ORDIN Nr. 373
din 28 decembrie 2007
pentru stabilirea Zilei
aniversare a Oficiului Roman pentru Imigrari
ACT EMIS DE:
MINISTERUL INTERNELOR SI REFORMEI ADMINISTRATIVE
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 16 din 9 ianuarie 2008
Având în vedere importanţa pe care o acordă Uniunea
Europeană instituţiei imigrării, la nivel european şi în mod implicit la
nivelul statelor membre, necesitatea creării unei culturi instituţionale şi a
unei motivaţii în plus de ordin organizaţional a personalului Oficiului Român
pentru Imigrări, precum şi data apariţiei primei legi a străinilor - 7 aprilie
1881 -, dată care a fost stabilită ca moment reprezentativ pentru Oficiul Român
pentru Imigrări,
în temeiul art. 7 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului
Internelor şi Reformei Administrative,
ministrul internelor şi reformei administrative emite următorul ordin:
Art. 1. - Se stabileşte ziua de 7 aprilie ca zi
aniversară a Oficiului Român pentru Imigrări.
Art. 2. - Cu ocazia zilei aniversare, Oficiul Român
pentru Imigrări poate organiza, în limita fondurilor prevăzute în bugetul
propriu, activităţi festive, sesiuni de comunicări ştiinţifice, mese rotunde,
lansări de carte, expoziţii, vernisaje şi alte asemenea acţiuni de promovare a
rolului şi imaginii instituţiei la nivel naţional şi european.
Art. 3. - La data de 7 aprilie a fiecărui an se
efectuează avansări la împlinirea stagiului minim, precum şi înaintea
împlinirii stagiului minim, pentru poliţiştii din cadrul Oficiului Român pentru
Imigrări care îndeplinesc condiţiile legale.
Art. 4. - Prezentul ordin se publică în Monitorul
Oficial al României, Partea I.
Ministrul internelor şi reformei administrative,
Cristian David