Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Ordinul Nr.35 din 10.08.2011

privind aprobarea Condiţiilor minime de funcţionare a abatoarelor de capacitate mică
ACT EMIS DE: Autoritatea Sanitara Veterinara si pentru Siguranta Alimente
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 585 din 18 august 2011



SmartCity1

Văzând Referatul de aprobare nr. 578 din 23 martie 2011, întocmit de Direcţia de igienă veterinară şi epidemiologie din cadrul Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor,având în vedere:a)prevederile Regulamentului (CE) nr. 178/2002 al Parlamentului European şi al Consiliului din 28 ianuarie 2002 de stabilire a principiilor şi a cerinţelor generale ale legislaţiei alimentare, de instituire a Autorităţii Europene pentru Siguranţa Alimentară şi de stabilire a procedurilor în domeniul siguranţei produselor alimentare;b)prevederile Regulamentului (CE) nr. 852/2004 al Parlamentului European şi al Consiliului din 29 aprilie 2004 privind igiena produselor alimentare;c)prevederile Regulamentului (CE) nr. 853/2004 al Parlamentului European şi al Consiliului din 29 aprilie 2004 de stabilire a unor norme specifice de igienă care se aplică alimentelor de origine animală;d)prevederile Regulamentului (CE) nr. 854/2004 al Parlamentului European şi al Consiliului din 29 aprilie 2004 de stabilire a normelor specifice de organizare a controalelor oficiale privind produsele de origine animală destinate consumului uman;e)prevederile Regulamentului (CE) nr. 999/2001 al Parlamentului European şi al Consiliului din 22 mai 2001 de stabilire a unor reglementări pentru prevenirea, controlul şi eradicarea anumitor forme transmisibile de encefalopatie spongiformă;f)prevederile Regulamentului (CE) nr. 1.069/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului din 21 octombrie 2009 de stabilire a normelor sanitare privind subprodusele de origine animală care nu sunt destinate consumului uman şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1.774/2002;g)prevederile Regulamentului (CE) nr. 2.073/2005 al Comisiei din 15 noiembrie 2005 privind criteriile microbiologice pentru produsele alimentare;h)prevederile Regulamentului (CE) nr. 2.075/2005 al Comisiei din 5 decembrie 2005 de stabilire a normelor specifice aplicabile controalelor oficiale privind prezenţa de Trichinella în carne,ţinând cont de prevederile art. 66 şi art. 10 lit. b) din Ordonanţa Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 215/2004, cu modificările şi completările ulterioare, în temeiul art. 3 alin. (3) şi al art. 4 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 1.415/2009 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor şi a unităţilor din subordinea acesteia, cu modificările şi completările ulterioare, preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor emite următorul ordin: Articolul 1Se aprobă Condiţiile minime de funcţionare a abatoarelor de capacitate mică, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin. Articolul 2Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, Radu Roatiş Cheţan ANEXĂCONDIŢII MINIME de funcţionare a abatoarelor de capacitate mică Articolul 1Condiţiile minime de funcţionare a abatoarelor de capacitate mică se stabilesc în baza art. 10 alin. (4) lit. b) din Regulamentul (CE) nr. 853/2004 al Parlamentului European şi al Consiliului din 29 aprilie 2004 de stabilire a unor norme specifice de igienă care se aplică alimentelor de origine animală, cu respectarea prevederilor din anexa III la acelaşi regulament, precum şi cu respectarea Ordinului preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 180/2006 pentru aprobarea Normei sanitare veterinare privind protecţia animalelor în timpul sacrificării şi uciderii şi a Ordinului preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 57/2010 pentru aprobarea Normei sanitare veterinare privind procedura de autorizare sanitară veterinară a unităţilor care produc, procesează, depozitează, transportă şi/sau distribuie produse de origine animală, fără a aduce atingere: a)normelor corespunzătoare de sănătate animală şi de sănătate publică, inclusiv normelor pentru prevenirea, controlul şi eradicarea anumitor encefalopatii spongiforme transmisibile; b)cerinţelor în domeniul bunăstării animalelor; c)cerinţelor privind identificarea animalelor şi trasabilitatea produselor de origine animală. Articolul 2În sensul prezentului ordin, următorii termeni se definesc astfel: a)abator de capacitate mică - unitate cu spaţii şi dotări adecvate în care se desfăşoară activităţi pentru recepţia, cazarea şi tăierea unui număr redus de animale, precum şi pentru livrarea produselor comestibile şi necomestibile rezultate; b)număr redus de animale - numărul maxim de animale care, într-un interval de timp prestabilit, pot fi sacrificate, incluzând tăierile de urgenţă:1. porcine, ovine sau caprine - 100 de capete/lună; 2. bovine - 20 de capete/lună; 3. orice combinaţie a acestor specii, dar care nu depăşeşte 2,5 UVM/zi; c)UVM - unitate vită mare, conform prevederilor Regulamentului (CE) nr. 1.698/2005 al Consiliului din 20 septembrie 2005 privind sprijinul pentru dezvoltare rurală acordat din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) şi ale Regulamentului (CE) nr. 1.974/2004 al Comisiei din 29 octombrie 2004 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 795/2004 de stabilire a normelor de aplicare a schemei de plată unică prevăzute în Regulamentul (CE) nr. 1.782/2003 al Consiliului de stabilire a normelor comune pentru schemele de sprijin direct în cadrul politicii agricole comune şi de stabilire a anumitor scheme de sprijin pentru agricultori:1. carne provenită de la bovine adulte = 1,00 UVM; 2. carne provenită de la alte categorii de bovine = 0,50 UVM; 3. carne provenită de la porcine cu peste 100 kg greutate vie = 0,20 UVM; 4. carne provenită de la alte categorii de porcine = 0,15 UVM; 5. carne provenită de la ovine şi caprine = 0,10 UVM; 6. carne provenită de la miei, iezi, purcei sub 15 kg greutate vie = 0,05 UVM. Articolul 3
(1) Abatoarele de capacitate mică funcţionează în baza autorizaţiei sanitare veterinare eliberate de serviciile sanitare veterinare, în conformitate cu legislaţia specifică în vigoare.
(2) În vederea obţinerii autorizaţiei sanitare veterinare prevăzute la alin. (1), abatoarele de capacitate mică trebuie să corespundă cerinţelor minime prevăzute în Regulamentul (CE) nr. 853/2004, precum şi în Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 180/2006, după cum urmează:a)să deţină un padoc acoperit, la amenajarea căruia trebuie avute în vedere criteriile epidemiologice şi de bunăstare a animalelor, în funcţie de capacitatea maximă zilnică de sacrificare; b)condiţia prevăzută la lit. a) nu este obligatorie dacă animalele sunt sacrificate imediat la sosirea la abator şi dacă nu sunt transportate de la o distanţă mai mare de 50 km; c)examenul ante-mortem trebuie să aibă loc imediat după sosirea animalelor la unitate; d)se poate utiliza acelaşi spaţiu al unităţii pentru mai multe faze de lucru, cu condiţia ca acestea să fie succesive şi separate în timp, iar între diferitele faze să se efectueze curăţenia şi dezinfecţia, după caz; e)în cazul curăţeniei şi al dezinfecţiei, în baza analizei de risc, unitatea trebuie să se îngrijească de protecţia carcaselor, a cărnii şi a organelor care nu au fost încă livrate; f)trebuie să se asigure un număr suficient de cuţite şi alte instrumente de lucru, care să fie sterilizate într-o singură etapă, astfel ca ele să fie de ajuns numeric şi igienic pe tot parcursul procesului de sacrificare; g)trebuie să se asigure câte un sterilizator, atât în spaţiul murdar, cât şi în spaţiul curat, după caz; h)trebuie să se asigure utilizarea instrumentelor de lucru în condiţii igienice; i)produsele finite, respectiv semicarcasele, sferturile de carcasă şi organele, trebuie depozitate în condiţii de frig, în spaţii dimensionate în funcţie de capacitatea unităţii; j)nu sunt necesare spaţiile de frig în cazul în care produsele rezultate se prelucrează imediat după obţinere sau sunt destinate prelucrării într-o altă unitate, unde se pot asigura condiţiile de frig, inclusiv condiţiile de trasabilitate; k)în cazul sacrificărilor de bovine şi ovine adulte este necesară existenţa spaţiului de frig pentru depozitarea carcaselor până la primirea rezultatelor privind testarea pentru encefalopatiile spongiforme transmisibile; l)din punct de vedere al amenajărilor constructive şi al instalaţiilor interioare:1. pereţii şi pavimentul unităţii trebuie să fie uşor de spălat, de dezinfectat şi din materiale care să nu permită pătrunderea şi staţionarea apei; 2. pavimentul trebuie să fie astfel construit încât să permită drenarea apei către sistemul de canalizare; 3. capacele canalelor de scurgere trebuie să fie acoperite cu clopot pentru împiedicarea apariţiei mirosurilor neplăcute; pentru unităţile care sacrifică bovine şi ovine, canalizarea trebuie protejată de site cu diametrul de 6 mm; 4. tavanul trebuie realizat astfel încât să nu permită acumularea de murdărie, condens sau mucegaiuri şi, de asemenea, să fie uşor de igienizat şi dezinfectat; 5. conductele şi cablurile trebuie să fie protejate; 6. corpurile de iluminat trebuie să fie uşor de curăţat şi să fie prevăzute cu protecţie împotriva contaminării carcaselor cu sticlă; 7. uşile şi ferestrele trebuie să se închidă ermetic pentru a asigura protecţia împotriva rozătoarelor şi a insectelor; ferestrele care comunică cu exteriorul trebuie să fie protejate de plase contra insectelor; 8. instalaţiile şi echipamentele din unitate trebuie să fie uşor de curăţat, dezinfectat, rezistente la coroziune; 9. instalaţiile şi echipamentele trebuie să prevină contactul între carne şi pardoseli, pereţi şi dispozitive de fixare; m)după terminarea activităţilor zilnice se asigură, în mod obligatoriu, efectuarea curăţeniei şi a dezinfecţiei spaţiilor, aparaturii, instalaţiilor şi ustensilelor de lucru; n)trebuie să se asigure apă potabilă în cantitate suficientă, din reţeaua publică sau din sursă proprie, care să fie verificată în conformitate cu legislaţia în vigoare; o)să nu permită accesul dăunătorilor şi să dispună de proceduri privind controlul rozătoarelor; p)trebuie să asigure trasabilitatea documentată a mişcării animalelor, a procesului de sacrificare şi de livrare a produselor, inclusiv a informaţiilor lanţului alimentar, în acest sens fiind necesară sacrificarea numai a animalelor identificate, precum şi actualizarea bazei de date conform legislaţiei în vigoare; q)să respecte normele privind bunăstarea animalelor în timpul sacrificării prin asigurarea echipamentelor de contenţie şi asomare corespunzătoare speciei animalelor sacrificate; r)să anunţe medicul veterinar oficial asupra transportului, pentru examenul ante-mortem, precum şi a datei şi orei sacrificării animalelor, pentru examenul post-mortem, cu cel puţin 24 de ore înainte de începerea acestuia; s)să informeze medicul veterinar oficial asupra datelor privind numărul, specia, categoria şi provenienţa animalelor care urmează a fi sacrificate; t)pentru personalul sanitar-veterinar care asigură supravegherea şi controlul cărnii se asigură un spaţiu separat sau un dulap, după caz, cu posibilităţi de închidere; dulapul poate fi amplasat în aceeaşi cameră cu cea a administratorului unităţii; u)sacrificarea animalelor în unitate este permisă doar cu acceptul medicului veterinar oficial, după efectuarea examenului ante-mortem; v)din punct de vedere al subproduselor de origine animală care nu sunt destinate consumului uman:1. subprodusele rezultate în urma sacrificărilor trebuie să fie colectate în mod igienic în cazul fiecărei unităţi; 2. dacă în cadrul aceleiaşi unităţi se sacrifică animale care aparţin mai multor specii, iar subprodusele se încadrează în categorii diferite de risc, ele trebuie colectate diferit conform reglementărilor din domeniu; 3. poate fi aprobată şi folosirea unui singur container, caz în care subprodusele de origine animală care nu sunt destinate consumului uman trebuie încadrate în categoria cea mai mare de risc; w)trebuie să se efectueze teste microbiologice aplicabile alimentelor conform prevederilor Regulamentului (CE) nr. 2.073/2005 al Comisiei din 15 noiembrie 2005 privind criteriile microbiologice pentru produsele alimentare, cu modificările şi completările ulterioare; x)marcarea şi etichetarea cărnii se fac în conformitate cu prevederile legislaţiei sanitare veterinare în vigoare; y)din punct de vedere al aspectelor legate de personal:1. pentru un număr redus de personal vestiarul poate să fie format şi dintr-o singură cameră, unde se poate respecta principiul sistemului alb-negru prin utilizarea a două dulapuri, din care unul pentru hainele de stradă şi unul pentru hainele de lucru; 2. dacă în unitate lucrează atât personal de sex feminin, cât şi de sex masculin, se pot amenaja două vestiare sau, în cazul unui singur vestiar, trebuie reglementat şi documentat fluxul alternant al persoanelor de sexe diferite; 3. toaletele trebuie să fie într-un număr suficient, fără ca ele să se deschidă în spaţiile de lucru; ele trebuie dotate cu instalaţii adecvate de spălare, dezinfecţie şi de uscare a mâinilor; 4. personalul muncitor trebuie să poarte permanent echipament de protecţie, care să poată fi schimbat ori de câte ori este nevoie; 5. starea de sănătate a personalului lucrător trebuie verificată periodic, în conformitate cu prevederile legislaţiei specifice în vigoare.
Articolul 4Animalele destinate sacrificării trebuie să fie obligatoriu identificate şi însoţite de certificat sanitar veterinar, documentul privind informaţiile pentru lanţul alimentar, precum şi de documentele de identificare conform legislaţiei în vigoare.



SmartCity5

COMENTARII la Ordinul 35/2011

Momentan nu exista niciun comentariu la Ordinul 35 din 2011
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Legea 127 2017
    Îmi apare că site-ul http://www.legex.ro/VizualizareLege.aspx?var=153691#comentariu, sau cum se numește, este not secure. Adică putem comenta dar ne asumăm riscul informatic. E corect?
ANONIM a comentat Legea 127 2017
    nu cumva ar trebui să fie bizară absența oricărui comentariu la această lege? Totuși este o lege adoptată conform procedurilor regulamentare în vigoare, deci este ea însăși în vigoare. Avem dreptul cel puțin legal de a o comenta.
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com Am fost foarte sărac, dar acest card m-a făcut bogat și fericit. Dacă doriți să beneficiați de această oportunitate de a deveni bogat și de a vă stabili afacerea, atunci aplicați pentru acest card Master, sunt atât de fericit pentru că l-am primit săptămâna trecută și am l-au folosit pentru a obține 277.000,00 EURO de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED Hackers oferă cardul doar pentru a-i ajuta pe cei săraci și nevoiași și OFERĂ ȘI ASISTENȚĂ FINANCIARĂ. obține-l pe al tău de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED HACKERS astăzi. Vă rugăm să-i contactați prin e-mail thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Aveți nevoie de un împrumut de urgență pentru a plăti datoria sau de un împrumut pentru locuință pentru a vă îmbunătăți afacerea? Ai fost refuzat de bănci și alte agenții financiare? Ai nevoie de împrumut sau consolidare ipotecară? Nu mai căuta, pentru că suntem aici pentru a pune în urmă toate problemele tale financiare. Contactați-ne prin e-mail: {novotnyradex@gmail.com Oferim împrumuturi părților interesate la o rată rezonabilă a dobânzii de 3%. Intervalul este de la 5.000,00 EUR la 100.000.000,00 EUR
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
Alte acte pe aceeaşi temă cu Ordin 35/2011
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu