Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Statut Nr.- din 12.12.2016

Fondului de garantare a depozitelor bancare
ACT EMIS DE: Fondul de Garantare a Depozitelor in Sistemul Bancar
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 1011 din 16 decembrie 2016



SmartCity1

Capitolul IStatutul juridic Articolul 1(1) Fondul de garantare a depozitelor bancare, denumit în continuare Fondul, este înfiinţat prin Ordonanţa Guvernului nr. 39/1996 privind înfiinţarea şi funcţionarea Fondului de garantare a depozitelor în sistemul bancar, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.(2) Fondul funcţionează în conformitate cu prevederile Legii nr. 311/2015 privind schemele de garantare a depozitelor şi Fondul de garantare a depozitelor bancare, denumită în continuare Legea nr. 311/2015, ale reglementărilor date în aplicarea Legii nr. 311/2015, precum şi ale prezentului statut. Articolul 2Fondul are marcă proprie, înregistrată la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci, fiind identificat prin aceasta în orice act care emană de la Fond. Capitolul IIScopul şi alte atribuţii ale Fondului Articolul 3Fondul garantează depozitele constituite la instituţiile de credit autorizate de Banca Naţională a României şi participante la Fond şi efectuează plăţile de compensaţii către deponenţii garantaţi, potrivit condiţiilor şi limitelor stabilite în Legea nr. 311/2015. Articolul 4(1) Fondul este administrator al fondului de rezoluţie bancară, reglementat prin Legea nr. 312/2015 privind redresarea şi rezoluţia instituţiilor de credit şi a firmelor de investiţii, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul financiar, denumită în cele ce urmează Legea nr. 312/2015.(2) Administrarea fondului de rezoluţie bancară se realizează în conformitate cu dispoziţiile legii şi ale actelor delegate incidente adoptate de Comisia Europeană, precum şi cu deciziile Băncii Naţionale a României privind:a)contribuţiile instituţiilor de credit la fondul de rezoluţie bancară; b)alimentarea fondului de rezoluţie bancară cu alte resurse; c)strategia de investire a resurselor disponibile; d)utilizarea fondului de rezoluţie bancară. Articolul 5(1) Fondul poate desfăşura în conformitate cu prevederile Legii nr. 312/2015 şi activităţi privind redresarea şi rezoluţia instituţiilor de credit şi a firmelor de investiţii, în calitate de administrator temporar al unei instituţii de credit, administrator special pentru o instituţie de credit aflată în rezoluţie, acţionar la o instituţie-punte, precum şi acţionar la un vehicul de administrare a activelor.(2) Activităţile prevăzute la alin. (1) se desfăşoară în conformitate cu decizia Băncii Naţionale a României privind instituirea unor măsuri de intervenţie timpurie sau de aplicare a unui instrument de rezoluţie ori a mai multor instrumente de rezoluţie. Articolul 6(1) Fondul poate desfăşura şi activitate de lichidator unic al instituţiilor de credit, în conformitate cu prevederile art. 256 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările şi completările ulterioare.(2) Fondul desfăşoară şi activitatea de lichidator judiciar, în conformitate cu Legea nr. 83/1998 privind procedura falimentului instituţiilor de credit, pentru instituţiile de credit în faliment la care a fost numit în această calitate, înainte de data intrării în vigoare a Legii nr. 311/2015. Capitolul IIIConducerea şi administrarea Fondului Secţiunea 1Dispoziţii comune Articolul 7(1) Administrarea Fondului este asigurată de Consiliul de supraveghere şi de Comitetul director.(2) Consiliul de supraveghere este constituit conform Legii nr. 311/2015.(3) Comitetul director este format din 3 membri, care sunt împuterniciţi să asigure, pe bază de contract de mandat, conducerea curentă a Fondului. Persoanele desemnate să exercite calitatea de membri ai Comitetului director şi mandatele acestora sunt supuse aprobării Băncii Naţionale a României, la propunerea Consiliului de supraveghere al Fondului. Secţiunea a 2-aConsiliul de supraveghere Articolul 8(1) Atribuţiile Consiliului de supraveghere sunt prevăzute de Legea nr. 311/2015, de prezentul statut, precum şi de reglementările date în aplicarea Legii nr. 311/2015.(2) În exercitarea atribuţiilor prevăzute de Legea nr. 311/2015, Consiliul de Supraveghere are şi următoarele prerogative:a)aprobă strategiile şi politicile referitoare la activitatea Fondului, altele decât cele aflate în competenţa Băncii Naţionale a României; b)aprobă cadrul general privind administrarea riscurilor; c)aprobă regulamentele de organizare şi funcţionare pentru comitetele constituite potrivit art. 9 alin. (3) în care vor fi prevăzute atribuţiile acestora, limitele de competenţă, modul de desfăşurare a activităţii şi obligaţiile de raportare către Consiliul de supraveghere; d)aprobă reglementările interne/şi alte documente elaborate de Fond pentru care Legea nr. 311/2015 nu prevede în mod expres competenţe de aprobare în sarcina Băncii Naţionale a României sau Comitetului director; e)poate delega competenţele de aprobare pentru reglementările prevăzute la lit. d) Comitetului director/directorului coordonator al structurii organizatorice ce are competenţe în domeniul care face obiectul reglementării; f)supune aprobării Băncii Naţionale a României propunerile privind soluţiile de finanţare alternative identificate, precum şi contractarea de împrumuturi. Articolul 9(1) Consiliul de supraveghere desemnează din rândul membrilor săi 3 membri pentru constituirea Comitetului de audit, dintre care unul va fi numit preşedinte.(2) În componenţa comitetului prevăzut la alin. (1) trebuie să se asigure reprezentativitatea instituţiilor menţionate la art. 94 alin. (2) din Legea nr. 311/2015.(3) Consiliul de supraveghere poate hotărî înfiinţarea unor comitete formate din cel puţin 3 membri, desemnaţi fie dintre cei ai Consiliului de supraveghere, fie dintre cei ai Comitetului director şi salariaţi ai Fondului.(4) Membrii desemnaţi de Consiliul de supraveghere în diverse comitete, potrivit alin. (1) şi (3), nu beneficiază de indemnizaţii/venituri suplimentare pentru activitatea desfăşurată în cadrul acestora. Articolul 10Pe lângă atribuţiile prevăzute de Legea nr. 311/2015, preşedintele Consiliului de supraveghere are şi următoarele atribuţii: a)stabileşte ordinea de zi, în conformitate cu prevederile Legii nr. 311/2015; b)conduce lucrările şedinţelor Consiliului de supraveghere; c)solicită directorului general sau, în lipsa acestuia, oricărui membru al Comitetului director prezentarea materialelor aflate pe ordinea de zi; d)semnează hotărârile Consiliului de supraveghere. Secţiunea a 3-aComitetul director Articolul 11(1) Comitetul director asigură conducerea activităţii curente a Fondului, îndeplinind actele necesare pentru realizarea activităţilor desfăşurate de acesta, cu excepţia celor prevăzute în sarcina Consiliului de supraveghere.(2) Pe lângă atribuţiile prevăzute la alin. (1), fiecare dintre membrii Comitetului director coordonează activităţile curente desfăşurate de structurile organizatorice din subordine, potrivit Regulamentului de organizare şi funcţionare al Fondului şi mandatului încredinţat.(3) Comitetul director îşi exercită atribuţiile sub controlul Consiliului de supraveghere. Articolul 12(1) Unul dintre cei 3 membri ai Comitetului director este numit director general.(2) Desemnarea membrilor Comitetului director, al directorului general, stabilirea mandatului şi a termenelor de îndeplinire a obiectivelor stabilite prin acesta, precum şi stabilirea cuantumului indemnizaţiei se face de către Consiliul de supraveghere al Fondului şi se aprobă de Banca Naţională a României.(3) Desemnarea se face pentru un mandat de 4 ani, cu posibilitatea reînnoirii. Articolul 13(1) Directorul general reprezintă Fondul în relaţiile cu terţii.(2) În caz de absenţă sau de imposibilitate temporară de a-şi exercita atribuţiile, directorul general al Fondului este înlocuit de un alt membru al Comitetului director desemnat prin decizia sa. Articolul 14(1) Comitetul director se întruneşte în şedinţe ori de câte ori este necesar.(2) Comitetul director se convoacă de către directorul general, conform Regulamentului Comitetului director.(3) Pentru validitatea deciziilor Comitetului director este necesară prezenţa a cel puţin 2 membri.(4) Deciziile Comitetului director se iau cu votul a cel puţin 2 membri. Articolul 15(1) Comitetul director prezintă lunar Consiliului de supraveghere o situaţie cu privire la hotărârile adoptate de la ultima şedinţă.(2) Comitetul director comunică în timp util Consiliului de supraveghere orice informaţie cu privire la evenimentele ce ar putea avea o influenţă semnificativă asupra activităţii Fondului. Articolul 16În exercitarea atribuţiilor prevăzute de Legea nr. 311/2015, Comitetul director are şi responsabilităţi referitoare la: a)implementarea strategiilor şi politicilor referitoare la activitatea Fondului avizate/aprobate de Consiliul de supraveghere; b)avizarea/aprobarea procedurilor de identificare, evaluare, monitorizare şi raportare a riscurilor; c)aprobarea cadrului procedural privind activitatea Fondului; d)obţinerea de finanţare alternativă de către Fond conform aprobării de la art. 8 alin. (2) lit. f). Secţiunea a 4-aComitetul de audit Articolul 17(1) Comitetul de audit este un organism consultativ constituit potrivit prevederilor art. 9 alin. (1) şi (2) la nivelul Consiliului de supraveghere al Fondului pentru realizarea unor responsabilităţi ale acestuia referitoare la:a)monitorizarea procesului de raportare financiară; b)monitorizarea eficacităţii sistemelor de control intern, de audit intern şi de administrare a riscurilor din cadrul Fondului; c)monitorizarea auditului statutar al situaţiilor financiare anuale; d)analizarea si avizarea procesului derulat de Fond pentru selecţia firmei de audit în vederea aprobării de către Banca Naţională a României; e)verificarea şi monitorizarea modului în care este asigurată independenţa auditorului statutar sau a firmei de audit. (2) Cel puţin un membru al Comitetului de audit trebuie să aibă competenţă şi experienţă în contabilitate şi/sau audit. Articolul 18Activitatea Comitetului de audit se desfăşoară potrivit Regulamentului Comitetului de audit, aprobat de Consiliul de supraveghere. Capitolul IVOrganizarea internă Articolul 19(1) Structura organizatorică şi de personal se aprobă de Consiliul de supraveghere al Fondului, la propunerea Comitetului director.(2) Atribuţiile structurilor organizatorice ale Fondului sunt prevăzute în Regulamentul de organizare şi funcţionare al Fondului.(3) Activitatea personalului Fondului se desfăşoară în baza contractelor individuale de muncă. Articolul 20În cadrul Fondului, pentru desfăşurarea anumitor activităţi, pot funcţiona comitete înfiinţate potrivit prevederilor art. 9 alin. (3). Capitolul VSecretul profesional Articolul 21(1) Membrii Consiliului de supraveghere, ai Comitetului director, precum şi salariaţii Fondului nu vor divulga informaţiile confidenţiale la care au acces în cursul activităţii lor.(2) Prevederile art. 102 din Legea nr. 311/2015 şi ale art. 448-452 din Legea nr. 312/2015 se aplică în mod corespunzător. Capitolul VIResurse financiare Articolul 22Fondul trebuie să dispună de mecanisme de finanţare alternativă, care să permită obţinerea resurselor financiare necesare îndeplinirii obligaţiilor sale legale. Articolul 23(1) Orice împrumuturi contractate de Fond, în calitate de schemă de garantare a depozitelor, inclusiv cele de la Ministerul Finanţelor Publice, reprezintă resurse ale schemei de garantare a depozitelor.(2) Rambursarea împrumuturilor prevăzute la alin. (1) şi costurile ataşate acestor împrumuturi reprezintă ieşiri de resurse ale schemei de garantare a depozitelor. Capitolul VIISituaţii financiare Articolul 24Raportul administratorilor şi situaţiile financiare se supun aprobării Băncii Naţionale a României şi se transmit instituţiilor abilitate conform prevederilor Legii nr. 311/2015. Articolul 25Cheltuielile Fondului sunt suportate din veniturile realizate de Fond, potrivit bugetului de venituri şi cheltuieli aprobat de Banca Naţională a României. Articolul 26Profitul Fondului se utilizează pentru suplimentarea resurselor aferente fiecăreia dintre activităţile desfăşurate de Fond potrivit Legii nr. 311/2015, mai puţin o cotă ce nu poate depăşi 1% din profitul net aferent perioadei, care se repartizează salariaţilor, membrilor Comitetului director şi ai Consiliului de supraveghere. Capitolul VIIITransparenţa Articolul 27(1) Fondul are obligaţia ca, în termen de 150 de zile de la încheierea exerciţiului financiar, să publice pe site-ul său oficial raportul anual de activitate, împreună cu situaţiile financiare anuale şi raportul auditului statutar.(2) Raportul anual evidenţiază distinct activităţile prevăzute la art. 4-6 din prezentul statut. Articolul 28Fondul publică lunar pe site-ul său resursele investite, valoric şi pe tipuri de instrumente, în conformitate cu strategia anuală de investire a resurselor, aprobată de Banca Naţională a României. Articolul 29(1) Site-ul oficial al Fondului trebuie să conţină permanent informaţiile necesare deponenţilor, inclusiv cele referitoare la dispoziţiile legale aplicabile funcţionării schemei de garantare a depozitelor şi condiţiile de garantare a depozitelor, potrivit Legii nr. 311/2015.(2) Orice modificare în lista instituţiilor de credit participante la Fond este adusă la cunoştinţa publicului, în cel mai scurt timp posibil, prin intermediul site-ului oficial al Fondului.(3) Fondul publică periodic pe site-ul său oficial date despre depozitele bancare la instituţiile de credit participante, precum şi alţi indicatori şi informaţii cu caracter public. Capitolul IXInformarea publicului Articolul 30(1) Fondul promovează o politică activă de informare a deponenţilor despre activitatea sa, obiectivul principal fiind creşterea gradului de conştientizare a acestora despre garantarea depozitelor, scop în care elaborează politici în domeniul comunicării şi informării deponenţilor.(2) Pentru realizarea obiectivelor politicii de informare a deponenţilor, Fondul utilizează diverse mijloace de comunicare potrivit celor mai bune practici în domeniu.(3) În situaţiile prevăzute expres de lege, ce impun informarea deponenţilor, Fondul elaborează reglementări specifice aplicabile instituţiilor de credit participante. Capitolul XRelaţii internaţionale Articolul 31(1) Fondul stabileşte relaţii de colaborare şi poate încheia acorduri bilaterale şi/sau multilaterale cu alte scheme de garantare a depozitelor şi entităţi care desfăşoară activităţi specifice sau conexe domeniului garantării depozitelor şi rezoluţiei bancare.(2) Fondul poate fi membru al asociaţiilor internaţionale şi regionale de profil şi poate participa în cadrul structurilor permanente şi de lucru ale acestora, alocând în acest sens resursele necesare. Capitolul XIReglementări Articolul 32(1) Reglementările Fondului, opozabile terţilor, sunt publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi pe site-ul Fondului.(2) Reglementările prevăzute la alin. (1) sunt semnate de către preşedintele Consiliului de supraveghere al Fondului.(3) Reglementările care vizează activitatea sa internă sunt semnate conform reglementărilor interne emise de Fond în acest sens. Capitolul XIIDispoziţii finale Articolul 33Dizolvarea, încetarea activităţii ori modificarea obiectului de activitate al Fondului se poate face numai prin lege. Articolul 34Prezentul statut se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi intră în vigoare la data publicării sale. Articolul 35La data intrării în vigoare a prezentului Statut se abrogă Ordinul preşedintelui Consiliului de administraţie al Fondului de garantare a depozitelor în sistemul bancar nr. 1/2011 pentru aprobarea Statutului Fondului de garantare a depozitelor în sistemul bancar, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 499 din 13 iulie 2011, precum şi orice alte dispoziţii contrare. Preşedintele Consiliului de supraveghere al Fondului de garantare a depozitelor bancare, Lucian Croitoru Bucureşti, 12 decembrie 2016.



SmartCity5

COMENTARII la Statut -/2016

Momentan nu exista niciun comentariu la Statut - din 2016
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com Am fost foarte sărac, dar acest card m-a făcut bogat și fericit. Dacă doriți să beneficiați de această oportunitate de a deveni bogat și de a vă stabili afacerea, atunci aplicați pentru acest card Master, sunt atât de fericit pentru că l-am primit săptămâna trecută și am l-au folosit pentru a obține 277.000,00 EURO de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED Hackers oferă cardul doar pentru a-i ajuta pe cei săraci și nevoiași și OFERĂ ȘI ASISTENȚĂ FINANCIARĂ. obține-l pe al tău de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED HACKERS astăzi. Vă rugăm să-i contactați prin e-mail thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Aveți nevoie de un împrumut de urgență pentru a plăti datoria sau de un împrumut pentru locuință pentru a vă îmbunătăți afacerea? Ai fost refuzat de bănci și alte agenții financiare? Ai nevoie de împrumut sau consolidare ipotecară? Nu mai căuta, pentru că suntem aici pentru a pune în urmă toate problemele tale financiare. Contactați-ne prin e-mail: {novotnyradex@gmail.com Oferim împrumuturi părților interesate la o rată rezonabilă a dobânzii de 3%. Intervalul este de la 5.000,00 EUR la 100.000.000,00 EUR
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Hotărârea 1475 2004
    Hledali jste možnosti financování nákupu nového domu, výstavby, úvěru na nemovitost, refinancování, konsolidace dluhu, osobního nebo obchodního účelu? Vítejte v budoucnosti! Financování je s námi snadné. Kontaktujte nás, protože nabízíme naši finanční službu za nízkou a dostupnou úrokovou sazbu 3% na dlouhou a krátkou dobu úvěru, se 100% zárukou úvěru, zájemce by nás měl kontaktovat ohledně dalších postupů získávání úvěru prostřednictvím: joshuabenloancompany@aol.com
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    Ați căutat opțiuni de finanțare pentru achiziția unei noi case, construcție, împrumut imobiliar, refinanțare, consolidare a datoriilor, scop personal sau de afaceri? Bun venit în viitor! Finanțarea este ușoară cu noi. Contactați-ne, deoarece oferim serviciile noastre financiare la o rată a dobânzii scăzută și accesibilă de 3% pentru împrumuturi pe termen lung și scurt, cu împrumut garantat 100%. Solicitantul interesat ar trebui să ne contacteze pentru proceduri suplimentare de achiziție de împrumut prin: joshuabenloancompany@aol.com
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu