Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Ordinul Nr.2980 din 24.09.2013

privind aprobarea condiţiilor de acordare a măsurilor de sprijin pentru investiţiile realizate în parcurile industriale
ACT EMIS DE: Ministerul Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 610 din 01 octombrie 2013



SmartCity1

Având în vedere prevederile:Regulamentului (CE) nr. 1.998/2006 al Comisiei din 15 decembrie 2006 privind aplicarea articolelor 87 şi 88 din tratat ajutoarelor de minimis;

Regulamentului (CE) nr. 800/2008 al Comisiei din 6 august 2008 de declarare a anumitor categorii de ajutoare compatibile cu piaţa comună în aplicarea articolelor 87 şi 88 din Tratat (Regulament general de exceptare pe categorii de ajutoare);

art. 2 şi art. 32 alin. (1) lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 96/2012 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea unor acte normative, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2013, cu modificările şi completările ulterioare;

art. 20 alin. (2) din Legea nr. 186/2013 privind constituirea şi funcţionarea parcurilor industriale,în temeiul art. 12 alin. (7) din Hotărârea Guvernului nr. 1/2013 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, cu modificările ulterioare, viceprim-ministrul, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice, emite următorul ordin: Articolul 1Facilităţile prevăzute la art. 20 alin. (1) din Legea nr. 186/2013 privind constituirea şi funcţionarea parcurilor industriale se acordă de unităţile administrativ-teritoriale, cu respectarea condiţiilor prevăzute în una din următoarele scheme: a)Schema privind acordarea ajutoarelor de minimis pentru investiţiile realizate în parcurile industriale, prevăzută în anexa nr. 1 care face parte integrantă din prezentul ordin; b)Schema de ajutor de stat regional pentru sprijinirea investiţiilor iniţiale realizate în parcurile industriale, prevăzută în anexa nr. 2 care face parte integrantă din prezentul ordin. Articolul 2Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. p. Viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice, Shhaideh Sevil, secretar de stat
ANEXA Nr. 1SCHEMĂ privind acordarea ajutoarelor de minimis pentru investiţiile realizate în parcurile industriale Capitolul IDispoziţii generale Articolul 1 (1) Obiectivul prezentei scheme de minimis, denumită în continuare schemă, îl reprezintă instituirea unui mecanism de sprijin sub formă de ajutoare de minimis, pentru investiţiile realizate de întreprinderile care îşi desfăşoară activitatea în parcurile industriale, cu titlu sau declarate prin hotărâre a Guvernului.(2) În cadrul schemei, acordarea ajutoarelor de minimis se face cu respectarea criteriilor prevăzute în Regulamentul (CE) nr. 1.998/2006 al Comisiei din 15 decembrie 2006 privind aplicarea articolelor 871) şi 882) din tratat ajutoarelor de minimis3), denumit în continuare Regulament.1) Actualul art. 107 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene.2) Actualul art. 108 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene.3) Publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene seria L nr. 379 din 28 decembrie 2006.(3) Ajutoarele de minimis nu intră sub incidenţa obligaţiei de notificare către Comisia Europeană conform Regulamentului.(4) Schema se aplică pe întregul teritoriu al României. Articolul 2Ajutorul de minimis se acordă întreprinderilor localizate în parcurile industriale, prin renunţări la venituri bugetare, sub forma scutirilor prevăzute la
art. 20 alin. (1) din Legea nr. 186/2013 privind constituirea şi funcţionarea parcurilor industriale4), în limita echivalentului în lei a 200.000 euro pentru fiecare beneficiar, pe o perioadă de 3 ani fiscali consecutivi, respectiv 100.000 euro în cazul întreprinderilor care desfăşoară activitatea în domeniul transportului rutier. 4) Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 421 din 11 iulie 2013. Articolul 3În sensul schemei, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii: a)acordul de principiu al autorităţii administraţiei publice locale - actul juridic care atestă dreptul de principiu al întreprinderii solicitante de a beneficia de ajutor de minimis sub forma facilităţilor fiscale prevăzute la art. 20 din Legea nr. 186/2013; b)întreprindere - orice operator economic angajat într-o activitate constând în oferirea de bunuri sau de servicii pe o piaţă dată, independent de statutul său juridic şi de modul de finanţare, astfel cum este definită în jurisprudenţa Uniunii Europene; c)parc industrial - infrastructura de afaceri constituită conform Legii nr. 186/2013 sau Ordonanţei Guvernului nr. 65/20015) privind constituirea şi funcţionarea parcurilor industriale, aprobată cu modificări prin Legea nr. 490/2002, cu modificările ulterioare, denumită în continuare Ordonanţa Guvernului nr. 65/2001, care deţine titlu de parc industrial sau a fost declarat prin hotărâre a Guvernului;5)Ordonanţa Guvernului nr. 65/2001 a fost abrogată prin Legea nr. 186/2013 privind constituirea şi funcţionarea parcurilor industriale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 421 din 11 iulie 2013. d)administratorul parcului industrial - persoană juridică de drept privat, română şi/sau străină, înfiinţată în condiţiile legii de către fondatori în scopul de a constitui un parc industrial, de a dobândi şi deţine titlul de parc industrial, respectiv de a gestiona şi administra, potrivit legii, parcul industrial; e)rezident al parcului industrial - orice întreprindere, persoană juridică română şi/sau străină, ONG-uri, instituţii de cercetare şi alte unităţi care nu au personalitate juridică, care funcţionează conform legii şi desfăşoară activităţi economice, de cercetare ştiinţifică, de valorificare a cercetării ştiinţifice şi/sau de dezvoltare tehnologică, agroindustriale, logistice şi inovative, industriale etc., în cadrul parcului industrial:

în baza unui contract de administrare şi prestări de servicii conexe; sau

