Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Ordinul Nr.3392 din 27.02.2017

privind stabilirea Criteriilor generale de acordare a burselor şi a altor forme de sprijin material pentru studenţii şi cursanţii din învăţământul superior de stat, învăţământ cu frecvenţă
ACT EMIS DE: Ministerul Educatiei Nationale
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 155 din 02 martie 2017



SmartCity1

Având în vedere prevederile art. 12, 204, 205, 223 şi 238 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 26/2017 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei Naţionale,ministrul educaţiei naţionale emite prezentul ordin. Articolul 1Se aprobă Criteriile generale de acordare a burselor şi a altor forme de sprijin material pentru studenţii şi cursanţii din învăţământul superior de stat, învăţământ cu frecvenţă, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin. Articolul 2Prevederile prezentului ordin se aplică începând cu semestrul II al anului universitar 2016-2017. Articolul 3La data intrării în vigoare a prezentului ordin orice prevedere contrară se abrogă. Articolul 4Prevederile prezentului ordin se duc la îndeplinire de către Direcţia generală învăţământ universitar, Direcţia generală economică din cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale şi de către instituţiile de învăţământ superior acreditate, potrivit legii. Articolul 5Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Ministrul educaţiei naţionale, Pavel Năstase ANEXĂCRITERII GENERALE de acordare a burselor şi a altor forme de sprijin material pentru studenţii şi cursanţii din învăţământul superior de stat, învăţământ cu frecvenţă Capitolul I Dispoziţii generale Articolul 1Statul român susţine învăţământul şi asigură implementarea unor măsuri de susţinere a performanţei academice, respectiv a unor măsuri privind facilitarea accesului la servicii educaţionale pentru candidaţii proveniţi din medii socioeconomice defavorizate şi asigurarea unui climat de echitate în învăţământul superior românesc, prin burse şi alte forme de sprijin material oferite studenţilor din învăţământul superior din România. Articolul 2(1) Din fondurile de la bugetul de stat, instituţiile de învăţământ superior de stat pot acorda: burse pentru stimularea performanţei academice, burse sociale, burse sociale ocazionale, burse speciale, burse pentru stagii de studii universitare şi postuniversitare în ţară/străinătate şi alte forme de sprijin material.(2) Statul susţine studenţii cu rezultate remarcabile în activităţi culturale şi sportive, prin acordarea de burse, denumite în continuare burse speciale.(3) Operatorii economici, organizaţii nonguvernamentale sau persoane fizice/persoane juridice pot oferi burse, pe bază de contract, sau alte forme de sprijin studenţilor, potrivit prevederilor legale în vigoare.(4) Studenţii pot beneficia şi de alte burse, finanţate din veniturile proprii ale instituţiilor de învăţământ superior şi din alte forme legal constituite. Articolul 3Bursele, indiferent de categorie, se acordă pe perioada desfăşurării activităţilor didactice, prin care se înţelege cursuri, seminare, laboratoare, proiecte, activităţi practice, sesiuni de examene. Capitolul II Criterii generale de acordare a burselor Articolul 4(1) Bursele pentru stimularea performanţei, acordate din fonduri de la bugetul de stat, sunt burse de merit şi de performanţă şi se acordă studenţilor din învăţământul superior de stat, înmatriculaţi la programe de studii universitare cu frecvenţă. Acestea se distribuie conform metodologiei proprii.(2) Bursele prevăzute la alin. (1) au rolul de a recompensa studenţii pentru rezultate academice deosebite sau pentru implicarea acestora în activităţi extracurriculare şi de voluntariat, potrivit criteriilor specifice stabilite prin metodologia prevăzută la alin. (1). Articolul 5(1) Bursele pentru susţinerea financiară a studenţilor cu venituri reduse sunt: burse sociale şi burse sociale ocazionale. Acestea sunt acordate din fonduri de la bugetul de stat, pe bază de cerere, în funcţie de situaţia socioeconomică a familiei studentului şi a criteriilor generale stabilite prin prezentul ordin şi a criteriilor specifice, elaborate conform metodologiei proprii.(2) Pentru acordarea burselor sociale, în metodologiile proprii ale universităţilor nu sunt prevăzute criterii academice, în afara celui de promovabilitate.(3) Bursele sociale au rolul de a asigura condiţii minime de subzistenţă pentru studenţii proveniţi din medii socioeconomice defavorizate, din familii defavorizate şi celor pentru care s-a dispus ca măsură de protecţie plasamentul, în vederea parcurgerii programelor de studii universitare la care sunt înscrişi. (4) Cuantumul bursei poate fi stabilit, prin hotărâre a senatului universităţii, la propunerea Consiliului de administraţie, potrivit fondurilor disponibile şi nevoilor identificate la nivelul comunităţii studenţeşti, cu respectarea prevederilor art. 223 alin. (10) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare. Articolul 6(1) Bursele sociale se acordă, pe baza prevederilor regulamentului propriu stabilit de către senatul universitar, la propunerea Consiliului de administraţie, ca urmare a consultării cu reprezentanţii studenţilor, inclusiv organizaţiile studenţeşti din universitate.(2) Beneficiarii burselor sociale sunt:a)studenţii orfani de unul sau ambii părinţi, respectiv pentru care s-a dispus ca măsură de protecţie plasamentul şi care nu realizează venituri peste plafonul pentru acordarea bursei sociale; b)studenţii bolnavi TBC, care se află în evidenţa unităţilor medicale, celor care suferă de diabet, boli maligne, sindromuri de malabsorbţie grave, insuficienţă renală cronică, astm bronşic, epilepsie, cardiopatii congenitale, hepatită cronică, glaucom, miopie gravă, boli imunologice, boli rare, tulburări din spectrul autist, boli hematologice (hemofilie, talasemie etc.), surditate, fibroză chistică, cei infestaţi cu virusul HIV sau bolnavi de SIDA, cei cu handicap locomotor, spondilită anchilozantă sau reumatism articular şi cu orice alte boli cronice pe care senatele universitare le pot lua în considerare; c)studenţii a căror familie nu a realizat în cele 3 luni înainte de începerea semestrului/anului universitar un venit lunar net mediu per membru de familie mai mare decât salariul de bază minim net pe economie. (3) Bursele se acordă şi pe perioada vacanţelor pentru cei prevăzuţi la alin. (2) lit. a) şi b).(4) Bursele sociale se acordă pe durata studiilor, până la împlinirea vârstei de 35 de ani. Articolul 7(1) În cazul burselor sociale, cuantumul se stabileşte pornind de la cuantumul minim propus anual de către Consiliul Naţional pentru Finanţarea Învăţământului Superior (CNFIS), ţinând cont de faptul că acestea trebuie să acopere cheltuielile minime de masă şi cazare.(2) Cuantumul burselor sociale se stabileşte, prin hotărâre a senatului universităţii, la propunerea Consiliului de administraţie, în limita fondurilor disponibile şi nevoilor identificate la nivelul comunităţii studenţeşti, cu respectarea prevederilor alin. (1). Articolul 8(1) Studenţii pot beneficia ocazional, la cerere, pe baza documentelor justificative, şi de următoarele tipuri de burse sociale, indiferent dacă studentul mai beneficiază de altă categorie de bursă:a)bursa pentru ajutor social ocazional pentru îmbrăcăminte şi încălţăminte, care se poate acorda studenţilor cu unul sau ambii părinţi decedaţi, respectiv pentru care s-a dispus ca măsură de protecţie plasamentul, studenţilor defavorizaţi din punct de vedere socioeconomic, a căror familie nu a realizat în cele 3 luni dinaintea depunerii cererii pentru acordarea acestui tip de bursă, un venit lunar net mediu pe membru de familie din salariul minim net la nivel naţional. Această categorie de bursă se poate acorda aceluiaşi student de două ori în cursul unui an universitar; b)bursa pentru ajutor social ocazional de maternitate, care se acordă studentei sau studentului a cărui soţie nu realizează deloc venituri sau venituri mai mari decât salariul de bază minim net la nivel naţional şi constă într-o bursă pentru naştere şi lăuzie şi o bursă pentru procurarea îmbrăcămintei copilului nou-născut, care se acordă o singură dată în cursul anului universitar pentru fiecare copil născut; c)bursa pentru ajutor social ocazional în caz de deces se poate acorda pentru decesul unui membru al familiei studentului (ei). Prin membru de familie se înţelege soţ, soţie, copil. În cazul decesului studentului(ei) necăsătorit(ă), căsătorit(ă) cu soţie/soţ care nu realizează venituri, bursa se acordă rudelor de gradul I/ succesorului legal, o singură dată în cursul anului universitar. (2) Cuantumul acestor burse este stabilit de senatul universităţii, la propunerea Consiliului de administraţie, dar trebuie să fie cel puţin egal cu cuantumul lunar al bursei sociale. Articolul 9(1) Bursele speciale se pot acorda studenţilor care se încadrează în cel puţin unul din următoarele cazuri:a)au obţinut performanţe cultural-artistice deosebite, au obţinut performanţe sportive deosebite sau pentru implicarea în activităţi extracurriculare şi de voluntariat; b)alte situaţii stabilite de universităţi prin regulamentele proprii. (2) Aceste burse se acordă în funcţie de criterii de performanţă în baza metodologiei proprii. Articolul 10(1) Fondurile pentru acordarea burselor de la bugetul de stat sunt repartizate instituţiilor de învăţământ superior de către Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN), proporţional cu numărul total al studenţilor înmatriculaţi la programe de studii universitare cu frecvenţă, fără taxă de studii, ciclurile de studii licenţă şi master din instituţia respectivă, în baza contractului instituţional pentru fondul de burse.(2) Bursele pentru stagii de studii universitare şi postuniversitare se acordă în vederea susţinerii mobilităţilor temporare efectuate în universităţi şi instituţii din ţară şi străinătate. Cuantumul acestor burse este stabilit de senatul universităţii, la propunerea Consiliului de administraţie.(3) Din fondul de burse repartizat universităţilor, minimum 30% din total este alocat pentru categoria de burse sociale.(4) În cazul în care fondul pentru acordarea burselor sociale nu este utilizat în întregime, acesta se redistribuie pentru acordarea burselor de performanţă sau de merit.(5) Destinaţia fondurilor alocate de la bugetul de stat pentru burse nu poate fi schimbată. Articolul 11(1) Instituţiile de învăţământ superior pot suplimenta fondul pentru burse provenit de la bugetul de stat, pentru fiecare categorie de burse, cu fonduri provenite din venituri proprii.(2) Ponderea fondurilor alocate de universităţi pentru burse, provenite din venituri proprii, din totalul fondului pentru burse al universităţii constituie un indicator de performanţă în evaluările instituţionale realizate de către Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior (ARACIS), respectiv indicator de performanţă pentru acordarea finanţării suplimentare a instituţiilor de învăţământ superior. Articolul 12(1) Cuantumul burselor, indiferent de tipul acestora este aprobat prin hotărâre a senatului, la propunerea Consiliului de administraţie, ca urmare a consultării cu reprezentanţii studenţilor, inclusiv a organizaţiilor studenţeşti reprezentative din universitate.(2) Cuantumul bursei de performanţă este mai mare decât cuantumul bursei de merit atribuită în instituţia de învăţământ respectivă. Cuantumul bursei de merit este mai mare decât cuantumul bursei sociale. Articolul 13
(1) Bursele atribuite pentru stimularea performanţei prevăzute la art. 4 alin. (1) se pot acorda studenţilor care se încadrează în cel puţin unul dintre următoarele cazuri:a)au obţinut rezultate deosebite la învăţătură, respectiv au cele mai mari medii din acelaşi an de studiu al unui program de studii; b)au obţinut performanţe ştiinţifice, inovaţie şi brevete; c)alte situaţii stabilite de universităţi prin regulamentele proprii. (2) Bursa pentru stimularea performanţei prevăzute la alin. (1) lit. b) se poate acorda începând cu anul al doilea de studii, în urma recunoaşterii performanţelor de către instituţiile de învăţământ superior, pentru o perioadă de un an calendaristic, dar nu mai mult de finalizarea studiilor.(3) Universităţile pot stabili proceduri interne pentru acordarea de sprijin financiar studenţilor cu rezultate deosebite, pentru participarea la conferinţe sau publicarea de articole ştiinţifice.
