ORDIN Nr
ORDIN Nr. 690
din 12 octombrie 2006
privind aprobarea deciziilor
pentru acordarea dreptului de producere a vinurilor cu denumire de origine
controlata (DOC) si aprobarea deciziilor pentru acordarea dreptului de
producere a vinurilor spumante cu denumire de origine controlata (DOC)
ACT EMIS DE:
MINISTERUL AGRICULTURII, PADURILOR SI DEZVOLTARII RURALE
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 860 din 20 octombrie 2006
In baza prevederilor art. 49 lit. c) din Legea viei şi
vinului în sistemul organizării comune a pieţei vitivinicole nr. 244/2002,
precum şi ale art. 25 alin. (4) şi ale art. 63 din Normele metodologice de
aplicare a Legii viei şi vinului în sistemul organizării comune a pieţei
vitivinicole nr. 244/2002, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.134/2002,
în temeiul prevederilor Hotărârii Guvernului nr.
155/2005 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Agriculturii,
Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, cu modificările şi completările ulterioare,
văzând Referatul de aprobare al Oficiului Naţional al
Denumirilor de Origine pentru Vinuri şi Alte Produse Vitivinicole (ONDOV) nr. 2.410 din 19 septembrie 2006,
ministrul agriculturii, pădurilor şi dezvoltării
rurale emite următorul ordin:
Art. 1. - Se aprobă 32 de decizii pentru acordarea
dreptului de producere a vinurilor cu denumire de origine controlată (DOC),
eliberate de Oficiul Naţional al Denumirilor de Origine pentru Vinuri şi Alte
Produse Vitivinicole (ONDOV), care se referă la denumirile de origine
controlată (DOC) pentru vinuri, admise pentru utilizare în România, prevăzute
în anexa nr. 1 la Ordinul ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării
rurale nr. 732/2005 privind aprobarea Listei denumirilor de origine controlată
(DOC) pentru vinurile liniştite, admise pentru utilizare în România, a Listei
denumirilor de origine controlată (DOC) pentru vinurile spumante, admise pentru
utilizare în România, a Listei indicaţiilor geografice pentru vinurile
liniştite, admise pentru utilizare în România, a Listei indicaţiilor geografice
pentru vinurile aromatizate, admise pentru utilizare în România, şi a Listei
menţiunilor tradiţionale ale vinurilor, admise pentru utilizare în România,
publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr. 726 din 10 august 2005.
Art. 2. - Categoriile de calitate şi soiurile de vinuri
cu denumire de origine controlată (DOC), admise pentru producere în România,
sunt prevăzute în anexa nr. 1.
Art. 3. - Se aprobă 10 decizii pentru acordarea
dreptului de producere a vinurilor spumante cu denumire de origine controlată
(DOC), elaborate de Oficiul Naţional al Denumirilor de Origine pentru Vinuri şi
Alte Produse Vitivinicole (ONDOV), care se referă la denumirile de origine
controlată (DOC) pentru vinurile spumante, admise pentru utilizare în România, prevăzute în anexa nr. 2 la Ordinul
ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale nr. 732/2005.
Art. 4. - Soiurile de struguri admise pentru producerea
vinurilor spumante în fiecare denumire de origine controlată (DOC) sunt
prevăzute în anexa nr. 2.
Art. 5. - Cele 32 de decizii pentru acordarea dreptului
de producere a vinurilor cu denumire de origine
controlată (DOC) şi cele 10 decizii pentru acordarea dreptului de producere a
vinurilor spumante cu denumire de origine controlată (DOC), conţinând precizări
referitoare la arealele delimitate pentru producerea vinurilor cu denumire de
origine, la soiurile şi sortimentele de soiuri, la categoriile şi tipurile de
vin prevăzute a fi obţinute, la principalele elemente ale sistemului de cultură
a viţei-de-vie şi tehnologiei de producere a vinurilor, la nivelul maxim al producţiilor
de struguri, la conţinutul în zaharuri al strugurilor la cules, la limitele
minime ale extractului sec nereducător, la principalele caracteristici
fizico-chimice şi organoleptice ale vinurilor, precum şi în legătură cu
declasarea lor se vor comunica persoanelor interesate de Oficiul Naţional al
Denumirilor de Origine pentru Vinuri şi Alte Produse Vitivinicole (ONDOV).
Art. 6. - Anexele nr. 1 şi 2*) fac parte integrantă din
prezentul ordin.
Art. 7. - Prezentul ordin va fi publicat în Monitorul Oficial
al României, Partea I.
p. Ministrul agriculturii, pădurilor şi dezvoltării
rurale,
Nicolae Flaviu Lazin,
secretar de stat
*) Anexele nr. 1 şi 2 sunt reproduse în facsimil.
ANEXA Nr. 1
CATEGORIILE DE CALITATE
şi soiurile de vinuri cu denumire de origine
controlată (DOC), admise pentru producere în
România
(elemente de sinteză a celor 32 de decizii pentru
acordarea dreptului de producere a vinurilor cu denumire de origine controlată
DOC, aprobate prin Ordinul ministrului
agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale nr.
732/2005)
|
DENUMIRILE DE ORIGINE CONTROLATĂ
ŞI/SAU, DUPĂ CAZ, SUBDENUMIRILE AFERENTE
|
CATEGORIILE
DE CALITATE A VINURILOR
|
SOIURILE DE VINURI CU DENUMIRE DE
ORIGINE CONTROLATĂ (DOC)
|
DENUMIRI
|
SUBDENUMIRI
|
I. VINURI ORIGINARE DIN REGIUNEA
VITICOLĂ A PODIŞULUI TRANSILVANIEI
|
1
|
TARNAVE
|
1.1. Blaj
1.2. Jidvei
1.3. Mediaş
1.4. Târnăveni
1.5. Târnave, pentru vinurile din centrele viticole Zagăr şi
Valea Nirajului
|
DOC-CIB
|
Traminer roz, Pinot gris, Muscat Ottonel
|
DOC-CT
|
Traminer roz, Pinot gris, Muscat Ottonel,
Fetească albă
|
DOC-CMD
|
Traminer roz, Pinot gris, Muscat Ottonel, Chardonnay, Sauvignon,
Neuburger, Riesling de Rhin, Riesfing italian, Fetească albă, Fetească
regală, Sortiment alb
|
2
|
ALBAIULIA
|
|
DOC-CIB
|
Traminer roz, Pinot gris
|
DOC-CT
|
Traminer roz, Pinot gris, Muscat Ottonel
|
DOC-CMD
|
Traminer roz, Pinot gris, Muscat Ottonel, Fetească albă,
Sauvignon, Neuburger, Fetească regală, Furmint, Sortiment alb, Riesling
italian
|
3
|
SEBEŞ-APOLD
|
|
DOC-CIB
|
Traminer roz, Pinot gris
|
DOC-CT
|
Traminer roz, Pinot gris, Muscat Ottonel
|
DOC-CMD
|
Traminer roz, Pinot gris, Muscat Ottonel, Chardonnay, Sauvignon,
Neuburger, Riesling de Rhin, Riesling italian, Fetească albă, Fetească
regală, Sortiment alb
|
4
|
AIUD
|
|
DOC-CIB
|
Traminer roz, Pinot gris
|
DOC-CT
|
Traminer roz, Pinot gris. Muscat Ottonel
|
DOC-CMD
|
Traminer roz, Pinot gris, Muscat Ottonel, Chardonnay, Sauvignon,
Neuburger, Riesling de Rhin, Fetească regală, Fetească albă, Riesling
italian, Furmint, Sortiment alb
|
5
|
LECHINŢA
|
|
DOC-CT
|
Muscat Ottonel
|
DOC-CMD
|
Muscat Ottonel, Traminer roz, Pinot gris, Fetească albă,
Sauvignon, Neuburger, Riesling italian, Fetească regală, Sortiment alb
|
II. VINURI
ORIGINARE REGIUNEA VITICOLĂ DEALURILE MOLDOVEI
|
6
|
COTNARI
|
|
DOC-CIB
|
Grasă de Cotnari, Tâmâioasă românească, Pinot gris, Sauvignon
|
DOC-CT
|
Grasă de Cotnari, Tămâioasă românească,
Fetească albă, Chardonnay, Sauvignon, Pinot gris, Traminer roz, Muscat
Ottonel, Sortiment tradiţional
|
DOC-CMD
|
Grasa de Cotnari, Tămâioasă
românească, Fetească albă, Chardonnay, Sauvignon, Pinot gris, Muscat
Ottonel, Traminer roz, Frâncuşă, Sortiment alb
|
|
|
|
|
|
|
7
|
IAŞI
|
7.1. Copou
|
DOC-CT
|
Muscat Ottonel
|
DOC-CMD
|
Muscat Ottonel, Fetească albă,, Sauvignon, Pinot gris, Fetească
regală, Aligote, Chardonnay, Riesling italian, Sortiment alb, Fetească
neagră, Cabernet Sauvignon,
Merlot, Sortiment roşu
|
7.2. Bucium
|
DOC-CIB
|
Muscat Ottonel, Fetească albă, Sauvignon
|
DOC-CT
|
Muscat Ottonel, Fetească albă, Sauvignon
|
DOC-CMD
|
Muscat Ottonel, Fetească albă (s.ds.dd), Sauvignon, Pinot gris,
Fetească regală, Aligote, Riesling italian, Chardonnay, Traminer roz,
Sortiment alb, Cabernet
Sauvignon, Merlot, Băbească neagră, Pinot noir, Fetească neagră, Sortiment
roşu
|
7.3. Uricani
|
DOC-CT
|
Fetească neagră, Cabernet Sauvignon
|
DOC-CMD
|
Fetească neagră, Cabernet Sauvignon, Pinot noir, Merlot,
Sortiment roşu, Fetească albă, Fetească regală
|
8
|
BOHOTIN
|
|
DOC-CIB
|
Busuioacă de Bohotin, Muscat Ottonel, Pinot gris
|
DOC-CT
|
Busuioacă de Bohotin, Muscat Ottonel, Cabernet Sauvignon,
Fetească neagră, Merlot, Pinot gris, Pinot noir
|
DOC-CMD
|
Busuioacă de Bohotin, Muscat Ottonel, Sauvignon, Pinot gris,
Fetească albă, Chardonnay, Riesling italian, Aligote, Fetească regală, Cabernet Sauvignon, Fetească neagră,
Merlot, Pinot noir, Băbească neagră, Sortiment alb, Sortiment roşu
|
9
|
HUŞI
|
|
DOC-CT
|
Busuioacă de Bohotin, Tămâioasă românească, Sauvignon, Pinot
gris, Muscat Ottonel, Fetească albă, Fetească neagră, Cabernet Sauvignon, Pinot noir, Merlot
|
DOC-CMD
|
Busuioacă de Bohotin, Tămâioasă românească, Sauvignon, Pinot
gris, Muscat Ottonel, Fetească albă, Fetească neagră, Cabernet Sauvignon, Pinot noir, Merlot,
Riesling italian, Fetească regală, Aligote, Zghihară de Huşi, Băbească
neagră, Sortiment alb, Sortiment roşu
|
9.1. Vutcarii
|
DOC-CT
|
Busuioacă de Bohotin, Sauvignon, Fetească albă, Pinot gris,
Muscat Ottonel, Fetească neagră, Cabernet Sauvignon, Merlot, Pinot noir
|
DOC-CMD
|
Busuioacă de Bohotin, Fetească albă, Fetească regală, Aligote,
Sauvignon, Muscat Ottonel, Riesling italian, Pinot gris, Fetească neagră,
Cabernet Sauvignon, Pinot noir, Merlot, Băbeasca neagră, Sortiment alb,
Sortiment roşu
|
10
|
IANA
|
|
DOC-CT
|
Busuioacă de Bohotin, Sauvignon, Muscat Ottonel, Pinot noir,
Fetească neagră, Cabernet Sauvignon , Merlot
|
DOC-CMD
|
Busuioacă de Bohotin, Sauvignon, Muscat Ottonel, Fetească albă,
Fetească regală, Aligote, Riesling italian, Pinot noir, Fetească neagră,
Cabernet Sauvignon, Merlot, Băbească neagră, Sortiment alb, Sortiment roşu
|
11
|
DEALU BUJORULUI
|
|
DOC-CT
|
Fetească albă, Cabernet Sauvignon, Fetească regală, Merlot,
Sortiment roşu
|
DOC-CMD
|
Fetească albă, Sauvignon, Muscat Ottonel, Riesling italian,
Fetească regală, Aligote, Băbească gri, Cabernet Sauvignon, Fetească neagră,
Merlot, Burgund mare, Băbească neagră, Sortiment alb, Sortiment roşu
|
12
|
NICOREŞTI
|
|
DOC-CT
|
Cabernet Sauvignon, Merlot, Fetească neagră, Sortiment roşu
|
DOC-CMD
|
Cabernet Sauvignon, Merlot, Fetească neagră, Băbească
neagră, Fetească albă, Sauvignon, Riesling italian, Fetească regală,
Sortiment alb, Sortiment roşu
|
13
|
PANCIU
|
|
DOC-CT
|
Fetească albă, Sauvignon, Pinot gris, Muscat Ottone!,
Fetească neagră, Cabernet Sauvignon, Merlot, Pinot noir,
sortiment alb. Sortiment roşu
|
DOC-CMD
|
Fetească albă, Sauvignon, Pinot gris, Muscat Ottonel, Chardonnay,
Traminer roz, Riesling italian, Fetească regală, Aligote, Crâmpoşie
selecţionată, Fetească neagră, Cabernet Sauvignon, Merlot, Pinot noir,
Băbească neagră, Sortiment alb, Sortiment roşu
|
14
|
ODOBEŞTI
|
|
DOC-CT
|
Fetească albă, Sauvignon, Pinot gris, Şarba, Muscat Ottonel,
Fetească neagră, Cabernet Sauvignon, Merlot, Pinot noir,
Sortiment alb, Sortiment roşu
|
DOC-CMD
|
Fetească albă, Sauvignon, Pinot gris, Şarba, Muscat Ottonel,
Fetească regală, Riesling italian, Galbena de Odobeşti,
Plăvaie, Aligote, Fetească neagră, Cabernet Sauvignon, Merlot, Pinot noir,
Băbească neagră, Codana, Sortiment alb, Sortiment roşu
|
15
|
COTEŞTI
|
|
DOC-CT
|
Fetească albă, Sauvignon, Pinot gris, Şarba, Muscat Ottonel,
Fetească neagră, Cabernet Sauvignon, Merlot, Pinot noir,
Sortiment alb. Sortiment roşu
|
DOC-CMD
|
Fetească albă, Sauvignon, Pinot gris, Şarba, Muscat Ottonel,
Riesling italian. Fetească regală, Aligote, Fetească
neagră, Cabernet Sauvignon, Merlot, Pinot noir, Băbească
neagra, Sortiment alb, Sortiment roşu
|
III. VINURI ORIGINARE DIN REGIUNEA VITICOLĂ A DEALURILOR MUNTENIEI Şl OLTENIEI
|
16
|
CERNATEŞTI-PODGORIA
|
|
DOC-CT
|
Fetească albă, Sauvignon, Muscat Ottonel, Fetească neagră,
cabernet Sauvignon, Merlot, Pinot noir, Sortiment alb, Sortiment roşu
|
DOC-CMD
|
Fetească albă, Sauvignon, Muscat Ottonel, Riesling italian,
Chardonnay, Fetească regală, Fetească neagră, Cabernet Sauvignon, Merlot,
Pinot noir, Sortiment alb, Sortiment roşu
|
17
|
DEALU MARE
|
17.1. BOLDEŞTI
|
DOC-CMD
|
Fetească albă, Fetească regală, Riesling italian, Pinot gris,
Chardonnay, Sauvignon, Muscat Ottonel, Sortiment alb
|
17.2. VALEA CĂLUGĂREASCA
17.3. URLAŢI
17.4. CEPTURA
17.5. TOHANI
17.7. MEREI
17.8. ZOREŞTI
|
DOC-CIB
|
Pinot gris, Muscat Ottonel, Tămâioasă românească,
Busuioaca de Bohotin, Cabernet Sauvignon, Fetească neagră, Pinot noir,
Sortiment alb, Sortiment roşu
|
DOC-CT
|
Fetească albă, Pinot gris, Muscat Ottonel, Tămâioasă
românească, Chardonnay, Sauvignon, Riesling italian, Riesling de Rhin,
Fetească regală, Busuioaca de Bohotin, Cabernet Sauvignon, Fetească neagră,
Pinot noir, Merlot, Sortiment alb, Sortiment roşu
|
DOC-CMD
|
Fetească albă, Pinot gris, Muscat Ottonel, Chardonnay,
Sauvignon, Riesling italian, Riesling de Rhin, Fetească regală, Cabernet
Sauvignon, Fetească neagră, Pinot noir, Merlot, Burgund mare, Zweigelt,
Aligote
|
|
|
17.6. BREAZA
|
DOC-CIB
|
Muscat Ottonel, Tămâioasă românească, Busuioaca de Bohotin
|
DOC-CT
|
Fetească albă, Pinot gris, Muscat Ottonel, Tămâioasă românească,
Chardonnay, Sauvignon, Fetească regală. Busuioaca de Bohotin, Cabernet
Sauvignon, Fetească neagră, Pinot noir, Merlot, Sortiment alb, Sortiment roşu
|
DOC-CMD
|
Fetească albă, Pinot gris, Muscat Ottonel, Chardonnay, Sauvignon,
Riesling italian, Riesling de Rhin, Fetească regală, Cabernet Sauvignon,
Fetească neagră, Pinot noir, Merlot, Burgund mare, Zweigeit, Sortiment alb,
Sortiment roşu
|
18
|
PIETROASA
|
|
DOC-CIB
|
Tămâioasă românească, Grasa de Cotnari, Pinot gris, Busuioaca de
Bohotin, Cabernet Sauvignon, Pinot noir, Fetească neagră, Sortiment alb,
Sortiment roşu
|
DOC-CT
|
Tămâioasă românească, Grasa de Cotnari, Pinot gris, Chardonnay,
Sauvignon, Fetească albă, Riesling italian, Busuioaca de Bohotin, Cabernet
Sauvignon, Pinot noir, Fetească neagră, Merlot, Burgund mare, Sortiment alb,
Sortiment roşu
|
DOC-CMD
|
Tămâioasă românească, Grasa de Cotnari, Pinot gris, Chardonnay,
Sauvignon, Fetească albă, Riesling italian, Busuioaca de Bohotin, Cabernet
Sauvignon, Pinot noir, Fetească neagră, Merlot, Burgund mare. Sortiment alb,
Sortiment roşu
|
19
|
ŞTEFANEŞTI
|
|
DOC-CT
|
Tămâioasă românească, Muscat Ottonel
|
DOC-CMD
|
Tămâioasă românească, Muscat Ottonel, Sauvignon, Chardonnay,
Pinot gris, Riesling italian, Fetească albă, Fetească regală, Cabernet
Sauvignon, Merlot, Pinot noir, Fetească neagră, Burgund mare, Sortiment alb,
Sortiment roşu
|
19.1. Costeşti
|
DOC-CMD
|
Riesling italian, Sauvignon, Chardonnay,
Fetească albă, Fetească regală, Pinot noir, Cabernet Sauvignon, Merlot,
Fetească neagră, Burgund mare, Sortiment alb, Sortiment roşu
|
20
|
SAMBUREŞTI
|
|
DOC-CT
|
Cabernet Sauvignon, Merlot, Fetească neagră, Pinot noir,
Sortiment roşu
|
DOC-CMD
|
Cabernet Sauvignon, Merlot, Pinot noir, Fetească neagră, Novac,
Negru de Drăgăşani, Chardonnay, Sauvignon, Fetească albă, Riesling italian,
Fetească regală, Sortiment roşu, Sortiment alb
|
21
|
DRAGAŞANI
|
|
DOC-CIB
|
Tămâioasă românească, Sauvignon
|
DOC- CT
|
Tămâioasă românească, Sauvignon, Pinot gris, Cabernet Sauvignon,
Merlot, Pinot noir, Sortiment alb, Sortiment roşu
|
DOC-CMD
|
Tămâioasă românească, Sauvignon, Pinot gris, Chardonnay, Riesling
italian, Fetească regală, Crâmpoşie selecţionată, Cabernet Sauvignon, Merlot,
Pinot noir, Novac, Negru de Drăgăşani, Sortiment alb, Sortiment roşu
|
22
|
BANU-MĂRĂCINE
|
|
DOC-CT
|
Tămâioasă românească, Sauvignon, Fetească albă, Chardonnay, Pinot
gris, Cabernet Sauvignon, Pinot noir, Merlot, Fetească neagră, Sortiment alb,
Sortiment roşu
|
DOC- CMD
|
Tămâioasă românească, Sauvignon, Fetească albă, Chardonnay, Pinot
gris, Fetească regală, Riesling italian, Crâmpoşie selecţionată, Cabernet Sauvignon, Pinot noir, Merlot, Fetească
neagră, Novac, Negru de Drăgăşani, Burgund mare, Sortiment alb, Sortiment
roşu
|
23
|
SEGARCEA
|
|
DOC-CT
|
Tămâioasâ românească, Sauvignon, Pinot gris, Chardonnay, Fetească
albă, Cabernet Sauvignon, Pinot noir, Fetească neagră, Merlot, Sortiment alb,
Sortiment roşu
|
DOC-CMD
|
Tămâioasă românească, Sauvignon, Pinot gris, Chardonnay, Fetească
albă, Fetească regală, Riesling italian, Crâmpoşie selecţionată, Cabernet
Sauvignon, Pinot noir, Fetească neagră, Merlot, Novac, Negru de Drăgăşani,
Sortiment alb, Sortiment roşu
|
24
|
MEHEDINŢI
|
24.1. Severin
24.2. Corcova
24.3. Golul Drâncei
24.4. Vânju Mare
24.5. Oreviţa
|
DOC-CT
|
Tămâioasă românească, Muscat Ottonel, Sauvignon, Pinot gris,
Fetească albă, Cabernet Sauvignon, Merlot, Pinot noir, Fetească neagră,
Sortiment alb, Sortiment roşu
|
DOC-CMD
|
Tămâioasă românească, Muscat Ottonel, Sauvignon, Pinot gris,
Fetească albă, Chardonnay, Riesling italian, Fetească regală, Cabernet
Sauvignon, Merlot, Pinot noir, Fetească neagră, Novac, Negru de Drăgăşani,
Sortiment alb, Sortiment roşu
|
IV. VINURI ORIGINARE DIN REGIUNEA
VITICOLA A BANATULUI
|
25
|
RECAŞ
|
|
DOC-CT
|
Muscat Ottonel. Sauvignon, Chardonnay, Pinot gris, Cabernet
Sauvignon, Pinot noir, Merlot, Fetească neagră, Sortiment alb, Sortiment roşu
|
DOC-CMD
|
Muscat Ottonel, Sauvignon, Pinot gris,
Chardonnay, Riesling italian, Fetească regală, Cabernet Sauvignon, Pinot
noir, Merlot, Fetească neagră ( s), Burgund mare, Sortiment alb, Sortiment
roşu
|
26
|
BANAT
|
26.1. Moldova Nouă
26.2. Dealurile Tirolului
26.3. Silagiu
|
DOC-CT
|
Muscat Ottonel, Sauvignon, Chardonnay,
Fetească albă, Cabernet Sauvignon, Pinot noir, Merlot, Sortiment alb,
Sortiment roşu
|
DOC-CMD
|
Muscat Ottonel, Sauvignon, Chardonnay, Fetească albă, Riesling
italian, Fetească regală, Majarca, Cabernet Sauvignon, Pinot noir, Merlot,
Burgund mare, Sortiment alb, Sortiment roşu
|
V. VINURI ORIGINARE DIN REGIUNEA VITICOLA A CRIŞANEI ŞI MARAMUREŞULUI
|
27
|
MINIŞ
|
|
DOC-CT
|
Muscat Ottonel, Traminer roz, Sauvignon, Pinot gris, Cabernet
Sauvignon, Cadarcă, Merlot, Pinot noir, Fetească neagră, Sortiment alb,
Sortiment roşu
|
DOC-CMD
|
Muscat Ottonel, Traminer roz, Sauvignon, Pinot gris, Riesling
italian, Furmint, Fetească regală, Mustoasă de Măderat, Cabernet Sauvignon,
Merlot, Pinot noir, Fetească neagră, Portugais bleu, Zweigelt, Burgund mare,
Cadarcă, Sortiment alb, Sortiment roşu
|
28
|
CRIŞANA
|
28.1. Diosig
28.2. Biharia
|
DOC-CT
|
Muscat Ottonel, Fetească albă, Sortiment alb
|
DOC-CMD
|
Muscat Ottonel, Fetească albă, Furmint, Fetească regală, Riesling
italian, Mustoasa de Măderat, Sortiment alb
|
28.3. Şimleul Silvaniei
|
DOC-CT
|
Muscat Ottonel, Fetească albă, Pinot gris, Sauvignon, Traminer
roz, Sortiment alb
|
DOC-CMD
|
Muscat Ottonel, Fetească albă, Pinot gris, Sauvignon, Traminer
roz, Fetească regală, Riesling italian, Sortiment alb
|
VI. VINURI ORIGINARE DIN REGIUNEA
VITICOLA A COLINELOR DOBROGEI
|
29
|
MURFATLAR
|
29.1. Medgidia
29.2. Cernavodă
|
DOC-CIB
|
Chardonnay, Pinot gris, Muscat Ottonel, Tămâioasă romanească,
Pinot noir, Sortiment alb
|
DOC-CT
|
Chardonnay, Pinot gris, Fetească albă,
Fetească regală, Muscat Ottonel, Tămâioasă românească, Sauvignon, Cabernet
Sauvignon, Pinot noir, Merlot, Fetească neagră, Mamaia, Sortiment alb,
Sortiment roşu
|
DOC-CMD
|
Chardonnay, Pinot gris, Fetească albă, Fetească regală,
Sauvignon, Riesling italian, Columna, Crâmpoşie selecţionată, Muscat Ottonel,
Tămâioasă românească, Cabernet Sauvignon, Pinot noir, Merlot, Fetească
neaqră, Mamaia, Sortiment alb, Sortiment roşu
|
30
|
BABADAG
|
|
DOC-CT
|
Muscat Ottonel, Chardonnay, Sauvignon, Pinot gris, Fetească albă, Columna, Cabernet Sauvignon, Merlot, Pinot noir,
Fetească neagră, Sortiment alb, Sortiment roşu
|
DOC-CMD
|
Muscat Ottonel, Chardonnay. Sauvignon, Pinot gris, Fetească albă.
Columna, Fetească regală, Riesling italian, Aligote, Cabernet Sauvignon,
Merlot, Pinot noir, Fetească neagră, Băbească neagră, Sortiment alb,
Sortiment roşu
|
31
|
SARICA - NICULIŢEL
|
31.1. Tulcea
|
DOC-CT
|
Muscat Ottonel, Fetească albă, Sauvignon, Cabernet Sauvignon,
Merlot, Pinot noir, Fetească neagră, Sortiment alb, Sortiment roşu
|
DOC-CMD
|
Muscat Ottonel, Fetească albă, Sauvignon, Aligote, Riesling
italian, Fetească regală, Cabernet Sauvignon, Merlot, Pinot noir, Fetească
neagră, Burgund mare, Băbească neagră, Sortiment alb, Sortiment roşu
|
VII. VINURI ORIGINARE DIN REGIUNEA VITICOLA A TERASELC OR
DUNĂRII
|
32
|
OLTINA
|
|
DOC-CT
|
Chardonnay, Sauvignon, Pinot gris, Fetească albă, Columna,
cabernet Sauvignon, Merlot, Pinot noir. Sortiment alb, Sortiment roşu
|
DOC-CMD
|
Chardonnay, Sauvignon, Pinot gris, Fetească albă, Columna,
Riesling italian, Fetească regală, Cabernet Sauvignon, Merlot. Pinot noir,
Sortiment alb, Sortiment roşu
|
ANEXA Nr. 2
SOIURILE DE STRUGURI
admise pentru producerea vinurilor spumante în fiecare
denumire de origine controlată (DOC)
(elemente de sinteză a celor 10
decizii pentru acordarea dreptului de producere a vinurilor spumante cu denumire de origine controlată DOC, aprobate prin Ordinul ministrului
agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale nr. 732/2005)
Nr. Crt.
|
Denumirea de origine controlată
|
Soiurile de struguri
|
6
|
HUŞI
|
Aligote
|
Fetească albă
|
Fetească regală
|
Zghihară de Huşi
|
Riesling italian
|
Muscat Ottonel
|
7
|
PANCIU
|
Chardonnay
|
Fetească albă
|
Fetească regată
|
Pinot gris
|
Pinot noir
|
Riesling italian
|
Sauvignon
|
Aligote
|
Plăvaie
|
Băbească neagră
|
Fetească neagră
|
Merlot
|
Muscat Ottonel
|
8
|
DEALU MARE
|
Chardonnay
|
Fetească albă
|
Fetească regală
|
Burgund mare
|
Merlot
|
Pinot gris
|
Pinot noir
|
Riesling italian
|
Sauvignon
|
Muscat Ottonel
|
9
|
ŞIMLEUL SILVANIEI
|
Fetească albă
|
Fetească regală
|
Iordană
|
Mustoasă de Măderat
|
Pinot gris
|
Riesling italian
|
Sauvignon
|
Muscat Ottonel
|
10
|
MURFATLAR
|
Chardonnay
|
Columna
|
Fetească regală
|
Fetească albă
|
Pinot gris
|
Pinot noir
|
Riesling italian
|
Sauvignon
|
Muscat Ottonel
|
Nr. Crt.
|
Denumirea de origine controlată
|
Soiurile de struguri
|
1
|
TĂRNAVE
|
Chardonnay
|
Fetească albă
|
Fetească regală
|
Iordană
|
Pinot gris
|
Pinot noir
|
Riesling italian
|
Sauvignon
|
Muscat Ottonel
|
2
|
ALBA IULIA
|
Fetească albă
|
Fetească regală
|
lordană
|
Pinot gris
|
Pinot noir
|
Sauvignon
|
Muscat Ottonel
|
3
|
SEBEŞ-APOLD
|
Chardonnay
|
Fetească albă
|
Fetească regală
|
Iordană
|
Pinot gris
|
Pinot noir
|
Riesling italian
|
Sauvignon
|
Muscat Ottonel
|
4
|
IAŞI
|
Aligote
|
Chardonnay
|
Fetească albă
|
Fetească regală
|
Riesling italian
|
Sauvignon
|
Muscat Ottonel
|
5
|
BUCIUM
|
Aligote
|
Chardonnay
|
Fetească albă
|
Fetească regală
|
Riesling italian
|
Sauvignon
|
Muscat Ottonel
|
|