ORDIN Nr. 826
din 27 iunie 2008
pentru publicarea acceptarii
amendamentelor 1 si 2, precum si a rectificarii lit. g) a art. 11, la Acordul
privind adoptarea de conditii uniforme pentru inspectiile tehnice periodice ale
vehiculelor rutiere si recunoasterea reciproca a acestor inspectii, incheiat la
Viena la 13 noiembrie 1997
ACT EMIS DE:
MINISTERUL TRANSPORTURILOR
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 587 din 5 august 2008
Având în vedere prevederile art. 10 din Acordul privind
adoptarea de condiţii uniforme pentru inspecţiile tehnice periodice ale
vehiculelor rutiere şi recunoaşterea reciprocă a acestor inspecţii, încheiat la
Viena la 13 noiembrie 1997, ratificat prin Ordonanţa Guvernului nr. 76/1998,
aprobată prin Legea nr. 7/1999,
în temeiul prevederilor art. 2 pct. 18 şi ale art. 5
alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 367/2007 privind organizarea şi
funcţionarea Ministerului Transporturilor, cu modificările ulterioare,
ministrul transporturilor emite următorul ordin:
Art. 1. - (1) Se publică textul Amendamentului 1 la
Acordul privind adoptarea de condiţii uniforme pentru inspecţiile tehnice
periodice ale vehiculelor rutiere şi recunoaşterea reciprocă a acestor
inspecţii, încheiat la Viena la 13 noiembrie 1997, pe care România l-a
ratificat prin Ordonanţa Guvernului nr. 76/1998, publicată în Monitorul Oficial
al României, Partea I, nr. 315
din 27 august 1998, aprobată prin Legea nr. 7/1999, acceptat şi intrat în
vigoare pentru România la data de 1 decembrie 2004, prevăzut în anexa nr.1,
care face parte integrantă din prezentul ordin.
(2) Se publică textul Amendamentului 2 la acordul
menţionat la alin. (1), acceptat şi intrat în vigoare pentru România la data de 4 iulie 2007, prevăzut în anexa nr. 2,
care face parte integrantă din prezentul ordin.
Art. 2. - Se publică rectificarea, conform
corrigendumului 1, a lit. g) a art. 11 din acordul menţionat la art. 1 alin.
(1), după cum urmează:
,,g) intrarea în vigoare a oricărui amendament, în
conformitate cu paragraful 3 al art. 10."
Art. 3. - Regia Autonomă „Registrul Auto Român" va
lua măsurile necesare pentru punerea în aplicare a
prevederilor prezentului ordin.
Art. 4. - Prezentul ordin se publică în Monitorul
Oficial al României, Partea I.
p. Ministrul transporturilor,
Barna Tanczos,
secretar de stat
ANEXA Nr. 1
Amendamentul 1 (ECE/RCTE/CONF/4/Amend. 1)
Data intrării în vigoare: 1
decembrie 2004
Articolul 12, versiune modificată:
„ARTICOLUL 12
Organismele sau instituţiile desemnate şi direct
supravegheate de către o parte contractantă pot să efectueze inspecţii tehnice periodice în conformitate cu acest acord în numele altei părţi contractante, cu condiţia ca partea contractantă
în care este înmatriculat vehiculul şi cea unde trebuie să se efectueze
inspecţiile să fi convenit în acest sens."
ANEXA Nr. 2
Amendamentul 2 (ECE/RCTE/CONF/4/Amend. 2)
Data intrării în vigoare: 4
iulie 2007
1. Articolul 1 se modifică după cum urmează:
„Părţile contractante vor stabili reguli pentru
inspecţiile tehnice periodice ale vehiculelor rutiere înmatriculate pe
teritoriile lor şi vor recunoaşte reciproc inspecţiile efectuate în
conformitate cu aceste reguli. Regulile vor fi stabilite de un comitet
administrativ format din reprezentanţii părţilor contractante, în conformitate
cu regulile de procedură stabilite în anexa nr. 1 şi pe baza următoarelor
paragrafe şi articole.
........................................................................................................................................................................ ........................................................
- termenul inspecţie tehnică va include [...] periodică
uniformă a [...]"
2. Articolul 2 se modifică
după cum urmează:
„1.0 regulă, după ce a fost
stabilită [...] Regula va fi considerată [...]
Regula va cuprinde următoarele:
a) categoriile de vehicule la care se referă şi
frecvenţa inspecţiilor acestora;
b) echipamentele şi/sau piesele care se inspectează;
c) metodele de testare, prin
care orice cerinţă trebuie demonstrată;
d) condiţiile pentru acordarea certificatului de
inspecţie;
e) data (datele) la care regula intră în vigoare.
Regula poate [...]"
3. Articolul 12 se modifică
după cum urmează:
„ARTICOLUL 12
Organismele sau instituţiile
desemnate de către o parte contractantă pot să efectueze inspecţii tehnice
periodice în conformitate cu
acest acord în numele altei părţi contractante, cu condiţia ca partea
contractantă în care este înmatriculat vehiculul şi partea contractantă unde
trebuie să se efectueze inspecţiile să fi convenit în acest sens. Certificatul
eliberat în virtutea acestui articol trebuie să conţină o referire clară la
acordul dintre părţile contractante implicate."
4. La anexa nr. 2,
paragraful 4 se modifică după cum urmează:
„4. Rapoartele de inspecţie tehnică periodică, care
sunt folosite de statele părţilor contractante la acord, pot fi utilizate ca
alternativă. Un model al acestora va fi transmis secretarului general al
Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru informarea părţilor contractante."