DECIZIE Nr.
1096 din 8 septembrie 2009
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 16 alin. (1), (6) si (7), art. 21
alin. (1) si (3), art. 26 alin. (1), art. 28 si art. 47 din Ordonanta
Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor si art. 10
lit. b), art. 11 alin. (1) lit. b) si alin. (3), precum si art. 14 alin. (2)
din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 28/1999 privind obligatia
operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 695 din 15 octombrie 2009
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Tudorel Toader -judecător
Augustin Zegrean -judecător
Antonia Constantin - procuror
Benke Karoly -
magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 16, art. 21, art. 26, art. 28 şi
art. 47 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al
contravenţiilor şi ale art. 10 lit. b), art. 11 şi art. 14 alin. (2) din
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia operatorilor
economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, excepţie ridicată
de Societatea Comercială „Distribution Value" - S.R.L. Bucureşti în
Dosarul nr. 1.425/220/2008 al Judecătoriei Deta.
La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de
care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Reprezentantul Ministerului Public apreciază că
excepţia ridicată este neîntemeiată, invocând, în acest sens, jurisprudenţa
Curţii Constituţionale.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările
dosarului, constată următoarele:
Prin Incheierea din 24 martie 2009, pronunţată în
Dosarul nr. 1.425/220/2008, Judecătoria Deta a sesizat Curtea
Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 16,
art. 21, art. 26, art. 28 şi art. 47 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001
privind regimul juridic al contravenţiilor şi ale art. 10 lit. b), art. 11 şi
art. 14 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 privind
obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice
fiscale, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Distribution
Value" - S.R.L. Bucureşti într-o cauză având ca obiect anularea unui
proces-verbal de constatare şi sancţionare a unei contravenţii la regimul
caselor de marcat.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că faptele contravenţionale reprezintă fapte de natură
penală în sensul Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a
libertăţilor fundamentale şi, în aceste condiţii, urmează să li se aplice toate
principiile şi garanţiile procesual-penale. Or, art. 47 din Ordonanţa
Guvernului nr. 2/2001 prevede că aceasta se completează cu dispoziţiile Codului
de procedură civilă, situaţie în care sarcina probei îi incumbă
contravenientului, ceea ce este inadmisibil. Se produce astfel o răsturnare a
prezumţiei de nevinovăţie, întrucât contravenientul este considerat vinovat
până ce nu face dovada contrară. Se mai arată că, potrivit jurisprudenţei
Curţii Europene a Drepturilor Omului, prezumţia de legalitate şi de adevăr a
procesului-verbal de contravenţie este o prezumţie lipsită de rezonabilitate,
punând un acuzat penal într-o situaţie dezavantajoasă (Cauza Anghel
împotriva României, 2007).'
Se mai arată că art. 14 alin. (2) din Ordonanţa de
urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 contravine art. 21 alin. (3) din Constituţie,
întrucât nu permite judecătorului cauzei să individualizeze sancţiunea
complementară a suspendării activităţii unităţii, întrucât actul contestat
prevede invariabil că măsura suspendării se dispune pe o perioadă de 3 luni,
independent de circumstanţele cauzei. De asemenea, se consideră că valoarea
amenzii aplicate, precum şi suspendarea activităţii unităţii restrâng
libertatea economică a persoanei; o asemenea restrângere nu este proporţională
cu situaţia care a determinat-o şi cu scopul urmărit.
Judecătoria Deta apreciază
că excepţia de neconstitu-ţionalitate ridicată este neîntemeiată.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr.
47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două
Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Avocatul Poporului apreciază
că prevederile legale criticate sunt constituţionale.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi
Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere
asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al
Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile
procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile
Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1
alin. (2), ale art. 2,3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze
prezenta excepţie.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum
a fost formulat, îl constituie dispoziţiile art. 16, 21, 26, 28 şi 47 din
Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie
2001, şi ale art. 10 lit. b), art. 11 şi art. 14 alin. (2) din Ordonanţa de
urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a
utiliza aparate de marcat electronice fiscale, republicată în Monitorul Oficial
al României, Partea I, nr. 75 din 21 ianuarie 2005. In realitate, Curtea
constată că autorul excepţiei, prin critica sa de neconstituţionalitate,
vizează numai dispoziţiile art. 16 alin. (1), (6) şi (7), art. 21 alin. (1) şi
(3), art. 26 alin. (1), art. 28 şi 47 din Ordonanţa Guvernului nr.'2/2001, art.
10 lit. b), art. 11'alin. (1) lit. b) şi alin. (3), precum şi art. 14 alin. (2)
din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999, texte care au următorul
cuprins:
- Art. 16 alin. (1), (6) şi (7) din Ordonanţa
Guvernului nr. 2/2001: „Art. 16. - (1) Procesul-verbal de constatare
a contravenţiei va cuprinde în mod obligatoriu: data şi locul unde este
încheiat; numele, prenumele, calitatea şi instituţia din care face parte
agentul constatator; datele personale din actul de identitate, inclusiv codul
numeric personal, ocupaţia şi locul de muncă ale contravenientului; descrierea
faptei contravenţionale cu indicarea datei, orei şi locului în care a fost
săvârşită, precum şi arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea
gravităţii faptei şi la evaluarea eventualelor pagube pricinuite; indicarea
actului normativ prin care se stabileşte şi se sancţionează contravenţia;
indicarea societăţii de asigurări, în situaţia în care fapta a avut ca urmare
producerea unui accident de circulaţie; posibilitatea achitării în termen de 48
de ore a jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ, dacă acesta
prevede o asemenea posibilitate; termenul de exercitare a căii de atac şi
organul la care se depune plângerea. [...]
(6) In situaţia în care contravenientul este
persoană juridică în procesul-verbal se vor face menţiuni cu privire la
denumirea, sediul, numărul de înmatriculare în registrul comerţului şi codul
fiscal ale acesteia, precum şi datele de identificare a persoanei care o
reprezintă.
(7) In momentul încheierii procesului-verbal
agentul constatator este obligat să aducă la cunoştinţă contravenientului
dreptul de a face obiecţiuni cu privire la conţinutul actului de constatare.
Obiecţiunile sunt consemnate distinct în procesul-verbal la rubrica «Alte
menţiuni», sub sancţiunea nulităţii procesului-verbal.";
- Art. 21 alin. (1) şi (3): „Art. 21. - (1)
In cazul în care prin actul normativ de stabilire şi sancţionare a
contravenţiilor nu se prevede altfel, agentul constatator, prin procesul-verbal
de constatare, aplică şi sancţiunea. [...]
(3) Sancţiunea se aplică în limitele prevăzute de
actul normativ şi trebuie să fie proporţională cu gradul de pericol social al
faptei săvârşite, ţinându-se seama de împrejurările în care a fost săvârşită
fapta, de modul şi mijloacele de săvârşire a acesteia, de scopul urmărit, de
urmarea produsă, precum şi de circumstanţele personale ale contravenientului şi
de celelalte date înscrise în procesul-verbal";
- Art. 26 alin. (1): „Art. 26. - (1) Dacă
agentul constatator aplică şi sancţiunea, iar contravenientul este prezent la
încheierea procesului-verbal, copia de pe acesta şi înştiinţarea de plată se
înmânează contravenientului, făcându-se menţiune în acest sens în
procesul-verbal. Contravenientul va semna de primire.";
-Art. 28: ,Art- 28. - (1) Contravenientul
poate achita, pe loc sau în termen de cel mult 48 de ore de la data încheierii
procesului-verbal ori, după caz, de la data comunicării acestuia, jumătate
din minimul amenzii prevăzute în actul normativ, agentul constatator făcând
menţiune despre această posibilitate în procesul-verbal. In actul normativ de
stabilire a contravenţiilor această posibilitate trebuie menţionată în mod
expres. Termenele statornicite pe ore încep să curgă de la miezul nopţii zilei
următoare, iar termenul care se sfârşeşte într-o zi de sărbătoare legală sau
când serviciul este suspendat se va prelungi până la sfârşitul primei zile de
lucru următoare.
(2) Amenzile care se cuvin bugetului de stat pot fi
achitate la Casa de Economii şi Consemnaţiuni - C.E.C.
- S.A sau la unităţile Trezoreriei Statului, iar amenzile cuvenite
bugetelor locale se achită la Casa de Economii şi Consemnaţiuni - C.E.C.
- S.A. sau la casieriile autorităţilor administraţiei publice locale ori
ale altor instituţii publice abilitate să administreze veniturile bugetelor
locale, indiferent de localitatea pe a cărei rază acestea funcţionează, de
cetăţenia, domiciliul sau de reşedinţa contravenientului ori de locul
săvârşirii contravenţiei, precum şi la ghişeul unic din punctele de trecere a
frontierei de stat a României. O copie de pe chitanţă se predă de către
contravenient agentului constatator sau se trimite prin poştă organului din
care acesta face parte, potrivit dispoziţiilor alin. (1).
(3) Amenzile contravenţionale pot fi achitate şi
prin intermediul instrumentelor de plată electronică în cadrul Ghişeului
virtual de plăţi, proiect-pilot coordonat de Ministerul Comunicaţiilor şi
Tehnologiei Informaţiei*), parte a Sistemului e-guvernare, din cadrul
Sistemului Electronic Naţional. In acest caz:
a) achitarea unei amenzi contravenţionale se
dovedeşte prin prezentarea extrasului de cont al plătitorului sau a dovezii de
plată emise de Ghişeul virtual de plăţi, aceasta specificând data şi ora efectuării
plăţii;
b) se elimină obligativitatea pentru plătitor de a
preda o copie de pe extrasul de cont sau de pe dovada de plată emisă de Ghişeul
virtual de plăţi către agentul constatator sau organul din care acesta face
parte.";
- Art. 47: „Dispoziţiile prezentei ordonanţe se
completează cu dispoziţiile Codului de procedură civilă.";
- Art. 10 lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului
nr. 28/1999: „(1) Constituie contravenţii următoarele fapte dacă, potrivit
legii penale, nu sunt considerate infracţiuni: [...]
b) neîndeplinirea obligaţiei agenţilor economici de
a se dota şi de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale avizate conform
art. 5 alin. (2), la termenele stabilite la art. 6, cu excepţia prevăzută la
art. 1 alin. (4), neemiterea bonului fiscal pentru toate bunurile livrate sau
serviciile prestate ori emiterea de bonuri cu o valoare inferioară celei reale,
precum şi nereintroducerea datelor înscrise pe rola jurnal privind tranzacţiile
efectuate de la ultima închidere zilnică până în momentul ştergerii memoriei
operative; [...].";
- Art. 11 alin. (1)
lit. b) şi (3): „(1) Amenzile pentru contravenţiile prevăzute la art. 10 se
aplică operatorilor economici, cu excepţia celor prevăzute la art. 10 lit. d),
astfel: [...]
b) faptele prevăzute la art. 10 lit. a), b), h1),
i), j), I) şi m) se sancţionează cu amendă de la 8.000 lei la 10.000 lei; [...]
(3) Sumele găsite la punctele de vânzare a bunurilor
sau de prestare a serviciilor aparţinând agenţilor economici prevăzuţi la art.
1 alin. (1), care nu pot fi justificate prin datele înscrise în documentele
emise cu aparate de marcat electronice fiscale, în registrul special, menţionat
la art. 1 alin. (4), ori prin facturi fiscale, după caz, sunt considerate fără
provenienţă şi se confiscă, făcându-se venit la bugetul de stat. De asemenea,
se confiscă sumele încasate din livrarea de bunuri ori prestarea de servicii
după suspendarea activităţii agenţilor economici, potrivit art. 14.";
- Art. 14 alin. (2): „(2) Nerespectarea de către
agenţii economici a prevederilor art. 10 lit. b), referitoare la neutilizarea
aparatelor de marcat electronice fiscale, neemiterea bonurilor fiscale pentru
toate bunurile livrate sau serviciile prestate, emiterea de bonuri cu o valoare
inferioară celei reale şi nereintroducerea datelor înscrise pe rola-jurnal
privind tranzacţiile efectuate de la ultima închidere zilnică până în momentul
ştergerii memoriei operative, atrage şi suspendarea activităţii unităţii pe o
perioadă de 3 luni."
Autorul excepţiei susţine că dispoziţiile legale
criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 11 alin. (1) privind
ratificarea tratatelor, art. 20 alin. (2) referitoare la tratatele
internaţionale privind drepturile omului, ale art. 21 alin. (3) privind dreptul
la un proces echitabil şi ale art. 23 alin. (11) privind prezumţia de
nevinovăţie. Totodată, sunt considerate a fi încălcate prevederile art. 6
paragrafele 1 şi 2 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a
libertăţilor fundamentale, precum şi o numeroasă jurisprudenţă a Curţii
Europene a Drepturilor Omului, printre hotărârile cele mai relevante menţionate
reţinându-se Ozturk împotriva Germaniei, 1989, Kadubec împotriva Slovaciei,
1998, Grecu împotriva României, 2006, sau Anghel împotriva României,
2007.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată,
Curtea constată următoarele:
I. Prin Decizia nr. 197 din 13 mai 2003, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 545 din 29 iulie 2003, Curtea a
stabilit că „legislaţia contravenţională din România, similară celei
germane, intră sub prevederile art. 6 al Convenţiei pentru apărarea drepturilor
omului şi a libertăţilor fundamentale".
Astfel, Curtea reţine că procesul-verbal de constatare
şi sancţionare a contravenţiei se bucură de prezumţia de legalitate, însă,
atunci când este formulată o plângere împotriva acesteia, este contestată chiar
prezumţia de care se bucură. In acest caz, instanţa de judecată competentă va
administra probele prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalităţii
şi temeiniciei procesului-verbal. Cel care a formulat plângerea nu trebuie să
îşi demonstreze propria nevinovăţie, revenind instanţei de judecată obligaţia
de a administra tot probatoriul necesar stabilirii şi aflării adevărului.
Chiar dacă art. 47 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 face referire la
dispoziţiile Codului de procedură civilă, instanţele de judecată nu pot face
aplicarea strictă a regulii onus probandi incumbit actori, ci, din
contră, chiar ele trebuie să manifeste un rol activ pentru aflarea adevărului
din moment ce contravenţia intră sub incidenţa art. 6 din Convenţia pentru
apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Prin urmare, nu se
poate susţine răsturnarea sarcinii probei.
De altfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în
Cauza Anghel împotriva României, 2007, a statuat că, „deşi statele au
posibilitatea de a nu sancţiona unele infracţiuni sau le pot pedepsi pe cale
contravenţională decât pe cale penală, autorii infracţiunilor nu trebuie să se
afle într-o situaţie defavorabilă pentru simplul fapt că regimul juridic
aplicabil este diferit de cel aplicabil în materie penală". O asemenea
poziţie este firească, întrucât, în caz contrar, autorul unei contravenţii, din
punct de vedere al protecţiei juridice de care se bucură, s-ar afla pe o
treaptă inferioară autorului unei infracţiuni în sensul Codului penal român,
ceea ce este inadmisibil din moment ce ambele fapte ţin de materia penală în
sensul Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor
fundamentale.
*) Conform Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.
221/2008 pentru stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administraţiei
publice centrale Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei a fost
reorganizat în Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale.
II. Curtea, prin Decizia nr. 115 din 19 februarie
2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 263 din 3
aprilie 2008, Decizia nr. 460 din 22 aprilie 2008, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 10 iunie 2008, şi Decizia nr. 1.255
din 25 noiembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr. 114 din 25 februarie 2009, s-a mai pronunţat asupra constituţionalităţii
prevederilor art. 10 lit. b), art. 11 alin. (1) lit. b) şi alin. (3) şi art. 14
alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 în raport cu
critici similare.
Astfel, Curtea a reţinut că stabilirea unei
contravenţii şi sancţionarea acesteia cu amendă reprezintă o opţiune legitimă a
legiuitorului, care dă expresie preocupării statului pentru a asigura
libertatea comerţului, protecţia concurenţei loiale şi crearea cadrului
favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie. De asemenea,
Curtea a constatat că dispoziţiile legale criticate reprezintă norme
coercitive, instituind sancţiuni contravenţionale pentru agenţii economici care
nu respectă dispoziţiile legale referitoare la justificarea sumelor de bani
găsite la punctele de vânzare aparţinând agenţilor economici. Consecinţa
încălcării acestor dispoziţii legale o constituie confiscarea sumelor a căror
provenienţă nu poate fi justificată.
Asupra constituţionalităţii prevederilor art. 11 şi 14
din ordonanţa de urgenţă criticată Curtea s-a mai pronunţat, statuând în sensul
constituţionalităţii acestor prevederi de lege. Astfel, prin Decizia nr. 83 din
5 februarie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 149
din 27 februarie 2008, şi Decizia nr. 471 din 22 aprilie 2008, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 438 din 11 iunie 2008, Curtea,
făcând referire la jurisprudenţa sa anterioară, a reţinut, de asemenea, că
aceste prevederi legale reprezintă norme coercitive, care instituie sancţiuni
contravenţionale pentru agenţii economici care nu respectă prevederile legale
referitoare la justificarea sumelor de bani găsite la punctele de vânzare
aparţinând agenţilor economici, consecinţa încălcării acestor dispoziţii legale
fiind confiscarea sumelor a căror provenienţă nu poate fi justificată, aşa cum
prevede art. 44 alin. (9) din Constituţie.
Cu privire la art. 14, prin aceleaşi decizii, Curtea a
reţinut că suspendarea pe o perioadă de 3 luni a activităţii unităţii care nu a
respectat obligaţiile prevăzute de textul de lege criticat nu este o măsură de
natură a restrânge libertatea comerţului sau de a afecta obligaţiile statului
de a asigura protecţia concurenţei loiale, crearea cadrului favorabil pentru
valorificarea tuturor factorilor de producţie, protejarea intereselor naţionale
în activitatea economică, financiară şi valutară sau crearea condiţiilor
necesare pentru creşterea calităţii vieţii, ci, dimpotrivă, reprezintă tocmai o
măsură prin care statul dă expresie tuturor acestor obligaţii constituţionale.
Intrucât criticile de neconstituţionalitate privesc, în
esenţă, aceleaşi aspecte deja examinate de Curte prin deciziile menţionate şi
având în vedere că nu au intervenit elemente noi, de natură să determine
schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, soluţia şi considerentele
cuprinse în acestea îşi menţin valabilitatea si în cauza de fată.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art.
146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11
alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge ca neîntemeiată excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 16 alin. (1), (6) şi (7), art. 21
alin. (1) şi (3), art. 26 alin. (1), art. 28 şi art. 47 din Ordonanţa
Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, art. 10 lit.
b), art. 11 alin. (1) lit. b) şi alin. (3), precum şi art. 14 alin. (2) din
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia operatorilor
economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, excepţie ridicată
de Societatea Comercială „Distribution Value" - S.R.L. Bucureşti în
Dosarul nr. 1.425/220/2008 al Judecătoriei Deta.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 8 septembrie
2009.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Benke Karoly