Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

ORDONANTA Nr

ORDONANTA   Nr. 25 din 29 august 2009

pentru modificarea si completarea Legii nr. 274/2004 privind înfiintarea, organizarea si functionarea Oficiului Roman pentru Adoptii

ACT EMIS DE: GUVERNUL ROMANIEI

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 599 din 31 august 2009

In temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 1 pct. VI.4 din Legea nr. 253/2009 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe,

Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă.

Art. I. - Legea nr. 274/2004 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Oficiului Român pentru Adopţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 557 din 23 iunie 2004, cu modificările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:

1. La articolul 5, litera a) se modifică şi va avea următorul cuprins:

,,a) de autoritate de stat, prin care se asigură urmărirea şi controlul aplicării şi respectării reglementărilor din domeniul adopţiei, precum şi coordonarea activităţilor desfăşurate de persoane juridice de drept public sau privat în acest domeniu;".

2.  La articolul 6 alineatul (1), după litera o) se introduc patru noi litere, literele p), q), r) şi s), cu următorul cuprins:

,,p) asigură controlul şi îndrumarea metodologică a activităţilor desfăşurate în cadrul procedurilor de adopţie de către direcţiile generale de asistenţă socială şi protecţia copilului şi organismele private şi propune instituţiilor competente stabilirea răspunderii disciplinare, materiale, contravenţionale sau penale, după caz, a persoanelor vinovate de săvârşirea abaterilor constatate;

q) monitorizează şi controlează respectarea standardelor minime obligatorii privind procedura adopţiei interne;

r) ia măsurile necesare sau, după caz, propune autorităţilor ori instituţiilor competente luarea măsurilor necesare pentru prevenirea sau, după caz, înlăturarea efectelor oricăror acte ori fapte care încalcă principiile şi normele tratatelor internaţionale în domeniul adopţiei, la care România este parte;

s) sprijină copiii adoptaţi în demersurile lor de a-şi cunoaşte originile şi propriul trecut, colaborând în acest scop cu alte persoane juridice publice sau private."

3. La articolul 6, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (11), cu următorul cuprins:

„(11) In îndeplinirea atribuţiilor de control care îi revin, Oficiul are dreptul să solicite informaţii şi documente, în condiţiile legii, de la orice persoană juridică publică sau privată, acestea având obligaţia de a le pune la dispoziţia personalului Oficiului în termen de 15 zile calendaristice de la data solicitării."

Art. II. -In termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe, Oficiul Român pentru Adopţii va supune Guvernului spre aprobare proiectul de hotărâre pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 1.433/2004 privind aprobarea structurii organizatorice, a numărului maxim de posturi şi a Regulamentului de organizare şi funcţionare a Oficiului Român pentru Adopţii, cu modificările şi completările ulterioare.

Art. III. - Legea nr. 274/2004 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Oficiului Român pentru Adopţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 557 din 23 iunie 2004, cu modificările ulterioare, precum şi cu modificările şi completările aduse prin prezenta ordonanţă, se va republica, după aprobarea acesteia prin lege, dându-se textelor o nouă numerotare.

Art. IV. - Prezenta ordonanţă intră în vigoare la 3 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.

PRIM-MINISTRU

EMIL BOC

Contrasemnează:

Oficiul Român pentru Adopţii,

Bogdan Adrian Panait,

secretar de stat

Secretarul general al Guvernului,

Daniela Nicoleta Andreescu

Ministrul muncii, familiei şi protecţiei sociale,

Marian Sârbu

Viceprim-ministru, ministrul administraţiei şi internelor,

Dan Nica

SmartCity5

COMENTARII la Ordonanţa 25/2009

Momentan nu exista niciun comentariu la Ordonanţa 25 din 2009
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com

ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com Am fost foarte sărac, dar acest card m-a făcut bogat și fericit. Dacă doriți să beneficiați de această oportunitate de a deveni bogat și de a vă stabili afacerea, atunci aplicați pentru acest card Master, sunt atât de fericit pentru că l-am primit săptămâna trecută și am l-au folosit pentru a obține 277.000,00 EURO de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED Hackers oferă cardul doar pentru a-i ajuta pe cei săraci și nevoiași și OFERĂ ȘI ASISTENȚĂ FINANCIARĂ. obține-l pe al tău de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED HACKERS astăzi. Vă rugăm să-i contactați prin e-mail thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks

ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Aveți nevoie de un împrumut de urgență pentru a plăti datoria sau de un împrumut pentru locuință pentru a vă îmbunătăți afacerea? Ai fost refuzat de bănci și alte agenții financiare? Ai nevoie de împrumut sau consolidare ipotecară? Nu mai căuta, pentru că suntem aici pentru a pune în urmă toate problemele tale financiare. Contactați-ne prin e-mail: {novotnyradex@gmail.com Oferim împrumuturi părților interesate la o rată rezonabilă a dobânzii de 3%. Intervalul este de la 5.000,00 EUR la 100.000.000,00 EUR
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com

ANONIM a comentat Hotărârea 1475 2004
    Hledali jste možnosti financování nákupu nového domu, výstavby, úvěru na nemovitost, refinancování, konsolidace dluhu, osobního nebo obchodního účelu? Vítejte v budoucnosti! Financování je s námi snadné. Kontaktujte nás, protože nabízíme naši finanční službu za nízkou a dostupnou úrokovou sazbu 3% na dlouhou a krátkou dobu úvěru, se 100% zárukou úvěru, zájemce by nás měl kontaktovat ohledně dalších postupů získávání úvěru prostřednictvím: joshuabenloancompany@aol.com
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    Ați căutat opțiuni de finanțare pentru achiziția unei noi case, construcție, împrumut imobiliar, refinanțare, consolidare a datoriilor, scop personal sau de afaceri? Bun venit în viitor! Finanțarea este ușoară cu noi. Contactați-ne, deoarece oferim serviciile noastre financiare la o rată a dobânzii scăzută și accesibilă de 3% pentru împrumuturi pe termen lung și scurt, cu împrumut garantat 100%. Solicitantul interesat ar trebui să ne contacteze pentru proceduri suplimentare de achiziție de împrumut prin: joshuabenloancompany@aol.com
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu