ORDIN Nr. 360
din 16 martie 2010
privind stabilirea
procedurii de efectuare a platii titlurilor executorii avand ca obiect
acordarea de drepturi salariale personalului din Ministerul Mediului si
Padurilor
ACT EMIS DE:
MINISTERUL MEDIULUI SI PADURILOR
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 186 din 24 martie 2010
Pentru aplicarea prevederilor art. 2 din Ordonanţa
de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume
prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi
salariale personalului din sectorul bugetar, cu modificările şi
completările ulterioare,
în temeiul art. 15 alin. (4) din Hotărârea
Guvernului nr. 1.635/2009 privind organizarea şi funcţionarea
Ministerului Mediului si Pădurilor,
ministrul mediului şi pădurilor emite prezentul ordin.
Art. 1. - Drepturile de natură salarială
stabilite în favoarea personalului din cadrul Ministerului Mediului şi
Pădurilor, prevăzute prin hotărâri judecătoreşti
devenite executorii până la data de 31 decembrie 2009, în conformitate cu
prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009
privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect
acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, cu
modificările şi completările ulterioare, denumită în
continuare ordonanţă, nu includ sumele ce reprezintă
cheltuieli de judecată, despăgubiri, taxe judiciare şi altele
asemenea.
Art. 2. - Procedura de efectuare a plăţii
drepturilor de natură salarială, devenite executorii până la 31
decembrie 2009, se desfăşoară cu respectarea prevederilor legale
referitoare la angajarea, lichidarea, ordonanţarea şi plata
cheltuielilor bugetare.
Art. 3. - Plata sumelor prevăzute prin
hotărâri judecătoreşti având ca obiect acordarea unor drepturi
de natură salarială stabilite în favoarea personalului Ministerului
Mediului şi Pădurilor, devenite executorii până la 31 decembrie
2009, se realizează potrivit art. 1 alin. (1) şi (3) din
ordonanţă.
Art. 4. - Fondurile publice necesare pentru plata
sumelor aferente tranşelor prevăzute la art. 1 alin. (1) din
ordonanţă vor fi alocate de la bugetul de stat pentru anii 2010, 2011
şi 2012 şi vor fi cuprinse în bugetul Ministerului Mediului şi
Pădurilor.
Art. 5. - Prevederile prezentului ordin se aplică
de către toate structurile subordonate Ministerului Mediului şi
Pădurilor al căror conducător are calitatea de ordonator de
credite.
Art. 6. - (1) In termen de 10 zile lucrătoare de
la data publicării prezentului ordin în Monitorul Oficial al României,
Partea I, denumită în continuare data publicării, structurile
financiar-contabile constituite la nivelul ordonatorilor terţiari de
credite vor transmite datele aferente plăţii tranşei stabilite
potrivit art. 1 alin. (1) lit. a) din ordonanţă, pe categorii de
drepturi recunoscute prin hotărâri judecătoreşti şi pe
alineatele clasificaţiei economice, ordonatorilor de credite care le
asigură finanţare.
(2) In termen de 17 zile lucrătoare de la data
publicării, structurile financiar-contabile constituite la nivelul
ordonatorilor secundari de credite vor centraliza datele primite de la
ordonatorii terţiari de credite, precum şi pe cele reprezentând
necesarul propriu şi le vor transmite Direcţiei generale economice
şi financiare.
(3) In termen de 25 de zile lucrătoare de la data
publicării, Direcţia generală economică şi
financiară va centraliza datele primite de la ordonatorii secundari
şi terţiari de credite din finanţare, precum şi pe cele
reprezentând necesarul propriu de fonduri publice şi va propune
Ministerului Finanţelor Publice modificările corespunzătoare
pentru proiectul de buget.
Art. 7. - In vederea alocării fondurilor publice
necesare aplicării prevederilor art. 1 alin. (1) lit. b) şi c) din
ordonanţă, propunerile ordonatorilor secundari şi terţiari
de credite se transmit potrivit calendarului bugetar în anul 2010, respectiv
2011.
Art. 8. - (1) Plata sumelor reprezentând drepturi
salariale prevăzute în titluri executorii se efectuează de fiecare
ordonator de credite care asigură plata drepturilor băneşti
personalului prevăzut la art. 1, pe bază de state nominale, altele
decât cele pentru plata salariilor, şi nu se cumulează cu drepturile
salariale din luna plăţii.
(2) Sumele prevăzute la alin. (1) vor fi
plătite în conturile indicate de beneficiari.
Art. 9. - Ordonatorii secundari şi terţiari
de credite din cadrul Ministerul Mediului şi Pădurilor au
obligaţia de a angaja şi de a utiliza creditele bugetare necesare
aplicării prezentului ordin numai în limita prevederilor şi
destinaţiilor aprobate, cu respectarea dispoziţiilor Legii nr.
500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi
completările ulterioare.
Art. 10. - Prezentul ordin se publică în Monitorul
Oficial al României, Partea I.
p. Ministrul mediului şi pădurilor,
Dan Cârlan,
secretar de stat