în calitate de proprietar ori chiriaş, după caz, al unui imobil situat în perimetrul parcului industrial constituit conform procedurii simplificate, care nu este proprietatea administratorului parcului; f)plan de investiţii - document care cuprinde lista activelor corporale amortizabile şi a activelor necorporale aferente investiţiei ce urmează a fi realizată de solicitantul ajutorului de minimis, cu indicarea denumirii activului, cantităţii, preţului unitar de achiziţie/construcţie şi a valorii totale, precum şi a calendarului de efectuare a cheltuielilor aferente; g)studiu de fezabilitate - documentaţia tehnico-economică prin care se stabilesc principalii indicatori tehnico-economici aferenţi obiectivului de investiţii pe baza necesităţii şi oportunităţii realizării acestuia şi care cuprinde soluţii funcţionale, tehnologice, constructive şi economice care fundamentează investiţia realizată în parcul industrial; această documentaţie cuprinde inclusiv planul de investiţii, definit potrivit lit. f); h)costuri eligibile - cheltuielile realizate cu achiziţionarea/ construcţia activelor corporale şi necorporale; i)active corporale - terenuri, clădiri, utilaje sau instalaţii; j)active necorporale - transferul de tehnologie prin achiziţionarea de patente, licenţe, know-how sau informaţii tehnice nepatentate; k)infrastructura parcului industrial - ansamblul de construcţii, instalaţii, sisteme de alimentare cu energie electrică, reţele de telecomunicaţii, reţele de alimentare cu gaze, reţele de alimentare cu apă, reţele de canalizare, căi de transport, drumuri edificate pe terenul din perimetrul parcului industrial care se află în proprietatea administratorului parcului sau, după caz, a rezidenţilor parcului industrial, parcări şi servicii de internet. Capitolul IIForma ajutorului de minimis Articolul 4(1) Ajutorul de minimis acordat întreprinderilor eligibile constă în:a)scutire de la plata taxelor percepute pentru modificarea destinaţiei sau pentru scoaterea din circuitul agricol a terenului aferent parcului industrial; b)scutire de la plata impozitului pe terenuri, corespunzător terenului aferent parcului industrial, potrivit prevederilor art. 257 lit. l) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare; c)scutire de la plata impozitului pe clădiri, corespunzător clădirilor care fac parte din infrastructura parcului industrial, în conformitate cu art. 250 alin. (1) pct. 9 din Legea nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare; d)scutiri, numai cu acordul autorităţilor administraţiei publice locale, de la plata oricăror taxe datorate bugetelor locale ale unităţilor administrativ-teritoriale pentru eliberarea oricăror certificate de urbanism, autorizaţii de construire şi/sau autorizaţii de desfiinţare de construcţii pentru terenurile şi clădirile din infrastructura parcului, ce fac parte integrantă din parcul industrial; e)alte facilităţi ce pot fi acordate, potrivit legii, de autorităţile administraţiei publice locale.(2) Furnizorii ajutorului de minimis prevăzut de schemă sunt:a)Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, pentru scutirea prevăzută la alin. (1) lit. a); b)unitatea administrativ-teritorială pe teritoriul căreia este situat parcul industrial, pentru scutirile şi facilităţile prevăzute la alin. (1) lit. b)-e). Capitolul IIICriterii de eligibilitate Articolul 5 (1) Sunt eligibile în cadrul prezentei scheme întreprinderile care îşi desfăşoară activitatea în toate sectoarele, cu excepţia celor prevăzute la art. 1 alin. (1) din Regulament, şi anume:a)sectoarele pescuitului şi acvaculturii, reglementate de Regulamentul (CE) nr. 104/2000 al Consiliului din 17 decembrie 1999 privind organizarea comună a pieţelor în sectorul produselor pescăreşti şi de acvacultură; b)producţia primară de produse agricole, astfel cum sunt enumerate în anexa I la Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, denumit în continuare Tratat; c)transformarea şi comercializarea produselor agricole, astfel cum sunt enumerate în anexa I la Tratat, atunci când valoarea ajutorului este stabilită pe baza preţului sau a cantităţii produselor în cauză achiziţionate de la producătorii primari ori introduse pe piaţă de întreprinderile în cauză; d)transformarea şi comercializarea produselor agricole, astfel cum sunt enumerate în anexa I la Tratat, atunci când ajutorul este condiţionat de transferarea lui parţială sau integrală către producătorii primari; e)sectorul cărbunelui, în sensul Regulamentului (CE) nr. 1.407/2002 al Consiliului din 23 iulie 2002 privind ajutorul de stat pentru industria cărbunelui. (2) Prin schemă nu se acordă:a)ajutoare destinate activităţii de export către ţări terţe sau către state membre ale Uniunii Europene, şi anume ajutoarele legate direct de cantităţile exportate, ajutoarele destinate înfiinţării şi funcţionării unei reţele de distribuţie ori destinate altor cheltuieli curente legate de activitatea de export; b)ajutoare condiţionate de utilizarea produselor naţionale în locul produselor importate; c)ajutoare pentru achiziţia de vehicule de transport rutier de mărfuri. Articolul 6Beneficiarii ajutorului de minimis, în temeiul schemei, sunt întreprinderile care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii: a)îşi desfăşoară activitatea într-un parc industrial cu titlu acordat conform Legii nr. 186/2013 sau Ordonanţei Guvernului nr. 65/2001 ori declarat prin hotărâre a Guvernului; b)desfăşoară activitate economică; c)nu au primit ajutoare de minimis pe o perioadă de 3 ani fiscali consecutivi, anul fiscal în curs şi 2 ani anteriori sau, dacă au primit ajutoare de minimis în această perioadă, acestea cumulate nu depăşesc plafonul echivalent în lei a 200.000 euro, respectiv a 100.000 euro în cazul întreprinderilor care desfăşoară activitate în domeniul transportului rutier, indiferent de sursa de finanţare; d)prezintă un studiu de fezabilitate/plan de investiţii pentru care se solicită finanţarea, cu evidenţierea cheltuielilor eligibile; e)nu intră în categoria „întreprinderilor în dificultate“ potrivit prevederilor cap. 2 secţiunea 2.1 din Comunicarea Comisiei - Liniile directoare privind ajutorul de stat pentru salvarea şi restructurarea întreprinderilor aflate în dificultate (2004/C244/02)6);6) 2004/C244/02, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C, nr. 244 din 1 octombrie 2004. f)nu a fost emisă împotriva lor o decizie de recuperare a unui ajutor de stat sau, în cazul în care o asemenea decizie a fost emisă, aceasta a fost executată şi creanţa a fost integral recuperată. Articolul 7 (1) Sunt considerate costuri eligibile cheltuielile legate de activele corporale şi necorporale utilizate de întreprinderea beneficiară a ajutorului de minimis în parcul industrial, inclusiv cheltuielile realizate înainte de depunerea cererii de acord de principiu.(2) La calculul costurilor eligibile nu vor fi luate în considerare cheltuielile realizate înainte de depunerea cererii de acord de principiu, pentru care întreprinderea solicitantă a beneficiat de ajutor de stat sau de minimis.(3) Cheltuielile privind TVA, taxele, avizele, comisioanele, ambalajul, transportul, punerea în funcţiune, instruirea personalului pentru utilizarea activelor achiziţionate nu sunt eligibile. Capitolul IVReguli procedurale Articolul 8 (1) Pentru a beneficia de ajutor de minimis în baza schemei, administratorul parcului industrial sau rezidenţii trebuie să obţină un acord de principiu al autorităţii administraţiei publice locale, prevăzut la art. 6 alin. (4) lit. h), respectiv la art. 17 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 186/2013. Pentru administratorul parcului industrial care se doreşte a fi înfiinţat în baza Legii nr. 186/2013, acordul autorităţii administraţiei publice locale se obţine înainte de data depunerii documentaţiei pentru obţinerea titlului de parc industrial.
(2) În vederea obţinerii acordului de principiu, întreprinderea solicitantă transmite primarului unităţii administrativ-teritoriale în raza căreia este constituit parcul industrial următoarele documente:a)cerere de acord de principiu privind ajutorul de minimis, completată în limba română, prin tehnoredactare, ştampilată şi semnată în original de persoana autorizată să reprezinte legal întreprinderea solicitantă, al cărei model, este prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta schemă; b)opis cu documentele anexate cererii de acord; c)certificat constatator, după caz, în original, emis cu ocazia depunerii cererii de acord de principiu de oficiul registrului comerţului de pe lângă tribunalul unde îşi are sediul întreprinderea solicitantă, în care să se menţioneze următoarele informaţii: datele de identificare, codul unic de înregistrare, asociaţii şi reprezentanţii legali ai întreprinderii, domeniul de activitate principal şi toate domeniile secundare de activitate, punctele de lucru ale întreprinderii, data ultimei menţiuni înscrise în registru şi obiectul acesteia, activitatea desfăşurată în parcul industrial, cu menţionarea codului CAEN corespunzător; d)studiu de fezabilitate sau plan de investiţii, cu evidenţierea cheltuielilor eligibile, prezentat în format tabelar, cu detalierea pe elemente de activ; e)extras de carte funciară pentru informare; f)o declaraţie scrisă a reprezentantului legal, sub sancţiunea
art. 292 din Codul penal privind falsul în declaraţii, referitoare la toate ajutoarele de minimis primite de solicitant pe parcursul precedenţilor 2 ani fiscali şi al anului fiscal în curs; g)împuternicire prin act notarial, în original, în cazul în care o altă persoană decât reprezentantul legal al întreprinderii solicitante semnează cererea de acord pentru finanţare şi documentaţia aferentă.(3) Unitatea administrativ-teritorială, în calitate de furnizor de ajutor de minimis, are dreptul să solicite orice alte documente/date/informaţii necesare eliberării acordului de principiu, inclusiv să introducă termene în procedurile de analiză şi verificare.(4) Documentele emise de întreprinderea solicitantă în original sunt datate, ştampilate şi semnate de persoana autorizată să reprezinte legal întreprinderea. Documentele prezentate în copie poartă pe fiecare pagină menţiunea „Conform cu originalul“, ştampila întreprinderii solicitante şi semnătura persoanei autorizate să reprezinte legal întreprinderea. Articolul 9 (1) Furnizorii prezentei scheme ţin un registru special al schemei în format electronic, cu evidenţa cererilor de acord de principiu înregistrate.(2) Înregistrarea cererilor de principiu se face pe măsura depunerii acestora.(3) Cererile de acord de principiu vor fi analizate de structura/structurile stabilite de primar, prin dispoziţie. (4) În urma procesului de evaluare a cererii de acord de principiu, aparatul de specialitate al primarului soluţionează cererea, după caz:a)cu emiterea acordului de principiu; b)cu emiterea unei scrisori de respingere a cererii de acord de principiu în cazul în care nu sunt respectate prevederile prezentei scheme. (5) Cererea de acord de principiu este considerată completă atunci când sunt îndeplinite următoarele condiţii:a)conţine toate informaţiile şi documentele prevăzute în prezenta schemă; b)conţine toate informaţiile şi documentele solicitate de aparatul de specialitate al primarului unităţii administrativ-teritoriale; c)nu prezintă neconcordanţe în informaţiile furnizate; d)sunt respectate prevederile prezentei scheme. (6) În cazul în care cererea de acord de principiu nu îndeplineşte prevederile alin. (5), structura din cadrul aparatului de specialitate al primarului, stabilită prin dispoziţia prevăzută la alin. (3), transmite întreprinderii o solicitare de completare a cererii de acord de principiu cu informaţiile şi/sau documentele necesare.(7) În evaluarea cererii şi emiterea acordului de principiu, structura din cadrul aparatului de specialitate al primarului, stabilită prin dispoziţia prevăzută la alin. (3), va avea în vedere respectarea plafonului prevăzut la art. 2.(8) Acordul de principiu prevede în mod expres care sunt facilităţile de care va beneficia întreprinderea solicitantă.(9) Pot fi acordate doar facilităţile instituite prin art. 20 alin. (1) din Legea nr. 186/2013 a căror valoare cumulată cu ajutoarele de minimis acordate anterior, într-o perioadă de 3 ani fiscali, nu depăşesc plafonul prevăzut la art. 2.
(10) Dacă o măsură de sprijin din cele prevăzute la
art. 20 din Legea nr. 186/2013 depăşeşte plafonul prevăzut la art. 2, atunci aceasta nu se acordă.
(11) Pentru situaţia prevăzută la
art. 17, alin. (1) lit. i) din Legea nr. 186/2013, acordul de principiu va face parte din raportul care însoţeşte proiectul de hotărâre a consiliului local sau judeţean privind acordul autorităţii administraţiei publice locale privind înfiinţarea parcului industrial. Articolul 10(1) Administratorul şi rezidenţii parcului industrial beneficiază de facilităţile prevăzute la art. 20 alin. (1) din Legea nr. 186/2013 în baza:a)acordului de principiu, emis potrivit prezentei scheme sau, după caz, hotărârii consiliului local ori judeţean, potrivit art. 17 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 186/2013; b)titlului de parc industrial acordat prin ordin al ministrului sau declarat prin hotărâre a Guvernului.(2) Cele două înscrisuri prevăzute la alin. (1) se depun anual, ca anexe la declaraţiile fiscale pentru stabilirea impozitului pe teren şi clădiri, înregistrate, potrivit legii, la compartimentul de specialitate al autorităţilor administraţiei publice locale din raza administrativ-teritorială unde se află situat parcul industrial.(3) Ajutorul de minimis nu se cumulează cu ajutorul de stat acordat în legătură cu aceleaşi costuri eligibile, în cazul în care o astfel de cumulare ar avea drept rezultat o intensitate a ajutorului care depăşeşte intensitatea ajutorului stabilită pentru condiţiile speciale ale fiecărui caz de un regulament de scutire pe categorii sau de o decizie adoptată de Comisia Europeană.(4) Unitatea administrativ-teritorială publică lunar pe site-ul său situaţii cu cererile de acord privind acordarea ajutorului de minimis înregistrate şi soluţionate.(5) Unitatea administrativ-teritorială actualizează ajutorul la valoarea de la momentul acordării. Echivalentul în euro al valorii ajutorului de minimis acordat întreprinderii este calculat la cursul de schimb stabilit de Banca Naţională a României la data acordării. Articolul 11Acordul de principiu privind ajutorul de minimis se va comunica în scris solicitantului şi va conţine, cel puţin, informaţii cu privire la valoarea fixă maximă potenţială a ajutorului de minimis, la perioada de acordare a acestuia şi la caracterul de minimis al acestuia, făcând trimitere explicită la Regulamentul (CE) nr. 1.998/2006. Articolul 12Ajutorul de minimis sub forma scutirilor prevăzute la art. 4 alin. (1) lit. b) şi c) se acordă o singură dată într-un an fiscal. Articolul 13 (1) La calculul ajutorului de minimis, unitatea administrativ-teritorială are în vedere şi valoarea scutirii la plata taxelor percepute pentru modificarea destinaţiei sau pentru scoaterea din circuitul agricol a terenului aferent parcului industrial. (2) Furnizorii de ajutor de minimis pot verifica la sediul întreprinderilor beneficiare de ajutor de minimis veridicitatea şi conformitatea documentelor aferente cheltuielilor eligibile efectuate de întreprinderi în cadrul schemei.(3) Furnizorii de ajutor de minimis au obligaţia de a transmite Consiliului Concurenţei rapoarte anuale privind ajutoarele de minimis acordate conform prezentei scheme, potrivit Regulamentului privind procedurile de monitorizare a ajutoarelor de stat, pus în aplicare prin Ordinul preşedintelui Consiliului Concurenţei nr. 175/2007. Articolul 14(1) Furnizorii de ajutor de minimis în baza prezentei scheme păstrează evidenţe detaliate a ajutoarelor de minimis acordate pe o perioadă de 10 ani de la data la care a fost acordată ultima alocare specifică în cadrul schemei. Această evidenţă trebuie să conţină informaţii necesare pentru a demonstra respectarea condiţiilor impuse de legislaţia comunitară în domeniul ajutorului de stat, cum sunt: datele de identificare a beneficiarului, valoarea, momentul şi modalitatea acordării ajutorului, originea acestuia, durata, metoda de calcul al ajutoarelor acordate.(2) Furnizorii de ajutor de minimis au obligaţia de a supraveghea permanent ajutoarele de minimis acordate, aflate în derulare, şi de a dispune măsurile care se impun în cazul nerespectării condiţiilor impuse prin prezenta schemă sau prin legislaţia naţională ori europeană aplicabilă la momentul respectiv. Articolul 15 (1) Prezenta schemă se aplică de la data intrării în vigoare până la data de 30 iunie 2014, cu posibilitatea prelungirii, potrivit viitoarelor reguli comunitare în materia ajutorului de minimis, aferent perioadei 2014-2020.(2) Bugetul maxim al schemei de ajutor de minimis este de 8 milioane lei.(3) Numărul estimat de întreprinderi beneficiare de ajutor de minimis este de 125.(4) În cazul în care legislaţia Uniunii Europene în domeniul acordării ajutoarelor de minimis se modifică, prevederile prezentei scheme vor fi actualizate corespunzător.(5) Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice va transmite spre informare Consiliului Concurenţei prezenta schemă în termen de 15 zile de la data adoptării acesteia, conform art. 6 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 117/2006 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 137/2007. ANEXĂ la schemă Model de formular de cerere pentru ajutorul de minimis Informaţii cu privire la beneficiarul ajutorului de minimis:• denumirea, adresa sediului principal, principalul sector de activitate (cod CAEN); • declaraţie conform căreia nu este o întreprindere aflată în dificultate, conform definiţiei din Comunicarea Comisiei - Liniile directoare privind ajutorul de stat pentru salvarea şi restructurarea întreprinderilor aflate în dificultate (2004/C244/02), publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C, nr. 244 din 1 octombrie 2004; • declaraţie prin care să se specifice ajutorul (atât cel de minimis, cât şi ajutoarele de stat) primit deja pentru alte proiecte în ultimii 3 ani; • declaraţie prin care să se specifice ajutorul care urmează să fie primit pentru acelaşi proiect din partea altor autorităţi care acordă ajutoare. Informaţii despre proiectul/activitatea care urmează să beneficieze de ajutor de minimis:• descrierea proiectului; • temeiul juridic relevant (naţional, UE sau ambele); • datele preconizate pentru începerea şi încheierea proiectului; • locaţia (locaţiile) proiectului. Informaţii despre finanţarea proiectului:• investiţiile şi alte costuri legate de acestea; • costurile eligibile totale; • valoarea ajutorului de minimis; • intensitatea ajutorului de minimis. Informaţii despre tipul facilităţii de ajutor de minimis asupra căreia optează:Beneficiarul va opta pentru tipul de facilitate fiscală prevăzută la art. 20 alin. (1) din Legea nr. 186/2013 privind constituirea şi funcţionarea parcurilor industriale. ANEXA Nr. 2SCHEMĂ de ajutor de stat regional pentru sprijinirea investiţiilor iniţiale realizate în parcurile industriale Capitolul IDispoziţii generale Articolul 1 (1) Obiectivul prezentei scheme de ajutor de stat regional pentru sprijinirea investiţiilor iniţiale realizate în parcurile industriale, denumită în continuare schemă, îl reprezintă instituirea unui mecanism de sprijin sub formă de ajutoare de stat regionale, pentru investiţiile iniţiale realizate de întreprinderile care îşi desfăşoară activitatea în parcurile industriale cu titlu sau declarate prin hotărâre a Guvernului.(2) Prin prezenta schemă nu se acordă:a)ajutoare destinate activităţii de export, şi anume ajutoarele legate direct de cantităţile exportate, de înfiinţarea şi funcţionarea unei reţele de distribuţie ori de alte cheltuieli curente legate de activitatea de export; b)ajutoare condiţionate de utilizarea preferenţială a produselor naţionale faţă de produsele importate. (3) Sunt eligibile în cadrul prezentei scheme întreprinderile care îşi desfăşoară activitatea în toate sectoarele, cu excepţia următoarelor:a)sectoarele pescuitului şi acvaculturii, reglementate de Regulamentul (CE) nr. 104/2000 al Consiliului din 17 decembrie 1999 privind organizarea comună a pieţelor în sectorul produselor pescăreşti şi de acvacultură; b)producţia primară de produse agricole, astfel cum sunt enumerate în anexa I la Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, denumit în continuare Tratat; c)transformarea şi comercializarea produselor agricole, astfel cum sunt enumerate în anexa I la Tratat, atunci când valoarea ajutorului este stabilită pe baza preţului sau a cantităţii produselor în cauză achiziţionate de la producătorii primari ori introduse pe piaţă de întreprinderile în cauză; d)transformarea şi comercializarea produselor agricole, astfel cum sunt enumerate în anexa I la Tratat, atunci când ajutorul este condiţionat de transferarea lui parţială sau integrală către producătorii primari; e)sectorul cărbunelui; f)sectorul siderurgic; g)sectorul construcţiilor navale; h)activităţile din sectorul fibrelor sintetice. (4) Acordarea ajutoarelor de stat regionale pentru sprijinirea investiţiilor iniţiale realizate în parcurile industriale în cadrul prezentei scheme se va face cu respectarea prevederilor privind ajutorul de stat regional din Regulamentul (CE) nr. 800/2008 al Comisiei din 6 august 2008 de declarare a anumitor categorii de ajutoare compatibile cu piaţa comună în aplicarea articolelor 871 şi 882 din tratat (Regulament general de exceptare pe categorii de ajutoare)3 şi este exceptată de la obligaţia notificării către Comisia Europeană. 2 Actualul art. 108 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene. 3 Publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 214 din 9 august 2008. (5) Prezenta schemă se aplică pe întregul teritoriu al României.(6) Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, prin Consiliul Concurenţei, informează Comisia Europeană în termen de 20 de zile lucrătoare de la data intrării în vigoare a prezentei scheme, în vederea publicării acesteia în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, potrivit prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 117/2006 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 137/2007. Articolul 2În sensul prezentei scheme, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii: a)acordul de principiu al autorităţii administraţiei publice locale - actul juridic care atestă dreptul de principiu al întreprinderii solicitante de a beneficia de ajutor de stat regional sub forma facilităţilor fiscale prevăzute la art. 20 din Legea nr. 186/2013 privind constituirea şi funcţionarea parcurilor industriale; b)întreprindere - orice operator economic angajat într-o activitate constând în oferirea de bunuri sau de servicii pe o piaţă dată, independent de statutul său juridic şi de modul de finanţare, astfel cum este definită în jurisprudenţa Uniunii Europene; c)parc industrial - infrastructura de afaceri constituită conform dispoziţiilor Legii nr. 186/2013 sau ale Ordonanţei Guvernului nr. 65/20014 privind constituirea şi funcţionarea parcurilor industriale, aprobată cu modificări prin Legea nr. 490/2002, cu modificările ulterioare, denumită în continuare Ordonanţa Guvernului nr. 65/2001, care deţine titlu de parc industrial sau a fost declarat prin hotărâre a Guvernului;1 Actualul art. 107 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene. d)fondatori ai parcului industrial - autorităţile administraţiei publice locale, persoanele fizice sau juridice de drept privat, române ori străine, împreună sau separat, care iniţiază constituirea unui parc industrial, conform Legii nr. 186/2013; e)administratorul parcului industrial - persoană juridică de drept privat, română şi/sau străină, înfiinţată în condiţiile legii de către fondatori în scopul de a constitui un parc industrial, de a dobândi şi de a deţine titlul de parc industrial, respectiv de a gestiona şi administra, potrivit legii, parcul industrial; f)rezident al parcului industrial - orice întreprindere, persoană juridică română şi/sau străină, ONG-uri, instituţii de cercetare şi alte unităţi care nu au personalitate juridică, care funcţionează conform legii şi desfăşoară activităţi economice, de cercetare ştiinţifică, de valorificare a cercetării ştiinţifice şi/sau de dezvoltare tehnologică, agroindustriale, logistice şi inovative, industriale etc., în cadrul parcului industrial:

în baza unui contract de administrare şi prestări de servicii conexe; sau

în calitate de proprietar ori chiriaş, după caz, al unui imobil situat în perimetrul parcului industrial constituit conform procedurii simplificate, care nu este proprietatea administratorului parcului; g)plan de investiţii - document care cuprinde lista activelor corporale amortizabile şi a activelor necorporale aferente investiţiei care urmează a fi realizată de solicitantul ajutorului de stat regional pentru sprijinirea investiţiilor iniţiale realizate în parcurile industriale, cu indicarea denumirii activului, cantităţii, preţului unitar de achiziţie/construcţie şi a valorii totale, precum şi a calendarului de efectuare a cheltuielilor aferente; h)studiu de fezabilitate - documentaţia tehnico-economică prin care se stabilesc principalii indicatori tehnico-economici aferenţi obiectivului de investiţii pe baza necesităţii şi oportunităţii realizării acestuia şi care cuprinde soluţii funcţionale, tehnologice, constructive şi economice care fundamentează investiţia realizată în parcul industrial; această documentaţie cuprinde inclusiv planul de investiţii, definit potrivit lit. g); i)contribuţia întreprinderii la dezvoltarea regională - contribuţia întreprinderii la bugetul de stat consolidat şi bugetul local, aferentă investiţiei, realizată prin plata de taxe şi impozite la bugetul general consolidat şi la bugetul local pe perioada implementării investiţiei şi 5 ani de la data finalizării acesteia, din care se deduce valoarea ajutorului de stat regional pentru sprijinirea investiţiilor iniţiale realizate în parcurile industriale; j)demararea investiţiei - începerea lucrărilor de construcţii sau prima comandă fermă de active aferente planului de investiţii, excluzând studiile de prefezabilitate; k)investiţia iniţială - investiţia constând în active corporale şi/sau necorporale legate de realizarea unei noi unităţi, extinderea unei unităţi existente, diversificarea producţiei unei unităţi prin realizarea de noi produse, suplimentare, sau schimbarea fundamentală a procesului general de producţie a unei unităţi existente; l)costuri eligibile - sunt costurile legate de realizarea investiţiei iniţiale, respectiv cheltuielile realizate cu achiziţionarea/construcţia activelor corporale şi necorporale; m)active corporale - terenuri, clădiri, utilaje sau instalaţii; n)active necorporale - transferul de tehnologie prin achiziţionarea de patente, licenţe, know-how sau informaţii tehnice nepatentate; o)intensitatea ajutorului de stat regional pentru sprijinirea investiţiilor iniţiale realizate în parcurile industriale - reprezintă raportul dintre valoarea brută actualizată a ajutorului şi valoarea actualizată a costurilor eligibile. Costurile eligibile sunt actualizate la valoarea lor la data acordării ajutorului. Rata de actualizare este rata de referinţă în vigoare la data acordării acestuia, care se stabileşte periodic de către Comisia Europeană şi care se publică în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Ajutoarele fiscale plătibile în mai multe tranşe sunt actualizate pe baza ratelor de referinţă aplicabile la momentele în care avantajele fiscale devin efective; p)proiect mare de investiţii - o investiţie iniţială cu o cheltuială eligibilă mai mare de 50 milioane euro, echivalent în lei; q)infrastructura parcului industrial - ansamblul de construcţii, instalaţii, sisteme de alimentare cu energie electrică, reţele de telecomunicaţii, reţele de alimentare cu gaze, reţele de alimentare cu apă, reţele de canalizare, căi de transport, drumuri edificate pe terenul din perimetrul parcului industrial care se află în proprietatea administratorului parcului sau, după caz, a rezidenţilor parcului industrial, parcări şi servicii de internet. Capitolul IIForma ajutorului de stat regional pentru sprijinirea investiţiilor iniţiale realizate în parcurile industriale Articolul 3 (1) Ajutorul de stat regional pentru sprijinirea investiţiilor iniţiale realizate în parcurile industriale acordat întreprinderilor eligibile constă în:a)scutire de la plata taxelor percepute pentru modificarea destinaţiei sau pentru scoaterea din circuitul agricol a terenului aferent parcului industrial; b)scutire de la plata impozitului pe terenuri, corespunzător terenului aferent parcului industrial, potrivit prevederilor art. 257 4Ordonanţa Guvernului nr. 65/2001 a fost abrogată prin Legea nr. 186/2013 privind constituirea şi funcţionarea parcurilor industriale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 421 din 11 iulie 2013. lit. l) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare; c)scutire de la plata impozitului pe clădiri, corespunzător clădirilor care fac parte din infrastructura parcului industrial, în conformitate cu art. 250 alin. (1) pct. 9 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare; d)scutiri, numai cu acordul autorităţilor administraţiei publice locale, de la plata oricăror taxe datorate bugetelor locale ale unităţilor administrativ-teritoriale pentru eliberarea oricăror certificate de urbanism, autorizaţii de construire şi/sau autorizaţii de desfiinţare de construcţii pentru terenurile şi clădirile din infrastructura parcului, ce fac parte integrantă din parcul industrial; e)alte facilităţi ce pot fi acordate, potrivit legii, de autorităţile administraţiei publice locale.(2) Furnizorii ajutorului de stat regional pentru sprijinirea investiţiilor iniţiale realizate în parcurile industriale prevăzut de prezenta schemă sunt:a)Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, pentru scutirea prevăzută la alin. (1) lit. a); b)unitatea administrativ-teritorială pe teritoriul căreia este situat parcul industrial, pentru scutirile şi facilităţile prevăzute la alin. (1) lit. b)-e). Capitolul IIICriterii de eligibilitate Articolul 4(1) Beneficiarii eligibili de ajutor de stat regional pentru sprijinirea investiţiilor iniţiale realizate în parcurile industriale, acordat potrivit prezentei scheme, pot fi întreprinderile care îndeplinesc cumulativ, la data solicitării, următoarele criterii de eligibilitate:a)îşi desfăşoară activitatea într-un parc industrial cu titlu acordat conform Legii nr. 186/2013 sau Ordonanţei Guvernului nr. 65/2001 sau declarat prin hotărâre a Guvernului; b)desfăşoară activitate economică; c)intenţionează să realizeze o investiţie iniţială într-un parc industrial; d)nu intră în categoria întreprinderilor în dificultate, potrivit prevederilor cap. 2 secţiunea 2.1 din Comunicarea Comisiei - Liniile directoare privind ajutorul de stat pentru salvarea şi restructurarea întreprinderilor aflate în dificultate (2004/C244/02)5;5 Publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C, nr. 244 din 1 octombrie 2004. e)nu a fost emisă împotriva lor o decizie de recuperare a unui ajutor de stat sau, în cazul în care o asemenea decizie a fost emisă, aceasta a fost executată şi creanţa a fost integral recuperată; f)nu au solicitat alte tipuri de ajutor de stat/ajutoare de minimis pentru aceleaşi costuri eligibile.