DECIZIE   Nr. 11 din 20 martie 2006

privind organizarea judiciara, republicata, s-a intrunit pentru a examina recursul in interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, cu privire la aplicarea dispozitiilor art. 6 alin. (4) si ale art. 9 alin. (2) din Ordonanta Guvernului nr. 5/2001 privind procedura somatiei de plata, in cazul cererii de investire cu formula executorie a ordonantei de admitere a somatiei de plata

ACT EMIS DE: INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 656 din 28 iulie 2006

Sub preşedinţia domnului prof. univ. dr. Nicolae Popa, preşedintele Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie,

Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constituită în Secţii Unite în conformitate cu dispoziţiile art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, s-a întrunit pentru a examina recursul în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu privire la aplicarea dispoziţiilor art. 6 alin. (4) şi ale art. 9 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001 privind procedura somaţiei de plată, in cazul cererii de învestire cu formulă executorie a ordonanţei de admitere a somaţiei de plată.

Secţiile Unite au fost constituite cu respectarea prevederilor art. 34 din Legea nr. 304/2004, republicată, fiind prezenţi 80 de judecători din totalul de 106 judecători aflaţi în funcţie.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost reprezentat de procurorul Antoaneta Florea.

Reprezentanta procurorului general al Parchetului de pe lângă Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie a susţinut recursul în interesul legii, punând concluzii pentru admiterea acestuia, în sensul de a se stabili că nu este admisibilă cererea de învestire cu formulă executorie a ordonanţei de admitere, în tot sau în parte, a somaţiei de plată dacă aceasta nu a fost comunicată prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire.

SECŢIILE    UNITE,

deliberând asupra recursului în interesul legii, constată următoarele:

In practica instanţelor judecătoreşti s-a constatat că nu există un punct de vedere unitar cu privire la aplicarea dispoziţiilor art. 6 alin. (4) şi ale art. 9 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001 în legătură cu soluţionarea cererii de învestire cu formulă executorie a ordonanţei de admitere, în tot sau în parte, a somaţiei de plată.

Astfel, unele instanţe au admis cererea de învestire cu formulă executorie a ordonanţei de admitere, în tot sau în parte, a somaţiei de plată, în condiţiile în care comunicarea acesteia s-a făcut potrivit prevederilor art. 86-100 din Codul de procedură civilă, chiar dacă nu s-au respectat dispoziţiile art. 6 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001.

In motivarea acestui punct de vedere s-a relevat că prin dispoziţiile art. 6 alin. (4) din ordonanţa menţionată se derogă în mod nejustificat de la regula privind comunicarea actelor de procedură instituită prin art. 86 alin. 1 din Codul de procedură civilă. S-a mai învederat că prin această derogare se împiedică realizarea celerităţii impuse de procedura privind somaţia de plată, deoarece comunicarea ordonanţei de admitere a cererii creditorului privind somaţia de plata se poate realiza mult mai repede şi în aceleaşi condiţii atunci când confirmarea primirii se obţine prin agenţii procedurali ai instanţei sau prin alte mijloace care asigură transmiterea textului actului şi confirmarea primirii lui.

Alte instanţe, dimpotrivă, au considerat că, pentru a fi admisibilă cererea de învestire cu formulă executorie a ordonanţei pronunţate de instanţă, trebuie făcută dovada comunicării acesteia prin scrisoare recomandată, cu confirmare de primire, astfel cum se prevede la art. 6 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001.

Aceste din urmă instanţe au interpretat şi au aplicat corect dispoziţiile legii.

Pentru faza judecăţii (cognitio), prin art. 1 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001 se prevede că „procedura somaţiei de plată se desfăşoară, la cererea creditorului, în scopul realizării de bunăvoie sau prin executare silită a creanţelor certe, lichide şi exigibile ce reprezintă obligaţii de plată a unor sume de bani, asumate prin contract constatat printr-un înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însuşit de părţi prin semnătură ori în alt mod admis de lege şi care atestă drepturi şi obligaţii privind executarea anumitor servicii, lucrări sau orice alte prestaţii".

Potrivit art. 6 alin. (1) şi (2) din aceeaşi ordonanţă a Guvernului, dacă nu a intervenit închiderea dosarului, „judecătorul va examina cererea pe baza actelor depuse, precum şi a explicaţiilor şi lămuririlor părţilor", iar în cazul în care „constată ca pretenţiile creditorului sunt justificate, ...emite ordonanţa care va conţine somaţia de plată către creditor, precum şi termenul de plată".

Tot în art. 6 din această ordonanţă a Guvernului se mai prevede, la alin. (4), că „ordonanţa se va înmâna părţii prezente sau se va comunica fiecărei părţi, de îndată, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire".

Din această ultimă dispoziţie cu caracter imperativ rezultă că instituirea unei atare prevederi speciale de comunicare este determinată de urgenţa pe care o reclamă soluţionarea unor astfel de cauze, precum şi de necesitatea evitării comunicării unor acte de asemenea importanţă prin afişare, în condiţiile prevăzute în art. 92 şi 921 din Codul de procedură civilă.

De altfel, este de observat că ordonanţa de admitere a cererii de somaţie de plată este o hotărâre cu caracter provizoriu, a cărei definitivare depinde de exercitarea de către debitor a cererii de anulare şi, respectiv, de modul de soluţionare a acesteia.

Constituind mijlocul prin care debitorul poate contesta ordonanţa privind somaţia de plată, cererea în anulare este o cale de atac specială şi unică, rezervată numai debitorului pârât, prin care se solicită doar anularea ordonanţei. Instanţa învestită cu soluţionarea cererii în anulare poate anula ordonanţa sau o poate confirma. Hotărârea prin care este respinsă cererea în anulare este irevocabilă potrivit art. 8 alin. (5) din Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001, astfel cum a fost introdus prin Legea de aprobare nr. 195/2004.

Intr-o a doua fază (executio), la cererea creditorului, ordonanţa împotriva căreia nu s-a formulat cerere în anulare sau hotărârea de respingere a cererii în anulare, rămasă irevocabilă, va fi învestită cu formulă executorie şi, astfel învestită, ea constituie titlu executoriu conform art. 9 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001. Rezultă că învestirea cu formulă executorie a ordonanţei, pentru ca aceasta să fie pusă în execuţie silită, reprezintă o condiţie prealabilă şi imperativă a executării silite, aşa încât neîndeplinirea ei atrage nulitatea urmăririi.

Cât priveşte procedura învestirii ordonanţei cu formulă executorie sunt incidente dispoziţiile art. 9 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001 şi ale art. 376 din Codul de procedură civilă, în raport cu care admiterea cererii de învestire este condiţionată de caracterul definitiv al ordonanţei sau de caracterul irevocabil al hotărârii de respingere a cererii în anulare. Ca urmare, este necesar ca instanţa de judecată, în exercitarea rolului activ, să verifice în ce măsură s-au respectat dispoziţiile art. 9 alin. (2) cu referire la art. 6 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001, atât cu privire la comunicarea ordonanţei, cât şi cu privire la modalitatea în care aceasta a rămas irevocabilă.

In această privinţă se impune să se aibă în vedere că nerespectarea prevederilor art. 6 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001 ar atrage, pe de o parte, încălcarea principiului disponibilităţii şi lipsirea debitorului de posibilitatea de a se apăra, iar pe de altă parte, ar crea posibilitatea invocării nulităţii relative a actului, în cadrul unei contestaţii la executare, în conformitate cu dispoziţiile art. 105 alin. 2 din Codul de procedură civilă.

Aşa fiind, în raport cu dispoziţiile legale la care s-a făcut referire, se impune să se reţină că ordonanţa ce conţine somaţia de plată nu este susceptibilă de a fi învestită cu formulă executorie decât dacă a fost comunicată părţilor prin scrisoare recomandată, cu confirmare de primire, potrivit prevederilor art. 6 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001.

In consecinţă, în temeiul dispoziţiilor art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judecătorească, republicată, şi ale art. 329 alin. 3 din Codul de procedură civilă, urmează a se admite recursul în interesul legii şi a se stabili că nu este admisibilă cererea de învestire cu formulă executorie a ordonanţei de admitere, în tot sau în parte, a somaţiei de plată, dacă aceasta nu a fost comunicată prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire.

PENTRU    ACESTE    MOTIVE

In numele legii

DECID:

Admit recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

In aplicarea dispoziţiilor art. 6 alin. (4) şi art. 9 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001, stabileşte:

Cererea de învestire cu formulă executorie a ordonanţei de admitere, în tot sau în parte, a somaţiei de plată nu este admisibilă dacă aceasta nu a fost comunicată prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire.

Obligatorie, potrivit art. 329 alin. 3 din Codul de procedură civilă.

Pronunţată în şedinţa publică, astăzi, 20 martie 2006.

PREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE,

prof. univ. dr. NICOLAE POPA

Prim-magistrat asistent,

Victoria Maftei