DECIZIE Nr.
1033 din 14 septembrie 2010
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a prevederilor art. 55 din Codul familiei
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 722 din 29 octombrie 2010
Augustin Zegrean - preşedinte
Acsinte Gaspar -judecător
Petre Lăzăroiu -judecător
Mircea Ştefan Minea -judecător
Ion Predescu -judecător
Puskâs Valentin Zoltân -judecător
Tudorel Toader -judecător
Ingrid Alina Tudora -
magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public,
procuror Antonia Constantin.
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a prevederilor art. 55 din Codul familiei, excepţie
ridicată de Radu Mihai Molnarîn Dosarul nr. 1.595/4/2008 al Tribunalului
Bucureşti - Secţia a III-a civilă.
La apelul nominal se prezintă, personal, autorul
excepţiei, fiind lipsă cealaltă parte, faţă de care procedura de citare a fost
legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă
cuvântul autorului excepţiei de neconstituţionalitate, care solicită admiterea
acesteia, astfel cum a fost formulată şi susţinută în notele scrise depuse la
dosar.
Reprezentantul Ministerului Public
pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate. In acest
sens, invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată
următoarele:
Prin Incheierea din 11 noiembrie 2009, pronunţată în Dosarul nr. 1.595/4/2008, Tribunalul
Bucureşti - Secţia a III-a civilă, a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia
de neconstituţionalitate a prevederilor art. 55 din Codul familiei, excepţie ridicată de Radu
Mihai Molnar într-o cauză având ca obiect tăgadă paternitate.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prevederile art. 55 din Codul familiei
sunt neconstituţionale, întrucât, introducerea unui termen de 3 ani pentru
formularea acţiunii în tăgada paternităţii, conduce la imposibilitatea
persoanei interesate de a introduce acţiunea în tăgăduirea paternităţii după
expirarea acestui termen, împrejurare ce îi îngrădeşte accesul liber la
justiţie. In acest sens, susţine că nu se poate pune semnul egalităţii între
prescripţia acţiunilor ce au ca obiect valorificarea drepturilor patrimoniale
şi prescripţia acţiunilor care au obiect acţiuni de stare civilă, deoarece, în
acest ultim caz, există un interes mult mai mare al părţilor de a clarifica
aspecte de stare civilă, inclusiv cele precum stabilirea filiaţiei sau
tăgăduirea paternităţii. De asemenea, apreciază că „se instituie un tratament
inegal între copil, care poate porni acţiunea în tăgăduirea paternităţii în
termen de 3 ani de la majorat, şi părinte, care poate introduce aceeaşi acţiune
în 3 ani de la naşterea copilului".
Tribunalul Bucureşti - Secţia a III-a civilă consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
Astfel, instanţa apreciază că legiuitorul a reglementat distinct momentul de la
care curge termenul de 3 ani privind acţiunea în tăgada paternităţii, dar nu în
considerarea creării unei discriminări între titularii dreptului. O altă
interpretare ar conduce la limitarea dreptului copilului de a-şi stabili corect
filiaţia faţă de tată, acest drept fiind lăsat la dispoziţia părinţilor, în
timpul minorităţii. Aşa fiind, arată că nu există nicio contradicţie a
reglementării criticate cu normele constituţionale invocate.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr.
47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată
preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului
Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de
neconstituţionalitate.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat
punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de
judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, notele scrise depuse la
dosar, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la
dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1
alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze
excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie prevederile art. 55 din Codul familiei, astfel cum au fost
modificate prin art. I pct. 3 din Legea nr. 288/2007 pentru modificarea şi
completarea Legii nr. 4/1953 - Codul familiei, publicată în Monitorul Oficial
al României, Partea I, nr. 749 din 5 noiembrie 2007, care prevăd că „Art- 55. - Acţiunea
în tăgăduirea paternităţii se prescrie în termen de 3 ani de la data naşterii
copilului. Pentru soţul mamei, termenul curge de la data la care a luat
cunoştinţă de naşterea copilului.
Dacă acţiunea nu a fost introdusă în timpul
minorităţii copilului, acesta o poate porni într-un termen de 3 ani de la data
majoratului său.
Reclamantul poate fi repus în termen, în condiţiile
legii."
Autorul excepţiei susţine că prevederile legale
criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) privind
egalitatea în drepturi şi celor ale art. 21 alin. (1)şi (2) referitoare la
accesul liber la justiţie.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
constată că prevederile art. 55 din Codul familiei au mai făcut obiect al
controlului de constituţionalitate, prin raportare la aceleaşi dispoziţii
constituţionale, şi cu o motivare similară, exemplu fiind Decizia nr. 582 din 4
mai 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 379 din 8
iunie 2010, sau Decizia nr. 776 din 1 iulie 2008, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 580 din 1 august 2008, prin care s-a statuat
că acestea nu contravin normelor constituţionale invocate.
Astfel, prin aceste decizii, Curtea a reţinut că, prin
modificarea art. 55 din Codul familiei prin Legea nr. 288/2007, dreptul la
acţiune în tăgăduirea paternităţii pentru mamă şi pentru copil se prescrie în
termen de 3 ani de la data naşterii copilului. Aşadar, legiuitorul a înlăturat
o situaţie de inegalitate între titularii dreptului la acţiune în tăgăduirea
paternităţii, şi anume soţul mamei, pe de o parte, şi mamă şi copil, pe de altă
parte, prin stabilirea aceluiaşi termen de prescripţie, chiar dacă acest termen
curge de la date diferite, pentru mamă şi copil de la data naşterii copilului,
iar pentru soţul mamei de la data când a luat cunoştinţă de naşterea copilului.
In acest context, Curtea a constatat că legiuitorul,
prin reglementarea adoptată, a avut în vedere interesul exclusiv al copilului.
De altfel, art. 3 alin. 1 din Convenţia cu privire la drepturile copilului,
ratificată de România prin Legea nr. 18/1990, republicată în Monitorul Oficial
al României, Partea I, nr. 314
din 13 iunie 2001, prevede că „în toate acţiunile care privesc copiii,
întreprinse de instituţiile de asistenţă socială publice sau private, de
instanţele judecătoreşti, autorităţile administrative sau de organele legislative,
interesele copilului vor prevala".
In ceea ce priveşte obstrucţionarea accesului liber la
justiţie, Curtea a reţinut, în jurisprudenţa sa, că liberul acces la justiţie
semnifică faptul că orice persoană se poate adresa instanţelor judecătoreşti
pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor sau a intereselor sale legitime,
iar nu faptul că acest drept nu poate fi supus niciunei condiţionări.
Mai mult, exercitarea unui
drept de către titularul său nu poate avea loc decât cu respectarea cadrului
legal stabilit de legiuitor, care, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie,
are legitimarea constituţională de a stabili procedura de judecată. Aceasta
implică şi reglementarea unor termene, după a căror expirare valorificarea
dreptului nu mai este posibilă. De altfel, acest termen a fost, în
reglementarea iniţială, de 6 luni, iar prin modificarea legii, termenul special
de prescripţie a fost stabilit la 3 ani, având tocmai în vedere posibilitatea
ca soţul mamei copilului să ia la cunoştinţă de naşterea acestuia într-un
termen relativ acceptabil.
Aşa fiind, întrucât nu au apărut împrejurări noi, care
să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale în această
materie, soluţia adoptată în precedent, precum şi considerentele pe care
aceasta se întemeiază îşi menţin valabilitatea si în cauza de fată.
Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 146
lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al
art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
prevederilor art. 55 din Codul familiei, excepţie ridicată de Radu Mihai Molnar
în Dosarul nr. 1.595/4/2008 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a III-a civilă.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 14 septembrie
2010.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Ingrid Alina Tudora