DECIZIE Nr.
1060 din 14 octombrie 2008
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 118 alin. 2, 3 si 4 din Codul penal
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 761 din 11 noiembrie 2008
Ioan Vida -
preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Petre Lăzăroiu -judecător
Ion Predescu -judecător
Puskâs Valentin Zoltan -judecător
Tudorel Toader -judecător
Augustin Zegrean -judecător
Iuliana Nedelcu - procuror
Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 118 alin. 2, 3 şi 4 din Codul penal,
excepţie ridicată de Judecătoria Mediaş în Dosarul nr. 3.655/257/2007.
La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care
procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Cauza se află în stare de
judecată.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de
respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca nefondată.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată
următoarele:
Prin Incheierea din 2 aprilie
2008, pronunţată în Dosarul nr. 3.655/257/2007, Judecătoria Mediaş a sesizat
Curtea Constituţională
cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 118 alin. 2, 3 şi 4
din Codul penal, excepţie ridicată de instanţa de
judecată.
In motivarea excepţiei
de neconstituţionalitate, Judecătoria Mediaş, în
calitate de autor al acesteia, susţine că prevederile legale menţionate încalcă
dispoziţiile constituţionale ale art. 23 alin. (12) referitoare la stabilirea
şi aplicarea pedepsei numai în condiţiile şi temeiul legii, ale art. 44 alin.
(2) şi (9) referitoare la proprietatea privată, precum şi art. 53 referitoare
la Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, deoarece
oferă judecătorului posibilitatea de a confisca alte bunuri ale infractorului
în locul celor folosite sau produse de comiterea faptei. De asemenea,
confiscarea unor sume de bani de la infractor, lăsată la aprecierea
judecătorului, apare ca o pedeapsă pecuniară suplimentară, dar nereglementată
expres de lege. Or, potrivit art. 23 alin. (12) din Constituţie, nicio pedeapsă
nu poate fi stabilită sau aplicată decât în condiţiile legii.
In sfârşit, libertatea conferită judecătorului potrivit
art. 118 alin. 2 din Codul penal de a confisca sau nu în parte prin echivalent
bănesc este o chestiune ce ţine de morala publică, în sensul art. 53 din Legea
fundamentală, deoarece prin folosirea de către făptuitor în continuare a unui
bun cunoscut ca fiind utilizat în scopuri ilicite se creează un impact negativ
asupra comunităţii împotriva căreia s-a îndreptat în cele din urmă fapta.
Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992,
încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale
Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele
de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului consideră
că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată deoarece dispoziţiile art.
118 alin. 2, 3 şi 4 din Codul penal adaugă la Constituţie, instituind şi alte
cazuri de confiscare a bunurilor decât cele stabilite de textul constituţional.
Rolul confiscării speciale este unul distinct, şi anume de a înlătura
posibilitatea pentru infractor de a folosi din nou un bun, cunoscut ca fiind
utilizat în scopuri ilicite, întrucât creează un impact negativ asupra
comunităţii împotriva căreia s-a îndreptat în cele din urmă fapta. Or, a
confisca de la făptuitor echivalentul bănesc al bunului nu corespunde scopului
urmărit prin măsurile de siguranţă prevăzute în Codul penal.
Dispoziţiile art. 23 alin. (12) din Constituţie nu au
incidenţă în cauză.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi
Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere
asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de
judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate
raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine
următoarele:
Curtea Constituţională constată că a fost legal
sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din
Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr.
47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie dispoziţiile art. 118 alin. 2, 3 şi 4, referitoare la Confiscarea
specială, din Codul penal, care au următorul conţinut:
„In cazul prevăzut în alin. 1 lit. b), dacă valoarea
bunurilor supuse confiscării este vădit disproporţionată faţă de natura şi
gravitatea infracţiunii, se dispune confiscarea în parte, prin echivalent
bănesc, ţinând seama de urmarea infracţiunii şi de contribuţia bunului la
producerea acesteia.
In cazurile prevăzute în alin. 1 lit. b) şi c), dacă
bunurile nu pot fi confiscate, întrucât nu sunt ale infractorului, iar persoana
căreia îi aparţin nu a cunoscut scopul folosirii lor, se confiscă echivalentul
în bani al acestora.
Dacă bunurile supuse confiscării nu se găsesc, în
locul lor se confiscă bani şi bunuri până la concurenţa valorii acestora."
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
constată că instanţa de judecată porneşte de la o ipoteză eronată, ignorând
rolul activ al judecătorului în cadrul procesului penal. Astfel, indiferent de
natura sau gravitatea infracţiunii, un bun folosit la săvârşirea ei ar trebui
confiscat în materialitatea lui, pentru că numai astfel se înlătură starea de
pericol creată de detenţia lui în continuare de către infractor şi se înlătură
orice atingere adusă moralei publice. Or, textul de lege criticat nu impune
asemenea consecinţe, ci, dimpotrivă, prin reglementarea circumstanţiată oferă
judecătorului libertatea de a decide în funcţie şi de alte împrejurări atunci
când subzistă aspectele sociale negative ce trebuie înlăturate prin mijloacele
de coerciţie penale. Cu alte cuvinte, dispoziţiile alineatului 1 lit. b) şi
lit. c) ale art. 118 din Codul penal dispun fără echivoc asupra necesităţii
confiscării ca măsură de siguranţă care are ca scop înlăturarea unei stări de
pericol ori preîntâmpinarea săvârşirii de fapte penale.
Deposedarea unei persoane de anumite bunuri sau valori
în executarea unei sancţiuni penale, contravenţionale, administrative ori
civile sau a unei măsuri de confiscare specială, prevăzute de lege, nu
constituie expropriere şi nu încalcă în niciun alt mod dreptul de proprietate
garantat constituţional, potrivit căruia „Bunurile destinate, folosite sau
rezultate din infracţiuni ori contravenţii pot fi confiscate numai în
condiţiile legii". Or, legiuitorul, în acord
cu prevederile art. 61 alin. (1) din Constituţie, a
stabilit prin textul legal criticat anumite limite înlăuntrui cărora
judecătorul poate răspunde exigenţelor impuse de art. 111 alin. 1 din Codul
penal tocmai pentru prezervarea altor drepturi ce ţin de garantarea şi
ocrotirea dreptului de proprietate privată.
In sfârşit, măsura de siguranţă a confiscării speciale
nu este o pedeapsă în sensul atribuit de art. 53 din Codul penal, motiv pentru
care nu poate fi primită critica potrivit căreia art. 118 alin. 2, 3 şi 4 din
Codul penal contravine art. 23 alin. (12) din Constituţie.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit.
d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11
alin. (1) lit. A. d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 118 alin. 2, 3 şi 4 din Codul penal, excepţie ridicată de
Judecătoria Mediaş în Dosarul nr. 3.655/257/2007.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 14 octombrie
2008.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Afrodita Laura Tutunaru