ORDIN
Nr. 39/592/1072/216 din 30 iulie 2004
privind stabilirea conditiilor speciale in care se face importul de arahide sau
de produse derivate din arahide originare ori expediate din Republica Populara
Chineza
ACT EMIS DE: AUTORITATEA NATIONALA SANITARA VETERINARA SI PENTRU
SIGURANTA ALIMENTELOR
Nr. 39 din 30 iulie 2004
MINISTERUL AGRICULTURII, PADURILOR SI DEZVOLTARII RURALE
Nr. 592 din 17 august 2004
MINISTERUL SANATATII
Nr. 1.072 din 26 august 2004
AUTORITATEA NATIONALA PENTRU PROTECTIA CONSUMATORILOR
Nr. 216 din 6 septembrie 2004
ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL NR. 859 din 20 septembrie 2004
Vazand Referatul de aprobare nr. 31.043 din 27 iulie 2004, intocmit de
Directia generala pentru siguranta alimentelor,
avand in vedere prevederile Legii nr. 150/2004 privind siguranta
alimentelor, ale Legii nr. 215/2004 pentru aprobarea Ordonantei Guvernului nr.
42/2004 privind organizarea activitatii veterinare, a prevederilor Ordonantei
de urgenta a Guvernului nr. 97/2001 privind reglementarea productiei,
circulatiei si comercializarii alimentelor, aprobata cu modificari si
completari prin Legea nr. 57/2002, precum si prevederile Deciziei nr. 79/2002 a
CE, amendata prin deciziile 233/2002/CE, 678/2002/CE si 550/2003/CE,
in temeiul prevederilor Hotararii Guvernului nr. 308/2004 privind
organizarea si functionarea Agentiei Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor
si a unitatilor din subordinea acesteia, ale Hotararii Guvernului nr. 743/2003
privind organizarea si functionarea Ministerului Sanatatii, cu modificarile si
completarile ulterioare, ale Hotararii Guvernului nr. 409/2004 privind
organizarea si functionarea Ministerului Agriculturii, Padurilor si Dezvoltarii
Rurale, cu modificarile ulterioare, si ale Hotararii Guvernului nr. 755/2003
privind organizarea Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorilor,
presedintele Autoritatii Nationale Sanitare Veterinare si pentru Siguranta
Alimentelor, ministrul agriculturii, padurilor si dezvoltarii rurale, ministrul
sanatatii si presedintele Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorilor
emit urmatorul ordin:
Art. 1
Importul produselor originare sau expediate din Republica Populara Chineza,
din categoriile de mai jos, care sunt destinate consumului uman sau utilizarii
ca ingrediente in alimente, este permis numai daca transportul este insotit de
rezultatele prelevarilor oficiale de probe si ale analizelor, precum si de un
certificat elaborat in conformitate cu modelul prezentat in anexa, tradus
oficial in limba engleza, completat, semnat si verificat de catre un
reprezentant al Administratiei de Stat pentru Inspectia de Intrare-Iesire si Carantina
a Republicii Populare Chineze, dupa cum urmeaza:
a) arahide incadrate in codul CN 1202 10 90 sau 1202 20 00;
b) arahide incadrate in codul CN 2008 11 94 (in pachete directe cu un
continut net de peste 1 kg) sau 2008 11 98 (in pachete directe cu un continut
net ce nu depaseste 1 kg);
c) arahide prajite, incadrate in codul CN 2008 11 92 (in pachete directe cu
un continut net ce depaseste 1 kg) sau 2008 11 96 (in pachete directe cu un
continut net ce nu depaseste 1 kg).
Art. 2
Marfurile vor fi importate numai prin unul dintre punctele de trecere a
frontierei in care este organizat controlul vamal al Autoritatii Nationale
Sanitare Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor.
Art. 3
(1) Fiecare import se identifica printr-un cod, care corespunde codului de
pe certificat si de pe raportul care il insoteste si care contine rezultatele
prelevarilor oficiale de probe si ale analizelor, mentionate la art. 1.
(2) Fiecare pachet individual (sau alta forma de ambalare) din cadrul expedierilor
de marfuri este identificat prin acest cod.
Art. 4
Inspectorii oficiali din posturile de inspectie la frontiera ale
Autoritatii Nationale Sanitare Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor
asigura, prin controlul documentelor, ca importul arahidelor originare sau
expediate din Republica Populara Chineza respecta cerintele prevazute in
certificat, precum si rezultatele prelevarilor de probe mentionate la art. 1.
In absenta acestor documente se interzice intrarea in tara a produselor respective.
Art. 5
(1) Inspectorii oficiali din posturile de inspectie la frontiera ale
Autoritatii Nationale Sanitare Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor
asigura impreuna cu autoritatea veterinara si pentru siguranta alimentelor
teritoriala prelevarea de probe prin metoda randomizarii din fiecare import de
arahide sau de produse derivate din arahide originare ori expediate din
Republica Populara Chineza, pentru analiza de aflatoxina B1 si aflatoxina
totala.
(2) Prelevarile de probe si analizele realizate prin metoda randomizarii,
la care se face referire in alin. (1), se realizeaza pentru o cantitate de
aproximativ 10% din importuri, pentru fiecare categorie de produse la care se
face referire in art. 1.
(3) Analizele se realizeaza in sectiile zonale de control al reziduurilor,
in Institutul de Igiena si Sanatate Publica Veterinara, subordonate Autoritatii
Nationale Sanitare Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor, precum si in
Centrul National pentru Incercarea si Expertizarea Produselor
"Larex".
Art. 6
Orice import care este subiectul prelevarii de probe si analize este
retinut in punctele vamale interne inainte de punerea produselor pe piata,
pentru maximum 15 zile lucratoare. Dupa efectuarea analizelor autoritatea
veterinara si pentru siguranta alimentelor teritoriala elibereaza un document
oficial insotitor ce stabileste faptul ca importul a facut obiectul prelevarii
oficiale de probe si analize, anexand rezultatele analizei, respectiv buletinul
de analiza.
Art. 7
Autoritatile veterinare si de siguranta alimentelor teritoriale si Centrul
National pentru Incercarea si Expertizarea Produselor "Larex"
inainteaza Autoritatii Nationale Sanitare Veterinare si pentru Siguranta
Alimentelor la fiecare 3 luni un raport cuprinzand rezultatele analitice ale
controalelor oficiale ale importurilor de arahide sau de produse derivate din
arahide originare ori expediate din Republica Populara Chineza.
Art. 8
In cazul in care un import este realizat in mai multe etape, copii ale certificatului
de sanatate si ale documentelor insotitoare la care se face referire in art. 1,
certificate de Administratia de Stat pentru Inspectia de Intrare-Iesire si
Carantina a Republicii Chineze, trebuie sa insoteasca fiecare etapa a
respectivei expedieri de marfa divizate.
Art. 9
Prezentul ordin trebuie revizuit permanent in lumina informatiilor si
garantiilor oferite de autoritatile competente din Republica Populara Chineza
si pe baza rezultatelor testelor efectuate de laboratoarele Autoritatii
Nationale Sanitare Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor, pentru a se
stabili daca conditiile speciale impuse de art. 1 ofera un nivel suficient de
garantare a sigurantei alimentare pe teritoriul Romaniei. Revizuirea trebuie sa
stabileasca, de asemenea, daca este nevoie in continuare de aceste conditii
speciale.
Art. 10
Prevederile prezentului ordin sunt obligatorii pentru toti importatorii si
distribuitorii de astfel de produse. Cheltuielile pentru efectuarea analizelor
si pentru stationarea in punctele vamale vor fi suportate de importatori.
Art. 11
Autoritatea Nationala Sanitara Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor,
prin directiile sanitar-veterinare si pentru siguranta alimentelor teritoriale
si inspectorii oficiali din posturile de inspectie la frontiera ale Autoritatii
Nationale Sanitare Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor, va duce la
indeplinire prevederile prezentului ordin.
Art. 12
Anexa face parte integranta din prezentul ordin.
Art. 13
La intrarea in vigoare a prezentului ordin se abroga Ordinul ministrului
sanatatii si ministrului agriculturii, padurilor, apelor si mediului nr.
59/148/2004 privind stabilirea conditiilor speciale in care se face importul de
arahide sau de produse derivate din arahide originare ori expediate din
Republica Populara Chineza, publicat in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea
I, nr. 203 din 9 martie 2004, precum si orice alte prevederi contrare.
Art. 14
Prezentul ordin va fi publicat in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I,
si va intra in vigoare la 30 de zile de la data publicarii.
Presedintele Autoritatii Nationale Sanitare
Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor,
Liviu Harbuz,
secretar de stat
p. Ministrul agriculturii,
padurilor si dezvoltarii rurale,
Nicolae Istudor,
secretar de stat
Ministrul sanatatii,
Ovidiu Brinzan
Presedintele Autoritatii Nationale
pentru Protectia Consumatorilor,
Eduard Gabriel Matei
ANEXA 1
CERTIFICAT
pentru importul de arahide si al unor produse derivate din arahide provenite
sau importate din Republica Populara Chineza
Codul expedierii de marfa .................................................
Numarul certificatului de import ..........................................
Aplicabil arahidelor incadrate in codul CN 1202 10 90 sau 1202 20 00,
arahidelor incadrate in codul CN 2008 11 94 (in pachete directe cu un continut
net de peste 1 kg) sau 2008 11 98 (in pachete directe cu un continut net ce nu
depaseste 1 kg) si arahidelor prajite incadrate in codul CN 2008 11 92 (in
pachete directe cu un continut net ce depaseste 1 kg) sau 2008 11 96 (in
pachete directe cu un continut net ce nu depaseste 1 kg), originare sau
expediate din Republica Populara Chineza.
...........................................................................
(Administratia de Stat pentru Inspectia de Intrare-Iesire
si Carantina a Republicii Populare Chineze)
CERTIFICA
faptul ca arahidele din prezenta expediere de marfa, cu numarul de cod
...................., compusa din: ............................................
..............................................................................,
(descrierea expedierii de marfa: produsul, numarul si
tipul ambalajului, greutatea bruta sau neta)
imbarcate la ...................... de catre .................................,
(locul de imbarcare) (identificarea transportatorului)
cu destinatia ................................................................,
(locul si tara de destinatie)
care provin de la ............................................................,
(denumirea si adresa intreprinderii/firmei)
au fost produse, sortate, manevrate, procesate, ambalate si transportate in
conformitate cu bunele practici de igiena.
Din aceasta expediere de marfa .................... probe de arahide au
fost
(numarul de probe)
preluate la data de ..................., supuse analizei de laborator la data
de
......................., la ............................., pentru a se
determina
(denumirea laboratorului)
nivelul de contaminare cu aflatoxina B1 si cu aflatoxina totala.
Detaliile prelevarii de probe, ale metodelor de analiza utilizate si toate
rezultatele obtinute sunt atasate.
Realizat la ......................., la data de ...................
(localitatea)
Reprezentantul Administratiei de Stat
pentru Inspectia de Intrare-Iesire
si Carantina a Republicii Populare Chineze,
............................................
(semnatura si stampila)