Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Ordinul Nr.712 din 13.07.2012

pentru acreditarea în domeniul transplantului a unităţilor sanitare care pot efectua activităţi de bănci de ţesuturi şi/sau celule umane, respectiv de utilizator de ţesuturi şi/sau celule umane în scop terapeutic
ACT EMIS DE: Ministerul Sanatatii
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 507 din 24 iulie 2012



SmartCity1

Văzând Adresa Agenţiei Naţionale de Transplant nr. 581 din 9 iulie 2012 şi Referatul de aprobare al Direcţiei sănătate publică şi control în sănătate publică nr. 2.306 din 13 iulie 2012,având în vedere prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 79/2004 pentru înfiinţarea Agenţiei Naţionale de Transplant, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 588/2004, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale titlului VI din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul prevederilor art. 7 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul sănătăţii emite următorul ordin: Articolul 1Se acreditează pentru activitatea de bănci de celule reproductive umane şi utilizatori de celule reproductive următoarele unităţi sanitare: 1. Societatea Comercială „Biogenesis“ - S.R.L. Bucureşti; 2. Clinica Genesys - S.R.L. Bucureşti; 3. Genesys Fertility Center Bucureşti; 4. Societatea Comercială Clinica Medicală „Gynera“ - S.R.L. Bucureşti; 5. Societatea Comercială „Dacia International Medical“ - S.R.L. Bucureşti - Departamentul de medicină materno-fetală; 6. Hyperclinica Med Life Bucureşti - Departamentul de medicină materno-fetală; 7. Societatea Comercială Centrul Medical „Med New Life“ - S.R.L. Bucureşti - Departamentul de fertilizare in vitro; 8. Spitalul Clinic de Obstetrică şi Ginecologie „Prof. Dr. Panait Sârbu“ Bucureşti - Laboratorul de Reproducere Umană Asistată; 9. Promed System - S.R.L. Bucureşti - Departamentul de fertilizare in vitro; 10. Societatea Comercială „GenerisMed“ - S.R.L. Bucureşti - Departamentul de fertilizare în vitro; 11. Societatea Comercială „Life Line Medical Center“ - S.R.L. Bucureşti; 12. Societatea Comercială „Gynatal“ - S.R.L. Timişoara; 13. Societatea Comercială Policlinica Athena - S.R.L. - Departamentul de fertilizare in vitro; 14. Societatea Comercială „Vivamed“ - S.R.L. Braşov; 15. Societatea Comercială „Euromaterna“ - S.A. Constanţa - Departamentul de fertilizare in vitro; 16. Societatea Comercială HIT-MED - S.R.L. - Centrul Medical HIT-MED, Craiova; 17. Societatea Comercială „New Life BM“ - S.R.L. Iaşi; 18. Societatea Comercială „Clinica Polisano“ - S.R.L. Sibiu; 19. Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj - Secţia clinică de obstetrică-ginecologie I (Centrul de asistenţă a reproducerii). Articolul 2Se acreditează pentru activitatea de bănci de celule stem hematopoietice din sângele placentar, mostre de sânge din cordonul ombilical, mostre de ţesut din cordonul ombilical şi/sau celule stem mezenchimale din ţesutul cordonului ombilical următoarele unităţi sanitare: 1. Societatea Comercială „Biogenis“ - S.R.L. Bucureşti; 2. Societatea Comercială „CBC Laboratories“ - S.A. ClujNapoca, punct de lucru Cluj-Napoca; 3. Societatea Comercială „CBC Laboratories“ - S.A. ClujNapoca, punct de lucru Otopeni; 4. Societatea Comercială „FreezeLife“ - S.R.L. Baloteşti - bancă de celule stem; 5. Societatea Comercială „Stem Cells Bank“ - S.R.L. Timişoara - bancă de celule stem; 6. Societatea Comercială „Stem Life Bank“ - S.A. Bucureşti - bancă de celule stem; 7. Societatea Comercială „Steam Health Unirea“ - S.A. Bucureşti. Articolul 3(1) Acreditarea unităţilor sanitare prevăzute la art. 1 este valabilă 5 ani de la data intrării în vigoare a prezentului ordin.(2) Valabilitatea acreditării încetează înainte de termenul prevăzut la alin. (1) dacă, ca urmare a inspecţiilor efectuate în condiţiile legii, se constată că unitatea sanitară respectivă nu respectă prevederile legale în vigoare.(3) Orice modificare a criteriilor iniţiale de acreditare intervenită în cadrul unităţilor acreditate se notifică Agenţiei Naţionale de Transplant în vederea reacreditării. Articolul 4Direcţiile de specialitate din Ministerul Sănătăţii, direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, Agenţia Naţională de Transplant, precum şi unităţile sanitare vor aduce la îndeplinire prevederile prezentului ordin. Articolul 5La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă art. 1 pct. 1-30 şi 33 şi art. 22 pct. 1- 12 , 14 , 16- 21 , şi 27 din Ordinul ministrului sănătăţii nr. 1.009/2010 privind acreditarea unităţilor sanitare care pot efectua activităţi de bănci de ţesuturi şi/sau celule umane, de utilizator de ţesuturi şi/sau celule umane, respectiv de transplant de ţesuturi şi celule de origine umană în scop terapeutic, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 479 din 13 iulie 2010, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi orice alte dispoziţii contrare. Articolul 6Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Ministrul sănătăţii, Vasile Cepoi


SmartCity5

COMENTARII la Ordinul 712/2012

Momentan nu exista niciun comentariu la Ordinul 712 din 2012
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com Am fost foarte sărac, dar acest card m-a făcut bogat și fericit. Dacă doriți să beneficiați de această oportunitate de a deveni bogat și de a vă stabili afacerea, atunci aplicați pentru acest card Master, sunt atât de fericit pentru că l-am primit săptămâna trecută și am l-au folosit pentru a obține 277.000,00 EURO de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED Hackers oferă cardul doar pentru a-i ajuta pe cei săraci și nevoiași și OFERĂ ȘI ASISTENȚĂ FINANCIARĂ. obține-l pe al tău de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED HACKERS astăzi. Vă rugăm să-i contactați prin e-mail thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Aveți nevoie de un împrumut de urgență pentru a plăti datoria sau de un împrumut pentru locuință pentru a vă îmbunătăți afacerea? Ai fost refuzat de bănci și alte agenții financiare? Ai nevoie de împrumut sau consolidare ipotecară? Nu mai căuta, pentru că suntem aici pentru a pune în urmă toate problemele tale financiare. Contactați-ne prin e-mail: {novotnyradex@gmail.com Oferim împrumuturi părților interesate la o rată rezonabilă a dobânzii de 3%. Intervalul este de la 5.000,00 EUR la 100.000.000,00 EUR
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Hotărârea 1475 2004
    Hledali jste možnosti financování nákupu nového domu, výstavby, úvěru na nemovitost, refinancování, konsolidace dluhu, osobního nebo obchodního účelu? Vítejte v budoucnosti! Financování je s námi snadné. Kontaktujte nás, protože nabízíme naši finanční službu za nízkou a dostupnou úrokovou sazbu 3% na dlouhou a krátkou dobu úvěru, se 100% zárukou úvěru, zájemce by nás měl kontaktovat ohledně dalších postupů získávání úvěru prostřednictvím: joshuabenloancompany@aol.com
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    Ați căutat opțiuni de finanțare pentru achiziția unei noi case, construcție, împrumut imobiliar, refinanțare, consolidare a datoriilor, scop personal sau de afaceri? Bun venit în viitor! Finanțarea este ușoară cu noi. Contactați-ne, deoarece oferim serviciile noastre financiare la o rată a dobânzii scăzută și accesibilă de 3% pentru împrumuturi pe termen lung și scurt, cu împrumut garantat 100%. Solicitantul interesat ar trebui să ne contacteze pentru proceduri suplimentare de achiziție de împrumut prin: joshuabenloancompany@aol.com
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu