Decizia Nr.103 din 09.02.2012

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (2), art. 14 alin. (1) şi art. 15 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, excepţie ridicată de Societatea Comercială „MW Team Invest“ - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 5.429/118/2010 al Tribunalului Constanţa - Secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal şi care constituie obiectul Dosarului nr. 173D/2011 al Curţii Constituţionale.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, apreciind că, raportat la criticile formulate, nu se impune reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale în materie.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 26 noiembrie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 5.429/118/2010, Tribunalul Constanţa - Secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (2), art. 14 alin. (1) şi art. 15 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, excepţie ridicată de Societatea Comercială „MW Team Invest“ - S.R.L. din Bucureşti într-o cauză de contencios administrativ având ca obiect anularea unui act administrativÎn motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prevederile art. 1 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 contravin art. 16 din Constituţie. Arată, în acest sens, că acestea creează un statut privilegiat persoanelor străine de raportul juridic de drept administrativ stabilit între emitentul actului administrativ şi beneficiarul acestuia, întrucât le conferă calitate procesuală activă, astfel că pot contesta un act administrativ cu caracter individual adresat unui alt subiect.În ceea ce priveşte prevederile art. 14 alin. (1) şi art. 15 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, autorul excepţiei susţine că nesocotesc principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, deoarece conferă instanţelor judecătoreşti posibilitatea de a suspenda un act administrativ care se bucură de prezumţia de legalitate, permiţând acestora să interfereze cu atribuţiile ce revin puterii executive. În opinia sa, este încălcat şi dreptul la un proces echitabil, ca urmare a redactării imprecise. Astfel, prin condiţionarea unei cereri de suspendare a executării unui act administrativ de existenţa unor „cazuri bine justificate“ şi de „prevenirea unei pagube iminente“, se conferă instanţei o marjă largă de apreciere, dând posibilitatea unor interpretări arbitrare şi subiective. Totodată, susţine că textele favorizează reclamantul, de a cărui voinţă depinde în mod esenţial durata suspendării executării actului administrativ. Astfel, având în vedere că suspendarea durează până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei, se deschide calea exercitării abuzive a drepturilor procesuale ale reclamantului, care are posibilitatea să prelungească prin mijloace dilatorii procesul pe fond şi apoi în recurs.Totodată, precizează că art. 14 alin. (1) şi art. 15 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 prejudiciază grav drepturile pârâtului - care este constructor de bună-credinţă în baza autorizaţiei de înfiinţare a unei capacităţi energetice -, aducând atingere dreptului de proprietate privată şi dreptului de a desfăşura o activitate economică, în măsura în care recunoaşte posibilitatea terţilor de a obţine suspendarea efectelor unui act administrativ individual, înainte de analizarea legalităţii acestuia.Tribunalul Constanţa - Secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, precizând că textele de lege criticate nu contravin prevederilor constituţionale invocate de autorul acesteia.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie art. 1 alin. (2), art. 14 alin. (1) şi art. 15 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.154 din 7 decembrie 2004, astfel cum au fost modificate şi completate prin Legea nr. 262/2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 510 din 30 iulie 2007. Textele de lege criticate au următoarea redactare:– Art. 1 alin. (2): „(2) Se poate adresa instanţei de contencios administrativ şi persoana vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept.“; – Art. 14 alin. (1): „(1) În cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond. În cazul în care persoana vătămată nu introduce acţiunea în anularea actului în termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept şi fără nicio formalitate.“;

– Art. 15 alin. (1): „(1) Suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant, pentru motivele prevăzute la art. 14, şi prin cererea adresată instanţei competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat. În acest caz, instanţa poate dispune suspendarea actului administrativ atacat, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei. Cererea de suspendare se poate formula o dată cu acţiunea principală sau printr-o acţiune separată, până la soluţionarea acţiunii în fond.“În opinia autorului excepţiei, textele de lege menţionate contravin prevederilor din Legea fundamentală cuprinse la art. 1 alin. (4) care consacră principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, la art. 16 alin. (1) care consacră principiul egalităţii, la art. 21 alin. (3) referitor la dreptul la un proces echitabil, la art. 44 alin. (1) şi (2) care garantează în mod egal dreptul de proprietate privată, indiferent de titular, şi la art. 45 privind libertatea economică. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că prevederile de lege criticate au mai format obiect al controlului de constituţionalitate, prin raportare la aceleaşi dispoziţii constituţionale şi din perspectiva unor critici similare. Astfel, prin Decizia nr. 788 din 3 iulie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 587 din 5 august 2008, Curtea a constatat că art. 1 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, care oferă şi terţilor dreptul de a se adresa instanţei de contencios administrativ pentru anularea actelor administrative cu caracter individual al căror beneficiar este o altă persoană, în măsura în care acestea le afectează drepturi sau interese legitime, reprezintă expresia principiului constituţional al liberului acces la justiţie, lărgind sfera persoanelor care, prin intermediul instanţelor de judecată, pot să conteste legalitatea unui act administrativ vătămător. În acest context, Curtea constată că nu poate reţine critica prin raportare la dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Constituţie, acest drept conferit şi terţilor nefiind de natură să instituie un regim juridic mai favorabil terţilor prin comparaţie cu cel reglementat pentru personale care sunt părţi la raportul juridic stabilit între emitentul actului administrativ şi beneficiarul acestuia. În ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 14 alin. (1) şi art. 15 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, pot fi menţionate Decizia nr. 1.103 din 8 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 783 din 4 noiembrie 2011, Decizia nr. 1.303 din 4 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 899 din 12 decembrie 2011, sau Decizia nr. 1.354 din 13 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 885 din 14 decembrie 2011. Cu acele prilejuri, Curtea a reţinut că posibilitatea reclamantului de a solicita suspendarea executării actului administrativ unilateral prin cererea adresată instanţei pentru anularea actului nu contravine dreptului la un proces echitabil, iar măsura se justifică prin nevoia asigurării unui just echilibru între interesul particular şi cel general. Instanţa va putea să dispună suspendarea executării actului administrativ, fără ca prin aceasta să impieteze asupra exigenţelor impuse de respectarea principiului separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, deoarece, în cazul contenciosului administrativ, controlul reciproc specific principiului constituţional invocat legitimează atât controlul legalităţii actelor administrative emise de diverse autorităţi publice, cât şi suspendarea punerii în executare a acestora, cu finalitatea prevenirii producerii unor consecinţe negative care nu ar mai putea fi reparate sau înlăturate în ipoteza admiterii acţiunii în anularea actului. Referitor la invocarea dispoziţiilor art. 44 alin. (1) şi (2) din Constituţie, Curtea a constatat că măsura amintită nu este de natură să afecteze dreptul de proprietate al beneficiarului actului administrativ. De asemenea, Curtea a observat că, pentru a evita consecinţele negative ale executării unui act administrativ nelegal, se justifică suspendarea efectelor acestuia până la clarificarea problemei legalităţii actului administrativ ce stă la baza desfăşurării activităţii economice, astfel că restrângerea temporară a libertăţii economice nu constituie o încălcare a dispoziţiilor art. 45 din Constituţie, privită prin prisma condiţiilor enumerate la art. 53 din Legea fundamentală. În cauza de faţă nu au fost evidenţiate elemente noi, care să justifice schimbarea acestei jurisprudenţe, astfel că îşi menţin valabilitatea atât considerentele, cât şi soluţia deciziilor menţionate. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (2), art. 14 alin. (1) şi art. 15 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, excepţie ridicată de Societatea Comercială „MW Team Invest“ - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 5.429/118/2010 al Tribunalului Constanţa - Secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 9 februarie 2012. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Valentina Bărbăţeanu