Decizia Nr.1 din 08.02.2018

COMPLETUL PENTRU DEZLEGAREA UNOR CHESTIUNI DE DREPT ÎN MATERIE PENALĂDosar nr. 3.257/1/2017Completul compus din:

S-a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Craiova - Secţia penală şi pentru cauze cu minori prin Încheierea de şedinţă din data de 2 noiembrie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 2.247/304/2014, prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a următoarei chestiuni de drept „modalitatea de interpretare a dispoziţiilor art. 297 din Codul penal, respectiv art. 246 din Codul penal din 1969, în sensul de a lămuri dacă este îndeplinită condiţia tipicităţii infracţiunii de abuz în serviciu sau a intervenit dezincriminarea, ca efect al Deciziei Curţii Constituţionale nr. 405 din 15 iunie 2016".Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală este legal constituit, conform dispoziţiilor art. 476 alin. (6) din Codul de procedură penală şi ale art. 27⁴ alin. (3) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare.Şedinţa a fost prezidată de către preşedintele cu delegaţie al Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, doamna judecător Mirela Sorina Popescu.La şedinţa de judecată a participat doamna Cristina Roşu, magistrat-asistent în cadrul Secţiei penale, desemnat în conformitate cu dispoziţiile art. 27⁶ din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare.Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost reprezentat de doamna procuror Marinela Mincă, procuror în cadrul Secţiei judiciare.Magistratul-asistent a prezentat referatul cauzei, învederând obiectul Dosarului nr. 3.257/1/2017, aflat pe rolul Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală.A menţionat că la dosar au fost transmise puncte de vedere asupra problemei de drept în discuţie de către curţile de apel: Alba Iulia, Bacău, Braşov, Bucureşti, Cluj, Constanţa, Craiova, Galaţi, Iaşi, Oradea, Ploieşti, Suceava şi Timişoara, precum şi unele instanţe arondate acestora, Curtea de Apel Alba Iulia şi Curtea de Apel Ploieşti au transmis jurisprudenţă, Curtea de Apel Iaşi a comunicat că nu există jurisprudenţă, iar Curtea de Apel Piteşti şi Curtea de Apel Târgu Mureş nu au comunicat puncte de vedere.În continuare a arătat că raportul întocmit de judecătorul-raportor a fost depus la dosarul cauzei la data de 18 ianuarie 2018, fiind comunicat părţilor la data de 25 ianuarie 2018, respectiv la data de 29 ianuarie 2018, conform dovezilor ataşate la dosar, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 476 alin. (9) din Codul de procedură penală.S-a mai arătat că, prin Adresa nr. 2.965/C/3084/III-5/2015, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia judiciară, Serviciul judiciar penal a comunicat faptul că nu există în lucru nicio sesizare având ca obiect promovarea unui recurs în interesul legii privind chestiunea de drept a cărei dezlegare se solicită.Preşedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, doamna judecător Mirela Sorina Popescu, constatând că nu sunt cereri sau excepţii de formulat, a solicitat doamnei procuror Marinela Mincă să susţină punctul de vedere al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la problema supusă dezbaterii în Dosarul nr. 3.257/1/2017.Doamna procuror Marinela Mincă a arătat că nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate a sesizării prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală, întrucât, pe de o parte, întrebarea adresată Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu are caracteristicile unei veritabile chestiuni de drept care să justifice demersul iniţiat, deoarece ceea ce se solicită este de a se stabili caracterul, interpretarea sau efectele unei decizii a Curţii Constituţionale, cu atât mai mult cu cât, interpretarea pe care o dă curtea în aceste decizii este lipsită de echivoc. Pe de altă parte, s-a menţionat că a sesiza Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin intermediul mecanismului prevăzut de dispoziţiile art. 475 din Codul de procedură penală, în sensul de a clarifica o dispoziţie legală constatată, în parte, ca fiind neconstituţională, justificat de motivul că textul nu beneficiază de modificarea legislativă corespunzătoare în cele 45 de zile prevăzute de Legea fundamentală, înseamnă, deopotrivă, a ignora limitele prerogativelor constituţionale ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie conferite de art. 126 alin. (3) din Legea fundamentală, dispoziţii potrivit cărora, prin intermediul acestui mecanism, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie poate doar să asigure interpretarea şi aplicarea unitară a unei norme juridice, şi nicidecum să completeze sau să modifice această normă, atribut care aparţine exclusiv legiuitorului.Astfel, a arătat că din deciziile nr. 405/2016 şi nr. 392/2017 ale Curţii Constituţionale rezultă faptul că instanţa de contencios constituţional a dat o interpretare lipsită de echivoc sintagmei „îndeplineşte în mod defectuos", sintagmă care se regăseşte în cuprinsul art. 246 din Codul penal anterior sau art. 297 din actualul Cod penal.Mai mult, instanţa de contencios constituţional, în Decizia nr. 392/2017 precizează, în mod expres, că atât dispoziţiile art. 246 din Codul penal anterior, cât şi ale art. 297 din noul Cod penal sunt în vigoare şi continuă să producă efecte juridice în interpretarea pe care instanţa constituţională a apreciat-o ca fiind conformă Legii fundamentale.Aşadar, interpretarea dată de Curtea Constituţională este lipsită de echivoc în ceea ce priveşte sintagma „îndeplineşte în mod defectuos" şi nu se impune lămurirea acesteia pe calea mecanismului prevăzut de dispoziţiile art. 475 din Codul de procedură penală.Nu în ultimul rând, procurorul a apreciat că nu sunt îndeplinite nici condiţiile formale ale sesizării, întrucât din actele dosarului rezultă că inculpaţii au fost trimişi în judecată şi condamnaţi în primă instanţă pentru infracţiunea prevăzută de art. 248 din Codul penal anterior, care a făcut obiectul Deciziei nr. 392/2017 a Curţii Constituţionale, şi, cu toate acestea, instanţa de trimitere solicită interpretarea efectelor Deciziei nr. 405/2016.Prin urmare, faţă de aspectele menţionate, s-a solicitat respingerea, ca inadmisibilă, a sesizării formulate de Curtea de Apel Craiova.Preşedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a declarat dezbaterile închise, reţinându-se dosarul în pronunţare.ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE,asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele:I. Titularul şi obiectul sesizăriiPrin Încheierea de şedinţă din data de 2 noiembrie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 2.247/304/2014, Curtea de Apel Craiova - Secţia penală şi pentru cauze cu minori, în baza art. 475 din Codul de procedură penală, a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile prin care să se dea o rezolvare de principiu modalităţii de interpretare a dispoziţiilor art. 297 din Codul penal, respectiv art. 246 din Codul penal din 1969, în sensul de a lămuri dacă este îndeplinită condiţia tipicităţii infracţiunii de abuz în serviciu sau a intervenit dezincriminarea, ca efect al Deciziei Curţii Constituţionale nr. 405 din 15 iunie 2016.II. Expunerea succintă a cauzei:Dosarul nr. 2.247/304/2014 al Curţii de Apel Craiova - Secţia penală şi pentru cauze cu minori are ca obiect apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Segarcea şi inculpaţii B.S.V., D.G., C.M., A.C., P.T. şi S.C. T. S.R.L. împotriva Sentinţei penale nr. 155 din 7 octombrie 2016 a Tribunalului Dolj.Prin sentinţa penală mai sus menţionată s-a dispus, în baza art. 386 alin. (1) din Codul de procedură penală, schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul A.C. din infracţiunile de abuz în serviciu prevăzute de art. 297 alin. (1) din Codul penal raportat la art. 13² din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, republicată, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din Codul penal şi art. 38 alin. (1) din Codul penal în infracţiunile de abuz în serviciu contra intereselor publice prevăzute de art. 248 alin. 1 din Codul penal din 1969 raportat la art. 13² din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, republicată, cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal din 1969 şi art. 33 alin. 1 lit. a) din Codul penal din 1969.În baza art. 248 alin. 1 din Codul penal din 1969 raportat la art. 13² din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, republicată, cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal din 1969 şi art. 5 din Codul penal, s-a dispus condamnarea inculpatului A.C. la pedeapsa de 3 ani închisoare (lucrare Sistem de alimentare apă în comuna C., persoană vătămată comuna C.).În baza art. 248 alin. 1 din Codul penal din 1969 raportat la art. 13² din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, republicată, cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal din 1969 şi art. 5 din Codul penal, s-a dispus condamnarea inculpatului A.C. la pedeapsa de 3 ani închisoare (lucrare Baza sportivă în comuna C., persoană vătămată comuna C.).În baza art. 26 din Codul penal din 1969 raportat la art. 248 alin. 1 din Codul penal din 1969 raportat la art. 13² din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, republicată, cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal din 1969 şi art. 5 din Codul penal, art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală s-a dispus condamnarea inculpatei S.C. T. S.R.L. la pedeapsa de 20.000 lei amendă (lucrare Sistem de alimentare apă în comuna C., persoană vătămată comuna C.).Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Segarcea şi inculpaţii A.C., B.S.V., D.G., C.M., P.T. şi S.C. T. S.R.L., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.În şedinţa din data de 2 noiembrie 2017, în cadrul criticilor formulate, inculpatul A.C. a solicitat achitarea, printre altele, pe motiv că, drept urmare a pronunţării Deciziei nr. 405/2016 de către Curtea Constituţională, infracţiunea de abuz în serviciu a fost dezincriminată tacit, prin voinţa legiuitorului care nu a intervenit în termenul de 45 de zile prevăzut de art. 31 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale şi a solicitat în temeiul dispoziţiilor art. 475 din Codul de procedură penală sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unei chestiuni de drept în materie penală.Prin Încheierea de sesizare din data de 2 noiembrie 2017, Curtea de Apel Craiova - Secţia penală şi pentru cauze cu minori a reţinut că, potrivit art. 408 şi următoarele din Codul de procedură penală, este învestită cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă.De asemenea, s-a reţinut că, în speţă, s-a ridicat o chestiune de drept de a cărei dezlegare depinde soluţionarea pe fond a cauzei. Astfel, lămurirea modului de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 297 din Codul penal, respectiv ale art. 246 din Codul penal de la 1969, în sensul de a stabili dacă mai este îndeplinită condiţia tipicităţii infracţiunii de abuz în serviciu sau a intervenit dezincriminarea ca efect al Deciziei Curţii Constituţionale nr. 405/2016, este esenţială pentru a analiza acuzaţia din perspectiva art. 4 din Codul penal sau a art. 5 din Codul penal.Chestiunea de drept enunţată este nouă, deoarece s-a constatat că asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat printr-o hotărâre prealabilă, nici printr-un recurs în interesul legii, aşa cum rezultă din evidenţa sesizărilor publicată pe pagina de internet a instanţei supreme, şi nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, conform aceloraşi evidenţe.Drept urmare, în conformitate cu art. 475 din Codul de procedură penală, a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, prin care să se dea o rezolvare de principiu modalităţii