Articolul 14(1) Determinarea venitului lunar mediu net al familiei studentului se realizează, până la împlinirea vârstei de 26 de ani, luând în calcul veniturile părinţilor şi ale copiilor aflaţi în grija lor, respectiv al membrilor familiei aflate în grija studentului soţie, copii dacă este cazul, luând în calcul:a)veniturile salariale şi asimilate acestora, potrivit prevederilor Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare; b)pensiile, inclusiv cele pentru invalizii de război, orfanii, văduvele/văduvii de război, sumele fixe pentru îngrijirea pensionarilor care au fost încadraţi în gradul I de invaliditate, precum şi pensiile, indiferent dacă sunt de la bugetul de stat sau fondurile de pensii facultative şi indiferent de tipul acestora, în conformitate cu Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare; c)venituri obţinute din activităţi agricole conform prevederilor Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare; d)alocaţiile de stat pentru copii, în conformitate cu Legea nr. 61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; e)alocaţii de plasament în conformitate cu Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; f)venituri obţinute din concedii medicale pentru sarcină sau lehuzie sau indemnizaţia pentru incapacitatea temporară de muncă, cu respectarea prevederilor legale în vigoare; g)ajutoarele, indemnizaţiile şi alte forme de sprijin cu destinaţie specială, acordate din bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale, bugetele locale şi din alte fonduri publice, inclusiv cele din fonduri externe nerambursabile, precum şi cele de aceeaşi natură primite de la alte persoane, cu excepţia indemnizaţiilor pentru incapacitate temporară de muncă, inclusiv indemnizaţiile pentru: risc maternal, maternitate, creşterea copilului şi îngrijirea copilului bolnav; h)veniturile realizate din valorificarea bunurilor mobile sub forma deşeurilor prin centrele de colectare, în vederea dezmembrării, care fac obiectul programelor naţionale finanţate din bugetul de stat sau din alte fonduri publice; i)drepturile în bani şi în natură primite de militarii în termen, militarii cu termen redus, studenţii şi elevii unităţilor de învăţământ din sectorul de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională şi persoanele civile, precum şi cele ale gradaţilor şi soldaţilor concentraţi sau mobilizaţi; j)orice venituri realizate din activităţile economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale, în sensul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 182/2016; k)orice venituri realizate din meserii liberale şi din valorificarea drepturilor de proprietate intelectuală; l)dividendele realizate în ultimele 12 luni calendaristice. Media lunară se realizează prin raportarea acestora la 12. (2) Pentru studenţii cu vârsta între 26 şi 35 de ani, venitul lunar mediu net al acestuia se va calcula ţinând cont doar de veniturile personale ale acestuia şi al persoanelor pe care le are în grijă, precum copii, soţie etc., în conformitate cu prevederile legale în vigoare. Articolul 15În vederea acordării burselor sociale, studenţii trebuie să depună următoarele documente justificative pe baza cărora se realizează încadrarea în una dintre tipurile de burse oferite: a)înscrisuri care să demonstreze veniturile studentului, respectiv ale familiei sale. În cazul în care niciunul dintre părinţi nu obţine venituri, aceştia depun o declaraţie pe propria răspundere în acest sens, însoţită de documentele care atestă acest lucru; b)pentru situaţiile în care există suspiciuni rezonabile, comisia de evaluare a cererii pentru acordarea bursei sociale poate solicita studentului să prezinte raportul de anchetă socială, realizat cu respectarea prevederilor legale, din care să reiasă situaţia exactă a familiei acestuia. Ancheta socială este obligatorie în cazul în care părinţii studentului lucrează sau domiciliază în străinătate; c)copii de pe certificatul/certificatele de deces ale părintelui/părinţilor, dacă este cazul; d)certificat de la un medic de specialitate, altul decât medicul de familie, în care să se prezinte evoluţia şi tabloul clinic al problemei medicale de care suferă studentul şi care se încadrează în prevederile art. 6 alin. (2) lit. b). Articolul 16(1) Informaţiile privind modalitatea de accesare şi acordare a burselor, de la bugetul de stat, se fac publice prin afişarea pe pagina web şi la sediul universităţii, la începutul anului universitar, precum şi în „Ghidul studentului", după caz.(2) Acordarea burselor se realizează în baza prevederilor regulamentelor proprii ale instituţiilor de învăţământ superior, stabilite prin hotărâre a senatului universităţii, la propunerea Consiliului de administraţie.(3) Anunţurile pentru depunerea cererilor şi documentelor justificative în vederea obţinerii unor categorii de burse vor fi publicate pe site-ul şi la avizierul fiecărei universităţi/facultăţi cu minimum 15 zile lucrătoare înainte de data-limită pentru depunerea acestora.(4) Procedura de acordare a burselor va include prevederi speciale privind modalitatea de contestaţie, perioada pentru depunerea acestora şi responsabilul de rezolvarea contestaţiilor înregistrate privind modul de atribuire al burselor. Articolul 17În cazul în care există suspiciuni de falsificare a documentelor depuse pentru obţinerea unei burse pentru ajutor social, universităţile vor sesiza organele de anchetă competente şi vor proceda la sancţionarea studentului, în funcţie de gravitatea faptei.
Capitolul IIIDispoziţii finale Articolul 18(1) Studenţii pot beneficia de orice tip de bursă pentru un singur program de licenţă, pentru un singur program de master, cu excepţia burselor pentru stagii de studii universitare şi postuniversitare prevăzute la art. 10.(2) Un student nu poate primi două tipuri de burse simultan din aceeaşi categorie, dar are dreptul să opteze pentru cea cu valoare mai mare sau care se acordă pentru o perioadă mai îndelungată de timp.(3) Prin excepţie de la alin. (2), studenţii care beneficiază de bursă socială pot primi şi orice alt tip de bursă reglementat în prezentul ordin.(4) Studenţii care se încadrează în prevederile alin. (3) şi care au dreptul să primească atât bursă de performanţă, cât şi bursă de merit trebuie să opteze pentru una dintre ele, putând să o aleagă pe cea cu valoare mai mare sau care se acordă pentru o perioadă mai îndelungată de timp. Articolul 19Nu pot constitui criterii de acordare a oricărui tip de burse provenite din fonduri de la bugetul de stat: vârsta, sexul, religia, rasa, naţionalitatea, orientarea sexuală, apartenenţa politică a candidatului sau a familiei acestuia, apartenenţa la organizaţii legal constituite ori cu activitate conformă cu legislaţia europeană în vigoare, numărul de ani petrecuţi în alte instituţii de învăţământ, studiile efectuate în străinătate, precum şi accesul la burse din alte surse. Articolul 20Instituţiile de învăţământ superior elaborează şi aplică propria metodologie, aprobată de senatul universitar la propunerea Consiliului de administraţie, în urma consultării cu reprezentanţii studenţilor şi organizaţiile studenţeşti reprezentative, legal constituite, în conformitate cu metodologia-cadru reglementată prin prezentul ordin.



SmartCity5

COMENTARII la Ordinul 3392/2017

Momentan nu exista niciun comentariu la Ordinul 3392 din 2017
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Legea 127 2017
    Îmi apare că site-ul http://www.legex.ro/VizualizareLege.aspx?var=153691#comentariu, sau cum se numește, este not secure. Adică putem comenta dar ne asumăm riscul informatic. E corect?
ANONIM a comentat Legea 127 2017
    nu cumva ar trebui să fie bizară absența oricărui comentariu la această lege? Totuși este o lege adoptată conform procedurilor regulamentare în vigoare, deci este ea însăși în vigoare. Avem dreptul cel puțin legal de a o comenta.
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com Am fost foarte sărac, dar acest card m-a făcut bogat și fericit. Dacă doriți să beneficiați de această oportunitate de a deveni bogat și de a vă stabili afacerea, atunci aplicați pentru acest card Master, sunt atât de fericit pentru că l-am primit săptămâna trecută și am l-au folosit pentru a obține 277.000,00 EURO de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED Hackers oferă cardul doar pentru a-i ajuta pe cei săraci și nevoiași și OFERĂ ȘI ASISTENȚĂ FINANCIARĂ. obține-l pe al tău de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED HACKERS astăzi. Vă rugăm să-i contactați prin e-mail thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Aveți nevoie de un împrumut de urgență pentru a plăti datoria sau de un împrumut pentru locuință pentru a vă îmbunătăți afacerea? Ai fost refuzat de bănci și alte agenții financiare? Ai nevoie de împrumut sau consolidare ipotecară? Nu mai căuta, pentru că suntem aici pentru a pune în urmă toate problemele tale financiare. Contactați-ne prin e-mail: {novotnyradex@gmail.com Oferim împrumuturi părților interesate la o rată rezonabilă a dobânzii de 3%. Intervalul este de la 5.000,00 EUR la 100.000.000,00 EUR
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
Alte acte pe aceeaşi temă cu Ordin 3392/2017
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu