Decizia Nr.1081 din 14.07.2011

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 23 alin. 2 coroborate cu art. 23 alin. 1 lit. f) din Legea notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995, excepţie ridicată de Livia Eugenia Bara în Dosarul nr. 368/35/CA/2010 al Curţii de Apel Oradea - Secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal.La apelul nominal răspunde autorul excepţiei de neconstituţionalitate, personal şi asistat de avocaţii Dana Tofan şi Mircea Ursuţa, cu împuterniciri avocaţiale depuse la dosar, lipsind cealaltă parte, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul avocatului autorului excepţiei, Mircea Ursuţa, care solicită admiterea acesteia astfel cum a fost formulată. În acest sens, arată că posibilitatea unui organ administrativ (cum este ministrul justiţiei) de a dispune pedepse complementare care nu au fost dispuse prin hotărâri judecătoreşti, este neconstituţională, fiind firesc ca ministrul justiţiei să dispună încetarea calităţii de notar public doar în urma unei acţiuni disciplinare. Or, în prezenta cauză, deşi instanţa de judecată care a soluţionat cauza penală nu a dispus măsura interzicerii exercitării profesiei de notar public, ca urmare a condamnării, ministrul justiţiei dispune încetarea calităţii de notar public, ceea ce contravine prevederilor art. 126 alin. (1) din Constituţie. Totodată, susţine că prevederile de lege criticate încalcă şi dispoziţiile constituţionale ale art. 1 alin. (4), deoarece permit imixtiunea unui organ administrativ în atribuţiile puterii judecătoreşti, ale art. 16 privind egalitatea în drepturi, ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil şi ale art. 23 alin. (12) privind principiul legalităţii pedepsei, deoarece ne aflăm în prezenţa unei veritabile sancţiuni penale, iar nu administrative.Avocatul Dana Tofan solicită admiterea excepţiei de neconstituţionaliate, susţinând că prin dispoziţiile de lege criticate se dă posibilitatea ministrului justiţiei să interfereze cu zona puterii judecătoreşti. Or, numai instanţele judecătoreşti, iar nu ministrul justiţiei, aplică legea, în temeiul art. 126 din Constituţie, şi pot decide dacă infracţiunea săvârşită de notarul public aduce sau nu atingere prestigiului profesiei. Consideră că se încalcă şi art. 16 din Constituţie, dintr-o dublă perspectivă, deoarece, pe de-o parte, ministrul justiţiei este cel care apreciază dacă s-a încălcat prestigiul profesiei, iar, pe de altă parte, există şi alte categorii profesionale pentru care legiuitorul nu a prevăzut o asemenea sancţiune. De asemenea, susţine că dispoziţiile de lege criticate contravin şi prevederilor art. 23 alin. (12) din Constituţie, întrucât sancţiunea încetării calităţii de notar public este una penală, care, potrivit normei constituţionale invocate, nu poate fi stabilită sau aplicată decât în condiţiile şi în temeiul legii. Or, în cazul de faţă, nu există nici condiţii şi nici temei legal pentru aplicarea acestei sancţiuni penale.În final, invocă Decizia nr. 415/2010, prin care Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate a unor dispoziţii din Legea nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, motivând că o autoritate administrativă autonomă a interferat în zona puterii judecătoreşti, încălcându-se astfel prevederile art. 124 din Constituţie, potrivit cărora justiţia este unică, egală şi imparţială.În concluzie, susţine că textele de lege criticate, astfel cum sunt redactate, sunt neconstituţionale, propunând completarea acestora cu sintagma „dacă instanţa judecătorească a dispus încetarea calităţii de notar public ca pedeapsa complementară“, deoarece consideră că numai răspunderea disciplinară intervine pentru săvârşirea unei fapte ce aduce atingere profesiei. De altfel, textul care face obiectul excepţiei de neconstituţionalitate intră în coliziune şi cu prevederile art. 1 alin. (4) din Legea fundamentală, care consacră principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, pierderea calităţii de notar public apărând ca o sancţiune cu caracter penal dispusă de către puterea executivă.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, deoarece textele de lege criticate nu contravin prevederilor constituţionale. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate doreşte să învedereze că textele de lege criticate se interpretează şi aplică diferit, susţinând că acestea sunt lacunare şi doreşte o completare a lor. Or, toate aceste critici excedează competenţei Curţii Constituţionale şi, prin urmare, susţine că excepţia de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulată, este inadmisibilă, deoarece aspectele criticate intră în competenţa de soluţionare a instanţei supreme, pe calea pronunţării unui recurs în interesul legii.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 8 noiembrie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 368/35/CA/2010, Curtea de Apel Oradea - Secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 23 alin. 2 coroborate cu art. 23 alin. 1 lit. f) din Legea notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de reclamanta Livia Eugenia Bara într-o cauză de contencios administrativ având ca obiect soluţionarea cererii de anulare a Ordinului ministrului justiţiei şi libertăţilor cetăţeneşti nr. 3.364/C din 15 decembrie 2009 prin care s-a dispus încetarea calităţii sale de notar public în cadrul Camerei Notarilor Publici Oradea.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că este neconstituţională atribuirea dreptului ministrului justiţiei de a dispune o sancţiune penală care nu a fost aplicată de către o instanţă penală. Mai concret, este neconstituţional ca un organ administrativ (ministrul justiţiei) să poată dispune o sancţiune care, potrivi legii, putea fi dispusă, dacă se aprecia necesar, doar de către instanţa penală, ca pedeapsă penală complementară a interzicerii exercitării profesiei, ignorându-se astfel principiul separaţiei puterilor în stat, prevăzut de art. 1 alin. (4) din Constituţie.Astfel, în raport cu dispoziţiile art. 23 alin. 1 lit. f) din Legea notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995, excluderea din profesie apare ca o veritabilă sancţiune penală de interzicere a exercitării unei profesii, sancţiune care poate fi dispusă însă numai de către instanţa penală pe baza unor motive strict enumerate de art. 65 din Codul penal.De asemenea, arată că nu se poate susţine că ar fi vorba despre o sancţiune disciplinară, atâta vreme cât, în mod clar, interzicerea exercitării unei profesii este reglementată de Codul penal ca o pedeapsă complementară, iar actul de excludere este întemeiat pe o hotărâre penală irevocabilă prin care nu sa dispus pedeapsa complementară, sancţiunile disciplinare putând interveni doar ca urmare a nerespectării unor dispoziţii disciplinare, cum ar fi cazul reglementat de art. 23 alin. 1 lit. d) din lege.Cu privire la încălcarea art. 23 alin. (12) din Constituţie, arată că textul criticat este neconstituţional, deoarece dă posibilitatea aplicării unei pedepse în alte condiţii decât cele stabilite de legea penală, iar referitor la art. 1 alin. (4) din Legea fundamentală, susţine că este neconstituţional ca un organ administrativ să aplice o sancţiune penală, astfel că textul de lege criticat consacră o imixtiune a puterii executive în atribuţiile puterii judecătoreşti.Referitor la încălcarea art. 21 alin. (3) din Constituţie, arată că aplicarea unei sancţiuni de o asemenea gravitate se încadrează în noţiunea de „acuzaţie în materie penală“, astfel cum a fost conturată aceasta în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului. Ca atare, posibilitatea acordată unui organ administrativ de a dispune o sancţiune de o asemenea gravitate peste dispoziţiile unei hotărâri penale definitive şi într-o procedură în care nu se respectă garanţiile specifice „materiei penale“ este în contradicţie cu art. 21 alin. (3) din Constituţie.Curtea de Apel Oradea - Secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal consideră că dispoziţiile de lege criticate nu contravin prevederilor constituţionale invocate de către autorul excepţiei de neconstituţionalitate.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale, deoarece acestea nu au semnificaţia unei imixtiuni a puterii executive în procesul de realizare a justiţiei şi nici a încălcării principiului separaţiei şi echilibrului puterilor în stat.În concepţia legiuitorului, activitatea notarială reprezintă un serviciu public care este organizat şi funcţionează pe baza unei legi speciale, iar profesia de notar public poate fi exercitată de un corp profesional selectat şi funcţionând după reguli stabilite de lege pentru protejarea interesului public pe care această activitate îl implică.Desfăşurarea activităţii notariale se realizează cu respectarea unor cerinţe specifice în domeniu, printre care se află şi condiţia ca notarul public să nu aibă antecedente penale şi să se bucure de o bună reputaţie, iar cei care doresc să practice această profesie sunt datori să respecte legea şi să accepte regulile impuse de aceasta. În caz contrar, calitatea de notar public nu poate fi dobândită, respectiv păstrată, iar ministrul justiţiei, care deţine prerogativa numirii notarului public, potrivit regulii simetriei, constată sau dispune încetarea calităţii de notar.În ceea ce priveşte invocarea art. 16 din Constituţie, apreciază că reglementările criticate nu aduc atingere principiului egalităţii în drepturi a cetăţenilor, întrucât se aplică tuturor persoanelor aflate în aceeaşi situaţie, fără privilegii şi fără discriminări.În final, consideră că dispoziţiile art. 21 alin. (3) şi art. 23 alin. (4) din Constituţie nu sunt incidente în cauză.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 23 alin. 2 coroborate cu art. 23 alin. 1 lit. f) din Legea notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 92 din 16 mai 1995, cu modificările şi completările ulterioare, prevederi care au următorul cuprins:

– Art. 23 alin. 1 lit. f): „Calitatea de notar public încetează: [...] f) în cazul condamnării definitive pentru săvârşirea cu intenţie a unei infracţiuni grave sau care aduce atingere prestigiului profesiei;“;

– Art. 23 alin. 2: „Încetarea calităţii de notar public se constată sau se dispune, după caz, de ministrul justiţiei.“Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (4) privind principiul separaţiei puterilor în stat, ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, ale art. 23 alin. (4) şi (12) privind arestarea preventivă şi principiul legalităţii şi ale art. 126 alin. (1) privind realizarea justiţiei de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi celelalte instanţe judecătoreşti. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine următoarele: Prin Ordinul nr. 3.364/C din 15 decembrie 2009, emis de către ministrul justiţiei şi libertăţilor cetăţeneşti, s-a dispus - în temeiul art. 23 alin. 1 lit. f) şi g) coroborat cu art. 16 lit. d) din Legea notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995 - încetarea calităţii de notar public a doamnei Livia Eugenia Bara, având în vedere Decizia penală nr. 49/A din 13 martie 2008, pronunţată de Tribunalul Vâlcea - Secţia penală, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 653/R din 27 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Piteşti - Secţia penală, prin care Livia Eugenia Bara a fost condamnată la 2 ani închisoare pentru participarea, în calitate de complice, la săvârşirea infracţiunii de şantaj, cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei. Curtea reţine că, potrivit art. 14 alin. 4 din Legea nr. 36/1995, evidenţa birourilor de notari publici şi lucrările privind numirea şi încetarea funcţiei notarilor publici se întocmesc de personalul de specialitate notarială din Ministerul Justiţiei, iar, potrivit art. 17 din aceeaşi lege, notarul public este numit de ministrul justiţiei, la propunerea Consiliului Uniunii Naţionale a Notarilor Publici, în baza cererii celui interesat şi după ce face dovada îndeplinirii cerinţelor arătate la art. 16. În conformitate cu art. 16 lit. c) din Legea nr. 36/1995: „Notar public poate fi cel care îndeplineşte următoarele condiţii: [...] c) nu are antecedente penale.“ Or, în aceste condiţii, Curtea constată că măsura încetării calităţii de notar public pe care o constată ministrul justiţiei nu este pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie, pedeapsă prevăzută de art. 64 alin. 1 lit. c) din Codul penal, ci reprezintă o măsură de constatare a înscrierii antecedentelor penale în cazierul judiciar al notarului public, ceea ce conduce la inexistenţa uneia dintre condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească o persoană pentru a putea fi notar public, şi anume cea prevăzută de art. 16 lit. c) din lege. Astfel, în speţă, încetarea calităţii de notar public intervine de drept ca urmare a înscrierii antecedentelor penale în cazierul judiciar al notarului public. În consecinţă, critica de neconstituţionalitate raportată la dispoziţiile art. 23 alin. (12) din Legea fundamentală, privind principiul legalităţii pedepsei, potrivit cărora nicio pedeapsă nu poate fi stabilită sau aplicată decât în condiţiile legii şi în temeiul legii, nu poate fi primită, deoarece, aşa cum s-a arătat mai sus, în speţă, măsura încetării calităţii de notar public nu are caracter penal şi, prin urmare, norma constituţională invocată nu are incidenţă în cauză. Cu privire la încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (4) privind principiul separaţiei puterilor în stat şi ale art. 126 alin. (1) privind realizarea justiţiei de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi celelalte instanţe judecătoreşti, Curtea constată că nici aceste critici nu sunt întemeiate, deoarece ministrul justiţiei dispune încetarea calităţii de notar public în temeiul competenţei sale referitoare la numirea şi încetarea funcţiei de notar public, prevăzută de dispoziţiile Legii nr. 36/1995. Este adevărat că pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesiei poate fi dispusă numai de către instanţa judecătorească ce a pronunţat hotărârea de condamnare, însă atribuţia ministrului justiţiei de a constata încetarea calităţii de notar public nu este echivalentă cu pedeapsa complementară stabilită în condiţiile şi în temeiul art. 64 şi 65 din Codul penal şi, prin urmare, nu are semnificaţia unei interferenţe în activitatea puterii judecătoreşti, ci a fost instituită de legiuitor ca urmare firească a competenţei ministrului justiţiei de a numi şi de a constata încetarea din funcţie a notarilor publici, care nu mai îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege pentru a fi notar public. Astfel, în exercitarea atribuţiei prevăzute de dispoziţiile de lege criticate, ministrul justiţiei nu decide - prin exces de putere - ce infracţiune poate aduce sau nu atingere prestigiului unei profesii, ci doar constată că notarul public în cauză nu mai îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege pentru exercitarea profesiei de notar public. Prin urmare, principiul constituţional al separaţiei şi echilibrului puterilor în cadrul democraţiei constituţionale nu este nesocotit de prevederile de lege criticate, deoarece ministrul justiţiei, în temeiul dispoziţiilor de lege criticate, nu interferează în zona puterii judecătoreşti, astfel cum susţine autorul excepţiei de neconstituţionaliate. În ceea ce priveşte propunerea de modificare şi completare a textelor de lege criticate, formulată de autorul excepţiei, Curtea constată că aceasta nu poate fi primită, deoarece Curtea Constituţională se pronunţă, în temeiul art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, „fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului“. Cu privire la invocarea dreptului la un proces echitabil, consacrat constituţional prin dispoziţiile art. 21 alin. (3), Curtea constată că şi această susţinere este neîntemeiată, deoarece dispoziţiile de lege criticate, care reglementează competenţa ministrului justiţiei de a constata - în anumite cazuri prevăzute de lege - încetarea calităţii de notar public, nu îngrădesc dreptul părţilor la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil de către o instanţă independentă şi imparţială. Dovadă în acest sens este chiar ridicarea prezentei excepţii de neconstituţionalitate în cadrul litigiului având ca obiect anularea ordinului de încetare a calităţii de notar public emis de către ministrul justiţiei. Curtea reţine că prevederile de lege criticate nu contravin nici principiului egalităţii, consacrat de art. 16 alin. (1) din Constituţie, deoarece nu instituie tratamente juridice diferite pentru persoane aflate în aceeaşi situaţie juridică. Astfel, aşa cum a statuat Curtea Constituţională în mod constant în jurisprudenţa sa, principiul constituţional al egalităţii în faţa legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea, el nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluţii diferite pentru situaţii diferite. (A se vedea Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994.) Or, nu se poate susţine că notarii publici care au antecedente penale sunt în aceeaşi situaţie juridică cu alte categorii profesionale, astfel cum susţine autorul excepţiei de neconstituţionalitate. În final, Curtea reţine că prevederile art. 23 alin. (4) din Legea fundamentală, referitoare la arestarea preventivă nu au legătură cu dispoziţiile de lege criticate. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 23 alin. 2 coroborate cu art. 23 alin. 1 lit. f) din Legea notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995, excepţie ridicată de Livia Eugenia Bara în Dosarul nr. 368/35/CA/2010 al Curţii de Apel Oradea - Secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 14 iulie 2011. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Ioana Marilena Chiorean