DECIZIE   Nr. 1056 din 14 iulie 2009

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 86 din Codul familiei

ACT EMIS DE: CURTEA CONSTITUTIONALA

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 563 din 13 august 2009

Ioan Vida                                    - preşedinte

Nicolae Cochinescu                    -judecător

Aspazia Cojocaru                       -judecător

Acsinte Gaspar                           -judecător

Petre Lăzăroiu                            -judecător

Tudorel Toader                           -judecător

Puskas Valentin Zoltan               -judecător

Augustin Zegrean                       -judecător

Simona Ricu                               - procuror

Mihaela Ionescu                         - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 86 din Codul familiei, excepţie ridicată de Zoltân Kerekes în Dosarul nr. 2.045/218/2008 al Tribunalului Satu Mare - Secţia civilă.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza este în stare de judecată.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca inadmisibilă, întrucât motivele de neconstituţionalitate invocate nu privesc textul de lege criticat, ca atare, ci aplicarea acestuia, aspect care, potrivit art. 2 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 47/1992, excedează competenţei instanţei de contencios constituţional.

CURTEA,

având   în   vedere   actele   şi   lucrările   dosarului,   constată următoarele:

Prin Incheierea din 23 februarie 2009, pronunţată în Dosarul nr. 2.045/218/2008, Tribunalul Satu Mare - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 86 din Codul familiei. Excepţia a fost ridicată de Zoltân Kerekes într-o acţiune civilă având ca obiect acordarea pensiei de întreţinere.

In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia arată că în ultimii 3 ani a achitat pensie de întreţinere pentru finalizarea studiilor superioare, însă pârâta, faţă de care şi-a stabilit filiaţia pe cale judiciară, s-a înscris la o a doua facultate. In continuare, arată că, prin Decizia de îndrumare nr. 2/1971 a Plenului Tribunalului Suprem, s-a stabilit că „părinţii sunt obligaţi a da întreţinere copiilor deveniţi majori şi aflaţi în continuarea studiilor, până la terminarea studiilor, dar fără a depăşi 25 de ani". Pentru a beneficia de întreţinere se mai arată că „copilul trebuie să dovedească stăruinţă în cultivarea studiilor şi să obţină rezultate corespunzătoare". In motivarea deciziei se afirmă că „prin incapacitate de muncă nu trebuie să se înţeleagă doar incapacităţi de ordin fiziologic, medical, ci şi incapacităţi care derivă din satisfacerea unor cerinţe de ordin social". In continuare, arată că, referitor la vârsta până la care se plăteşte pensie în cazul continuării studiilor, Codul familiei nu face nicio referire, astfel încât, interpretând prin analogie prevederile art. 66 lit. b) din Legea nr. 19/2000, s-a stabilit că această vârstă este de 26 de ani. Legiuitorul a avut în vedere această vârstă, întrucât, la unele facultăţi, durata studiilor este de 5, respectiv 6 ani, însă nu a avut în vedere ca, în această perioadă, cel îndreptăţit la pensia de întreţinere să urmeze mai multe facultăţi sau specializări. De asemenea, arată că nici statul nu plăteşte pensie de urmaş în cazul în care majorul urmează o a doua facultate, acest lucru rezultând din prevederile Ordinului ministrului muncii şi solidarităţii sociale nr. 340/2001 pentru aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, secţiunea a V-a, art. 20, conform cărora pensia de urmaş, reglementată la art. 66 lit. b) din Legea nr. 19/2000, se acordă copiilor care urmează cursurile unei singure instituţii de învăţământ universitar, până la terminarea acesteia, fără a depăşi vârsta de 26 de ani. Consideră că trebuie să se facă aplicarea, în prezenta speţă, a principiului potrivit căruia acolo unde există aceeaşi raţiune trebuie să existe aceeaşi soluţie.

Tribunalul Satu Mare - Secţia civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Avocatul Poporului apreciază că prevederile criticate sunt constituţionale. In acest sens, arată că acestea nu contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 57, deoarece fundamentul obligaţiei de întreţinere îl constituie relaţiile de familie şi regulile de convieţuire socială, care presupun solidaritate între membrii familiei. Totodată, arată că aprecierea situaţiilor în care prevederile legale sunt încălcate prin exercitarea drepturilor şi libertăţilor cu rea-credinţă vizează interpretarea şi aplicarea legii de către instanţele judecătoreşti.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizată.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 86 din Codul familiei, republicat în Buletinul Oficial nr. 13 din 18 aprilie 1956, având următorul conţinut:

„(1) Obligaţia de întreţinere există între soţ şi soţie, părinţi şi copii, cel care adoptă şi adoptat, bunici şi nepoţi, străbunici şi strănepoţi, fraţi şi surori, precum şi între celelalte persoane anume prevăzute de lege.

(2) Are drept la întreţinere numai acela care se află în nevoie, neavând putinţa unui câştig din muncă, din cauza incapacităţii de a munci.

(3) Descendentul, cât timp este minor, are drept la întreţinere oricare ar fi pricina nevoii în care el se află."

Autorul excepţiei invocă încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 57 privind exercitarea cu bună-credinţă a drepturilor şi a libertăţilor.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că art. 86 din Codul familiei reglementează obligaţia legală de întreţinere „între soţ şi soţie, părinţi şi copii, cel care adoptă şi adoptat, bunici şi nepoţi, străbunici şi strănepoţi, fraţi şi surori, precum şi între celelalte persoane anume prevăzute de lege".

Analizând motivele de neconstituţionalitate invocate, Curtea constată că autorul excepţiei critică modul de aplicare de către instanţa de judecată a prevederilor art. 86 din Codul familiei. Astfel, arată că în ultimii 3 ani a achitat pensie de întreţinere pentru finalizarea studiilor superioare, însă pârâta, faţă de care şi-a stabilit filiaţia pe cale judiciară, s-a înscris la o a doua facultate, în aceste condiţii solicitând să se facă aplicarea, în speţă, a principiului potrivit căruia acolo unde există aceeaşi raţiune trebuie să existe aceeaşi soluţie şi să se aplice cu prioritate prevederile Ordinului ministrului muncii şi solidarităţii sociale nr. 340/2001, secţiunea a V-a, art. 20, conform cărora pensia de urmaş, reglementată la art. 66 lit. b) din Legea nr. 19/2000, se acordă copiilor care urmează cursurile unei singure instituţii de învăţământ universitar, până la terminarea acesteia, fără a depăşi vârsta de 26 de ani.

In aceste condiţii, Curtea constată că motivele de neconstituţionalitate invocate nu privesc textul de lege criticat, ca atare, ci aplicarea acestuia, aspect care, potrivit art. 2 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 47/1992, excedează competenţei instanţei de contencios constituţional.

Curtea Constituţională a statuat în repetate rânduri că nu intră în atribuţiile sale cenzurarea aplicării legii de către instanţele judecătoreşti, controlul judecătoresc realizându-se exclusiv în cadrul sistemului căilor de atac prevăzut de lege. In acest sens, potrivit art. 126 alin. (1) din Constituţie, „Justiţia se realizează prin Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege".

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA  CONSTITUŢIONALĂ

In numele legii

DECIDE:

Respinge, ca fiind inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 86 din Codul familiei, excepţie ridicată de Zoltan Kerekes în Dosarul nr. 2.045/218/2008 al Tribunalului Satu Mare - Secţia civilă.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 14 iulie 2009.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Mihaela Ionescu