DECIZIE Nr.
1120 din 16 octombrie 2008
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a prevederilor art. 2 alin. (2), art. 7 alin. (1), art.
25 alin. (1) si art. 34 lit. j) din Legea nr. 182/2002 privind protectia
informatiilor clasificate, precum si ale art. 3 si art. 13 din Legea nr. 51/1991
privind siguranta nationala a Romaniei
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 798 din 27 noiembrie 2008
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte
Gaspar -judecător
Petre Lăzăroiu -judecător
Ion Predescu -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Tudorel Toader -judecător
Augustin Zegrean -judecător
Antonia Constantin - procuror
Claudia-Margareta
Krupenschi -
magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a prevederilor art. 2 alin. (2), art. 7, art. 25 alin.
(1) şi art. 34 lit. j) din Legea nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor
clasificate, precum şi ale art. 3 şi art. 13 din Legea nr. 51/1991 privind siguranţa
naţională a României", excepţie ridicată de Dan Costache Patriciu şi
Societatea Comercială „Rompetrol" - S.A. în Dosarul nr. 12.770/3/2006
(2.080/2007) al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi pentru
cauze cu minori şi de familie.
La apelul nominal răspund autorii excepţiei, prin
doamna avocat Lizeta Minea, şi, pentru partea Serviciul Român de Informaţii,
domnul avocat Valeriu Stoica, ambii reprezentanţi convenţionali depunând
împuterniciri avocaţiale la dosarul cauzei.
Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii
acordă cuvântul apărătorului ales al autorilor excepţiei, care dezvoltă
motivele expuse în scris pentru admiterea excepţiei de neconstituţionalitate.
Având cuvântul pentru partea Serviciul Român de
Informaţii, reprezentantul convenţional al acesteia solicită, în principal,
respingerea, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate a
prevederilor art. 3 şi ale art. 13 din Legea nr. 51/1991 privind siguranţa
naţională a României, acestea fiind abrogate prin dispoziţiile art. 20-22 din
Legea nr. 535/2004, dar şi a textelor criticate din Legea nr. 182/2002,
apreciindu-se, în acest sens, că această excepţie de neconstituţionalitate nu
vizează, în realitate, aspecte de neconstituţionalitate, ci de interpretare şi
aplicare a legii. In subsidiar, solicită respingerea, ca neîntemeiată, a
excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 182/2002,
criticate, întrucât acestea nu contravin normelor fundamentale ori
convenţionale invocate şi nici jurisprudenţei în materie a Curţii Europene a
Drepturilor Omului. In acest sens, depune note scrise.
Reprezentantul Ministerului
Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de
neconstituţionalitate referitoare la textele de lege criticate din Legea nr.
182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate, precum şi la dispoziţiile
art. 3 din Legea nr. 51/1991 privind siguranţa naţională a României. Cât
priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 13 din Legea nr. 51/1991, aceasta se impune a fi
respinsă ca inadmisibilă, deoarece procedura interceptării convorbirilor
telefonice, prevăzută de acestea, este în prezent reglementată de Legea nr.
281/2003 privind modificarea şi completarea Codului de procedură penală şi a
unor legi speciale şi de Legea nr. 535/2004 privind prevenirea şi combaterea
terorismului, modificările intervenite fiind de natură a îndepărta criticile de
neconstituţionalitate formulate de autorii excepţiei.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată
următoarele:
Prin Incheierea din 18 martie 2008, pronunţată în
Dosarul nr. 12.770/3/2006 (2.080/2007), Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu
minori şi de familie a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor „art. 2 alin. (2), art. 7, art. 25 alin.
(1) şi art. 34 lit. j) din Legea nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor
clasificate, precum şi ale art. 3 şi art. 13 din Legea nr. 51/1991 privind
siguranţa naţională a României".
Excepţia a fost ridicată de Dan Costache Patriciu şi
Societatea Comercială „Rompetrol" - S.A. în cadrul unei acţiuni în apel
împotriva unei sentinţe civile prin care s-a respins cererea de chemare în
judecată formulată de aceştia având ca obiect pretenţii - daune morale.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a
prevederilor art. 2 alin. (2), art. 7 alin. (1), art. 25 alin. (1) şi ale art.
34 lit. j) din Legea nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate,
că acestea contravin dispoziţiilor art. 21 alin. (3) şi ale art. 124 alin. (2)
din Constituţie, care statuează principiile potrivit cărora părţile au dreptul
la un proces echitabil în condiţiile unei justiţii unice, imparţiale şi egale
pentru toţi, întrucât împiedică persoanele care au calitatea de parte într-un
proces să ia cunoştinţă de conţinutul unor înscrisuri clasificate, fie în mod
direct, fie prin reprezentant, pentru singurul motiv că nu se încadrează în
categoria persoanelor în beneficiul cărora s-a eliberat un certificat de
securitate. Autorii excepţiei apreciază că „soluţia legislativă implementată de
legiuitorul român prin Legea nr. 182/2002 încalcă grav echilibrul necesar
dintre nevoia statului de a proteja secretul de stat şi drepturile şi
interesele părţilor din proces, contravenind textelor constituţionale
indicate". Mai mult, textele de lege criticate contravin, de asemenea,
dispoziţiilor art. 125 alin. (2) şi art. 134 alin. (2) din Constituţie,
deoarece acordă Serviciului Român de Informaţii puterea legală de a derula faţă
de judecători procedurile de verificare, monitorizare, evaluare şi inclusiv
sancţionare contravenţională a acestora specifice Legii nr. 182/2002, atribuţii
care, potrivit textelor constituţionale indicate, revin Consiliului Superior al
Magistraturii. Totodată, „procedurile specifice eliberării certificatului de
securitate, derulate de S.R.I., conferă unor judecători atribuţii sporite şi
acces la anumite înscrisuri, atribuţii ce revin, potrivit Constituţiei, Consiliului Superior al
Magistraturii, şi nu Serviciului Român de Informaţii".
Referitor la prevederile art. 3 şi ale art. 13 din
Legea nr. 51/1991 privind siguranţa naţională a României, se arată că
„existenţa şi aplicarea acestor norme conduc la o ingerinţă a statului
neprevăzută de lege în dreptul fundamental la inviolabilitatea convorbirilor
telefonice", situaţie favorizată de caracterul neclar, ambiguu al acestor
texte. Mai mult, „ingerinţa" este autorizată de către procuror, căruia îi
lipseşte, însă, independenţa faţă de puterea executivă şi, de asemenea,
lipseşte orice control a priori asupra autorizaţiilor date de procuror, aceste decizii neputând fi
atacate în faţa niciunui organ jurisdicţional independent şi imparţial.
Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi
pentru cauze cu minori şi de familie apreciază că
dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr.
47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două
Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului apreciază
că dispoziţiile art. 2 alin. (2), art. 7, art. 25 alin. (1) şi ale art. 34 lit.
j) din Legea nr. 182/2002, precum şi dispoziţiile art. 3 din Legea nr. 51/1991
sunt constituţionale, iar excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art.
13 din Legea nr. 51/1991 este inadmisibilă, acest text fiind abrogat de art.
20-22 din Legea nr. 535/2004.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi
Guvernul nu au comunicat
punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al
Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile
părţilor prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate,
raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine
următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi
ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să
soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, dispoziţiile „art.
2 alin. (2), art. 7, art. 25 alin. (1) şi art. 34 lit. j) din Legea nr.
182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate", publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 248 din 12 aprilie 2002. In ceea ce priveşte dispoziţiile art.
7, din motivarea scrisă a autorului excepţiei se observă că acesta vizează doar
alin. (1) al acestui text, şi nu întregul articol, astfel că doar acesta
urmează a fi analizat de Curtea Constituţională. Totodată, obiect al excepţiei
îl constituie şi prevederile art. 3 şi ale art. 13 din Legea nr. 51/1991
privind siguranţa naţională a României, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 163
din 7 august 1991. Textele de lege criticate au următorul conţinut:
Art. 2 alin. (2), art. 7 alin. (1), art. 25 alin. (1)
şi art. 34 lit. j) din Legea nr. 182/2002 privind protecţia informaţilor
clasificate:
Art. 2 alin. (2): „Accesul
la informaţiile clasificate este permis numai în cazurile, în condiţiile şi
prin respectarea procedurilor prevăzute de lege."
Art. 7 alin. (1): „Persoanele care vor avea acces la informaţii clasificate secrete de stat vor fi
verificate, în prealabil, cu privire la onestitatea şi profesionalismul lor,
referitoare la utilizarea acestor informaţii."
Art. 25 alin. (1): „Coordonarea
generală a activităţii şi controlul măsurilor privitoare la protecţia
informaţiilor secrete de stat se realizează de către unitatea specializată din
cadrul Serviciului Român de Informaţii."
Art. 34 lit. j): „In vederea
coordonării activităţii şi exercitării controlului asupra măsurilor privitoare
la protecţia informaţiilor clasificate din sfera sa de competenţă, Serviciul
Român de Informaţii are următoarele atribuţii principale: (...) j) constată
nerespectarea normelor privind protecţia informaţiilor clasificate şi aplică
sancţiunile contravenţionale prevăzute de lege, iar atunci când faptele
constituie infracţiuni, sesizează organele de urmărire penală."
Art. 3 din Legea nr. 51/1991 privind siguranţa
naţională a României, criticate, enumera, de la lit. a)
la lit. I), actele şi faptele care constituie
ameninţări la adresa siguranţei naţionale a României.
Art. 13 din Legea nr. 51/1991: „Situaţiile prevăzute de art. 3 constituie temei legal pentru a se
solicita procurorului, în cazuri justificate, cu respectarea prevederilor
Codului de procedură penală, autorizarea efectuării unor acte, în scopul
culegerii de informaţii, constând în: interceptarea comunicaţiilor, căutarea
unor informaţii, documente sau înscrisuri pentru a căror obţinere este necesar
accesul într-un loc, la un obiect sau deschiderea unui obiect; ridicarea şi
repunerea la loc a unui obiect sau document, examinarea lui, extragerea
informaţiilor pe care acestea le conţin, cât şi înregistrarea, copierea sau
obţinerea de extrase prin orice procedee; instalarea de obiecte, întreţinerea
şi ridicarea acestora din locurile în care au fost depuse.
Cererea de autorizare se formulează în scris şi
trebuie să cuprindă: date sau indicii din care să rezulte existenţa uneia din
ameninţările la adresa siguranţei naţionale prevăzute de art. 3 pentru a cărei
prevenire, descoperire sau contracarare este necesară emiterea mandatului;
categoriile de activităţi pentru a căror desfăşurare trebuie emis mandatul;
identitatea persoanei ale cărei comunicaţii trebuie interceptate, dacă este
cunoscută, sau a persoanei care deţine informaţiile, documentele ori obiectele
ce trebuie obţinute; descrierea generală, dacă şi când este posibil, a locului
unde urmează a fi executate activităţile autorizate; durata de valabilitate a mandatului solicitat.
Actul de autorizare se emite la cererea organelor cu
atribuţii în domeniul siguranţei naţionale, de către procurori anume desemnaţi
de procurorul general al României.
In cazul în care procurorul constată că cererea este
justificată, emite un mandat care trebuie să conţină: aprobarea pentru
categoriile de comunicaţii care pot fi interceptate, categoriile de informaţii,
documente sau obiecte care pot fi obţinute; identitatea persoanei, dacă este
cunoscută, ale cărei comunicaţii trebuie interceptate ori care se află în
posesia datelor informaţiilor, documentelor sau obiectelor ce trebuie obţinute;
organul împuternicit cu executarea; descrierea generală a locului în care
urmează a fi executat mandatul; durata de valabilitate a mandatului.
Durata de valabilitate a mandatului nu poate depăşi
6 luni. In cazuri întemeiate, procurorul general poate prelungi, la cerere,
durata mandatului, fără a se putea depăşi, de fiecare dată, 3 luni.
Orice cetăţean care se consideră vătămat în mod
nejustificat prin activităţile care fac obiectul mandatului prevăzut în alin. 1-4 se poate adresa cu plângere procurorului anume desemnat,
ierarhic superior procurorului care a emis mandatul."
Textele constituţionale pretins a fi încălcate sunt
cele ale art. 21 alin. (3) referitoare la dreptul părţilor la un proces
echitabil si la soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil, art. 28 „Secretul corespondenţei", art. 53
„Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi", art. 124
alin. (2) referitor la caracterul de unicitate, imparţialitate şi egalitate
pentru toţi a justiţiei, art. 125 alin. (2) potrivit cărora propunerile de
numire, precum şi promovarea, transferarea şi sancţionarea judecătorilor sunt
de competenţa Consiliului Superior al Magistraturii, în condiţiile legii sale
organice şi ale art. 134 alin. (2) din Constituţie, care stabilesc rolul de
instanţă de judecată a Consiliului Superior al Magistraturii, prin secţiile
sale, în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor şi a procurorilor,
potrivit procedurii stabilite prin legea sa organică, situaţie în care
ministrul justiţiei, preşedintele Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi
procurorul general al Parchetului de pe lângă Inalta Curte de Casaţie şi
Justiţie nu au drept de vot.
Analizând excepţia de
neconstituţionalitate, Curtea Constituţională constată că aceasta este
neîntemeiată, pentru următoarele considerente:
I. In ceea ce priveşte
dispoziţiile art. 2 alin. (2), art. 7 alin. (1), art. 25 alin. (1) şi art. 34
lit. j) din Legea nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate,
critica de neconstituţionalitate constă, în esenţă, în susţinerea potrivit
căreia textele de lege menţionate încalcă dreptul la un proces echitabil în
condiţiile unei justiţii unice, imparţiale şi egale pentru toţi. In opinia
autorilor excepţiei, părţile nu pot avea acces la conţinutul unor înscrisuri
clasificate, fie în mod direct, fie prin reprezentant, decât cu condiţia
obţinerii certificatului de securitate, urmând procedura legală, de asemenea,
pretins neconstituţională.
Faţă de această critică, Curtea consideră că este
firesc ca Legea nr. 182/2002, având ca obiect de reglementare protecţia
informaţiilor clasificate, să conţină reguli specifice cu privire la accesul la
astfel de informaţii al anumitor persoane care au calitatea de părţi într-un
proces, respectiv cu condiţia obţinerii certificatului de securitate, fiind
necesar a fi îndeplinite, în prealabil, cerinţele şi procedura specifică de
obţinere a acestuia, prevăzute de aceeaşi lege. De vreme ce prevederile de lege
criticate nu au ca efect blocarea efectivă şi absolută a accesului la anumite
informaţii, ci îl condiţionează de îndeplinirea anumitor paşi procedurali,
etape justificate prin importanţa pe care asemenea informaţii o poartă, nu se
poate susţine încălcarea dreptului la un proces echitabil sau a principiului
unicităţii, imparţialităţii şi al egalităţii justiţiei pentru toţi. Pe de altă
parte, însăşi Constituţia prevede, potrivit art. 53 alin. (1), posibilitatea
restrângerii exerciţiului unor drepturi - inclusiv a garanţiilor aferente unui proces echitabil - pentru
raţiuni legate de apărarea securităţii naţionale.
Reglementarea mai strictă a accesului la informaţiile
clasificate ca fiind secrete de stat, prin stabilirea unor condiţii pe care
trebuie să le îndeplinească persoanele care vor avea acces la astfel de
informaţi, precum şi a unor proceduri de verificare, control şi coordonare a
accesului la aceste informaţii, reprezintă o măsură necesară în vederea
asigurării protecţiei informaţiilor clasificate, în acord cu dispoziţiile
constituţionale ce vizează apărarea securităţii naţionale.
De altfel, în jurisprudenţa sa (Decizia Plenului nr. 1
din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994 şi Decizia nr.
407 din 7 octombrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.112 din 27 noiembrie 2004), Curtea
a statuat că „este de competenţa exclusivă a legiuitorului de a institui
regulile de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti",
precum şi că „legiuitorul poate institui, în considerarea unor situaţii
deosebite, reguli speciale de procedură, ca şi modalităţile de exercitare a drepturilor
procedurale."
Prin urmare, Curtea nu poate reţine pretinsa critică de
neconstituţionalitate a prevederilor art. 2 alin. (2), art. 7 alin. (1), art.
25 alin. (1) şi art. 34 lit. j) din Legea nr. 182/2002 privind protecţia
informaţiilor clasificate faţă de dispoziţiile art. 21 alin. (3), art. 124
alin. (2), art. 125 alin. (2)şi ale art. 134 alin. (2) din Constituţie.
II. Cât priveşte critica de
neconstituţionalitate a prevederilor art. 3 şi ale art. 13 din Legea nr.
51/1991 privind siguranţa naţională a României faţă de dispoziţiile art. 28 şi
ale art. 53 din Constituţie, instanţa de contencios constituţional constată că
nici aceasta nu este întemeiată. Prin Decizia nr. 766 din 7 noiembrie 2006,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 25 din 16 ianuarie 2007, Curtea a reţinut, în esenţă, că „nu se
poate cere legiuitorului să admită accesul nerestricţionat la conţinutul unor
mandate de interceptare a convorbirilor telefonice emise în scopul combaterii
faptelor de ameninţare la adresa siguranţei naţionale prevăzute de art. 3 din
Legea nr. 51/1991, fără riscul de a prejudicia grav securitatea
naţională". In această situaţie, Curtea constată că prevederile art. 13
din lege nu sunt de natură să încalce secretul corespondenţei, garantat de art.
28 din Constituţie, în limitele cuprinse la art. 53 din aceasta, referitoare la
restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art.
146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al
art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr.
47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
prevederilor art. 2 alin. (2), art. 7 alin. (1), art. 25 alin. (1) şi art. 34
lit. j) din Legea nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate,
precum şi ale art. 3 şi art. 13 din Legea nr. 51/1991 privind siguranţa
naţională a României, excepţie ridicată de Dan Costache Patriciu şi Societatea
Comercială „Rompetrol" - S.A. în Dosarul nr. 12.770/3/2006 (2.080/2007) al
Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi
de familie.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 16 octombrie
2008.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Claudia-Margareta Krupenschi