(2) Dacă lucrările cu investiţia încep anterior depunerii cererii de acord de principiu privind ajutorul de stat regional pentru sprijinirea investiţiilor iniţiale realizate în parcurile industriale, prevăzută la art. 10 alin. (2) lit. a), proiectul se va considera neeligibil pentru acordarea ajutorului de stat regional pentru sprijinirea investiţiilor iniţiale realizate în parcurile industriale. Articolul 5Investiţiile eligibile în cadrul prezentei scheme trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii: a)să fie considerate investiţii iniţiale conform prevederilor art. 2 lit. k); b)să facă dovada viabilităţii proiectului de investiţii şi a eficienţei economice a întreprinderii pe baza studiului de fezabilitate sau planului de afaceri potrivit prevederilor art. 2 lit. g) şi h); c)să facă dovada contribuţiei la dezvoltarea regională potrivit prevederilor art. 2 lit. i). Articolul 6Ajutorul de stat regional pentru sprijinirea investiţiilor iniţiale realizate în parcurile industriale se acordă dacă are un efect stimulativ, respectiv documentaţia depusă de întreprindere trebuie să demonstreze îndeplinirea unuia sau a mai multora dintre următoarele criterii: a)o creştere substanţială a dimensiunii investiţiei/activităţii ca urmare a acordării ajutorului de stat regional pentru sprijinirea investiţiilor iniţiale realizate în parcurile industriale; b)o creştere substanţială a domeniului de aplicare a investiţiei/activităţii ca urmare a acordării ajutorului de stat regional pentru sprijinirea investiţiilor iniţiale realizate în parcurile industriale; c)o creştere substanţială a valorii totale a costurilor suportate de întreprindere pentru proiect/activitate ca urmare a acordării ajutorului de stat regional pentru sprijinirea investiţiilor iniţiale realizate în parcurile industriale; d)o creştere substanţială a ritmului de finalizare a investiţiei/activităţii în cauză; e)investiţia nu ar fi fost realizată în regiunea asistată în cauză în absenţa acordării ajutorului de stat regional pentru sprijinirea investiţiilor iniţiale realizate în parcurile industriale. Articolul 7(1) Sprijinul financiar în cadrul prezentei scheme se acordă numai pentru realizarea de investiţii iniţiale, în regiunile eligibile pentru ajutor regional, conform hărţii ajutoarelor regionale aprobate de Comisia Europeană pentru România.(2) Intensitatea ajutorului de stat regional pentru sprijinirea investiţiilor iniţiale realizate în parcurile industriale în echivalent subvenţie brută actualizată nu va depăşi plafonul ajutorului regional în vigoare la momentul acordării ajutorului, plafon aferent regiunii în care se realizează investiţia, aşa cum este stabilit în Harta naţională a ajutoarelor de stat regionale, respectiv 50% pentru toate regiunile, cu excepţia regiunii Bucureşti-Ilfov unde intensitatea maximă a ajutorului regional este de 40%.(3) Cu excepţia ajutoarelor pentru sectorul transporturilor, aceste intensităţi se pot majora cu 20% în cazul microîntreprinderilor şi întreprinderilor mici şi cu 10% în cazul întreprinderilor mijlocii. Costurile eligibile sunt actualizate la valoarea lor la data acordării ajutorului de stat regional pentru sprijinirea investiţiilor iniţiale realizate în parcurile industriale. Rata de actualizare este rata de referinţă în vigoare la data acordării acestuia, care se stabileşte periodic de către Comisia Europeană pe baza criteriilor obiective şi care se publică în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene şi pe internet. Ajutoarele fiscale plătibile în mai multe tranşe sunt actualizate pe baza ratelor de referinţă aplicabile la momentele în care avantajele fiscale devin efective.(4) Nu se acordă sprijin financiar în cadrul prezentei scheme pentru „proiecte mari de investiţii“.(5) Cheltuielile cu activele corporale considerate eligibile pentru ajutorul de stat regional pentru sprijinirea investiţiilor iniţiale realizate în parcurile industriale în cadrul prezentei scheme sunt aferente achiziţiei de teren, precum şi costurilor activelor noi sub formă de clădiri, utilaje şi instalaţii, suportate de beneficiar, în legătură cu proiectul.(6) Cheltuielile legate de achiziţionarea unui activ în leasing, altele decât terenuri şi clădiri, vor fi luate în considerare numai dacă leasingul ia forma leasingului financiar şi conţine obligaţia cumpărării activului la expirarea termenului contractului de leasing. (7) Pentru întreprinderile mici şi mijlocii, este luat în considerare costul complet al investiţiilor în active necorporale prin transfer de tehnologie prin achiziţia de brevete, licenţe, know-how sau cunoştinţe tehnice nebrevetate. În cazul întreprinderilor mari, aceste costuri sunt eligibile numai în limita a 50% din cheltuielile totale de investiţii eligibile ale proiectului.(8) Cheltuielile privind TVA, taxele, avizele, comisioanele, ambalajul, transportul, punerea în funcţiune, instruirea personalului pentru utilizarea activelor achiziţionate nu sunt eligibile. Articolul 8 (1) Beneficiarii sunt obligaţi să menţină investiţia pentru care au beneficiat de ajutor de stat regional pentru sprijinirea investiţiilor iniţiale realizate în parcurile industriale pe o perioadă minimă de 5 ani de la finalizarea acesteia, dacă sunt întreprinderi mari, respectiv pe o perioadă minimă de 3 ani, dacă sunt întreprinderi mici şi mijlocii.(2) Această regulă nu împiedică înlocuirea instalaţiilor sau a echipamentelor uzate moral în decursul acestei perioade de 5 ani pentru întreprinderi mari şi, respectiv, 3 ani pentru întreprinderi mici şi mijlocii, datorată schimbărilor tehnologice rapide, cu condiţia ca activitatea economică să se desfăşoare în continuare în regiunea în cauză pentru o durată egală cu perioada minimă prevăzută la alin. (1). Articolul 9Ajutoarele acordate în temeiul prezentei scheme nu se cumulează cu niciun alt ajutor acordat în baza unui regulament de exceptare pe categorii sau cu ajutorul de minimis sau cu orice alte fonduri comunitare legat de aceleaşi costuri eligibile - care se suprapun parţial sau integral - în cazul în care un astfel de cumul ar conduce la depăşirea intensităţii maxime a ajutorului sau a valorii maxime aplicabile acestui ajutor în temeiul Schemei. Capitolul IVReguli procedurale Articolul 10(1) Pentru a beneficia de ajutor de stat regional pentru sprijinirea investiţiilor iniţiale realizate în parcurile industriale în baza prezentei scheme, administratorul parcului industrial sau rezidenţii trebuie să obţină un acord de principiu al autorităţii administraţiei publice locale, prevăzut la art. 6 alin. (4) lit. h), respectiv la art. 17 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 186/2013. Pentru administratorul parcului industrial care se doreşte a fi înfiinţat în baza Legii nr. 186/2013, acordul de principiu al autorităţii administraţiei publice locale se obţine înainte de data depunerii documentaţiei pentru obţinerea titlului de parc industrial.
(2) În vederea obţinerii acordului de principiu pentru acordarea ajutorului de stat regional pentru sprijinirea investiţiilor iniţiale realizate în parcurile industriale, înainte de data începerii lucrărilor întreprinderea solicitantă transmite primarului unităţii administrativ-teritoriale pe a cărei rază este constituit parcul industrial următoarele documente:a)cerere de acord de principiu privind ajutorul de stat regional pentru sprijinirea investiţiilor iniţiale realizate în parcurile industriale, completată în limba română, prin tehnoredactare, ştampilată şi semnată în original de persoana autorizată să reprezinte legal întreprinderea solicitantă, potrivit modelului prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta Schemă; b)opis cu documentele anexate cererii de acord de principiu; c)certificat constatator, în original, emis cu ocazia depunerii cererii de acord de principiu, unde este cazul, de oficiul registrului comerţului de pe lângă tribunalul unde îşi are sediul întreprinderea solicitantă, în care să se menţioneze următoarele informaţii: datele de identificare, codul unic de înregistrare, asociaţii şi reprezentanţii legali ai întreprinderii, domeniul de activitate principal şi toate domeniile secundare de activitate, punctele de lucru ale întreprinderii, data ultimei menţiuni înscrise în registru şi obiectul acesteia, activitatea desfăşurată în parcul industrial, cu menţionarea codului CAEN corespunzător; d)studiu de fezabilitate sau plan de investiţii, cu evidenţierea cheltuielilor eligibile, prezentat în format tabelar, cu detalierea pe elemente de activ. Totodată, aceste documente trebuie să conţină informaţiile prevăzute la art. 6 privind efectul stimulativ; e)o declaraţie care să specifice ajutorul de stat/de minimis primit deja pentru alte proiecte în ultimii 3 ani; f)o declaraţie care să specifice ajutorul primit sau care urmează să fie primit pentru acelaşi proiect din partea altor furnizori de ajutor de stat; g)împuternicire prin act notarial, în original, în cazul în care o altă persoană decât reprezentantul legal al întreprinderii solicitante semnează cererea de acord pentru finanţare şi documentaţia aferentă; h)extras de carte funciară pentru informare. (3) Unitatea administrativ-teritorială, în calitate de furnizor al ajutorului de stat regional pentru sprijinirea investiţiilor iniţiale realizate în parcurile industriale, are dreptul să solicite orice alte documente/date/informaţii necesare eliberării acordului de principiu, inclusiv să introducă termene în procedurile de analiză şi verificare.(4) Documentele emise de întreprinderea solicitantă în original sunt datate, ştampilate şi semnate de persoana autorizată să reprezinte legal întreprinderea. Documentele prezentate în copie poartă pe fiecare pagină menţiunea „Conform cu originalul“, ştampila întreprinderii solicitante şi semnătura persoanei autorizate să reprezinte legal întreprinderea. Articolul 11 (1) Furnizorii ajutorului de stat regional pentru sprijinirea investiţiilor iniţiale realizate în parcurile industriale ţin un registru special al schemei în format electronic, cu evidenţa cererilor de acord de principiu înregistrate privind acordarea ajutorului de stat regional pentru sprijinirea investiţiilor iniţiale realizate în parcurile industriale.(2) Înregistrarea cererilor de acord de principiu se face pe măsura depunerii acestora.(3) Cererile de acord de principiu privind ajutorul de stat regional pentru sprijinirea investiţiilor iniţiale realizate în parcurile industriale vor fi analizate de structura/structurile stabilite de primar, prin dispoziţie.(4) În urma procesului de evaluare a cererii de acord de principiu, aparatul de specialitate al primarului soluţionează cererea, după caz:a)cu emiterea acordului privind acordarea ajutorului de stat regional pentru sprijinirea investiţiilor iniţiale realizate în parcurile industriale; b)cu emiterea unei scrisori de respingere a cererii de acord pentru finanţare în cazul în care nu sunt respectate prevederile prezentei scheme. (5) Cererea de acord de principiu privind acordarea ajutorului de stat regional pentru sprijinirea investiţiilor iniţiale realizate în parcurile industriale este considerată completă atunci când sunt îndeplinite următoarele condiţii:a)conţine toate informaţiile şi documentele prevăzute în prezenta schemă; b)conţine toate informaţiile şi documentele solicitate de aparatul de specialitate al primarului unităţii administrativ-teritoriale; c)nu prezintă neconcordanţe în informaţiile furnizate; d)sunt respectate prevederile prezentei scheme. (6) În cazul în care cererea de acord de principiu nu îndeplineşte prevederile alin. (5), structura din cadrul aparatului de specialitate al primarului, stabilită prin dispoziţia prevăzută la alin. (3), transmite întreprinderii o solicitare de completare a cererii cu informaţiile şi/sau documentele necesare.(7) În evaluarea cererii şi emiterea acordului de principiu, structura din cadrul aparatului de specialitate al primarului, stabilită prin dispoziţia prevăzută la alin. (3), va avea în vedere respectarea intensităţilor maxim admise, precum şi dovada efectului stimulativ.(8) Acordul de principiu privind acordarea ajutorului de stat regional pentru sprijinirea investiţiilor iniţiale realizate în parcurile industriale face trimitere explicită la Regulamentul (CE) nr. 800/2008 şi prevede în mod expres care sunt facilităţile de care va beneficia întreprinderea solicitantă, durata acestora, intensitatea aprobată a ajutorului, precum şi menţiunea că, sub rezerva unor verificări detaliate, proiectul îndeplineşte condiţiile prezentei scheme.(9) Pentru situaţia prevăzută la
art. 17 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 186/2013, acordul de principiu va face parte din raportul care însoţeşte proiectul de hotărâre a consiliului local sau judeţean privind acordul autorităţii administraţiei publice locale privind înfiinţarea parcului industrial. Articolul 12 (1) Administratorul şi rezidenţii parcului industrial beneficiază de facilităţile prevăzute la art. 20 alin. (1) din Legea nr. 186/2013 în baza:a)acordului de principiu, emis potrivit art. 10 sau, după caz, potrivit art. 16 lit. b) ori, după caz, hotărârii consiliului local sau judeţean, potrivit art. 17 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 186/2013; b)titlului de parc industrial acordat prin ordin al ministrului sau declarat prin hotărâre a Guvernului.(2) Cele două înscrisuri prevăzute la alin. (1) se anexează anual la declaraţiile fiscale pentru stabilirea impozitului pe teren şi clădiri, depuse, potrivit legii, la compartimentul de specialitate al autorităţilor administraţiei publice locale din raza administrativ-teritorială unde se află situat parcul industrial.(3) Unitatea administrativ-teritorială publică lunar pe pagina sa de web situaţii actualizate cu cererile de acord de principiu privind acordarea ajutorului de stat regional pentru sprijinirea investiţiilor iniţiale realizate în parcurile industriale, înregistrate şi soluţionate. Articolul 13 (1) La calculul ajutorului de stat regional pentru sprijinirea investiţiilor iniţiale realizate în parcurile industriale, unitatea administrativ-teritorială are în vedere şi valoarea scutirii la plata taxelor percepute pentru modificarea destinaţiei sau pentru scoaterea din circuitul agricol a terenului aferent parcului industrial.(2) Furnizorii de ajutor de stat verifică anual, la sediul întreprinderilor beneficiare de ajutor de stat regional pentru sprijinirea investiţiilor iniţiale realizate în parcurile industriale, stadiul realizării/menţinerii, după caz, a investiţiei iniţiale, potrivit art. 8 alin. (1).(3) În cazul în care beneficiarul nu realizează investiţia sau nu o menţine ori nu îndeplineşte condiţiile privind contribuţia la dezvoltare regională (aşa cum este prevăzută la art. 2 lit. i), furnizorul de ajutor de stat procedează la recuperarea ajutorului de stat regional pentru sprijinirea investiţiilor iniţiale realizate în parcurile industriale, conform prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 117/2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 137/2007. Ajutorul de stat care trebuie recuperat include şi dobânda aferentă, datorată de la data plăţii până la data recuperării. Rata dobânzii aplicabile este cea stabilită potrivit prevederilor Regulamentului (CE) nr. 659/1999 al Consiliului din 22 martie 1999 de stabilire a normelor de aplicare a articolului 93 din Tratatul CE6, cu modificările ulterioare.6 Publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 83 din 27 martie 1999.(4) Furnizorii de ajutor de stat transmit Consiliului Concurenţei rapoarte anuale privind ajutoarele de stat regionale pentru sprijinirea investiţiilor iniţiale realizate în parcurile industriale acordate conform prezentei scheme, potrivit Regulamentului privind procedurile de monitorizare a ajutoarelor de stat, pus în aplicare prin Ordinul preşedintelui Consiliului Concurenţei nr. 175/2007. Articolul 14(1) Furnizorii de ajutor de stat păstrează evidenţe detaliate ale ajutoarelor de stat regionale pentru sprijinirea investiţiilor iniţiale realizate în parcurile industriale acordate în baza prezentei scheme pe o perioadă de 10 ani fiscali de la data la care a fost acordată ultima alocare specifică în cadrul prezentei scheme. Aceste evidenţe trebuie să conţină informaţii necesare pentru a demonstra respectarea condiţiilor impuse de legislaţia comunitară în domeniul ajutorului de stat, cum sunt: datele de identificare a beneficiarului, valoarea, momentul şi modalitatea acordării ajutorului, originea acestuia, durata, metoda de calcul al ajutoarelor acordate.(2) Furnizorii de ajutor de stat au obligaţia de a supraveghea permanent ajutoarele de stat acordate, aflate în derulare, şi de a dispune măsurile care se impun în cazul nerespectării condiţiilor impuse prin prezenta schemă sau prin legislaţia naţională ori europeană aplicabilă la momentul respectiv. Articolul 15 (1) Prezenta schemă se aplică de la data intrării în vigoare până la data de 30 iunie 2014, cu posibilitatea prelungirii, potrivit viitoarelor reguli comunitare în materia ajutorului de stat regional aferente perioadei 2014-2020.(2) Bugetul maxim estimat al schemei de ajutor de stat regional pentru sprijinirea investiţiilor iniţiale realizate în parcurile industriale este de 15 milioane lei.(3) Numărul estimat de întreprinderi beneficiare de ajutor de stat regional pentru sprijinirea investiţiilor iniţiale realizate în parcurile industriale este de 15.(4) În cazul în care legislaţia Uniunii Europene în domeniul acordării ajutoarelor de stat regionale pentru sprijinirea investiţiilor iniţiale realizate în parcurile industriale se modifică, prevederile prezentei scheme vor fi actualizate corespunzător. Articolul 16Cu excepţie de la prevederile art. 4 alin. (2), ajutoarele de stat regionale pentru sprijinirea investiţiilor iniţiale realizate în parcurile industriale prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. b) şi c) se pot acorda, în limita maximă a intensităţii, şi pentru o investiţie care a demarat înainte de intrarea în vigoare a prezentei scheme, dacă se îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii: a)investiţia se realizează într-un parc industrial al cărui titlu a fost acordat prin ordin; b)investiţia se realizează în baza acordului de principiu privind eligibilitatea proiectului şi a investiţiilor; c)pentru investiţia în cauză, beneficiarul a fost scutit de la plata impozitului pe teren şi a impozitului pe clădiri, anterior intrării în vigoare a prezentei scheme, în baza unor scheme de ajutor de stat sau de minimis, asigurându-se astfel, prin intermediul prezentei scheme, continuitate în aplicarea facilităţilor fiscale; d)sunt îndeplinite condiţiile de eligibilitate ale proiectului şi ale beneficiarului, prevăzute în prezenta schemă. ANEXĂla schemă Model de formular de cerere pentru ajutorul de stat regional pentru sprijinirea investiţiilor iniţiale realizate în parcurile industriale Informaţii cu privire la beneficiarul ajutorului de stat regional pentru sprijinirea investiţiilor iniţiale realizate în parcurile industriale:• denumirea, adresa sediului principal, principalul sector de activitate (cod CAEN); • declaraţie conform căreia nu este o întreprindere aflată în dificultate, conform definiţiei din Comunicarea Comisiei - Liniile directoare privind ajutorul de stat pentru salvarea şi restructurarea întreprinderilor aflate în dificultate (2004/C 244/02), publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C, nr. 244 din 1 octombrie 2004; • declaraţie care să specifice ajutorul (atât cel de minimis, cât şi ajutoarele de stat) primit deja pentru alte proiecte în ultimii 3 ani; • declaraţie care să specifice ajutorul primit sau care urmează să fie primit pentru acelaşi proiect din partea altor autorităţi care acordă ajutoare. Informaţii despre proiectul/activitatea care urmează să beneficieze de sprijin:• descrierea proiectului; • descrierea efectelor pozitive preconizate pentru zona în cauză (de exemplu, numărul de locuri de muncă create sau menţinute, activităţile de cercetare, dezvoltare şi inovare; activităţile de formare, crearea unui grup de întreprinderi); • temeiul juridic relevant (naţional, UE sau ambele); • datele preconizate pentru începerea şi încheierea proiectului; • locul (locurile) de desfăşurare a proiectului. Informaţii despre finanţarea proiectului:• investiţii şi alte costuri legate de acestea; • costuri eligibile totale; • valoarea ajutorului necesar executării proiectului/activităţii; • intensitatea ajutorului. Informaţii despre nevoia de ajutor şi impactul preconizat al acestuia:Scurtă explicaţie a nevoii de ajutor şi a impactului acestuia asupra deciziei de realizare a investiţiei sau de amplasare în parcul industrial; de asemenea, se menţionează investiţiile sau locaţiile alternative în absenţa ajutorului.


SmartCity5

COMENTARII la Ordinul 2980/2013

Momentan nu exista niciun comentariu la Ordinul 2980 din 2013
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com Am fost foarte sărac, dar acest card m-a făcut bogat și fericit. Dacă doriți să beneficiați de această oportunitate de a deveni bogat și de a vă stabili afacerea, atunci aplicați pentru acest card Master, sunt atât de fericit pentru că l-am primit săptămâna trecută și am l-au folosit pentru a obține 277.000,00 EURO de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED Hackers oferă cardul doar pentru a-i ajuta pe cei săraci și nevoiași și OFERĂ ȘI ASISTENȚĂ FINANCIARĂ. obține-l pe al tău de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED HACKERS astăzi. Vă rugăm să-i contactați prin e-mail thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Aveți nevoie de un împrumut de urgență pentru a plăti datoria sau de un împrumut pentru locuință pentru a vă îmbunătăți afacerea? Ai fost refuzat de bănci și alte agenții financiare? Ai nevoie de împrumut sau consolidare ipotecară? Nu mai căuta, pentru că suntem aici pentru a pune în urmă toate problemele tale financiare. Contactați-ne prin e-mail: {novotnyradex@gmail.com Oferim împrumuturi părților interesate la o rată rezonabilă a dobânzii de 3%. Intervalul este de la 5.000,00 EUR la 100.000.000,00 EUR
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Hotărârea 1475 2004
    Hledali jste možnosti financování nákupu nového domu, výstavby, úvěru na nemovitost, refinancování, konsolidace dluhu, osobního nebo obchodního účelu? Vítejte v budoucnosti! Financování je s námi snadné. Kontaktujte nás, protože nabízíme naši finanční službu za nízkou a dostupnou úrokovou sazbu 3% na dlouhou a krátkou dobu úvěru, se 100% zárukou úvěru, zájemce by nás měl kontaktovat ohledně dalších postupů získávání úvěru prostřednictvím: joshuabenloancompany@aol.com
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    Ați căutat opțiuni de finanțare pentru achiziția unei noi case, construcție, împrumut imobiliar, refinanțare, consolidare a datoriilor, scop personal sau de afaceri? Bun venit în viitor! Finanțarea este ușoară cu noi. Contactați-ne, deoarece oferim serviciile noastre financiare la o rată a dobânzii scăzută și accesibilă de 3% pentru împrumuturi pe termen lung și scurt, cu împrumut garantat 100%. Solicitantul interesat ar trebui să ne contacteze pentru proceduri suplimentare de achiziție de împrumut prin: joshuabenloancompany@aol.com
Alte acte pe aceeaşi temă cu Ordin 2980/2013
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu