ORDIN Nr. 447
din 18 iunie 2007
privind modificarea anexei
la Ordinul presedintelui Institutului National de Statistica nr. 426/2006
pentru stabilirea Metodologiei cercetarii statistice privind potentialul
productiv al plantatiilor de pomi fructiferi
ACT EMIS DE:
INSTITUTUL NATIONAL DE STATISTICA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 450 din 3 iulie 2007
In temeiul Ordonanţei Guvernului nr. 9/1992 privind
organizarea statisticii oficiale, republicată, cu modificările şi completările
ulterioare, şi ale Hotărârii Guvernului nr. 957/2005 privind organizarea şi
funcţionarea Institutului Naţional de Statistică,
ţinând seama de Directiva Parlamentului European şi a
Consiliului 109/2001/CE privind anchetele statistice care trebuie realizate de
statele membre pentru a determina potenţialul productiv al plantaţiilor
anumitor specii de pomi fructiferi, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii
Europene nr. L 013 din 16 ianuarie 2002 şi de Directiva Consiliului 110/2006/CE
referitoare la adaptarea Directivei Consiliului 57/1995/CE şi a Directivei
Parlamentului European şi a Consiliului 109/2001/CE din domeniul statisticii
agricole, ca urmare a aderării Bulgariei şi României, publicată în Jurnalul
Oficial al Uniunii Europene nr. L 363 din 20 decembrie 2006,
preşedintele Institutului Naţional de Statistică emite următorul ordin:
Art. I. - Anexa la Ordinul preşedintelui Institutului Naţional de
Statistică nr. 426/2006 pentru stabilirea Metodologiei cercetării statistice
privind potenţialul productiv al plantaţiilor de pomi fructiferi, publicat în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 351 din 19 aprilie 2006, se modifică după cum urmează:
1. La punctul 1
„Cadrul general", subpunctul 1.1 va avea următorul cuprins:
„1.1. Obiectivele cercetării statistice
Obiectivul principal al cercetării statistice privind
potenţialul productiv al plantaţiilor de pomi fructiferi îl constituie
obţinerea de date statistice privind potenţialul productiv al plantaţiilor
anumitor specii de pomi fructiferi a căror producţie este destinată, în
principal, comercializării. Rezultatele sunt utilizate pentru realizarea de
previziuni, pe termen mediu, cu privire la producţia şi oferta de fructe pentru
piaţă. Cercetarea statistică cuprinde atât plantaţiile de pomi fructiferi pe
rod, cât şi plantaţiile tinere, neintrate pe rod, şi va fi efectuată pentru
prima dată ca cercetare distinctă la noul termen stabilit de noul regulament al
Parlamentului European şi al Consiliului, aflat în fază de proiect. Ţinând cont
că plantaţiile tinere ajung la perioada optimă de rodire după un anumit număr
de ani, pentru a obţine informaţii sigure cu privire la potenţialul productiv
al plantaţiilor, cercetarea statistică este realizată o dată la 5 ani."
2. La punctul 1
„Cadrul general", subpunctul 1.2 va avea următorul cuprins:
„1.2. Cadrul legal
Realizarea cercetării statistice privind potenţialul
productiv al plantaţiilor de pomi fructiferi are la bază Directiva
Parlamentului European şi a Consiliului 109/2001/CE privind anchetele statistice
care trebuie realizate de statele membre pentru a determina potenţialul
productiv al plantaţiilor anumitor specii de pomi fructiferi, publicată în
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 013 din 16 ianuarie 2002, şi
Directiva Consiliului 110/2006/CE referitoare la adaptarea Directivei
Consiliului 57/1995/CE şi a Directivei Parlamentului European şi a Consiliului
109/2001/CE din domeniul statisticii agricole, ca urmare a aderării Bulgariei
şi României, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 363 din 20
decembrie 2006."
3. La punctul 1 „Cadrul general", subpunctul 1.3 va avea următorul cuprins:
„1.3. Concepte şi definiţii de bază
Plantaţiile de pomi fructiferi reprezintă terenuri plantate cu pomi fructiferi, cu minimum 250 de
pomi/ha, plantaţi la distanţe
diferenţiate între rânduri şi pe rând, în funcţie de specie şi tipul
plantaţiei: clasică, intensivă, superintensivă:
• plantaţiile de pomi
fructiferi clasice reprezintă terenurile plantate
cu pomi fructiferi de vigoare mare şi cu o densitate relativ mică (250-500
pomi/ha), care diferă în funcţie de specie;
• plantaţiile de
pomi fructiferi intensive reprezintă terenurile
plantate cu pomi fructiferi de vigoare mai mică şi cu o densitate cuprinsă
între 800-1.000 pomi/ha, care diferă în funcţie de specie;
• plantaţiile de pomi
fructiferi superintensive reprezintă terenurile
plantate cu pomi fructiferi cu densitate mare, de 1.200-2.000 pomi/ha, în
funcţie de specia cultivată;
• plantaţiile de pomi
fructiferi pe rod reprezintă terenurile plantate
cu pomi fructiferi de la care se obţine producţie de fructe;
• plantaţiile de
pomi fructiferi tinere sunt terenuri plantate cu
pomi fructiferi aflaţi în perioada de formare a coroanei, de la care nu se
obţine încă producţie de fructe;
• plantaţiile de pomi
fructiferi în declin reprezintă suprafeţele
plantate cu pomi fructiferi îmbătrânite, cu o producţie de fructe scăzută, care
urmează a fi defrişate.
Exploataţii agricole cu personalitate juridică
a) Societate/asociaţie agricolă. Sunt cuprinse
unităţile cu personalitate juridică care se află sub administrarea unei
societăţi sau asociaţii agricole, constituite conform Legii nr. 36/1991 privind
societăţile agricole şi alte forme de asociere în agricultură, cu modificările
ulterioare, cu capital variabil şi cu un număr nelimitat şi variabil de
asociaţi, având ca obiect de bază:
- utilizarea terenurilor, maşinilor şi echipamentelor
agricole;
- creşterea animalelor;
- realizarea de investiţii de interes agricol.
Societatea agricolă de acest tip are personalitate juridică, dar nu are caracter comercial.
b) Societate comercială. Sunt
cuprinse unităţile cu personalitate juridică care se află sub administrarea
unei societăţi comerciale, constituite conform Legii nr. 31/1990 privind
societăţile comerciale, republicată, cu modificările şi completările
ulterioare, şi care, pe lângă activităţi neagricole, pot desfăşura şi
activităţi agricole.
Societăţile comerciale pot fi:
- societăţi în nume colectiv;
- societăţi pe acţiuni;
- societăţi în comandită pe acţiuni;
- societăţi cu răspundere limitată.
Societăţile comerciale care fac obiectul cercetării
statistice sunt numai acelea care desfăşoară şi o activitate agricolă.
Societăţile cu răspundere limitată, înfiinţate conform
Legii nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
care desfăşoară o activitate agricolă, ca şi fostele unităţi agricole de stat
transformate în societăţi comerciale, fac parte din această categorie.
c) Unitate a administraţiei publice. Sunt cuprinse
unităţile cu personalitate juridică care se află în subordinea organelor
administraţiei publice centrale sau locale, care desfăşoară activităţi agricole
şi care, potrivit Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul
juridic al acesteia, cu modificările şi completările ulterioare, deţin sub
diverse forme bunuri care fac parte din domeniul public al judeţelor,
comunelor, oraşelor sau municipiilor. De asemenea, sunt incluse şi alte
organizaţii şi instituţii publice: unităţi de cercetare şi producţie agricolă,
staţiuni didactice, instituţii de învăţământ, spitale etc.
d) Unitate cooperatistă. Sunt cuprinse unităţile cu
personalitate juridică care se află sub administrarea unei unităţi cu capital
integral cooperatist, aflate sub incidenţa Legii cooperaţiei agricole nr.
566/2004, cu modificările ulterioare.
e) Alte tipuri - aşezăminte religioase etc. Sunt
cuprinse unităţile cu personalitate juridică care se află sub administrarea
aşezămintelor religioase - mănăstiri, biserici, schituri etc. - sau a altor
organizaţii neguvernamentale - fundaţii, asociaţii nonprofit etc. -, numai dacă
desfăşoară şi activităţi agricole.
Exploataţii agricole individuale sunt unităţi de observare statistică alcătuite din una sau mai
multe persoane, având, în general, legături de rudenie, care utilizează
împreună terenurile şi/sau cresc animale, ce pot aparţine unuia sau mai multor
membri. Se includ unităţile care realizează o producţie agricolă ce poate
depăşi nevoile consumului propriu, surplusul fiind destinat vânzării."
4. La punctul 2
„Descrierea cercetării statistice", subpunctul 2.2 va avea următorul
cuprins:
„2.2. Principalele variabile cercetate
Conform Directivei Parlamentului European si a Consiliului 109/2001/CE, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene,
nr. L 013 din 16 ianuarie 2002, şi Directivei Consiliului 110/2006/CE,
publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, nr. L 363 din 20 decembrie
2006, principalele variabile cercetate sunt:
• suprafaţa plantată pe specii;
• numărul de pomi fructiferi, pe specii. Suplimentar,
pentru satisfacerea cerinţelor informaţionale naţionale se cercetează şi producţia medie/ha, pe specii, suprafaţa
plantaţiilor în declin, suprafaţa plantaţiilor tinere,
neintrate pe rod.
Speciile pomicole cercetate sunt: meri care produc mere
de masă şi alţi meri, peri care produc pere de masă şi alţi peri, piersici,
caişi, pruni, cireşi, vişini şi nuci.
Sunt cercetate atât plantaţiile pure, cât şi cele
mixte, adică plantaţiile de pomi fructiferi care cuprind mai multe specii de
pomi fructiferi dintre cele enumerate mai sus ori una sau mai multe dintre
acestea împreună cu alte specii.
Culegerea datelor în teren se realizează pe chestionar
statistic, editat pe suport de hârtie, format A4."
5. La punctul 2
„Descrierea cercetării statistice", subpunctul 2.3 va avea următorul
cuprins:
„2.3. Clasificări şi nomenclatoare utilizate
Se utilizează nomenclatorul speciilor pomicole care se
cultivă cu preponderenţă în România."
6. La punctul 3
„Eşantionul cercetării statistice", subpunctul 3.2 va avea următorul
cuprins:
„3.2. Planul de sondaj
Eşantionul este reprezentativ pentru cel puţin 95% din
suprafaţa plantată cu pomi fructiferi şi este extras potrivit metodei
sondajului stratificat.
Straturile sunt determinate de următoarele caracteristici:
• specia pomicolă;
• mărimea plantaţiei (suprafaţa plantată).
Pentru suprafeţele neacoperite de eşantionare se fac
estimări.
Eroarea de eşantionare este de maximum 3%,
corespunzător unui nivel de încredere de 68%, pentru estimările la nivel naţional
şi pe regiuni de dezvoltare ale suprafeţei plantate cu pomi fructiferi din
fiecare specie."
7. La punctul 4
„Organizarea culegerii şi prelucrării datelor", subpunctul 4.2 va avea
următorul cuprins:
„4.2. Perioada/momentul de referinţă şi perioada de
înregistrare
Cercetarea statistică este realizată o dată la 5 ani şi
perioada de referinţă este anul agricol. Ţinând cont că această cercetare
statistică se referă la culturi permanente, unele state
membre au raportat datele la un anumit moment."
8. La punctul 5
„Prezentarea si utilizarea rezultatelor cercetării statistice", subpunctul
5.1 va avea următorul cuprins:
„5.1. Principalii indicatori rezultaţi
Prelucrarea datelor se concretizează în estimarea
următorilor indicatori:
• suprafeţele plantaţiilor pe rod pentru diferite
specii de pomi fructiferi;
• suprafeţele plantaţiilor tinere;
• numărul de pomi fructiferi dintr-o plantaţie
pomicolă, pe specii;
• producţia medie/ha;
• suprafaţa plantaţiilor în declin."
9. La punctul 5
„Prezentarea si utilizarea rezultatelor cercetării statistice", subpunctul
5.2 va avea următorul cuprins:
„5.2. Forme/termene de prezentare a rezultatelor
Rezultatele obţinute se vor prezenta în publicaţia statistică «Producţia vegetală la
principalele culturi» şi pe site-ul
Institutului Naţional de Statistică.
Beneficiarii rezultatelor sunt:
• interni: Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării
Rurale, Departamentul pentru Afaceri Europene, alţi utilizatori, la cerere;
• externi: Eurostat.
Raportul metodologic privind desfăşurarea cercetării
împreună cu rezultatele acesteia, pe regiuni de dezvoltare, erorile de
eşantionare şi celelalte erori depistate în raportare vor fi transmise la
Eurostat cel mai târziu până la data de 1 octombrie a anului următor celui în
care s-a efectuat cercetarea statistică."
10. Punctul 6
„Limitări" va avea următorul cuprins:
„6. Limitări
Rezultatele cercetării statistice sunt relevante la
nivel naţional şi pe regiuni de dezvoltare, în limitele de încredere şi precizie
ale estimărilor prevăzute la subpunctul 3.2.
Culegerea datelor este realizată pe baza declaraţiei
respondenţilor."
Art. II. - Prezentul
ordin va fi pus în aplicare de către compartimentul de specialitate din cadrul
Institutului Naţional de Statistică.
Art. III. - Prevederile
prezentului ordin devin obligatorii pentru statistica oficială din România.
Art. IV. - La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă orice
alte dispoziţii contrare.
Art. V. - Prezentul ordin
se va publica în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Preşedintele Institutului Naţional de Statistică,
Vergii G. Voineagu