DECIZIE   Nr. 1058 din 14 noiembrie 2007

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 209 alin. 4 1 din Codul de procedura penala

ACT EMIS DE: CURTEA CONSTITUTIONALA

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 810 din 28 noiembrie 2007

Ioan Vida                               - preşedinte

Nicolae Cochinescu               -judecător

Aspazia Cojocaru                  -judecător

Acsinte Gaspar                      -judecător

Petre Ninosu                          -judecător

Ion Predescu                         -judecător

Puskas Valentin Zoltan          -judecător

Tudorel Toader                      -judecător

Augustin Zegrean                  -judecător

Marinela Mincă                      - procuror

Marieta Safta                         - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 209 alin. 41 din Codul de procedură penală, excepţie invocată de Valerica Damian în Dosarul nr. 2.814/233/2007 al Judecătoriei Galaţi.

Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de 8 noiembrie 2007, fiind consemnate în încheierea de la acea dată, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea pentru data de 13 noiembrie 2007 şi apoi pentru data de 14 noiembrie 2007.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Prin Incheierea din 4 mai 2007, pronunţată în Dosarul nr. 2.814/233/2007, Judecătoria Galaţi a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 209 alin. 41 din Codul de procedură penală, excepţie invocată de Valerica Damian în dosarul menţionat.

In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că textul de lege criticat este neconstituţional, întrucât, prin crearea posibilităţii ca unii făptuitori să fie cercetaţi de alte organe judiciare, ierarhic superioare, determină ca actul de justiţie să nu mai fie „egal, unic şi imparţial pentru toţi".

Judecătoria Galaţi apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Arată că actul de justiţie, în sensul art. 124 alin. (2) din Constituţie, este atributul exclusiv al instanţelor judecătoreşti, iar textul de lege criticat se referă la desfăşurarea urmăririi penale ca fază a procesului penal. In plus, arată că art. 209 alin. 41 din Codul de procedură penală este în spiritul art. 132 alin. (1) din Legea fundamentală, potrivit căruia „Procurorii îşi desfăşoară activitatea potrivit principiului legalităţii, al imparţialităţii şi al controlului ierarhic [...]".

In conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, arătând că art. 209 alin. 41 din Codul de procedură penală nu este de natură a contraveni principiului imparţialităţii justiţiei, ci, dimpotrivă, constituie o aplicare a acestui principiu.

Avocatul Poporului consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, arătând că prevederile criticate nu încalcă dispoziţiile constituţionale invocate.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie art. 209 alin. 41 din Codul de procedură penală, având următorul cuprins: „Procurorii din cadrul parchetelor ierarhic superioare pot prelua, în vederea efectuării urmăririi penale, cauze de competenţa parchetelor ierarhic inferioare, prin dispoziţia conducătorului parchetului ierarhic superior, când:

a) imparţialitatea procurorilor ar putea fi ştirbită datorită împrejurărilor cauzei, duşmăniilor locale sau calităţii părţilor;

b) una dintre părţi are o rudă sau un afin până la gradul patru inclusiv printre procurorii ori grefierii parchetului sau judecătorii, asistenţii judiciari ori grefierii instanţei;

c) există pericolul de tulburare a ordinii publice;

d) urmărirea penală este împiedicată sau îngreunată datorită complexităţii cauzei ori altor împrejurări obiective, cu acordul procurorului care efectuează sau supraveghează urmărirea penală."

In susţinerea excepţiei se invocă dispoziţiile constituţionale ale art. 124 alin. (2), potrivit cărora „Justiţia este unică, imparţială şi egală pentru toţi".

Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea reţine următoarele:

Art. 209 din Codul de procedură penală reglementează competenţa procurorului în faza urmăririi penale. Alin. 41 al acestui articol, criticat în prezenta cauză, a fost introdus prin art. I pct. 15 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 60/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 764 din 7 septembrie 2006, şi stabileşte cazurile în care procurorii din cadrul parchetelor ierarhic superioare pot prelua, în vederea efectuării urmăririi penale, cauze de competenţa parchetelor ierarhic inferioare.

Curtea constată că reglementarea, de principiu, a posibilităţii procurorilor din cadrul parchetelor ierarhic superioare de a prelua, în vederea efectuării urmăririi penale, cauze de competenţa parchetelor ierarhic inferioare răspunde unor exigenţe ce vizează asigurarea unui cadru legislativ care să permită funcţionarea eficientă a activităţilor de urmărire penală şi dă expresie principiului controlului ierarhic potrivit căruia procurorii îşi desfăşoară activitatea, consacrat de art. 132 alin. (1) din Constituţie. Aşa fiind, nu pot fi reţinute criticile autorului excepţiei, în opinia căruia reglementarea posibilităţii ca unii făptuitori să fie cercetaţi de alte organe judiciare, ierarhic superioare, ar aduce atingere înfăptuirii actului de justiţie. De altfel, dispoziţiile constituţionale invocate în motivarea excepţiei, respectiv cele ale art. 124 alin. (2), potrivit cărora „Justiţia este unică, imparţială şi egală pentru toţi, nu sunt incidente în cauză. Aceasta întrucât actul de justiţie, în sensul art. 124 din Constituţie, este atributul exclusiv al instanţelor judecătoreşti, iar prevederile legale criticate se referă la competenţa procurorilor în faza urmăririi penale şi privesc desfăşurarea urmăririi penale, ca fază a procesului penal.

In acelaşi timp, însă, Curtea constată că restrângerea posibilităţii procurorilor din cadrul parchetelor ierarhic superioare de a prelua, în vederea efectuării urmăririi penale, cauze de competenţa parchetelor ierarhic inferioare, realizată prin dispoziţiile lit. a), b), c) şi d) ale art. 209 alin. 41 din Codul de procedură penală, încalcă în mod vădit prevederile art. 132 alin. (1) din Constituţie, potrivit cărora „Procurorii îşi desfăşoară activitatea potrivit principiului legalităţii, al imparţialităţii şi al controlului ierarhic, sub autoritatea ministrului justiţiei", astfel încât, în ceea ce priveşte aceste dispoziţii legale, excepţia de neconstituţionalitate urmează să fie admisă.

Curtea reţine în acest sens că principiul subordonării ierarhice sau al unităţii de acţiune a membrilor Ministerului Public, prevăzut de dispoziţiile constituţionale mai sus menţionate şi care conferă specificul acestei categorii de magistraţi, semnifică legătura existentă între procurorii care compun Ministerul Public, în considerarea căreia aceştia sunt obligaţi să se supună şefilor lor, adică să efectueze sau să se abţină de la efectuarea unor acte, din ordinul acestora. In virtutea statutului procurorilor consacrat de Constituţie, diferit de cel al judecătorilor, care sunt independenţi, controlul ierarhic în activitatea procurorilor nu se poate realiza fără posibilitatea efectuării actelor şi lucrărilor de competenţa procurorilor din cadrul parchetelor ierarhic inferioare de către însuşi procurorul ierarhic superior, care controlează activitatea procurorilor din subordinea sa. Aşa fiind, reglementarea, cu caracter strict şi limitativ, a unor situaţii în care cauze de competenţa parchetelor ierarhic inferioare pot fi preluate, pentru efectuarea urmăririi penale, de procurorii din cadrul parchetelor ierarhic superioare restrânge în mod nejustificat competenţa acestora din urmă, cu consecinţa încălcării principiilor care guvernează activitatea Ministerului Public.

Chiar dacă, aparent, lit. d) teza întâi a art. 209 alin. 41 din Codul de procedură penală atenuează caracterul excesiv de restrictiv al dispoziţiilor cuprinse în lit. a), b) şi c), prin referirea la „alte împrejurări obiective" în care există posibilitatea preluării cauzelor în discuţie, teza finală a aceluiaşi text de lege anulează, practic, acest efect, deoarece condiţionează măsura preluării cauzelor de „acordul procurorului care efectuează sau supraveghează urmărirea penală". Această condiţie impusă de lege nu numai că este într-o vădită contradicţie cu principiul controlului ierarhic ce guvernează activitatea procurorilor, ci poate crea şi suspiciuni cu privire la modul în care aceşti magistraţi îşi îndeplinesc atribuţiile, întrucât induce ideea posibilităţii unei „negocieri", pe linie ierarhică, a competenţei de efectuare a urmăririi penale, în funcţie de diversele particularităţi ale unor cauze.

In plus, limitarea de competenţă stabilită prin prevederile lit. a), b), c) şi d) ale art. 209 alin. 41 din Codul de procedură penală se poate dovedi, în practică, o piedică în calea eficientizarii activităţii de urmărire penală, ceea ce contrazice însăşi raţiunea reglementării exprese a posibilităţii procurorilor din cadrul parchetelor ierarhic superioare de a prelua, în vederea urmăririi penale, cauze din competenţa parchetelor ierarhic inferioare.

Pentru motivele mai sus arătate, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,

CURTEA  CONSTITUŢIONALĂ

In numele legii

DECIDE:

Admite excepţia de neconstituţionalitate invocată de Valerica Damian în Dosarul nr. 2.814/233/2007 al Judecătoriei Galaţi şi constată că dispoziţiile lit. a), b), c) şi d) ale art. 209 alin. 41 din Codul de procedură penală sunt neconstituţionale.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 14 noiembrie 2007.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Marieta Safta