DECIZIE Nr.
1034 din 14 septembrie 2010
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a prevederilor art. 133 alin. 2 teza a doua, art. 244
alin. 1 pct. 1 si art. 3021 lit. d) din Codul de procedura civila, ale art. 2
alin. (2), art. 4 alin. (2) si art. 5 alin. (1) teza întâi din titlul XIII din
Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietatii si justitiei,
precum si unele masuri adiacente, precum si a celor ale art. 39 alin. (1) si
art. 41 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciara
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 763 din 16 noiembrie 2010
Augustin Zegrean - preşedinte
Acsinte Gaspar -judecător
Petre Lăzăroiu -judecător
Mircea Ştefan Minea -judecător
Ion Predescu -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Tudorel Toader
-judecător
Ingrid Alina Tudora - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public,
procuror Antonia Constantin.
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a prevederilor art. 133 alin. 2 teza a doua, art. 244
alin. 1 pct. 1 şi art. 3021 lit. d) din Codul de procedură civilă, ale art. 2 alin. (2), art.
4 alin. (2) şi art. 5 alin. (1) teza întâi din titlul XIII din Legea nr.
247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi
unele măsuri adiacente, precum şi a celor ale art. 39 alin. (1) şi art. 41
alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, excepţie
ridicată de Otilia Ciuhuţă în Dosarul nr. 8.508/182/2007 al Tribunalului
Maramureş - Secţia civilă.
La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care
procedura de citare este legal îndeplinită.
Magistratul-asistent referă asupra cauzei şi arată că
partea Ioan Tămâian a depus note scrise la dosar prin care solicită respingerea
excepţiei de neconstituţionalitate formulate.
Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă
cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de
respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată
următoarele:
Prin Incheierea din 9 decembrie 2009, pronunţată în
Dosarul nr. 8.508/182/2007, Tribunalul Maramureş - Secţia civilă a sesizat
Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art.
133 alin. 2 teza a doua, art. 244 alin. 1 pct. 1 şi art. 3021 lit. d) din Codul de
procedură civilă, art. 2 alin. (2), art. 4 alin. (2) şi art. 5 alin. (1) teza
întâi din titlul XIII din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile
proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, precum şi a celor
ale art. 39 alin. (1) şi art. 41 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind
organizarea judiciară, republicată, excepţie
ridicată de Otilia Ciuhuţă într-o cauză având ca obiect fond funciar.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prevederile art. 133 alin. 2 teza a
doua, art. 244 alin. 1 pct. 1
şi art. 3021 lit.
d) din Codul de procedură civilă sunt neconstituţionale, în măsura în care
obligă justiţiabilul să semneze cererea neapărat la termenul de judecată
următor, iar nu şi anterior acestui moment, prin aceasta instituindu-se o
discriminare în raport de ceilalţi justiţiabili, care pot modifica sau
rectifica orice cerere prin cereri subsecvente.
De asemenea, apreciază că întreruperea unui proces
civil, atunci când dezlegarea pricinii atârnă, în totul sau în parte, de
existenţa sau neexistenţa unui drept care face obiectul unei alte judecăţi,
încalcă dreptul de soluţionare a cauzei într-un termen rezonabil, discriminând
justiţiabilii al căror proces este suspendat.
In ceea ce priveşte prevederile de lege criticate din
titlul XIII al Legii nr. 247/2005, cu referire şi la textele din Legea nr.
304/2004, autorul excepţiei susţine că acestea sunt neconstituţionale, deoarece
procesele de fond funciar se soluţionează obligatoriu de complete specializate,
ceea ce încalcă dreptul la un proces echitabil şi la o justiţie imparţială.
Astfel, apreciază că aceste „complete specializate" în litigiile de fond
funciar sunt înfiinţate nu prin lege, ci de un organ administrativ, şi anume
Consiliului Superior al Magistraturii, cu încălcarea principiului separaţiei
puterilor în stat şi a obligaţiei înfiinţării instanţelor numai pe calea legii
organice - nu prin act administrativ, „instabil şi temporar" -, ceea ce
echivalează cu încălcarea dreptului la un proces echitabil. Consideră că
justiţiabilii din procesele având ca obiect fond funciar sunt discriminaţi faţă
de restul justiţiabililor, care pot cere obligarea martorilor de a se prezenta,
prin citarea lor, şi prin sancţiunea aducerii cu mandat sau a amenzii
judiciare, împrejurare ce, în opinia autorului excepţiei, îi încalcă dreptul la
apărare şi la un proces echitabil. De asemenea, prin imposibilitatea de a se
folosi de calea de atac a apelului, consideră că este privat de o justiţie
unică şi egală pentru toţi, de un proces echitabil şi de o cale de atac
garantată de lege celorlalţi cetăţeni.
Tribunalul Maramureş - Secţia civilă consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată,
prevederile legale criticate nefiind în contradicţie cu dispoziţiile
constituţionale şi convenţionale invocate.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr.
47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două
Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului consideră
că textele de lege criticate sunt constituţionale şi invocă în acest sens
jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de
neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al
Avocatului Poporului, raportul întocmit de
judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar, concluziile procurorului,
prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi
Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1
alin. (2), ale art. 2,3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze
excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie următoarele prevederi legale:
Art. 133 alin. 2 teza a doua, art. 244 alin. 1 pct. 1
şi art. 3021 lit.
d) din Codul de procedură civilă, care prevăd că:
- Art. 133 alin. 2 teza a doua: „Lipsa semnăturii se poate totuşi împlini în tot cursul judecăţii.
Dacă pârâtul invocă lipsa de semnătură, reclamantul va trebui să semneze cel
mai târziu la prima zi de înfăţişare următoare, iar când este prezent în
instanţă, în chiar şedinţa în care a fost invocată nulitatea.";
-Art. 244 alin. 1 pct. 1: „Instanţa
poate suspenda judecata: 1. când dezlegarea pricinii atârnă, în totul sau în
parte, de existenţa
sau neexistenţa unui drept care face obiectul unei alte judecăţi;";
- Art. 3021 lit. d)
din Codul de procedură civilă: „Cererea de recurs va cuprinde, sub
sancţiunea nulităţii, următoarele menţiuni: [...]
d) semnătura.".
Art. 2 alin. (2), art. 4 alin. (2) şi art. 5 alin. (1)
teza întâi din titlul XIII referitor la accelerarea judecăţilor în materia
restituirii proprietăţilor funciare din Legea nr. 247/2005 privind reforma în
domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 22 iulie
2005, cu următorul cuprins:
- Art. 2 alin. (2): „(2) In
cadrul instanţelor judecătoreşti procesele funciare se vor soluţiona de către
complete specializate.";
- Art. 4 alin. (2): „(2)
Martorii nu vor fi citaţi în vederea audierii, prezentarea lor la termenul de
judecată fiind în sarcina părţii care i-a propus.";
- Art. 5 alin. (1) teza întâi: „(1) Hotărârile pronunţate de instanţele judecătoreşti în procesele
funciare în primă instanţă sunt supuse numai recursului. Hotărârile definitive
şi irevocabile susceptibile de înscriere în cartea funciară sunt comunicate din
oficiu de către instanţa de judecată birourilor de carte funciară.".
Art. 39 alin. (1) şi art. 41 alin. (1) din Legea nr.
304/2004 privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 827 din 13 septembrie 2005, care au următorul conţinut:
- Art. 39 alin. (1): „(1) In raport cu natura şi numărul cauzelor, în cadrul judecătoriilor se pot
înfiinţa secţii sau complete specializate.";
-Art. 41 alin. (1): „(1)
Secţiile şi completele specializate ale curţilor de apel şi ale instanţelor din
circumscripţia acestora se înfiinţează, la propunerea colegiilor de conducere
ale fiecărei instanţe, prin hotărâre a Consiliului Superior al
Magistraturii."
Autorul excepţiei susţine că prevederile legale
criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (3), (4) şi
(5) referitoare la statul român, art. 15 alin. (1) şi (2) privind
neretroactivitatea legii, art. 16 alin. (1)şi (2) privind egalitatea în drepturi,
art. 20 referitoare la tratatele internaţionale privind
drepturile omului, art. 21 alin. (1)-(3) privind accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, art. 24 alin. (1)
privind dreptul la apărare, art. 124 privind înfăptuirea justiţiei, art. 126
alin. (5) potrivit cărora este interzisă înfiinţarea de instanţe extraordinare
şi art. 129 referitoare la folosirea căilor de atac, raportat la art. 6
paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor
fundamentale.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
constată că prevederile art. 133, art. 3021 şi art. 244 alin. 1 pct. 1 din Codul de procedură civilă au mai
făcut obiect al controlului de constituţionalitate, prilej cu care a statuat că
acestea sunt conforme cu Legea fundamentală.
In acest sens este Decizia nr. 551 din 7 iunie 2007,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 544 din 9 august
2007, Curtea a reţinut că prevederile art. 133 din Codul de procedură civilă
reglementează nulitatea, ca sancţiune incidenţă în cazul lipsei menţiunilor
esenţiale ale cererii de chemare în judecată. Sunt considerate elemente
esenţiale ale cererii introductive de instanţă numele părţilor, obiectul
cererii şi semnătura reclamantului. Regimul juridic al nulităţii este însă
diferit. Astfel, absenţa numelor părţilor sau a obiectului cererii este
sancţionată cu nulitatea, fără ca legea să acorde posibilitatea împlinirii
acestor lipsuri, în vreme ce, pentru lipsa semnăturii, art. 133 alin. 2 din
Codul de procedură civilă permite remedierea în tot cursul judecăţii, dar nu
mai târziu de prima zi de înfăţişare ce urmează după invocarea neregularităţii
procedurale.
Curtea a constatat că menţiunile sancţionate cu
nulitate au un caracter esenţial pentru buna administrare a justiţiei, numele
părţilor, obiectul cauzei şi semnătura reclamantului fiind destinate să
individualizeze acţiunea civilă, să ateste manifestarea de voinţă necesară
declanşării procesului civil şi conţinutul concret al pretenţiilor reclamantului,
lipsa acestor elemente făcând imposibilă continuarea activităţii judiciare. Din
economia textului procedural rezultă că sancţiunea operează doar în cazul
lipsei totale a menţiunilor privitoare la unul dintre elementele esenţiale ale
cererii de chemare în judecată.
Aşa fiind, Curtea a constatat că reglementarea
criticată nu contravine normelor constituţionale referitoare la liberul acces
la justiţie, dreptul la apărare şi folosirea căilor de atac, ci, dimpotrivă,
dau expresie acestor principii, constituind o garanţie a respectării
drepturilor procesuale ale părţilor.
In ceea ce priveşte pretinsa neconstituţionalitate a
prevederilor art. 3021 lit. d) din Codul de procedură civilă, prin Decizia nr. 332 din 28
iunie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 693 din 2 august 2005, Curtea a
constatat că, „dincolo de semnificaţia esenţială a acestor menţiuni pentru buna
administrare a justiţiei în faza de atac a recursului, coroborarea
reglementării criticate cu dispoziţiile art. 287 şi art. 316 din Codul de
procedură civilă, potrivit cărora partea are posibilitatea să complinească
omisiunea lor până la prima zi de înfăţişare, în cererea de apel şi, prin
extindere, şi în aceea de recurs, impune concluzia că dispoziţiile legale deduse
controlului nu contravin normelor constituţionale de referinţă."
De asemenea, referitor la critica privind neconstitu-ţionalitatea art. 244 alin. 1 pct. 1 din Codul de
procedură civilă, Curtea s-a mai pronunţat printr-o serie de decizii, de
exemplu, prin Decizia nr. 1.318 din 13 octombrie 2009, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 769 din 11 noiembrie 2009, prin care instanţa de contencios constituţional a
reţinut, în esenţă, că „suspendarea reprezintă un incident procedural survenit
în cursul desfăşurării judecăţii şi are ca efect sistarea temporară a
procedurii de judecată ca urmare a apariţiei unor împrejurări voite de părţi
sau independente de voinţa lor.
Prevederile art. 244 alin. 1 pct. 1 din Codul de
procedură civilă reglementează un caz de suspendare facultativă a judecăţii,
întrucât permit instanţei să aprecieze cu privire la necesitatea întreruperii
vremelnice a cursului judecăţii.
Aşa fiind, în situaţia în care dezlegarea pricinii
atârnă, în totul sau în parte, de existenţa sau inexistenţa unui drept care
face obiectul unei alte judecăţi, suspendarea vizează o chestiune prejudicială
de a cărei soluţionare ar putea depinde şi hotărârea ce va fi pronunţată în
cauza dedusă judecăţii."
Curtea a constatat că suspendarea cauzei într-o astfel
de ipoteză este de natură să preîntâmpine situaţiile în care instanţele
judecătoreşti ar pronunţa hotărâri contradictorii, cu efecte nedorite asupra
stabilităţii raporturilor juridice existente între părţi. Pe de altă parte,
având posibilitatea de a aprecia oportunitatea suspendării cursului judecăţii,
instanţa este chemată să cenzureze toate acele cazuri care ar putea constitui
pretext pentru tergiversarea judecăţii. Prin urmare, lăsarea măsurii
suspendării la aprecierea judecătorului, atunci când dezlegarea pricinii
depinde de existenţa unui drept care face obiectul unui alt proces aflat în
curs, este menită să îi permită acestuia să îşi exercite rolul activ,
sancţionând eventualele tentative de exercitare abuzivă a drepturilor
procesuale, incontestabil mai eficient decât în situaţia în care suspendarea ar
avea caracter imperativ. Sub acest aspect, Curtea a statuat în mod constant că
reglementarea de către legiuitor, în limitele competenţei ce i-a fost conferită
prin Constituţie, a condiţiilor de exercitare a unui drept - subiectiv sau
procesual - nu constituie o restrângere a exerciţiului acestuia, ci doar o
modalitate eficientă de a preveni exercitarea sa abuzivă, în detrimentul altor
titulari de drepturi, în egală măsură ocrotite.
In consecinţă, susţinerea autorului excepţiei, potrivit
căreia textul legal criticat încalcă dispoziţiile constituţionale care prevăd
liberul acces la justiţie şi garantarea dreptului la apărare, precum şi cele
referitoare la dreptul persoanei la un proces echitabil, este neîntemeiată,
art. 244 alin. 1 pct. 1 din Codul de procedură civilă constituind garanţia
exercitării cu bună-credinţă a drepturilor procesuale de către toate părţile
implicate în proces, In ceea ce priveşte critica autorului excepţiei potrivit
căreia, deşi procesele având ca obiect fond funciar se caracterizează printr-o
complexitate deosebită, legiuitorul a instituit
inadmisibilitatea atacării cu apel a hotărârilor
pronunţate în primă instanţă în această materie, o astfel de reglementare
aducând atingere dreptului de proprietate privată şi dreptului la un proces
echitabil, prin Decizia nr. 1.046 din 14 iulie 2009, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 577 din 19 august 2009, Curtea a constatat
că „Legea fundamentală nu cuprinde dispoziţii referitoare la obligativitatea
existenţei tuturor căilor de atac, ci prevede principial în art. 129 că, «împotriva hotărârilor
judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de
atac, în condiţiile legii», art. 126 alin. (2) din
Constituţie statuând că procedura de judecată şi competenţa instanţelor
judecătoreşti sunt prevăzute prin lege, iar, potrivitjurisprudenţei sale
constante, accesul liber la justiţie nu înseamnă accesul, în toate cazurile, la
toate structurile judecătoreşti şi la toate căile de atac". Aşa fiind,
Curtea a constatat că prevederile art. 5 alin. (1) teza întâi din titlul XIII
„Accelerarea judecăţilor în materia restituirii proprietăţilor funciare"
al Legii nr. 247/2005 sunt constituţionale.
In final, faţă de critica autorului excepţiei
referitoare la neconstitutionalitatea prevederilor art. 39 alin. (1) şi art. 41
alin. (1) din Legea nr. 304/2004, Curtea s-a pronunţat prin Decizia nr. 620 din
26 iunie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 593
din 28 august 2007, în sensul conformităţii reglementării criticate cu Legea
fundamentală.
In acest context, Curtea a
reţinut că prevederile art. 41 şi următoarele din Legea nr. 304/2004 privind
organizarea judiciară se referă la modul de organizare şi funcţionare a
instanţelor de judecată. Acestea sunt adoptate de legiuitor în aplicarea
prevederilor art. 124-126 din Constituţie, care cuprind principiile generale
potrivit cărora se organizează instanţele judecătoreşti şi se realizează justiţia,
fără a conţine nicio prevedere contrară textelor constituţionale de referinţă.
Aşa fiind, legiuitorul constituant a lăsat la
latitudinea legiuitorului ordinar modul concret de reglementare a problemelor
care privesc organizarea instanţelor judecătoreşti.
Ca atare, întrucât nu au apărut împrejurări noi, care
să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, soluţia adoptată
în precedent, precum şi considerentele pe care acestea se întemeiază îşi menţin
valabilitatea şi în cauza de fată.
Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 146
lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al
art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
prevederilor art. 133 alin. 2 teza a doua, art. 244 alin. 1 pct. 1 şi art. 3021 lit. d) din
Codul de procedură civilă, ale art. 2 alin. (2), art. 4 alin. (2) şi art. 5
alin. (1) teza întâi din titlul XIII din Legea nr. 247/2005 privind reforma în
domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, precum
şi a celor ale art. 39 alin. (1) şi art. 41 alin. (1) din Legea nr. 304/2004
privind organizarea judiciară, republicată, excepţie ridicată de Otilia Ciuhuţă în Dosarul nr. 8.508/182/2007 al
Tribunalului Maramureş - Secţia civilă.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 14 septembrie
2010.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Ingrid Alina Tudora