DECIZIE Nr.
1058 din 14 noiembrie 2007
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 209 alin. 4 1 din Codul de procedura
penala
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 810 din 28 noiembrie 2007
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Petre Ninosu -judecător
Ion Predescu -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Tudorel
Toader -judecător
Augustin Zegrean -judecător
Marinela Mincă - procuror
Marieta Safta -
magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 209 alin. 41 din Codul de procedură penală,
excepţie invocată de Valerica Damian în Dosarul nr. 2.814/233/2007 al
Judecătoriei Galaţi.
Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de
8 noiembrie 2007, fiind consemnate în încheierea de la acea dată, când Curtea,
având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea pentru data de 13
noiembrie 2007 şi apoi pentru data de 14 noiembrie 2007.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine
următoarele:
Prin Incheierea din 4 mai 2007,
pronunţată în Dosarul nr. 2.814/233/2007, Judecătoria Galaţi a sesizat
Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor
art. 209 alin. 41 din Codul de procedură penală, excepţie
invocată de Valerica Damian în dosarul menţionat.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că textul de lege criticat este
neconstituţional, întrucât, prin crearea posibilităţii ca unii făptuitori să
fie cercetaţi de alte organe judiciare, ierarhic superioare, determină ca actul
de justiţie să nu mai fie „egal, unic şi imparţial pentru toţi".
Judecătoria Galaţi apreciază
că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Arată că actul de
justiţie, în sensul art. 124 alin. (2) din Constituţie, este atributul exclusiv
al instanţelor judecătoreşti, iar textul de lege criticat se referă la
desfăşurarea urmăririi penale ca fază a procesului penal. In plus, arată că
art. 209 alin. 41
din Codul de procedură penală este în spiritul art. 132
alin. (1) din Legea fundamentală, potrivit căruia „Procurorii
îşi desfăşoară activitatea potrivit principiului legalităţii, al
imparţialităţii şi al controlului ierarhic [...]".
In conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din
Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor
două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul apreciază că
excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, arătând că art. 209 alin.
41 din Codul de procedură
penală nu este de natură a contraveni principiului imparţialităţii justiţiei,
ci, dimpotrivă, constituie o aplicare a acestui principiu.
Avocatul Poporului consideră
că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, arătând că prevederile
criticate nu încalcă dispoziţiile constituţionale invocate.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de
neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere
ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de
judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate,
raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine
următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi
ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să
soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie art. 209 alin. 41 din Codul de procedură penală, având următorul cuprins: „Procurorii
din cadrul parchetelor ierarhic superioare pot prelua, în vederea efectuării
urmăririi penale, cauze de competenţa parchetelor ierarhic inferioare, prin
dispoziţia conducătorului parchetului ierarhic superior, când:
a) imparţialitatea procurorilor ar putea fi ştirbită
datorită împrejurărilor cauzei, duşmăniilor locale sau calităţii părţilor;
b) una dintre părţi are o rudă sau un afin până la
gradul patru inclusiv printre procurorii ori grefierii parchetului sau
judecătorii, asistenţii judiciari ori grefierii instanţei;
c) există pericolul de tulburare a ordinii publice;
d) urmărirea penală este împiedicată sau îngreunată
datorită complexităţii cauzei ori altor împrejurări obiective, cu acordul
procurorului care efectuează sau supraveghează urmărirea penală."
In susţinerea excepţiei se invocă dispoziţiile
constituţionale ale art. 124 alin. (2), potrivit cărora „Justiţia este
unică, imparţială şi egală pentru toţi".
Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată,
Curtea reţine următoarele:
Art. 209 din Codul de procedură penală reglementează
competenţa procurorului în faza urmăririi penale. Alin.
41 al acestui articol, criticat în prezenta
cauză, a fost introdus prin art. I pct. 15 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 60/2006,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 764 din 7 septembrie 2006, şi stabileşte cazurile în care
procurorii din cadrul parchetelor ierarhic superioare pot prelua, în vederea
efectuării urmăririi penale, cauze de competenţa parchetelor ierarhic
inferioare.
Curtea constată că reglementarea, de principiu, a
posibilităţii procurorilor din cadrul parchetelor ierarhic superioare de a
prelua, în vederea efectuării urmăririi penale, cauze de competenţa parchetelor
ierarhic inferioare răspunde unor exigenţe ce vizează asigurarea unui cadru
legislativ care să permită funcţionarea eficientă a activităţilor de urmărire
penală şi dă expresie principiului controlului ierarhic potrivit căruia
procurorii îşi desfăşoară activitatea, consacrat de art. 132 alin. (1) din
Constituţie. Aşa fiind, nu pot fi reţinute criticile autorului excepţiei, în
opinia căruia reglementarea posibilităţii ca unii făptuitori să fie cercetaţi de
alte organe judiciare, ierarhic superioare, ar aduce atingere înfăptuirii
actului de justiţie. De altfel, dispoziţiile constituţionale invocate în
motivarea excepţiei, respectiv cele ale art. 124 alin. (2), potrivit cărora „Justiţia
este unică, imparţială şi egală pentru toţi, nu sunt incidente în cauză.
Aceasta întrucât actul de justiţie, în sensul art. 124 din Constituţie, este
atributul exclusiv al instanţelor judecătoreşti, iar prevederile legale
criticate se referă la competenţa procurorilor în faza urmăririi penale şi
privesc desfăşurarea urmăririi penale, ca fază a procesului penal.
In acelaşi timp, însă, Curtea constată că restrângerea
posibilităţii procurorilor din cadrul parchetelor ierarhic superioare de a
prelua, în vederea efectuării urmăririi penale, cauze de competenţa parchetelor
ierarhic inferioare, realizată prin dispoziţiile lit. a), b), c) şi d) ale art.
209 alin. 41 din
Codul de procedură penală, încalcă în mod vădit prevederile art. 132 alin. (1) din Constituţie, potrivit
cărora „Procurorii îşi desfăşoară activitatea potrivit principiului
legalităţii, al imparţialităţii şi al controlului ierarhic, sub autoritatea
ministrului justiţiei", astfel încât, în ceea ce priveşte aceste
dispoziţii legale, excepţia de neconstituţionalitate urmează să fie admisă.
Curtea reţine în acest sens că principiul subordonării
ierarhice sau al unităţii de acţiune a membrilor Ministerului Public, prevăzut
de dispoziţiile constituţionale mai sus menţionate şi care conferă specificul
acestei categorii de magistraţi, semnifică legătura existentă între procurorii
care compun Ministerul Public, în considerarea căreia aceştia sunt obligaţi să
se supună şefilor lor, adică să efectueze sau să se abţină de la efectuarea
unor acte, din ordinul acestora. In virtutea statutului procurorilor consacrat
de Constituţie, diferit de cel al judecătorilor, care sunt independenţi,
controlul ierarhic în activitatea procurorilor nu se poate realiza fără
posibilitatea efectuării actelor şi lucrărilor de competenţa procurorilor din cadrul
parchetelor ierarhic inferioare de către însuşi procurorul ierarhic superior,
care controlează activitatea procurorilor din subordinea sa. Aşa fiind,
reglementarea, cu caracter strict şi limitativ, a unor situaţii în care cauze
de competenţa parchetelor ierarhic inferioare pot fi preluate, pentru
efectuarea urmăririi penale, de procurorii din cadrul parchetelor ierarhic
superioare restrânge în mod nejustificat competenţa acestora din urmă, cu
consecinţa încălcării principiilor care guvernează activitatea Ministerului
Public.
Chiar dacă, aparent, lit. d) teza întâi a art. 209
alin. 41 din Codul
de procedură penală atenuează caracterul excesiv de restrictiv al dispoziţiilor
cuprinse în lit. a), b) şi c), prin referirea la „alte împrejurări
obiective" în care există posibilitatea preluării cauzelor în
discuţie, teza finală a aceluiaşi text de lege anulează, practic, acest efect,
deoarece condiţionează măsura preluării cauzelor de „acordul procurorului
care efectuează sau supraveghează urmărirea penală". Această condiţie
impusă de lege nu numai că este într-o vădită contradicţie cu principiul
controlului ierarhic ce guvernează activitatea procurorilor, ci poate crea şi
suspiciuni cu privire la modul în care aceşti magistraţi îşi îndeplinesc
atribuţiile, întrucât induce ideea posibilităţii unei „negocieri", pe
linie ierarhică, a competenţei de efectuare a urmăririi penale, în funcţie de
diversele particularităţi ale unor cauze.
In plus, limitarea de competenţă stabilită prin
prevederile lit. a), b), c) şi d) ale art. 209 alin. 41 din Codul de procedură penală se
poate dovedi, în practică, o piedică în calea eficientizarii activităţii de
urmărire penală, ceea ce contrazice însăşi raţiunea reglementării exprese a
posibilităţii procurorilor din cadrul parchetelor ierarhic superioare de a
prelua, în vederea urmăririi penale, cauze din competenţa parchetelor ierarhic
inferioare.
Pentru motivele mai sus arătate, în temeiul art. 146
lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al
art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 alin. (1) şi (6) din Legea nr.
47/1992, cu majoritate de voturi,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Admite excepţia de neconstituţionalitate invocată de
Valerica Damian în Dosarul nr. 2.814/233/2007 al Judecătoriei Galaţi şi
constată că dispoziţiile lit. a), b), c) şi d) ale art. 209 alin. 41 din Codul de procedură penală sunt
neconstituţionale.
Definitivă şi general obligatorie.
Decizia se comunică celor două Camere ale Parlamentului
şi Guvernului.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 14 noiembrie
2007.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Marieta Safta