ORDIN Nr. 956
din 31 iulie 2006
pentru modificarea Normei cu
privire la natura, continutul, fabricarea, calitatea, ambalarea, etichetarea,
marcarea, depozitarea si transportul caiselor in conserva, aprobata prin
Ordinul ministrului agriculturii, padurilor si dezvoltarii rurale, al ministrului
sanatatii si al presedintelui Autoritatii Nationale pentru Protectia
Consumatorilor nr. 770/1.472/317/2004
ACT EMIS DE:
MINISTERUL SANATATII
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 717 din 22 august 2006
Văzând Referatul de aprobare nr. 89.831 din 9 mai 2006
al Direcţiei generale de implementare politici sectoriale şi de piaţă,
având în vedere prevederile art. 34 din Ordonanţa de
urgenţă a Guvernului nr. 97/2001 privind reglementarea producţiei, circulaţiei
şi comercializării alimentelor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 57/2002,
în temeiul prevederilor Hotărârii Guvernului nr.
155/2005 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Agriculturii,
Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, cu modificările şi completările ulterioare,
ale Hotărârii Guvernului nr. 862/2006 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii Publice, precum
şi ale Hotărârii Guvernului nr. 755/2003 privind organizarea şi funcţionarea
Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, cu modificările
ulterioare,
ministrul agriculturii, pădurilor şi dezvoltării
rurale, ministrul sănătăţii publice şi preşedintele Autorităţii Naţionale
pentru Protecţia Consumatorilor emit următorul
ordin:
Art. I. - Norma cu privire la natura, conţinutul, fabricarea, calitatea,
ambalarea, etichetarea, marcarea, depozitarea şi transportul caiselor în
conservă, aprobată prin Ordinul ministrului agriculturii, pădurilor şi
dezvoltării rurale, al ministrului sănătăţii şi al preşedintelui Autorităţii
Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor nr. 770/1.472/317/2004, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 391 bis din 9 mai 2005, se modifică după cum urmează:
1. Articolul 3 va avea
următorul cuprins:
„Art. 3. - Prevederile art. 4, 5, 7, 8, 9 şi 11 nu se
aplică produselor fabricate şi/sau comercializate în mod legal într-un stat
membru al Uniunii Europene sau în Turcia ori care sunt fabricate în mod legal
într-un stat semnatar al acordului privind Spaţiul Economic European, cu
condiţia ca cerinţele
aplicabile acestui produs în statul respectiv să asigure un nivel de protecţie
echivalent cu cel prevăzut în prezenta normă."
2. Punctul (6) al
articolului 16 va avea următorul cuprins:
„(6) condiţiile de depozitare, atunci când acestea
necesită indicaţii speciale;".
3. Articolul 18 va avea
următorul cuprins:
„Art. 18. - Depozitarea produsului definit în prezenta normă se face în încăperi curate, aerisite, ferite de razele
solare sau îngheţ şi cu respectarea condiţiilor impuse de producător."
Art. II. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României,
Partea I.
p. Ministrul agriculturii, pădurilor şi dezvoltării
rurale,
Vasile Lupu, secretar de
stat
Ministrul sănătăţii publice,
Ervin Zoltăn Szekely,
secretar de stat
Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor,
Cătălin Florin Teodorescu