DECIZIE Nr.
1107 din 22 noiembrie 2007
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 180 alin. 3 teza intai din Codul
penal
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 849 din 11 decembrie 2007
Ioan Vida -
preşedinte
Nicolae Cochinescu
-judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Ninosu
-judecător
Ion Predescu -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Augustin Zegrean -judecător
Marilena Mincă -
procuror
Florentina Geangu -
magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea
excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 180 alin. 3 teza întâi
din Codul penal, excepţie ridicată de Marin Frunză în Dosarul nr. 483/121/2006
al Judecătoriei Galaţi.
La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de
care procedura de citare este legal îndeplinită.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de
respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, apreciind că
dispoziţiile legale criticate nu contravin prevederilor constituţionale.
CURTEA,
având în vedere actele si lucrările dosarului, retine
următoarele:
Prin Incheierea din 24 august 2007, pronunţată în
Dosarul nr. 483/121/2006, Judecătoria Galaţi a sesizat Curtea
Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 180 alin. 3 teza întâi din Codul penal, excepţie ridicată de Marin Frunză, parte vătămată în dosarul
menţionat.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că textul de lege menţionat încalcă drepturile şi
principiile constituţionale prevăzute în art. 1 alin. (3), art. 4, art. 11,
art. 15, art. 16, art. 20, art. 21, art. 24, art. 31, art. 53, art. 124, art.
126 şi art. 131. Se susţine că dispoziţiile art. 180 alin. 3 teza întâi din
Codul penal sunt neconstituţionale „în situaţia în care acţiunea penală nu
poate fi pusă în mişcare şi din oficiu de către organele abilitate ale
statului".
Judecătoria Galaţi consideră
că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
In conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din
Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor
două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul, făcând
referire la considerentele care au fundamentat Decizia Curţii Constituţionale
nr. 381 din 14 octombrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 836 din 25
noiembrie 2003, pe care le consideră valabile şi în prezenta cauză, apreciază că excepţia de
neconstituţionalitate este neîntemeiată.
Avocatul Poporului consideră
că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Arată că prevederile
legale criticate nu încalcă dispoziţiile constituţionale invocate de autorul
excepţiei.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de
neconstituţionalitate ridicată.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere
ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de
judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate,
raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine
următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1
alin. (2), ale art. 2,3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze
excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie dispoziţiile art. 180 alin. 3 teza întâi din Codul penal, cu
denumirea marginală Lovirea sau alte violenţe, potrivit cărora „Acţiunea
penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate".
Autorul excepţiei susţine că aceste dispoziţii sunt
contrare prevederilor art. 1 alin. (3) referitoare la România ca stat de drept,
art. 4 referitoare la unitatea poporului şi egalitatea dintre cetăţeni, art. 11
referitoare la dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 15 referitoare la
universalitatea drepturilor, art. 16 referitoare la egalitatea în drepturi,
art. 20 referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art.
21 referitoare la accesul liber la justiţie, art. 24 referitoare la dreptul la
apărare, art. 31 privind dreptul la informaţie, art. 53 referitoare la
restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, art. 124
referitoare la înfăptuirea justiţiei, art. 126 referitoare la instanţele
judecătoreşti şi art. 131 referitoare la rolul
Ministerului Public'.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
constată că nu pot fi reţinute, sub niciun aspect, criticile formulate.
Legiuitorul, potrivit art. 126 alin. (2) din
Constituţie, conform căruia „Competenţa instanţelor judecătoreşti şi
procedura de judecată
sunt prevăzute numai prin lege", a renunţat
pentru anumite infracţiuni riguros selecţionate la principiul oficialităţii
procesului penal şi a lăsat la aprecierea persoanei vătămate necesitatea intervenţiei
organelor judiciare pentru soluţionarea conflictului. Condiţionarea punerii în
mişcare a acţiunii penale de existenţa plângerii prealabile a persoanei
vătămate, care este o excepţie de la regula generală a oficialităţii procesului
penal înscrisă în art. 2 alin. 2 din Codul de procedură penală, nu poate fi
contrară drepturilor şi intereselor părţilor, ci, dimpotrivă, nu le poate fi
decât favorabilă.
Dispoziţiile legale referitoare la procedura plângerii
prealabile au mai făcut obiectul controlului de constituţionalitate, prilej cu
care Curtea Constituţională a subliniat că acestea nu numai că nu sunt contrare
dispoziţiilor sau principiilor Constituţiei, dar exprimă principii de politică
penală democratice şi umaniste în legătură cu soluţionarea conflictelor de
drept penal, fie că este vorba de infracţiunile pentru care este instituită
procedura plângerii prealabile, condiţiile şi termenul în care poate fi
introdusă plângerea, fie de consecinţele pe planul dreptului substanţial şi pe
planul dreptului procesual. In acest sens sunt deciziile nr. 344 din 6
decembrie 2001 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 73 din 31 ianuarie 2002) şi nr. 230
din 3 iunie 2003 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 501 din 10 iulie 2003).
De altfel, lăsarea la voinţa
persoanei vătămate a punerii în mişcare a acţiunii penale şi a posibilităţii
înlăturării răspunderii penale prin retragerea plângerii sau prin împăcarea
părţilor constituie calea cea mai sigură şi mai temeinică de aplanare a
conflictului de drept penal, fapt confirmat de practică.
Procedura plângerii prealabile nu încalcă principiile
recunoscute şi garantate de Constituţie invocate de autorul excepţiei şi, de
asemenea, nu prevede privilegii sau îngrădiri ale exercitării drepturilor
procesuale pentru niciuna dintre părţile procesului penal.
In sensul celor arătate este şi Decizia Curţii
Constituţionale nr. 381 din 14 octombrie 2003, publicată în Monitorul Oficial
al României, Partea I, nr. 836
din 25 noiembrie 2003, ale cărei soluţie şi considerente sunt valabile şi în
prezenta cauză.
Curtea constată că dispoziţiile art. 1, art. 11, art.
15, art. 20, art. 31, art. 53 şi ale art. 131 din Legea fundamentală nu au
incidenţă în cauză.
Faţă de cele arătate, în temeiul art. 146 lit. d) şi al
art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1)
lit. A.d) şi al art. 29 alin. (1)şi (6) din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor
art. 180 alin. 3 teza întâi din Codul penal, excepţie ridicată de Marin Frunză
în Dosarul nr. 483/121/2006 al Judecătoriei Galaţi.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 22 noiembrie
2007.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Florentina Geangu