islamique
împotriva Franţei, a arătat că, urmare a principiului generalităţii
legilor, dispoziţiile acestora nu se bucură de o precizie absolută, iar una
dintre tehnicile de reglementare constă în folosirea de categorii generale, mai
degrabă decât de liste exhaustive. Totodată, reluând cele statuate prin
Hotărârea din 25 mai 1995, pronunţată în Cauza Kokkinakis
împotriva Greciei, şi prin Hotărârea din 15
noiembrie 1996, pronunţată în Cauza Cantorii împotriva Franţei, Curtea
Europeană a Drepturilor Omului a constatat că numeroase legi utilizează, prin
forţa lucrurilor, formule mai mult sau mai puţin precise, cu scopul de a evita
rigiditatea excesivă şi de a se putea adapta la schimbările de situaţie. In
plus, Curtea a observat că interpretarea şi aplicarea unor astfel de texte
depinde de practică.
Prin urmare, este firesc ca legiuitorul să fi lăsat
organelor administrative ori, dacă este cazul, instanţelor judecătoreşti
posibilitatea de a aprecia care documente sunt apte să demonstreze, potrivit
legii, faptul că persoana fizică îşi are locuinţa principală la adresa la care
îşi declară domiciliul.
Totodată, Curtea observă că prevederile constituţionale
referitoare la garantarea şi ocrotirea egală a proprietăţii private nu au
incidenţă în cauza de faţă. Textele de lege criticate nu pot fi examinate din
perspectiva unei pretinse violări a acestui drept fundamental, întrucât nu sunt
de natură să aducă, prin ele însele, vreo atingere dreptului de proprietate
privată. Dacă prin modul concret de aplicare în practică a dispoziţiilor legale
supuse controlului de constituţionalitate se produce o încălcare a dreptului de
proprietate privată al unei alte persoane, situaţia conflictuală rezultată din
această împrejurare va putea fi soluţionată de o instanţă de judecată,
nicidecum de Curtea Constituţională. Din aceeaşi perspectivă, Curtea observă că
a lămuri dacă un certificat de moştenitor poate fi calificat drept titlu de
proprietate nu reprezintă o problemă de constituţionalitate.
De asemenea, Curtea constată că textele de lege
criticate nu sunt susceptibile de a contraveni dispoziţiilor art. 57 din Legea fundamentală referitoare la
exercitarea cu bună-credinţă a drepturilor şi a libertăţilor. Acestea au în
vedere drepturile şi libertăţile constituţionale, or, prevederile de lege ce
formează obiect al excepţiei nu vizează niciunul dintre drepturile sau
libertăţile cuprinse în titlul III din Legea fundamentală. Comportamentul
persoanei aflate în ipoteza normei criticate poate fi însă pus în discuţie în ceea
ce priveşte posibila utilizare cu rea-credinţă a documentelor ce fac dovada
domiciliului - înţeles ca adresă la care persoana fizică îşi are locuinţa
principală -, dar asupra unei astfel de chestiuni se poate pronunţa, aşa cum
s-a arătat mai sus, doar o instanţă judecătorească. In acest sens, art. 34 din
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 97/2005 stabileşte că, „In cazul în
care menţiunea din actul de identitate privind stabilirea domiciliului sau a
reşedinţei s-a efectuat în baza unui document care ulterior a fost anulat, s-a
constatat că era nul, fals ori falsificat, această menţiune este nulă de
drept", iar „Nulitatea
menţiunii poate fi constatată de instanţa de judecată (...)".
Curtea nu poate reţine nici
critica prin raportare la dispoziţiile art. 73 alin. (1) şi alin. (3) lit. m)
din Constituţie, coroborate cu cele ale art. 61 alin. (1) care consacră rolul
Parlamentului de unică autoritate legiuitoare a ţării, întrucât textele de lege
criticate, după cum s-a arătat anterior, nu au ca domeniu de reglementare
aspecte referitoare la regimul juridic general al proprietăţii sau al
moştenirii, astfel că includerea acestora într-un act normativ cu o forţă
juridică inferioară legilor organice nu reprezintă un viciu de
neconstituţionalitate.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art.
146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al
art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de
neconstituţionalitate a prevederilor art. 27 alin. (1) lit. a) şi b) din
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 97/2005 privind evidenţa, domiciliul,
reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români, excepţie ridicată de
Petre Glăveanu în Dosarul nr. 18.968/3/2008 al Curţii de Apel Bucureşti -
Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 23 septembrie 2010.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Valentina Bărbăţeanu