de interpretare a dispoziţiilor art. 297 din Codul penal, respectiv ale art. 246 din Codul penal din 1969, în sensul de a lămuri dacă este îndeplinită condiţia tipicităţii infracţiunii de abuz în serviciu sau a intervenit dezincriminarea, ca efect al Deciziei Curţii Constituţionale nr. 405/2016.III. Punctul de vedere al completului care a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi JustiţieInstanţa de trimitere a arătat că, prin efectul Deciziei nr. 405 din 15 iunie 2016 a Curţii Constituţionale, conjugat cu absenţa intervenţiei legiuitorului în termenul prevăzut de art. 147 alin. (1) din Constituţia României, dispoziţiile art. 297 din Codul penal şi cele ale art. 246 din Codul penal din 1969 continuă să subziste doar în forma stabilită de Curtea Constituţională ca fiind în acord cu prevederile Legii fundamentale, în sensul restrângerii elementului material al laturii obiective numai la încălcările atribuţiilor de serviciu stabilite expres prin legi sau ordonanţe. Toate celelalte acţiuni sau inacţiuni constând în încălcări ale unor dispoziţii cuprinse în legislaţia secundară (hotărâri ale Guvernului, fişa postului, dispoziţii, regulamente etc.) nu mai pot primi semnificaţie penală, faptele săvârşite în această modalitate neavând corespondent în modelul abstract prevăzut de norma de incriminare aşa cum a fost reconfigurată, astfel că sunt dezincriminate.În acest sens s-a avut în vedere că prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 405 din 15 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 517 din 8 iulie 2016, a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor sus-menţionate, constatându-se că „dispoziţiile art. 246 din Codul penal din 1969 şi ale art. 297 alin. (1) din Codul penal sunt constituţionale în măsura în care prin sintagma «îndeplineşte în mod defectuos» din cuprinsul acestora se înţelege «îndeplineşte prin încălcarea legii». După publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 405 din 15 iunie 2016, nici Parlamentul şi nici Guvernul nu au intervenit în intervalul de timp prevăzut de dispoziţiile art. 147 alin. (1) din Constituţie pentru punerea în acord a dispoziţiilor art. 246-248 din Codul penal din 1969 şi ale art. 297 alin. (1) din Codul penal, în limitele Legii fundamentale, astfel cum acestea au fost stabilite de către instanţa de contencios constituţional.În consecinţă, s-a apreciat că trebuie analizat efectul deciziilor Curţii Constituţionale asupra normei de incriminare, pentru a se stabili dacă această situaţie poate fi circumscrisă noţiunii de „lege ce nu mai prevede ca infracţiune fapta pentru care s-a pronunţat condamnarea".De asemenea s-a menţionat că efectele deciziilor Curţii Constituţionale asupra normei de incriminare au mai fost analizate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, care a dat o rezolvare obligatorie acestei probleme prin deciziile nr. 18/2016 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 930 din 18 noiembrie 2016) şi nr. 6/2017 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 284 din 24 aprilie 2017). În considerentele acestor hotărâri, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat că „prevederile art. 147 alin. (1) şi (4) din Constituţie referitoare la efectele deciziilor Curţii Constituţionale, potrivit cărora efectele unei decizii de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate sunt echivalente abrogării textului de incriminare, inclusiv dezincriminării acestuia".Constatarea neconstituţionalităţii unei norme de incriminare, având ca efect dezincriminarea, poate privi norma în integralitatea sa ori numai anumite variante de incriminare (prin constatarea neconstituţionalităţii unor teze ale normei de incriminare sau a unor sintagme din norma de incriminare care determină existenţa unor variante de incriminare). În această ipoteză, constatarea neconstituţionalităţii are ca efect dezincriminarea acelei variante vizate de decizia instanţei de contencios constituţional, iar nu a tuturor variantelor prevăzute în norma de incriminare.Totodată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reamintit că „dezincriminarea operează retroactiv, indiferent de data săvârşirii faptei, atât în cazul în care priveşte toate variantele de incriminare, cât şi în cazul în care priveşte o anumită variantă de incriminare. Prin urmare, în ipoteza în care o variantă este dezincriminată, ca efect al unei decizii de constatare a neconstituţionalităţii, dezincriminarea operează retroactiv indiferent dacă fapta a fost săvârşită în varianta respectivă sub imperiul Codului penal anterior sau sub imperiul noului Cod penal".Curtea de Apel Craiova a apreciat că efectul direct asupra sferei de incriminare a infracţiunii de abuz în serviciu rezultă fără echivoc chiar din conţinutul Deciziei nr. 405 din 15 iunie 2016, Curtea Constituţională statuând în paragraful nr. 88 al considerentelor că „dispoziţiile art. 246 din Codul penal din 1969 şi ale art. 297 alin. (1) din Codul penal... au fost reconfigurate prin prezenta decizie", concluzie ce rezultă şi din analiza dispoziţiilor art. 147 alin. (4) teza a II-a din Constituţie, care nu disting în funcţie de tipurile de decizii pe care Curtea Constituţională le pronunţă, acestea fiind general obligatorii.De asemenea s-a arătat că acest efect se manifestă sub dublu aspect: pe de o parte, impun legiuitorului obligaţia de a pune de acord prevederile declarate neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei, în termen de 45 de zile, iar, pe de altă parte, la expirarea acestui termen, în cazul pasivităţii legiuitorului, efectele juridice ale dispoziţiilor declarate neconstituţionale încetează. În cazul deciziilor de interpretare, în lipsa intervenţiei legiuitorului, textul este păstrat în corpul legii sau ordonanţei, dar în conţinutul şi forma stabilite de instanţa de contencios constituţional.Aplicând aceste considerente în cazul problemei de drept sesizate, opinia completului a fost că, prin efectul Deciziei nr. 405 din 15 iunie 2016 a Curţii Constituţionale, conjugat cu absenţa intervenţiei legiuitorului în termenul prevăzut de art. 147 alin. (1), dispoziţiile art. 246 din Codul penal din 1969 continuă să subziste doar în forma stabilită de Curtea Constituţională ca fiind în acord cu prevederile Legii fundamentale, în sensul restrângerii elementului material al laturii obiective numai la încălcările atribuţiilor de serviciu stabilite expres prin legi sau ordonanţe. Concret, toate celelalte acţiuni sau inacţiuni constând în încălcări ale unor dispoziţii cuprinse în legislaţia secundară (hotărâri ale Guvernului, fişa postului, dispoziţii, regulamente etc.) nu mai pot primi semnificaţie penală, faptele săvârşite în această modalitate neavând corespondent în modelul abstract prevăzut de norma de incriminare astfel reconfigurată.IV. Punctele de vedere ale părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de dreptÎn şedinţa din 2 noiembrie 2017, inculpatul A.C. a formulat cerere prin care a solicitat, în temeiul dispoziţiilor art. 475 din Codul de procedură penală, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. În susţinerea cererii a menţionat că voinţa legiuitorului, de a nu fi intervenit pozitiv, în termenul de 45 de zile, prevăzut de art. 31 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, în respectarea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 405 din 15 iunie 2016, reconfirmată prin Decizia nr. 392 din 6 iunie 2017, prin care s-a constatat că dispoziţiile art. 246 alin. 1 din Codul penal din 1969, ale art. 248 din Codul penal din 1969 şi ale art. 297 alin. (1) din Codul penal sunt constituţionale în măsura în care prin sintagma „îndeplineşte în mod defectuos" din cuprinsul acestora se înţelege „îndeplineşte prin încălcarea legii", a avut drept consecinţă dezincriminarea tacită a infracţiunilor prevăzute de textele de lege menţionate, făcând aplicabile dispoziţiile art. 396 alin. (5) din Codul de procedură penală, raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din Codul de procedură penală.Reprezentantul Ministerului Public a opinat că infracţiunea de abuz în serviciu este incriminată, dispoziţiile art. 297 din Codul penal nefiind abrogate, iar inculpaţii B.S.V., D.G, C.M., P.T şi S.C. T. S.R.L. nu au exprimat puncte de vedere proprii asupra chestiunii în discuţie, arătând că sunt de acord cu susţinerile inculpatului A.C.V. Punctele de vedere exprimate de către curţile de apel şi instanţele judecătoreşti arondateÎn conformitate cu dispoziţiile art. 476 alin. (10) din Codul de procedură penală cu referire la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală s-a solicitat punctul de vedere al instanţelor judecătoreşti asupra chestiunii de drept supuse dezlegării.Au comunicat puncte de vedere asupra problemei de drept în discuţie curţile de apel Alba Iulia, Bacău, Braşov, Bucureşti, Cluj, Constanţa, Craiova, Galaţi, Iaşi, Oradea, Ploieşti, Suceava şi Timişoara, care, după caz, au făcut referire şi la punctele de vedere ale unora dintre instanţele arondate.1. Opinia majoritară, regăsită în informaţiile transmise de Curtea de Apel Bacău şi instanţele din circumscripţia acestora (Tribunalul Bacău, Tribunalul Neamţ, Judecătoria Bacău, Judecătoria Oneşti), Curtea de Apel Braşov şi instanţele din circumscripţia acesteia (Tribunalul Braşov), Curtea de Apel Bucureşti, Curtea de Apel Cluj şi instanţele din circumscripţia acesteia (Judecătoria Baia Mare, Judecătoria Zalău), Curtea de Apel Craiova şi instanţele din circumscripţia acesteia (Judecătoria Filiaşi, Slatina şi Corabia), Curtea de Apel Constanţa şi instanţele din circumscripţia acesteia (Judecătoria Constanţa, Tribunalul Tulcea), Curtea de Apel Galaţi, Curtea de Apel Iaşi şi instanţele din circumscripţia acesteia (Judecătoria Iaşi, Tribunalul Vaslui, Judecătoria Vaslui), Curtea de Apel Oradea, Curtea de Apel Timişoara şi instanţele din circumscripţia acesteia (Tribunalul Timiş, Tribunalul Caraş-Severin, Judecătoria Caransebeş), a fost aceea că nu a intervenit dezincriminarea normei prevăzute de art. 297 din Codul penal - art. 246 din Codul penal anterior şi că a fost restrâns elementul material al laturii obiective a infracţiunii de abuz în serviciu numai la încălcările atribuţiilor de serviciu stabilite prin legi sau ordonanţe, în forma şi conţinutul stabilite de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 405/2016.În susţinerea acestei opinii s-a argumentat că prin decizia enunţată Curtea Constituţională a dat doar o interpretare sintagmei „îndeplineşte în mod defectuos" din cuprinsul art. 297 alin. (1) din Codul penal, ceea ce nu echivalează cu abrogarea/dezincriminarea textului de incriminare, în acest sens reţinându-se tipicitatea infracţiunii de abuz în serviciu numai în cazul încălcării atribuţiilor de serviciu stabilite expres prin legi sau ordonanţe; încălcarea unor atribuţii reglementate de legislaţia secundară nu intră în sfera ilicitului penal. De asemenea s-a apreciat că această chestiune nu reprezintă o problemă de drept care să poată fi dezlegată de principiu, întrucât condiţia îndeplinirii tipicităţii unei infracţiuni se analizează prin raportare la starea de fapt din speţa dedusă judecăţii.Tribunalul Neamţ şi Curtea de Apel Constanţa au împărtăşit punctul de vedere exprimat de completul care a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Încheierea din 2 noiembrie 2017.Curtea de Apel Suceava a comunicat că judecătorul învestit cu soluţionarea unei cauze vizând abuzul în serviciu va aprecia de la caz la caz dacă este îndeplinită condiţia tipicităţii infracţiunii sau dacă a intervenit dezincriminarea, iar Curtea de Apel Braşov a menţionat că această chestiune nu reprezintă o problemă de drept care să fie dezlegată de principiu, întrucât condiţia tipicităţii unei infracţiuni se analizează prin raportare la starea de fapt din speţa dedusă judecăţii.Curtea de Apel Craiova şi instanţele din circumscripţia acesteia (Judecătoria Filiaşi, Slatina şi Corabia) au comunicat că infracţiunea de abuz în serviciu este în continuare incriminată, dar în interpretarea restrictivă a domeniului de aplicare a normei penale dată de Decizia Curţii Constituţionale nr. 405/2016.2. În opinia minoritară, exprimată de Judecătoria Şimleu Silvaniei, Judecătoria Moineşti şi Judecătoria Rupea, s-a apreciat că a intervenit dezincriminarea infracţiunii de abuz în serviciu ca urmare a intervenirii Deciziei nr. 405/2016 a Curţii Constituţionale.3. Tribunalul Arad şi Tribunalul Covasna şi-au exprimat opinia în sensul că, faţă de Decizia nr. 26 din 23.11.2017, pronunţată în Dosarul nr. 1.998/1/2017 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin care s-au respins ca inadmisibile sesizările formulate de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia I penală în Dosarul nr. 219/98/2017 şi de Tribunalul Bucureşti - Secţia penală în Dosarul nr. 4.313/197/2017, prin care s-a solicitat pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a unei chestiuni de drept, prezenta sesizare a rămas fără obiect.4. Curtea de Apel Iaşi, Curtea de Apel Ploieşti, Tribunalul Vaslui, Tribunalul Bistriţa-Năsăud, Tribunalul Sălaj, Judecătoria Mangalia, Judecătoria Medgidia, Judecătoria Hârşova, Judecătoria Babadag, Judecătoria Măcin şi Judecătoria Tulcea, Tribunalul Bistriţa-Năsăud, Tribunalul Sălaj au transmis că nu există jurisprudenţă în acest sens.5. Nu au transmis puncte de vedere Curtea de Apel Piteşti şi Curtea de Apel Târgu Mureş, Judecătoria Buhuşi şi Judecătoria Podu Turcului, Judecătoria Reşiţa, Oraviţa, Moldova Nouă.VI. Punctul de vedere al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi JustiţiePrin Adresa nr. 2.965/C/3084/III-5/2017 din 11 ianuarie 2018, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia judiciară a comunicat concluziile formulate asupra chestiunii de drept supuse dezlegării, solicitând respingerea, ca inadmisibilă, a sesizării Curţii de Apel Craiova, Secţia penală şi pentru cauze cu minori.În argumentare, parchetul a susţinut că, raportat la dispoziţiile art. 475 din Codul de procedură penală, admisibilitatea unei sesizări formulate în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile presupune îndeplinirea cumulativă a trei cerinţe: instanţa care a formulat întrebarea sa fie învestită cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă; chestiunea de drept supusă analizei să nu fi primit o rezolvare anterioară printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii şi să nu facă obiectul unui asemenea recurs în curs de soluţionare; soluţionarea pe fond a cauzei să depindă de lămurirea chestiunii de drept ce face obiectul sesizării.În contextul arătat s-a menţionat că sesizarea analizată răspunde doar unora dintre cerinţele de admisibilitate enunţate, în sensul că aparţine unui complet al unei curţi de apel, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă (apel), şi nu a mai fost dezlegată prin intermediul instrumentelor juridice de unificare a practicii judiciare. Însă cu privire la condiţia potrivit căreia sesizarea trebuie să aibă ca obiect o chestiune de drept şi de aceasta să depindă soluţionarea pe fond a cauzei în care a fost formulată se impun următoarele precizări:Pe de o parte, s-a observat că întrebarea adresată Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu reprezintă o veritabilă problemă de drept pentru a justifica utilitatea demersului iniţiat, întrucât ceea ce se solicită a se stabili sunt caracterul, interpretarea şi efectele unei decizii a Curţii Constituţionale, or, conform jurisprudenţei instanţei de contencios constituţional şi a instanţei supreme, un atare demers judiciar este inadmisibil.Pe de altă parte, a sesiza Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în procedura reglementată de art. 475 din Codul de procedură penală, în vederea clarificării unei dispoziţii constatate, în parte, neconstituţională, pe motivul inexistenţei unei modificări legislative corespunzătoare în termenul de 45 de zile, înseamnă a ignora limitele prerogativelor instanţei supreme, consacrate de art. 126 alin. (3) din Legea fundamentală. În exercitarea competenţei sale constituţionale, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie poate asigura doar interpretarea şi aplicarea unitară a unei norme juridice de către instanţele judecătoreşti, nicidecum modificarea sau completarea acelei norme juridice, cele din urmă constituind atribute exclusive ale legiuitorului - primar ori delegat. În acest sens s-au invocat şi argumente din considerentele deciziilor nr. 22 din 25 octombrie 2016 şi nr. 4 din 28 februarie 2017 ale Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală.S-a susţinut că solicitarea de a se interpreta o decizie a Curţii Constituţionale şi de a-i fi stabilite efectele este inadmisibilă pe calea mecanismului judiciar reglementat de art. 475 şi următoarele din Codul de procedură penală, în ipoteza în care decizia de neconstituţionalitate este suficient de clară pentru a nu genera veritabile probleme de interpretare.În atari condiţii, s-a apreciat că nu este admisibil a solicita instanţei supreme lămuriri suplimentare prin mecanismul hotărârii prealabile, întrucât acest demers echivalează cu o nesocotire a plenitudinii de jurisdicţie a Curţii Constituţionale în domeniul controlului de constituţionalitate.VII. Opinia specialiştilor consultaţiNu s-au solicitat opinii ale specialiştilor în domeniul dreptului penal.VIII. Examenul jurisprudenţei în materie1. Jurisprudenţa naţională relevantăOpinia majoritară a instanţelor a fost exprimată în:– Decizia penală nr. 1.141 din 27.10.2016, pronunţată de Curtea de Apel Bacău în Dosarul nr. 6.918/270/2014;

– Decizia penală nr. 575/CO din data de 10.11.2016, pronunţată de Secţia a II-a penală a Curţii de Apel Bucureşti în Dosarul nr. 1.479/122/2016; Decizia penală nr. 560/CO din data de 1.11.2016, pronunţată de Secţia a II-a penală a Curţii de Apel Bucureşti în Dosarul nr. 29.156/3/2016; Sentinţa penală nr. 356/F din data de 17.02.2017, pronunţată de Secţia I penală a Tribunalului Bucureşti în Dosarul nr. 38.588/3/2015; Sentinţa penală nr. 1.420 din data de 10.07.2017, pronunţată de Secţia I penală a Tribunalului Bucureşti în Dosarul nr. 47.246/3/2015; Sentinţa penală nr. 735 din data de 6.04.2017, pronunţată de Secţia I penală a Tribunalului Bucureşti în Dosarul nr. 40.287/3/2015; Sentinţa penală nr. 1.800 din data de 14.09.2017, pronunţată de Secţia I penală a Tribunalului Bucureşti în Dosarul nr. 25.413/3/2016; Sentinţa penală nr. 378 din data de 8.11.2017, pronunţată de Judecătoria Buftea în Dosarul nr. 16.003/94/2016; Sentinţa penală nr. 79 din data de 21.03.2017, pronunţată de Judecătoria Buftea în Dosarul nr. 19.204/94/2016; Sentinţa penală nr. 343 din data de 22.12.2016, pronunţată de Judecătoria Buftea în Dosarul nr. 5.694/94/2016; Sentinţa penală nr. 132 din data de 27.10.2017, pronunţată de Tribunalul Ialomiţa în Dosarul nr. 1.247/98/2017;– Decizia nr. 669 din data de 10.11.2017 pronunţată de Tribunalul Galaţi în Dosarul nr. 609/121/2014;

– Sentinţa penală nr. 104/13.04.2017, pronunţată de Judecătoria Beiuş în Dosarul nr. 652/187/2015; Sentinţa penală nr. 87/2017, pronunţată de Judecătoria Marghita în Dosarul nr. 5.543/111/2013**; Sentinţa penală nr. 420/24.02.2017, pronunţată de Judecătoria Satu Mare în Dosarul nr. 3.646/296/2015, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 474/A/6.09.2017 a Curţii de Apel Oradea; Decizia penală nr. 53/C din 17 iunie 2017, pronunţată de Tribunalul Satu Mare în Dosarul nr. 2.263/296/2017*;

– Decizia penală nr. 768/P/29.06.2016, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa în Dosarul nr. 821/36/2015, şi Decizia penală nr. 183/P/18.12.2017, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa în Dosarul nr. 3.897/118/2017.2. Jurisprudenţa relevantă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie: Din perspectiva deciziilor obligatorii, menite să asigure unificarea practicii judiciare, singura decizie relevantă pentru problema de drept ridicată în speţă este Decizia nr. 26 din 23 noiembrie 2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, prin care s-a statuat că „Respinge, ca inadmisibile, sesizările formulate de Curtea de Apel Bucureşti –- Secţia I penală în Dosarul nr. 219/98/2017 şi de Tribunalul Braşov - Secţia penală în Dosarul nr. 4.313/197/2017, prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a următoarelor chestiuni de drept: «în interpretarea art. 4 din Codul penal, dacă intră sub incidenţa Deciziei Curţii Constituţionale nr. 405 din 15.06.2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 517/8.07.2016 (prin care s-a constatat că dispoziţiile art. 246 din Codul penal din 1969 şi ale art. 297 alin. 1 din Codul penal sunt constituţionale în măsura în care prin sintagma „îndeplineşte în mod defectuos" din cuprinsul acestora se înţelege „îndeplineşte prin încălcarea legii"), fiind dezincriminată fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu îndeplineşte un act sau îndeplineşte prin încălcarea unui act normativ care nu are putere de lege, în situaţia în care acest lucru este constatat printr-o hotărâre penală definitivă», respectiv: «dacă în conţinutul sintagmei „lege de dezincriminare" sunt avute în vedere şi situaţiile în care legiuitorul nu a intervenit în cazul declarării neconstituţionale a dispoziţiilor unei prescripţii normative, cum este cazul în speţă al art. 246 din Codul penal din 1969, respectiv art. 297 din Codul penal cu referire la art. 13² din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, cu modificările şi completările ulterioare.»" 3. Jurisprudenţa relevantă a Curţii Constituţionale Decizia relevantă pentru problema de drept analizată este Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016 a Curţii Constituţionale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 517 din 8 iulie 2016, prin care s-a admis excepţia de neconstituţionalitate şi s-a constatat că dispoziţiile art. 246 din Codul penal din 1969 şi ale art. 297 alin. (1) din Codul penal sunt constituţionale în măsura în care prin sintagma „îndeplineşte în mod defectuos" din cuprinsul acestora se înţelege „îndeplineşte prin încălcarea legii". În paragraful 60 din decizia anterior menţionată, Curtea observă că practica judiciară s-a întemeiat pe dispoziţiile art. 246 şi 248 din Codul penal din 1969, precum şi pe cele ale art. 297 din Codul penal, care folosesc o exprimare generală, fără a arăta în mod limitativ acţiunile sau omisiunile prin care se săvârşeşte această infracţiune. Chiar dacă, din punct de vedere practic, o astfel de enumerare limitativă nu este posibilă prin dispoziţiile care incriminează abuzul în serviciu, având în vedere consecinţa pe care reglementarea unei atribuţii de serviciu o are în materia incriminării penale a acestei fapte, Curtea statuează că neîndeplinirea ori îndeplinirea defectuoasă a unui act trebuie analizată numai prin raportare la atribuţii de serviciu reglementate expres prin legislaţia primară - legi şi ordonanţe ale Guvernului. Aceasta, deoarece adoptarea unor acte de reglementare secundară care vin să detalieze legislaţia primară se realizează doar în limitele şi potrivit normelor care le ordonă. Decizia Curţii Constituţionale nr. 392 din 6 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 504 din 30 iunie 2017, prin care s-a admis excepţia de neconstituţionalitate şi s-a constatat că dispoziţiile art. 248 din Codul penal din 1969 sunt constituţionale în măsura în care prin sintagma „îndeplineşte în mod defectuos" din cuprinsul acestora se înţelege „îndeplineşte prin încălcarea legii". În paragraful 26, Curtea Constituţională a statuat că „[...] urmare a deciziei pronunţate, dispoziţiile art. 246 din Codul penal din 1969 şi ale art. 297 alin. (1) din Codul penal au rămas în vigoare şi continuă să producă efecte juridice în interpretarea pe care Curtea a constatat-o ca fiind conformă Legii fundamentale". 4. Jurisprudenţa relevantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului: Nu au fost identificate decizii relevante în problema de drept analizată. IX. Dispoziţii legale incidente Art. 246 din Codul penal din 1969 Fapta funcţionarului public, care, în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu, cu ştiinţă, nu îndeplineşte un act sau îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o vătămare intereselor legale ale unei persoane se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani. Art. 248 din Codul penal din 1969 Fapta funcţionarului public, care, în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu, cu ştiinţă, nu îndeplineşte un act ori îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o tulburare însemnată bunului mers al unui organ sau al unei instituţii de stat ori al unei alte unităţi din cele la care se referă art. 145 sau o pagubă patrimoniului acesteia se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani. Art. 297 alin. (1) din Codul penal Fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu îndeplineşte un act sau îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică. Art. 4 din Codul penal Legea penală nu se aplică faptelor săvârşite sub legea veche, dacă nu mai sunt prevăzute de legea nouă. În acest caz, executarea pedepselor, a măsurilor educative şi a măsurilor de siguranţă, pronunţate în baza legii vechi, precum şi toate consecinţele penale ale hotărârilor judecătoreşti privitoare la aceste fapte încetează prin intrarea în vigoare a legii noi. Art. 13² din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, republicată În cazul infracţiunilor de abuz în serviciu sau de uzurpare a funcţiei, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu o treime. Constituţia României Art. 61 - Rolul şi structura Parlamentului, alin. (1) Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării. Art. 126 - Instanţele judecătoreşti, alin. (3) Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie asigură interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către celelalte instanţe judecătoreşti, potrivit competenţei sale. Art. 147 - Deciziile Curţii Constituţionale, alin. (1) şi (4)
(1) Dispoziţiile din legile şi ordonanţele în vigoare, precum şi cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituţionale, îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei. Pe durata acestui termen, dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept......... ................ ................ ................ ........ ..............
(4) Deciziile Curţii Constituţionale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor. X. Opinia judecătorului-raportor Opinia judecătorului-raportor a fost în sensul respingerii, ca inadmisibilă, a sesizării formulate de Curtea de Apel Craiova - Secţia penală şi pentru cauze cu minori în Dosarul nr. 2.247/304/2014, prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri privind dezlegarea de principiu a următoarei chestiuni de drept: „modalitatea de interpretare a dispoziţiilor art. 297 din Codul penal, respectiv art. 246 din Codul penal din 1969, în sensul de a lămuri dacă este îndeplinită condiţia tipicităţii infracţiunii de abuz în serviciu sau a intervenit dezincriminarea, ca efect al Deciziei Curţii Constituţionale nr. 405 din 15 iunie 2016." XI. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Examinând sesizarea formulată de Curtea de Apel Craiova, raportul întocmit de judecătorul-raportor şi chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, reţine următoarele: În conformitate cu dispoziţiile art. 475 din Codul de procedură penală: „Dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că există o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective şi asupra căreia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată." Ca urmare, admisibilitatea unei sesizări formulate în procedura pronunţării unei hotărâri prealabile este condiţionată de îndeplinirea cumulativă a următoarelor exigenţe: – instanţa care a formulat întrebarea să fie învestită cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă;

– soluţionarea pe fond a cauzei să depindă de lămurirea chestiunii de drept ce face obiectul sesizării;

– chestiunea de drept supusă analizei să nu fi primit o rezolvare anterioară printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii şi să nu facă obiectul unui asemenea recurs în curs de soluţionare.În speţă, se constată că este îndeplinită prima condiţie referitoare la existenţa unei cauze pendinte aflate în curs de judecată în ultimă instanţă, Curtea de Apel Craiova fiind învestită în Dosarul nr. 2.247/304/2014 cu soluţionarea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Segarcea şi inculpaţii B.S.V., D.G., C.M., A.C., P.T. şi S.C. T. S.R.L. împotriva Sentinţei penale nr. 155 din 07.10.2016 a Tribunalului Dolj. De asemenea, este îndeplinită şi cea de-a treia condiţie enunţată, întrucât chestiunea de drept cu a cărei analiză a fost sesizată instanţa supremă nu a primit o rezolvare printr-o hotărâre prealabilă anterioară sau printr-un recurs în interesul legii şi nici nu face obiectul unui asemenea recurs. În ceea ce priveşte cea de-a doua condiţie, respectiv ca soluţionarea pe fond a cauzei de către Curtea de Apel Craiova să depindă de lămurirea chestiunii de drept din cuprinsul sesizării, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că aceasta vizează doar aspecte teoretice, cu caracter general, referitoare la efectele deciziei prin care Curtea Constituţională a stabilit constituţionalitatea unui text de lege doar în interpretarea dată acestuia prin respectiva decizie. De asemenea, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că sesizarea formulată de Curtea de Apel Craiova s-a grefat, în mod evident, doar pe dubiile instanţei cu privire la efectele Deciziei de neconstituţionalitate nr. 405 din 15 iunie 2016, în sensul dacă mai este îndeplinită condiţia tipicităţii infracţiunii de abuz în serviciu sau a intervenit dezincriminarea acesteia în mod tacit prin faptul că legiuitorul nu a intervenit în termenul de 45 de zile prevăzut de art. 31 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale pentru a pune în acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Legii fundamentale. Or, efectele unei decizii prin care Curtea Constituţională declară neconstituţionalitatea unei dispoziţii legale sunt expres prevăzute de art. 147 alin. (4) din Constituţia României, respectiv ele sunt general obligatorii de la data publicării în Monitorul Oficial şi au putere numai pentru viitor. În plus, forţa obligatorie ce însoţeşte actele jurisdicţionale, deci şi deciziile Curţii Constituţionale, se ataşează nu numai dispozitivului, ci şi considerentelor pe care acesta se sprijină acesta (Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 17 ianuarie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 16 din 26 ianuarie 1995, Decizia nr. 414 din 14 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 291 din 4 mai 2010). În aceste condiţii, cât timp, în prezentarea raţionamentului său juridic (paragraful 60 al Deciziei nr. 405 din 15 iunie 2016), Curtea Constituţională a statuat, într-o manieră lipsită de orice echivoc, „că neîndeplinirea ori îndeplinirea defectuoasă a unui act trebuie analizată numai prin raportare la atribuţii de serviciu reglementate expres prin legislaţia primară - legi şi ordonanţe ale Guvernului", se constată că instanţa de contencios constituţional a furnizat atât autorităţilor cu competenţe în procesul de legiferare, cât şi instanţelor judecătoreşti toate elementele necesare pentru cunoaşterea efectelor ce trebuie atribuite deciziei sale. Din perspectiva întinderii acestor efecte, Curtea a precizat, de asemenea, că norma de incriminare este constituţională doar în interpretarea dată prin decizie, fiind clară şi previzibilă, fără a formula o concluzie similară şi cu privire la celelalte componente ale normei penale criticate, examinate detaliat. Mai mult decât atât, potrivit art. 126 alin. (3) din Constituţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie asigură interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către celelalte instanţe judecătoreşti, potrivit competenţei sale, nicidecum clarificarea unei dispoziţii constatate, în parte, ca fiind neconstituţională pe motiv că legiuitorul - primar sau delegat - nu a intervenit, în termenul de 45 de zile de la publicarea deciziei de neconstituţionalitate în Monitorul Oficial al României, Partea I, pentru a pune în acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Legii fundamentale. Efectele deciziilor Curţii Constituţionale nu pot fi interpretate, în procesul de aplicare a legii, de către alte instituţii ale statului, întrucât un atare demers ar genera o ştirbire a competenţei sale exclusive în materie. Prin urmare, instanţele judecătoreşti nu trebuie să interpreteze efectul deciziei, ci să aplice acea decizie într-un mod conform considerentelor sale la cazul dedus judecăţii, demers pe deplin posibil şi în speţa de faţă. De altfel, Curtea Constituţională, în considerentele Deciziei nr. 206 din 29 aprilie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 350 din 13 iunie 2013 a statuat că, în raport cu dispoziţiile art. 126 alin. (3) din Constituţie, „sintagma «dezlegarea dată problemelor de drept judecate», cuprinsă în art. 414⁵ alin. (4) din Codul de procedură penală, pe de o parte, nu poate privi decât interpretarea şi aplicarea unitară a conţinutului dispoziţiilor legale, cu sensul de acte normative, iar nu şi a deciziilor Curţii Constituţionale şi a efectelor pe care acestea le produc, şi, pe de altă parte, nu poate privi decât interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către instanţele judecătoreşti, iar nu şi de către Curtea Constituţională, care este o autoritate distinctă de sistemul judecătoresc. Altfel spus, numai în aceste condiţii «dezlegarea dată problemelor de drept judecate» poate fi obligatorie, pentru că numai în aceste condiţii poate exista o compatibilitate cu normele constituţionale. Orice altă interpretare este în contradicţie cu prevederile art. 147 alin. (1) şi (4) din Constituţie, deoarece lipseşte de efecte deciziile Curţii Constituţionale, determinând ca recursul în interesul legii să fie transformat, cu încălcarea Constituţiei, într-o formă de control al actelor Curţii Constituţionale". Or, mutatis mutandis, aceste considerente se aplică şi în cazul hotărârilor prealabile. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 477 din Codul de procedură penală, ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE În numele legii DECIDE: Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Craiova - Secţia penală şi pentru cauze cu minori în Dosarul nr. 2.247/304/2014, prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a următoarei chestiuni de drept: „modalitatea de interpretare a dispoziţiilor art. 297 din Codul penal, respectiv art. 246 din Codul penal din 1969, în sensul de a lămuri dacă este îndeplinită condiţia tipicităţii infracţiunii de abuz în serviciu sau a intervenit dezincriminarea, ca efect al deciziei Curţii Constituţionale nr. 405 din 15 iunie 2016". Obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit art. 477 alin. (3) din Codul de procedură penală. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 8 februarie 2018. PREŞEDINTELE CU DELEGAŢIE AL SECŢIEI PENALE A ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE, judecător MIRELA SORINA POPESCU Magistrat-asistent, Cristina Roşu