Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

DECIZIE Nr

DECIZIE   Nr. 1 din 19 ianuarie 2009

în legatura cu stabilirea organului judiciar competent sa solutioneze plangerea persoanei nemultumite în cazul în care prim-procurorul a admis-o, a infirmat rezolutia sau ordonanta procurorului care a dat tot o solutie de netrimitere în judecata

ACT EMIS DE: INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 418 din 18 iunie 2009



Dosar nr. 33/2008

Sub preşedinţia domnului prof. univ. dr. Nicolae Popa, preşedintele Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie,

Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constituită în Secţii Unite, în conformitate cu dispoziţiile art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, s-a întrunit pentru a examina recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie în legatura cu stabilirea organului judiciar competent sa solutioneze plangerea persoanei nemultumite în cazul în care prim-procurorul a admis-o, a infirmat rezolutia sau ordonanta procurorului care a dat tot o solutie de netrimitere în judecata.

Secţiile Unite au fost constituite cu respectarea dispoziţiilor art. 34 din Legea nr. 304/2004, republicată, fiind prezenţi 88 de judecători din totalul de 117 aflaţi în funcţie.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie a susţinut recursul în interesul legii, punând concluzii pentru admiterea acestuia în sensul că plângerea împotriva soluţiei prim-procurorului prin care a infirmat rezoluţia sau ordonanţa procurorului şi a dat tot o soluţie de netrimitere în judecată se soluţionează de către procurorul ierarhic superior.

SECŢIILE UNITE,

deliberând   asupra   recursului   în   interesul   legii,   constată următoarele:

In practica instanţelor de judecată nu există un punct de vedere unitar în legătură cu stabilirea organului judiciar competent să soluţioneze plângerea persoanei nemulţumite în ipoteza în care prim-procurorul a admis-o, a infirmat soluţia procurorului şi a dat tot o soluţie de netrimitere în judecată.

Astfel, unele instanţe s-au considerat competente să judece aceste plângeri şi le-au soluţionat pe fond.

Alte instanţe, dimpotrivă, cu privire la acelaşi aspect, au apreciat că plângerea împotriva soluţiei prim-procurorului prin care a infirmat rezoluţia sau ordonanţa procurorului şi a dat tot o soluţie de netrimitere în judecată se soluţionează de către procurorul ierarhic superior.

In motivarea acestei soluţii s-a reţinut că, potrivit alin. 1 al art. 2781 din Codul de procedură penală, instanţa de judecată este competentă să soluţioneze plângerea împotriva soluţiei de netrimitere în judecată numai dacă aceasta a fost menţinută de procurorul ierarhic superior prin respingerea plângerii, conform art. 275-278 din acelaşi cod.

Aceste din urmă instanţe au interpretat şi au aplicat corect dispoziţiile legii.

Potrivit dispoziţiilor art. 2781 alin. 1 din Codul de procedură penală, după respingerea plângerii făcute conform art. 275-278 din Codul de procedură penală împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanţei, ori, după caz, a rezoluţiei de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale date de procuror, persoana vătămată, precum şi orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate pot face plângere la judecătorul de la instanţa căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă.

Totodată, art. 278 alin. 1 şi 2 din Codul de procedură penală stabileşte competenţa de soluţionare a plângerilor formulate împotriva măsurilor luate sau actelor efectuate de procuror, în favoarea procurorului ierarhic superior celui care a adoptat actul contestat de către parte.

Procedura de control pe cale ierarhică, în cadrul unităţii de parchet, constituie, în cazul soluţiilor de netrimitere în judecată, o etapă prealabilă declanşării verificării actului de către instanţă, în procedura specială reglementată de art. 2781 din Codul de procedură penală.

Dispoziţiile art. 2781 alin. 1 din Codul de procedură penală prevăd expres succesiunea etapelor care preced declanşarea controlului judecătoresc şi condiţionează sesizarea instanţei de confirmarea de către procurorul ierarhic superior a soluţiei de netrimitere în judecată cuprinse în rezoluţie sau ordonanţă.

Rezultă, aşadar, că persoana vătămată, precum şi orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate beneficiază de verificarea în două etape a soluţiei date de procuror, astfel:

-   controlul intern, declanşat în aplicarea principiului subordonării ierarhice, potrivit art. 132 alin. (1) din Constituţia României, republicată, în cadrul parchetului din care face parte procurorul care a dat soluţia de netrimitere în judecată; şi

- controlul judecătoresc, iniţiat prin formularea, în termenul prevăzut de art. 2781 alin. 1 din Codul de procedură penală, a unei plângeri adresate instanţei căreia i-ar reveni competenţa să soluţioneze cauza în fond.

In situaţia particulară în care soluţia de netrimitere în judecată este infirmată de către primul procuror în procedura prevăzută de art. 278 alin. 2 şi 3 din Codul de procedură penală, soluţia acestuia din urmă urmează a fi supusă controlului ierarhic din raţiuni ce ţin atât de respectarea principiului controlului şi subordonării' ierarhice, dar şi a dreptului părţii de a beneficia de un dublu control al soluţiilor de netrimitere în judecată, astfel după cum s-a arătat anterior.

Soluţia infirmată de procurorul ierarhic superior nu mai are nicio putere, astfel că prin adoptarea de către acesta din urmă a unei soluţii de netrimitere în judecată - diferită sau identică în conţinut, întemeiata pe motivele invocate în plângerea petentului sau pe alte motive - ne vom afla din nou în prima etapă a procedurii ce presupune, cu necesitate, verificarea acestei soluţii pe cale ierarhică.

Atacarea direct în instanţă a soluţiei de netrimitere în judecată, adoptată de primul procuror în absenţa confirmării acesteia de procurorul ierarhic superior, potrivit art. 278 alin. 2 şi 3 din Codul de procedură penală, echivalează cu prematura sesizare a instanţei prin plângere.

De la această regulă legea nu a prevăzut decât o singură excepţie, reglementată de dispoziţiile art. 2781 alin. 2 din Codul de procedură penală, cea în care procurorul ierarhic superior nu soluţionează, în termenul prevăzut de art. 277 din Codul de procedură penală, plângerea formulată împotriva soluţiei de netrimitere în judecată adoptată de primul procuror, corelativ infirmării rezoluţiei sau ordonanţei date iniţial.

Exclusiv în această situaţie, partea căreia art. 2781 din Codul de procedură penală îi recunoaşte legitimitate procesuală activă are dreptul de a se adresa direct instanţei, excepţia menţionată fiind însă de strictă interpretare şi aplicare.

In consecinţă, în temeiul dispoziţiilor art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, şi ale art. 4142 din Codul de procedură penală, urmează a se admite recursul în interesul legii şi a se stabili că organul judiciar competent a soluţiona plângerea împotriva rezoluţiei sau ordonanţei prim-procurorului prin care s-a infirmat rezoluţia ori ordonanţa de netrimitere în judecată şi s-a dat aceeaşi sau altă soluţie de netrimitere în judecată, pentru alte motive ori pentru unele dintre motivele invocate de petent, este procurorul ierarhic superior.

Numai în situaţia în care, la rândul său, procurorul ierarhic superior, astfel sesizat, a respins plângerea şi a menţinut soluţia prim-procurorului sau nu a soluţionat plângerea, în termenul legal, prevăzut la art. 277 din Codul de procedură penală, persoana vătămată, precum şi orice alte persoane ale căror interese legitime sunt afectate se pot adresa cu plângere direct instanţei de judecată.

PENTRU  ACESTE   MOTIVE

In numele legii

DECID:

Admit recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

In aplicarea dispoziţiilor art. 278 alin. 2 şi 3 şi ale art. 2781 alin. 1 şi 2 teza a II-a din Codul de procedură penală stabilesc:

Organul judiciar competent să soluţioneze plângerea împotriva rezoluţiei sau ordonanţei prim-procurorului, prin care s-a infirmat rezoluţia sau ordonanţa procurorului de netrimitere în judecată şi s-a dat aceeaşi ori altă soluţie de netrimitere în judecată, pentru alte motive sau pentru unele dintre motivele invocate de petent, este procurorul ierarhic superior.

Numai în situaţia în care, la rândul său, procurorul ierarhic superior, astfel sesizat, a respins plângerea şi a menţinut soluţia prim-procurorului sau nu a soluţionat plângerea în termenul legal prevăzut la art. 277 din Codul de procedură penală, persoana vătămată, precum şi orice alte persoane ale căror interese legitime sunt afectate se pot adresa cu plângere instanţei de judecată.

Obligatorie, potrivit art. 4142 alin. 3 din Codul de procedură penală.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 19 ianuarie 2009.

PREŞEDINTELE INALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE,

prof. univ. dr. Nicolae Popa

Prim-magistrat-asistent,

Adriana Daniela White


SmartCity5

COMENTARII la Decizia 1/2009

Momentan nu exista niciun comentariu la Decizia 1 din 2009
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 276 1997
    I Almost Lost All My Fonte To Divorce Get Help With WRAITH HACKERS RECOVERY Did you know that there are professional private investigators who can help you obtain information on your spouse, including texts/calls and erased messages if he/she attempts to act smart and deletes them? This can aid you with your divorce process, which the lawyer will require. Contact Wraith Hacker Recovery. They can follow their location using live GPS, monitor text messages, WhatsApp, and Snapchat, recover deleted conversations, and handle any issues. All of this is done with no traces. They will show you how they will hack and allow you access to SPY on their phone. https://wraithhackers.com/ https://t.me/wraithhacks Whatsapp number: +1 (667) 349-1550 Write to wraithhacks@protonmail.com
ANONIM a comentat Rectificare 158 2015
    ASSISTANCE IN HELPING RECOVERY LOST CRYPTO FUNDS Hire WRAITH HACKERS RECOVERY I’d like to share my experience after falling victim to a cryptocurrency scam and losing $11,500 amount of money. I had invested in what I believed was a legitimate platform, but everything changed when I attempted to withdraw my funds and encountered unexpected problems. During this difficult situation, I came across Wraith Hackers Recovery and decided to reach out for assistance. I’m grateful that I did. Their team was professional, knowledgeable, and supportive throughout the process, taking the time to explain the steps involved and guide me through the recovery efforts. With their assistance, I was able to recover $9,978 of the funds I had lost. htt ps:// wraithhackers. com/ htt ps:// t.me / wraithhacks Whatsapp number: +1 (667) 349-1550 Write to wraithhacks @ protonmail. com
ANONIM a comentat Ordin 335 2021
    Legitimate Crypto Recovery Companies 2026 Hire WRAITH HACKERS RECOVERY At Wraith Hackers Recovery, the team is committed to providing professional cryptocurrency recovery support through advanced technology, expertise, and transparent communication. They aim to keep up with developments in the field while helping clients understand their available options. If you’ve lost cryptocurrency through a scam or fraud, you can contact Wraith Hackers Recovery to learn more about their services, recovery process, and requirements. https://wraithhackers.com/ https://t.me/wraithhacks Whatsapp number: +1 (667) 349-1550 Write to wraithhacks@protonmail.com.
ANONIM a comentat Ordin 38 2002
    HIRE A LICENSED CRYPTO RECOVERY EXPERT Hire WRAITH HACKERS RECOVERY I’m sharing my personal experience of how I sought help after becoming a victim of a cryptocurrency scam. I had invested a significant amount of money through what I believed was a legitimate platform, but everything changed when I attempted to withdraw my funds and encountered difficulties. Unsure of what to do next, I began looking for assistance and came across Wraith Hackers Recovery. I decided to contact them to learn more about my options, and I’m grateful that I did. Throughout the process, I received guidance and support that helped me better understand the steps involved in attempting to recover my lost funds. With their assistance, I was able to recover a substantial portion of the money I had lost. The experience was extremely stressful, but having support throughout the process made a significant difference for me. https://wraithhackers.com/ https://t.me/wraithhacks Whatsapp number: +1 (667) 349-1550 Write to wraithhacks@protonmail.com.
ANONIM a comentat Ordin 1287 2007
    usually don’t comment on these threads but this one hit close. Short version: hired the dark web ethical hacking and cybersecurity firm CyberH4cks. com paid about $55k USD, never used a single file in court, still worth it. Longer version: my ex was telling everyone (including the kids) that I cheated, that she was the victim, etc. Meanwhile I had suspicions but nothing concrete. What made the military grade hackers at CyberH4cks different from local PIs was that they weren’t limited to Instagram screenshots and parking-lot photos. A lot of modern infidelity leaves digital exhaust in places most people never look encrypted comms, burner accounts, stuff that lives off the regular web. we eventually opened a case with them on telegram with cellphone number +1 551 414 8634 (@cyberh4cks) They explained (in plain English) that some of that intelligence only exists in dark-web forums and data brokers you access via Tor / onion routing. Again they did that part, not me. I never even asked for the raw material. Didn’t want it. All that mattered was that my ex found out an independent forensic team had already pieced together the timeline. After that? Completely different person. Cooperative. Reasonable. Quiet. The kids stopped hearing nonsense. Divorce wrapped fast. That’s what I paid for.
ANONIM a comentat Decretul 360 2017
    How Marv Web Can Assist in Cryptocurrency Recovery The recovery of cryptocurrencies has been revolutionized by MARV Web. They are incredibly quick and effective, making sure that every procedure goes without a hitch. Their customer support is always accessible and friendly, and their service is unmatched in terms of dependability. I've never felt more confident or comfortable about my ability to properly recover my cryptocurrency holdings. Because of their exceptional quickness, dependability, and effectiveness in bitcoin recovery, MARV Web stands out in the industry and is highly recommended! They can be reached at: Email address: marv.web@mail.com WhatsApp;+601126730582 Web;https://marvweb9.wixsite.com/marv-web-crypto-expe
ANONIM a comentat Legea 266 2001
    How Marv Web Can Assist in Cryptocurrency Recovery The recovery of cryptocurrencies has been revolutionized by MARV Web. They are incredibly quick and effective, making sure that every procedure goes without a hitch. Their customer support is always accessible and friendly, and their service is unmatched in terms of dependability. I've never felt more confident or comfortable about my ability to properly recover my cryptocurrency holdings. Because of their exceptional quickness, dependability, and effectiveness in bitcoin recovery, MARV Web stands out in the industry and is highly recommended! They can be reached at: Email address: marv.web@mail.com WhatsApp;+601126730582 Web;https://marvweb9.wixsite.com/marv-web-crypto-expe
ANONIM a comentat Decizia 220 2018
    Buongiorno E-mail: giovannidinatale1954@­gmail.­com Offerte individuali in denaro da 2.000 a 5.200.000, con un tasso di interesse è rimborsabile del 3% in un periodo compreso tra 2 e 30 anni. Condizioni ragionevoli se la mia offerta ti interessa contattami di più rapidamente per discutere le modalità e documenti da fornire. giovannidinatale1954@­gmail.­com
ANONIM a comentat Decizia 220 2018
    Buongiorno E-mail: giovannidinatale1954@­gmail.­com Offerte individuali in denaro da 2.000 a 5.200.000, con un tasso di interesse è rimborsabile del 3% in un periodo compreso tra 2 e 30 anni. Condizioni ragionevoli se la mia offerta ti interessa contattami di più rapidamente per discutere le modalità e documenti da fornire. giovannidinatale1954@­gmail.­com
ANONIM a comentat Decretul 358 1948
    What type of loan do you need? Personal loan Car loan Refinancing Mortgage Business capital (start or expand your business) Have you lost hope and think that there is no way out, but your financial problems are still not gone? Do not hesitate to contact us for possible business cooperation. Contact us (WhatsApp) number +918131851434 contact email id : sumitihomelend@gmail.com Mr. Damian Sumiti
Alte acte pe aceeaşi temă cu Decizia 1/2009
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu