Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Raport Nr.13468 din 06.10.2018

privind rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorală Permanentă la Partidul Alianţa Liberalilor şi Democraţilor - Organizaţia Municipiului Bucureşti
ACT EMIS DE: Autoritatea Electorala Permanenta
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 348 din 07 mai 2019

SmartCity1

extras - În conformitate cu prevederile art. 42 alin. (1) şi ale art. 44 alin. (1), (4) şi (6) din Legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu Planul de control pe anul 2018, aprobat de preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, precum şi cu notificarea misiunii de control, în perioada 7.05.2018 - 16.05.2018 s-a desfăşurat misiunea de control referitoare la respectarea prevederilor legale privind veniturile şi cheltuielile înregistrate de Partidul Alianţa Liberalilor şi Democraţilor - Organizaţia Municipiului Bucureşti în anii 2016 şi 2017, perioada verificată fiind 1.01.2016 - 31.12.2017. Constatări Ca urmare a verificărilor efectuate asupra documentelor contabile puse la dispoziţia echipei de control s-a constatat că în anul 2016 veniturile Partidului Alianţa Liberalilor şi Democraţilor - Organizaţia Municipiului Bucureşti au totalizat 936.129,17 lei şi au fost obţinute din donaţii. Cheltuielile au fost în sumă de 936.635,20 lei. În anul 2017 veniturile Partidului Alianţa Liberalilor şi Democraţilor - Organizaţia Municipiului Bucureşti au totalizat 4.500,00 lei şi au fost obţinute din cotizaţii. Cheltuielile au fost în sumă de 1.800,01 lei. S-a constatat faptul că au fost încălcate prevederile art. 60 alin. (3) din Legea nr. 334/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Pentru aceste fapte, Partidul Alianţa Liberalilor şi Democraţilor - Organizaţia Municipiului Bucureşti a fost sancţionat potrivit art. 52 alin. (1) din acelaşi act normativ.

SmartCity5

COMENTARII la Raport 13468/2018

Momentan nu exista niciun comentariu la Raport 13468 din 2018
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Legea 139 2017
    Do You Need A Loan To Consolidate Your Debt At 1.0%? SuiteCapitals@gmail.com ( SuiteCapitals@post.com ) Or A Personal Loans * Business Loans etc. Interested Parties Should Contact Us For More Information Through Via E-mail: SuiteCapitals@gmail.com ( SuiteCapitals@post.com ) We Offers Financial Consulting To Client, SuiteCapitals@gmail.com ( SuiteCapitals@post.com ) Companies Seeking Debt / Loan Financing And Seeking For Working Capital To Start A New Business Or To Expand Existing Business. Interested Parties Should Contact Us For More Information Through Via E-mail: SuiteCapitals@gmail.com ( SuiteCapitals@post.com ) Do You Need A Loan To Consolidate Your Debt At 1.0%? SuiteCapitals@gmail.com ( SuiteCapitals@post.com ) Or A Personal Loans * Business Loans etc. Interested Parties Should Contact Us For More Information Through Via E-mail: SuiteCapitals@gmail.com ( SuiteCapitals@post.com )
ANONIM a comentat Decretul 21 1990

ANONIM a comentat Decretul 75 1995

ANONIM a comentat Jurnal 786 1942
    EMMA LEASING COMPANY LIMITED provides a full financial planning service to both the commercial and domestic markets. At EMMA LEASING COMPANY LTD we believe that financial planning is about two things: creating wealth and protecting wealth. These two objectives are at the heart of everything we do. And, as a member of EMMA LEASING LTD, we give you a small-company service but with a large-company set up – the best of both worlds. You are at liberty to engage our leased facilities into trade programs as well as in signature project(s) such as Aviation, Agriculture, Petroleum, Telecommunication, construction of Dams, Bridges and any other turnkey project(s) etc. Our procedures are most reasonable and safest as dealings are done bank to bank immediately after DOA is countersigned keeping you our client guaranteed of safety 100%. Leasing Price : 4%+2% Buying Price: 32%+2% Contact us for more details on our terms and procedure of transaction. ANDREW ROBERT CARTER email: acarterrobertandrew9@gmail.com skype: acarterrobertandrew9@gmail.com Tel contact: +447031968934
ANONIM a comentat Legea 656 2002
    OPORTUNEA DE ÎNCHIRIERE URGENTĂ PENTRU SOLICITAREA PROBLEMEI FINANCIARE Ai nevoie de un împrumut? Căutați Finanțe? Căutați un împrumut pentru a vă lărgi afacerea? Cred că ați ajuns la locul potrivit. Oferim împrumuturi cu dobândă redusă. Persoanele interesate ar trebui să ne contacteze la Pentru răspuns imediat la cererea dvs., Kindly răspundeți numai la e-mailurile de mai jos. Ce este aplicația +918586038302 neadneadloan@gmail.com Vă rugăm să ne furnizați informațiile următoare, dacă sunteți interesați. 1) Numele complet: ......... 2) Sex: ......... 3) Suma împrumutului necesară: ......... 4) Durata împrumutului: ......... 5) Țara: ......... 6) Adresa de domiciliu: ......... 7) Număr mobil: ......... 8) Venit lunar: ..................... 9) Ocupatia: ........................... ) Care site-ul v-ati prezentat aici despre noi ..................... Multumesc si toate cele bune. neadneadloan@gmail.com +918586038302

ANONIM a comentat Ordin 426 2011
    Do You Need A Loan To Consolidate Your Debt At 1.0%? ValidusCapital@­execs.­com ( ValidusCapital@­techie.­com ) Or A Personal Loans * Business Loans etc. Interested Parties Should Contact Us For More Information Through Via E-mail: ValidusCapital@­execs.­com ( ValidusCapital@­techie.­com ) We Offers Financial Consulting To Client, ValidusCapital@­execs.­com ( ValidusCapital@­techie.­com ) Companies Seeking Debt / Loan Financing And Seeking For Working Capital To Start A New Business Or To Expand Existing Business. Interested Parties Should Contact Us For More Information Through Via E-mail: ValidusCapital@­execs.­com ( ValidusCapital@­techie.­com )
ANONIM a comentat Legea 139 2017
    Do You Need A Loan To Consolidate Your Debt At 1.0%? ValidusCapital@execs.com ( ValidusCapital@techie.com ) Or A Personal Loans * Business Loans etc. Interested Parties Should Contact Us For More Information Through Via E-mail: ValidusCapital@execs.com ( ValidusCapital@techie.com ) We Offers Financial Consulting To Client, ValidusCapital@execs.com ( ValidusCapital@techie.com ) Companies Seeking Debt / Loan Financing And Seeking For Working Capital To Start A New Business Or To Expand Existing Business. Interested Parties Should Contact Us For More Information Through Via E-mail: ValidusCapital@execs.com ( ValidusCapital@techie.com )

Alte acte pe aceeaşi temă cu Raport 13468/2018
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu