Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Ordinul Nr.525 din 08.06.2018

privind modificarea Schemei de ajutor de stat pentru organizarea şi derularea de programe de formare a adulţilor, având ca obiectiv „Creşterea numărului de angajaţi care beneficiază de instrumente, metode, practici, standard de management al resurselor umane şi de condiţii de lucru îmbunătăţite în vederea adaptării activităţii la dinamica sectoarelor economice cu potenţial competitiv identificate conform Strategiei naţionale de competitivitate/domeniilor de specializare inteligentă conform Strategiei naţionale de cercetare, dezvoltare şi inovare 2014-2020", aferentă Programului operaţional Capital uman 2014-2020, axa prioritară 3 „Locuri de muncă pentru toţi", obiectivul specific 3.8, aprobată prin Ordinul ministrului delegat pentru fonduri europene nr. 5.795/2017
ACT EMIS DE: Ministerul Fondurilor Europene
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 492 din 14 iunie 2018

SmartCity1

Având în vedere prevederile Regulamentului (UE) nr. 1.303/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 17 decembrie 2013 de stabilire a unor dispoziţii comune privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de coeziune, Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală şi Fondul european pentru pescuit şi afaceri maritime, precum şi de stabilire a unor dispoziţii generale privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de coeziune şi Fondul european pentru pescuit şi afaceri maritime şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1.083/2006 al Consiliului, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 347 din 20 decembrie 2013,luând în considerare prevederile Regulamentului (UE) nr. 651/2014 de declarare a anumitor categorii de ajutoare compatibile cu piaţa internă în aplicarea articolelor 107 şi 108 din tratat,în conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2014 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii concurenţei nr. 21/1996, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 20/2015, cu modificările ulterioare,ţinând cont de prevederile Hotărârii Guvernului nr. 398/2015 pentru stabilirea cadrului instituţional de coordonare şi gestionare a fondurilor europene structurale şi de investiţii şi pentru asigurarea continuităţii cadrului instituţional de coordonare şi gestionare a instrumentelor structurale 2007-2013, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi de prevederile Hotărârii Guvernului nr. 399/2015 privind regulile de eligibilitate a cheltuielilor efectuate în cadrul operaţiunilor finanţate prin Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european şi Fondul de coeziune 2014-2020,având în vedere Avizul Consiliului Concurenţei nr. 6.698 din 4.06.2018,în temeiul art. 12 alin. (8) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2017 pentru stabilirea unor măsuri în domeniul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 129/2017, cu modificările şi completările ulterioare,luând în considerare prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/2018 pentru aprobarea unor măsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea unor acte normative,în temeiul art. 14 alin. (5) din Hotărârea Guvernului nr. 52/2018 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Fondurilor Europene,ministrul fondurilor europene emite prezentul ordin. Articolul ISchema de ajutor de stat pentru organizarea şi derularea de programe de formare a adulţilor, având ca obiectiv „Creşterea numărului de angajaţi care beneficiază de instrumente, metode, practici, standard de management al resurselor umane şi de condiţii de lucru îmbunătăţite în vederea adaptării activităţii la dinamica sectoarelor economice cu potenţial competitiv identificate conform Strategiei naţionale de competitivitate/domeniilor de specializare inteligentă conform Strategiei naţionale de cercetare, dezvoltare şi inovare 2014-2020", aferentă Programului operaţional Capital uman 2014-2020, axa prioritară 3 „Locuri de muncă pentru toţi", obiectivul specific 3.8, aprobată prin Ordinul ministrului delegat pentru fonduri europene nr. 5.795/2017, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 748 din 18 septembrie 2017, se modifică după cum urmează: La capitolul VII „Modalitatea de acordare a ajutorului de stat", articolul 10 va avea următorul cuprins: Articolul 10Valoarea maximă a ajutorului pentru un proiect de formare este de 250.000 euro - echivalentul în lei la cursul Inforeuro din luna intrării în vigoare a schemei. Articolul II Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. p. Ministrul fondurilor europene, Mihaela Virginia Toader, secretar de stat

SmartCity5

COMENTARII la Ordinul 525/2018

Momentan nu exista niciun comentariu la Ordinul 525 din 2018
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    HIRE A GENUINE HACKER TO RECOVER YOUR LOST FUNDS Hello everyone, The Cryptocurrency world is very volatile and a lot of individuals have lost their crypto assets to online scams . I was also a victim. Last October I was contacted by a broker who convinced me to invest in Crypto. I made an initial investment of € 875,000. I followed their instructions. For TWO months now I have been trying to contact them all day, but I got no response. God is so kind. I followed a broadcast that teaches on how these recovery experts called THE HACK ANGELS RECOVERY EXPERT. Help individuals recover their lost funds back. I contacted the email provided for consultation, to help me recover my funds. I contacted them. These cryptocurrency recovery experts saved my life by helping me recover all my losses in just nine hours. I provided necessary requirements and relative information to complete the successful recovery of my crypto funds. I was filled with joy asI got my everything back. I really can't tell how happy I am. I said I will not hold this to myself but share it to the public so that all scammed victims can get their funds back, you can contact them today through their hotline at: WhatsApp +1(520)200-2320) (support@thehackangels.com). (www.thehackangels.com) If you're in London, you can even visit them in person at their office located at 45-46 Red Lion Street, London WC1R 4PF, UK. They’re super helpful and really know their stuff! Don’t hesitate to reach out if you need help.

ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Obțineți creditul în 24 de ore În calitate de client al LOPEZ GROUP FINANZAS, vă recomand pentru toate nevoile dumneavoastră de finanțare la cota de 2%. Pentru cei dintre voi care au nevoie de un împrumut, nu ezitați să o contactați ca mine și veți fi mulțumiți: lopezfinanzas95@gmail.com

Alte acte pe aceeaşi temă cu Ordin 525/2018
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu